Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (6 – 12 noiembrie 2017)

-Anna Orosz scrie pe IstoriaFilmului.ro despre ”Picturi care prind viață” – Studii de caz, respectiv despre picturile celebre despre sau cu care s-au făcut filme ce merită văzute. Printre ele, ”Fata cu cercel de perlă” (2003): ”În filmul Fata cu cercel de perlă prinde viață orașul Delft cu toată atmosfera lui din secolul al 17-lea. În pelicula adaptată după romanul lui Tracy Chevalier vedem viața de zi cu zi a familiei Vermeer prin ochii slujnicei Griet. Între pictor și slujnică se înfiripează o relație ciudată strânsă de încredere. Un prim pas este faptul că Vermeer îi permite fetei să-i facă curățenie în atelier, apoi aceasta începe să îl ajute și în pregătirea procesului de pictare în sine, învață să pregătească diferitele vopsele. Timpul petrecut împreună atrage după el gelozia soției și rea-voința familiei. Patronul bogat și fără scrupule, Van Ruijven comandă un portret al fetei, care nu poate sta de model decât în secret, deoarece poartă cercelul de perlă al soției suspicioase.”

Iulian Fira scrie în continuare despre filme clasice și mă bucur că mai există și astfel de bloggeri. Săptămâna asta a scris despre ”Suddenly, Last Summer”, un film care le reunește pe Elizabeth Taylor și pe Katherine Hepburn: ”Povestea e tributara originii dramaturgice si nu exceleaza prin coerenta sau credibilitate, dar acesta este un neajuns ce trece neobservat, pentru ca piesa originara il are drept autor pe Tennessee Williams, indeobste generos cu interactiunile spirituale sau acide si cu monologurile poetice sau tulburatoare. Mai adaugam la toate acestea si niste decoruri variate si somptuoase si terenul este astfel pregatit pentru magnificul duel/duet.

Andrei Crăciun scrie pe ZiarulMetropolis.ro despre ”Aniversarea”, cel mai nou film semnat de Dan Chișu: ”Filmul lui Chișu nu își propune să răstoarne ordinea lucrurilor, ci mai degrabă să fie o oglindă a acelui ceva pe care prea bine îl cunoaștem toți. De ce să mergi, totuși, la cinema pentru ceva ce găsești și în realitate? Nu le avem și noi pe ale noastre? Dar de ce să nu mergi? Oricum ar fi în aniversările din familiile personale, trebuie să recunoaștem că n-avem noi acasă actori ca Marian Râlea sau Emilia Dobrin sau Emanuel Pârvu. Pur și simplu, Aniversarea transpune în artă ceea ce știm, dar ne e prea frică să mai recunoaștem – dureroasa singurătate de dincolo de zidurile fortărețelor în care, cumva, iată, supraviețuim.

Tot pe IstoriaFilmului.ro, descoperim un portret exhaustiv al lui Roger Moore, semnat de Gabor Beretvas: ”Nimeni nu a făcut atât de mult pentru a ne putea imagina cum este un adevărat gentleman englez ca Roger Moore, decedat anul acesta, în mai. Nu doar locuitorii blocului socialist separat prin gard au fost școliți în acest domeniu, chiar și proprii lui conaționali îl puteau lua drept exemplu pentru apariția lui, comportamentul și umorul britanic ce îl caracteriza. A avut 89 de ani și a fost ultimul depozitar simbolic al Imperiului Britanic. (Michael Caine, care-l consideră pe Moore un model, este de fapt un cockney – chiar acest fapt i-a adus succesul în pelicula Alfie în 1966.) Deși rangul de cavaler și titlul de Sir i-au fost conferite de regină în 1999 pentru activitatea lui umanitară, industria filmului britanic i-a acordat-o în avans la începutul carierei sale, într-un rol din 1958. Televiziunea britanică pornea la ora aceea serialul Ivanhoe, ce l-a propulsat și pe Moore. Eroul chipeș al serialului în alb-negru, bazat pe romanul istoric al lui Walter Scott (alt cavaler, Sir) a cucerit rapid inimile doamnelor engleze, iar cu acțiunile sale din serial a reușit să obțină și simpatia bărbaților britanici căliți în cel de-al Doilea Război Mondial.”

Pe blogul Cefilmevad, LazOrtansa scrie despre o capodoperă cinematografică, Ghepardul, de Luchino Visconti: ”Filmul, adaptarea primelor șase părți ale romanului ,,Il Gattopardo a lui Lampedusa, prezintă începutul declinului unei familii de nobili sicilieni în timpul unificării Italiei , pe la mijlocul secolului al XIX-lea și ascensiunea burgheziei pe scena politică a Italiei. Noua clasă în ascensiune, prin comportamentul ei dezinhibat se ,,trădează“ nu doar prin respectul pentru titlurile nobiliare (deși, mai târziu, cam peste tot în Europa, aceste titluri se puteau cumpăra cu foarte mulți bani și relații ) și o anume neînțelegere a stilului de viață ultraconservator, ci și prin afișarea parvenitismului, impertinenței, lipsei de bun gust, preocupărilor excesive în a face afaceri.”

-Saramon a fost la ”Suburbicon”, un film regizat de George Clooney, și a scris despre el pe Blogdecinema: ”Clooney – regizorul se străduiește cât poate să dea o direcție filmului și să combine cele două povești, însă nu reușește decât să scoată în evidență lipsa de inspirație și de coerență din scenariu. Nici povestea familiei Lodge, nici drama socială generată de problemele cu care se confruntă familia Mayers, nici drama lui Nicky care tocmai ce și-a pierdut mama, nimic nu are impactul dorit.

Colegii de la Marele Ecran au împlinit nouă ani de existență, prilej de a oferi o retrospectivă a realizărilor lor și prilej pentru noi pentru a le ura La mulți ani și mult succes în încercările lor de a oferi filme de calitate în Timișoara: ”Azi se fac 9 ani de la prima postare (pentru posteritate, ii apartine tovarasului Richie). In loc de aniversare, unii ati zice poate ca e mai potrivita o comemorare a blogului. Haha! Marele Ecran n-a murit, doar s-a transformat, vorba cantecului. Daca venea cineva in noiembrie 2008 sa ne spuna ca vom ajunge co-producatori la un film (documentarul Superhombre, la care se filmeaza din 2015), i-am fi zis sa-si ia masina timpului si sa si-o bage in service. Totul a inceput ca un blog de film, pe care -conform indemnului unui actor – am scris ce am vazut.  N-am vrut sa ne luam jucaria prea tare in serios. Au luat-o altii. Asa ca am strigat tot mai tare ca vrem cinema de arta la Timisoara. Tare, tare pana am ragusit si a trebuit sa ne confectionam in 2011 portavocea asta numita Asociatia Marele Ecran.”

Articole similare

Cinci poezii naive din ”Una pe inimă, una pe dos”, de Adrian Voicu

Jovi Ene

Hysteria (2011)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (6 – 12 aprilie 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult