Filme Filme americane Recomandat

Monsters University (2013)

Monsters-University-Teaser-Poster-2Monsters University (2013) – Universitatea monștilor

Regia: Dan Scanlon
Voci: Billy Crystal, John Goodman, Helen Mirren, Steve Buscemi, Peter Sohn, Joel Murray
Scenaristi : Dan Scanlon, Robert L. Baird, Daniel Gerson

Intotdeauna cand era vorba de Pixar, ne asteptam la filme de calitate, la animatii extraordinare si surprinzator inventive ca subiect, abordare si tehnica de realizare. Ne-am obisnuit sa ne placa animatiile Pixar inca dinainte de ale vedea si asta pentru ca niciodata nu dezamagesc. Atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari, basmele adevarate poarta marca Disney/Pixar.

Monsters University”  reuneste eroii din “Monsters  Inc.”, Mike Wazowski (vocea lui Billy Crystal) si James “Sulley” Sullivan (John Goodman), intr-o poveste ce se desfasoara cu ani buni inaintea filmului original. Inainte de a fi prieteni si parteneri, eroii principali se intalnesc ca rivali indarjiti in Monstropolis – Universitatea Monstrilor -, cel mai bun loc care pregateste sperietori de copii. Usi speciale capteaza tipetele de teroare si le stocheaza in recipiente speciale, transformandu-le in energie pentru alimentarea orasului.

De mic copil, Mike viseaza sa absolve cursurile universitatii si sa devina cel mai infricosator monstru. Din pacate, infatisarea nu il ajuta pe eroul nostru sa-si indeplineasca visul, in ciuda tehnicilor si cunostintelor acumulate in biblioteca.

Mike_Monsters_University_still_1

Aerul superior, infatisarea si urletul infricosator al lui Sulley, monstrul cu blana albastra cu pete roz, atrag invidia eroului nostru si genereaza animozitati, rivalitati si, in final, o lupta intre cei doi in urma careia aproape sunt dati afara. Pentru Sulley, Mike este un tip care vrea mai mult decat va avea vreodata, iar pentru Mike, Sulley este un tip inzestrat, care are tot ce si-a dorit, fara a aprecia nimic din tot ce are.

Atragand furia decanei Hardscrabble (Helen Mirren), care ii considera pe ambii nepotriviti pentru cariera aleasa, eroii pricipali se vad nevoiti sa faca front comun, sa se bazeze unul pe altul si impreuna pe fratia “molailor”, perdantii Oozma Kappa, pentru a progresa si a demonstra celor din jur ca se inseala.

MONSTERS UNIVERSITY

“Monsters University” este o comedie despre viata de student, despre simpatii si antipatii, despre ambitie, determinare, reusita si esec, care explica neobisnuita asociere dintre Mike si Sulley asa cum apare ea in “Monsters  Inc.”. Poate ca nu este chiar subiectul predilect al unui film de animatie, insa alegerea sa nu face decat sa sublinieze talentul scenaristilor care, evitand teme precum nuditate, preocuparea pentru sex sau excesele bahice, reusesc sa descopere si sa propuna publicului spectator alte aspecte umoristice ale perioadei in discutie.

Aventurile lui Mike si Sully si a celorlalti membri ai fratiei Oozma Kappa, zugravite in tonuri calde, vorbesc cu umor despre competitie, despre toleranta si acceptare, despre particularitati care diferentiaza, dar care si apropie. Celor mici si insotitorii lor li se ofera o noua viziune asupra abordarii esecului, asupra alegerilor pe care le faci in viata si asupra a ceea ce se intampla cand planurile facute se naruie si solutiile prestabilite nu merg.

monsters_university_2013-wide

Nu-mi plac sequelurile/prequelurile pentru ca mi se pare ca limiteaza posibilitatile imaginative ale scenaristilor la parametrii narativi ai originalelor din care isi trag substanta. “Monsters University” amuza, delecteaza, este reconfortant, este o mica bijuterie perfect realizata tehnic, insa are si o mare lipsa – esentiala si oarecum neasteptata pentru un film Pixar – ii lipseste savoarea, acel lucru special care sa te faca sa doresti sa-l revezi, care iti atinge sufletul si care declanseaza starea de bine ori de cate ori i se pronunta numele.

Nu, “Monsters University”  nu este un film de neuitat, nu este indraznet, nu este imprevizibil, este doar placut. Vi-l recomand ca pe o dulce relaxare de week-end. Acea realizare Pixar coplesitoare, imaginativa, povestea care sa sfideze si depaseasca asteptarile prin subiect si realizare n-a fost de data aceasta… va sa vie…

Nota: 7/10

Articole similare

Hope Springs (2012)

Delia Marc

The Big Short (2015) – Brokerii apocalipsei

Andreea Andrusca

O poveste de dragoste pentru teatru: Edmund (2018)

Dan Romascanu

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult