Filme Filme americane

Neruda (2016)

Neruda (2016)
Regia:  Pablo Larrain
Distribuția: Gael Garcia Bernal, Luis Gnecco, Mercedes Moran, Emilio Gutierrez Caba

Nu prea știu cum să încep un text despre filmul lui Larrain, „Neruda”, pentru că nici acum nu m-am lămurit dacă mi-a plăcut sau nu. În ciuda nehotărârii mele care ține mai degrabă de un factor cu siguranță subiectiv, despre care voi vorbi la un moment dat, pot să spun, totuși, că filmul poate fi catalogat drept unul bun.

„Neruda” reușește să spună povestea poetului chilian într-o manieră originală și lipsită de pretențiozitate, sub forma unui joc de-a șoarecele și pisica dintre polițistul Oscar  Peluchonneau (Gael Garcia Bernal) și poetul Neruda (Luis Gnecco), adorat ce civili și urât de autorități.

Lui Peluchonneau i se ordonă capturarea lui Neruda din cauza aderenței sale la partidul comunist, urmărire ce capătă forma unei vânători-șicanări, căci poetul îi lasă polițistului „indicii literare”, cărți care îl ațâță pe acesta pentru că ele sunt semnalul repetat al adeveririi expresiei „atât de aproape și, totuși, atât de departe”. Vânătoarea va avea o consecință extremă, dar poetică.

Larrain are, în opinia mea, meritul deosebit de a fi făcut filmul atractiv pentru un public mult mai larg decât al celor care îl cunosc pe Neruda și poezia sa, dar într-un fel care nu lasă să scape printre scene poezia. Filmul este unul politic, pe alocuri chiar o parodie a comunismului, care este tratat numai prin prisma imaginii poetului, „a celui mai important comunist din lume”, precum și unul polițist. Pe parcurs, aceste caracteristici se estompează însă, iar, gradual, rămâne doar o urmărire poetică.

Un punct forte al filmului, sau nu, în funcție de percepția fiecăruia, este că dă de multe ori senzația că Neruda este plasat în umbră de naratorul filmului, Peluchonneau, mai poetic decât însuși poetul. Totuși, o altă senzație pe care am avut-o, destul de plăpândă, e drept, a fost și aceea că polițistul este un alter-ego al poetului, lucru indirect întărit de replica metaforică pe care Delia, soția lui Neruda, i-o dă lui Peluchonneau când se întâlnesc, anume că el este imaginat de soțul său.

Pelicula pune în lumină și un alt aspect, destul de trist, al felului în care este receptat un poet și poezia în general. Neruda este pus, de fiecare dată, să recite aceeași poezie, „Poemul XX”, fapt ce pare să indice o intenție a regizorului și a scenaristului (Guillermo Calderón) de a arăta că, de multe ori, oamenii iubesc un poet doar pentru o fărâmă din opera lor, una care a avut priză la public și care s-a transmis ca un virus, lipindu-se de memoria celor mulți, fără a deschide însă apetitul pentru mai mult.

Mai multe detalii despre film nu voi da pentru că nici nu ar conta, „Neruda” fiind un film care trebuie urmărit în primul rând pentru cuvinte, pentru felul în care, obsedant, oamenii îi repetă lui Peluchonneau, cât de special este poetul, cât de magnetic este, pentru soție, pentru un travestit, pentru toți oamenii care îl ascund.

Legat de nehotărârea despre care vorbeam în deschiderea acestui text, nu este ceva ce pot să exprim foarte clar. Deși filmul este unul care are meritul de a te face să nici nu știi cu cine să ții, cu șoarecele sau cu pisica, integrându-te și pe tine într-un astfel de joc cu tine însuți căci te face să schimbi adesea taberele, același film transmite și un soi de plictiseală- cel puțin pentru mine. Cumva pare că urmărirea nu are o miză: Neruda pare mai degrabă relaxat, deși se îndepărtează destul de mult de casă, iar Peluchonneau nu pare să fie, decât într-un punct, spre finalul filmului, pe cât de frustrat ar fi un om care ar tot urmări pe cineva care nici nu pare să îl ia în serios.

În orice caz, „Neruda” merită o șansă. Jocul actorilor este unul la înălțime, finalul este unul bun, poetic și ușor ironic, iar meritul cel mai mare, probabil, este că nu are forma unei biografii tradiționale, Larrain lăsând spectatorul să decidă dacă el îl va iubi sau îl va urî pe Neruda, dacă se va lăsa sau nu sedus de legendarul poet.

Nota: 9/10

Articole similare

Un film, două păreri: Bin-jip (2004)

Jovi Ene

Bridge of Spies (2015) – Podul spionilor

Alexandru Militaru

Banii nu aduc fericirea. Epopee în cinci cânturi: Birds of Passage (2018)

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult