Filme Filme europene

O muscă, un câine și doi indivizi ciudați: Mandibules (2020)

Mandibules, producție Franța, 2020
Regie: Quentin Dupieux
Cu: Grégoire Ludig, David Marsais, Adèle Exarchopoulos, India Hair, Roméo Elvis

Trebuie să recunosc că îmi era tare dor să văd un film ușor, dar totuși cu accente profunde, o comedie cu tentă întunecată, dar la care să pot râde relaxat și în voie, fără să-mi cenzurez eventualele efuziuni. Iar pelicula realizată în 2020 de Quentin Dupieux și care va avea premiera pe marile ecrane românești peste două zile, pe 18 iunie, a reușit să mă binedispună, dar să mă și afunde într-o zonă de gândire pe care nu am mai vizitat-o de ceva timp. Până la Mandibules, nu știam nimic despre acest regizor francez, cotat ca fiind unul dintre cei mai interesanți, dar și mai ciudați ai momentului, care își alege mereu drept tematici subiecte pe care le putem lejer numi „altfel”. Cu toate acestea, filmul de față nu iese foarte mult din tiparele unor comedii franceze văzute de mine în ultimul timp.

Ca să mă fac și mai înțeles, da, Mandibules nu este pe gustul oricărui consumator de filme. Da, modalitatea de abordare a poveștii poate fi considerată interesantă, uimitoare, ba chiar șocantă. Da, nu toți cei care vor urmări cele 77 de minute vor fi încântați sau convinși de valoarea artistică a acestei comedii. Dar va exista cu siguranță și acel segment din public care va aprecia demersul social și cultural al regizorului care și-a dorit (și a și reușit, zic eu) să prezinte în puțin peste o oră și un sfert de peliculă niște situații aparent ieșite din comun, într-o lumină roz-neagră, spre a ne face să ne amuzăm, dar și să medităm la absurditatea lumii în care trăim și la cea a oamenilor care ne înconjoară.

Mandibules se dovedește a fi atât o comedie ușurică, dar și un film care împrumută mult din fondul teatrului absurdului. Pot spune că timp de o oră și un sfert am asistat la o excelentă expunere umoristică de sorginte ionesciană. A fost o reală bucurie artistică să observ că încă există o aplecare a unui regizor spre acest mod de tratare a realității, tocmai pentru a sublinia din plin tarele indivizilor, dar și pe cele ale societății, în sine. Cele două personaje principale, Manu și Jean-Gab (o fină ironie la adresa marelui actor Jean Gabin), par desprinse dintr-un alt film, de data asta american și celebru totodată, Dumb and Dumber, în care Jim Carrey și Jeff Daniels au făcut istorie. Varianta franceză a acestor doi bărbați atinși de naivitatea cea mai delicată și amuzantă, în același timp, este oarecum mai cerebrală, nesubliniind atât de mult idioțenia caracterelor.

Cu toate acestea, nu lipsesc deloc scenele și „aventurile” care mai de care mai ciudate, absurde și pline de umor ale celor doi. De la găsirea unei muște uriașe într-un portbagaj, pe care Manu și Jean-Gab își doresc să o dreseze pentru a o învăța să fure, până la descoperirea finală a mandibulelor din titlu (detaliu pe care nu vi-l dezvălui), cei doi prieteni au de-a face cu tot felul de personaje din ce în ce mai interesante și ionesciene. În plus, toată această cavalcadă foarte comică de întâmplări pare a imita un roller-coaster care te amețește și al cărui traseu nu îl mai poți urmări atât de bine de la un anumit moment. Totuși, linia narativă rămâne unică, nu se împrăștie pe mai multe fire, permițându-ne să înțelegem povestea prietenilor simpatici în căutarea unor câștiguri mari și rapide. Căci, până la urmă, aceasta este tema principală a filmului lui Dupieux – alergarea nebună a omului după averi, după o îmbogățire ușoară; iar ca un subiect secundar apare analiza socială și umană pe care regizorul o face prin plasarea în drumul celor doi amici a unor caractere unilateral dezvoltate, cu uriaș potențial comic, dar și moralizator. E aproape ca și cum am urmări cu sufletul la gură un scenariu pentru care și-au dat concursul Eugene Ionesco și Molière, amestecându-și ideile și metodele dramaturgice. Este o reală plăcere să fii privitor al unei asemenea aventuri imagistice fascinante.

Cât despre partea strict artistică, trebuie să recunosc faptul că întotdeauna actorii francezi m-au încântat în ceea ce privește creațiile lor, mai ales în zona de comedie. Fie că vorbim de celebrele pelicule cu Louis de Funès ori cele cu Fernandel, despre deja celebrul Dîner des cons al lui Francis Veber sau despre, iată, filme recente și contemporane, această tipologie de actori comici a fost mereu strălucitoare. Nici în Mandibules, actorii nu se dezic de această tradiție veche franceză. De remarcat sunt protagoniștii, Grégoire Ludig și David Marsais, care reușesc să le dea viață lui Manu și Jean-Gab cu o naturalețe debordantă, fiind extrem de credibili în interpretarea tâmpeniei personajelor. Ceea ce m-a uimit plăcut este lipsa șarjării (pe care, cu tristețe, o văd atât de des la actorii români atunci când au de jucat într-o comedie, fie film, fie spectacol) și normalitatea atât a rostirii replicilor, cât și a asumării rolurilor.

Pe lângă aceștia doi, mi-a rămas gândul la Adèle Exarchopoulos, interpreta lui Agnès, o tânără fată care își intersectează drumul și soarta cu amicii de mai sus. Actrița construiește cu atenție la cele mai mici detalii un personaj fascinant (chiar dacă, pe alocuri, puțin enervant). Suferind în urma unui accident de ski, Agnès a rămas cu un defect de vorbire, fiind nevoită să se exprime pe un ton ridicat și, astfel, părând mai mereu nervoasă, cu toate că ea însăși neagă acest lucru. Totuși, rafinamentul interpretării actriței duce rolul într-o zonă ambiguă, foarte interesantă și plăcută, totodată, căci privitorul nu este convins dacă se află în fața unei tulburări de comportament sau dacă fata este cu adevărat nervoasă, ironică și acidă în fiecare secundă a existenței sale. Așadar, pe lângă un scenariu bine pus la punct, ne „lovim” și de un regal actoricesc cu reprezentanți ai tinerei generații de artiști francezi care transformă urmărirea filmului lui Quentin Dupieux într-o experiență unică, necesară și fascinantă. Așadar, nu pot decât să vă adresez invitația de a vedea acest film în cinematografe, începând cu data de 18 iunie 2021, atunci când Independența Film îl va distribui în sălile din toată țara.

Nota: 9/10

(Surse foto: https://m.cinemagia.ro/, www.hollywoodreporter.com, http://forum.plan-sequence.com/)

Articole similare

Un studiu despre beție: Withnail & I (1987)

Dan Romascanu

Wagner & Me (2010): Festivalul de Film Evreiesc-22 iunie (II)

Delia Marc

Ai grija ce-ti doresti! Iti poti asuma pretul platit? – The Place (2017)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult