Filme Filme europene

Un film și un regizor subapreciați: Éducation sentimentale (1962)

Éducation sentimentale (1962)
Regia: Alexandre Astruc
Distribuția: Jean-Claude Brialy, Marie-José Nat, Dawn Addams

Cea mai haioasă poreclă pe care am găsit-o în biografiile lui Alexandre Astruc, regizorul filmului ‘Education sentimentale’ (1962), este cea de ‘unchi al Noului Val francez’. Caracterizarea își are baza în scrierile teoretice pe care Astruc le-a lăsat în urmă. Una dintre cele mai faimoase datează din 1948 și precede cu câțiva ani articolele din ‘Cahiers du Cinema’, referindu-se la aparatul de filmat ca la un instrument de creație al regizorilor similar cu stiloul pentru scriitori. Astruc punea pe hârtie o idee care avea să fie dezvoltată ulterior în conceptul de ‘film de autor’. În anii următori avea să înființeze clubul de film ‘Objectif49’ și ‘Festival du Film Maudit’, să colaboreze la ‘Cahiers du Cinema’ și să înceapă să facă filme pentru a-și pune teoriile în aplicare. Spre deosebire însă de mai tinerii săi colegi Truffaut, Godard, Chabrol sau Rohmer, succesul l-a ocolit. ‘Education sentimentale’ este unul dintre ultimele sale filme de ficțiune de lungmetraj pentru marele ecran și ultimul care contează. Este, în opinia mea, un film cu multe elemente interesante, care trece bine examenul timpului, și a cărui sub-apreciere o pot explica în special în comparația cu succesele și curajul colegilor și rivalilor sai de a împinge experimentele mai departe.

‘Education sentimentale’ este definit ca fiind inspirat de romanul cu același nume, numărul 2 ca faimă al lui Gustave Flaubert. Scenariștii au preluat personajele cărții, dar au schimbat complet mediul social și timpul în care se petrece acțiunea, s-ar putea chiar spune că le-au schimbat de la un pol la celalalt. Romanul lui Flaubert se petrecea în perioada mișcărilor revoluționare din 1848, în timp ce filmul își plasează acțiunea în cotemporaneitatea realizării sale, adică la începutul anilor 1960. Deci, de la perioada de ascensiune și consolidare a burgheziei la perioada de crepuscul a acestei clase, așa cum era percepută în Franța imediat înainte de 1968. Este un fel de critică oblică a moravurilor marii burghezii franceze, interesată doar de propriile interese financiare, decadentă în moravuri și înăbușind sentimentele autentice. Acesta este mediul în care tânărul Frederic Moreau (Jean-Claude Brialy), întors din Algeria, este luat sub protecția familiei industriașului Dambreuse, își face ucenicia profesională pe lângă acesta, și se îndrăgostește de Anne Arnoux (Marie-Jose Nat), o prietenă a familiei, măritată cu un manager corupt. Oscilând intre trei femei, una de care este îndrăgostit, alta care se îndrăgostește de el, și a treia cu care are relații ocazionale, frumosul și talentatul tânăr va absolvi cursurile de educație sentimentală cu riscul de a rămâne singur într-un mediu în care majoritatea legăturilor au ca scop plăcerea imediată sau interesul.

Filmul demarează greu, personajele par că intră direct în acțiune și nu sunt suficient prezentate. Poate că cineaștii au mizat pe faptul că spectatorii cunosc romanul, dar asta nu este valabil pentru publicul ne-francez. După ce înțelegem însă relațiile dintre personaje, acțiunea devine mai clară și mai interesantă. Alexandre Astruc folosește un procedeu cinematografic intrigant. Scenele din interior sunt filmate în stil destul de convențional, cel pe care regizorii Noului Val îl numeau ‘cinema de papa’. Când eroii și aparatul de filmat ies în exterior, avem de-a face cu libertatea caracteristică ‘Noului Val’, mobilitate, prize sonore directe, și multe mașini americane (genul ‘Noul Chic’ bătea la ușa). Marie-Jose Nat, o actriță frumoasă și inteligentă, realizează un rol excelent, al unei femei sensibile și vulnerabile, care trebuie să decidă între dragoste și datoria conjugala, între sentimente și convenție socială. Jean-Claude Brialy m-a convins mai puțin, este prea imobil, fără a transmite sentimente. Este un rol în genul celor jucate de Alain Delon, dar tăcerile acestuia erau mult mai semnificative. Mi-au plăcut și banda sonoră și cinematografia alb-negru – expresivă și fluidă, mai ales la scenele de exterior. ‘Education sentimentale’ este un film interesant, al unui regizor care, în opinia mea, a depus armele prea devreme.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (26 septembrie – 2 octombrie 2011)

Dan Romascanu

Filme pe scurt: Dunkirk (2017)

Tudor Mirică

Prin blogosfera cinefila (3 – 9 septembrie 2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult