Filme Filme americane

Mirajul fals al celebrității. Artist versus om: Allen vs Farrow (HBO, 2021)

Allen vs Farrow, producție HBO, 2021
Produs și gândit de Kirby Dick și Amy Ziering

Viața de artist, mai ales când vorbim de vedete autentice, nu este deloc ușoară. Da, sigur, există ideea asta conform căreia toți ne-am dori mai mult sau mai puțin să facem parte din acel mediu plin de glamour, să fim în lumina reflectoarelor, să fim adulați, iubiți până la disperare pentru ceea ce facem etc. etc. Credeți-mă când vă spun că a fi persoană publică nu este deloc atât de frumos și facil precum pare din depărtare. Am avut norocul sau neșansa (depinde din ce unghi privești) de a fi aproape de astfel de oameni o bucată de vreme. De fapt, nu doar le a fi aproape, ci de a face parte din viața lor, așadar mi-a fost îngăduit să privesc în detaliu toate amănuntele plăcute, dar și pe cele foarte puțin plăcute care alcătuiau existența lor cotidiană.

În primul rând, trebuie înțeles că și ei sunt oameni, ca fiecare dintre noi, care au avut doar un pic mai mult noroc și, evident, ceva talent în domeniul pe care-l ocupă. Așadar, și ei se confruntă cu probleme asemănătoare (ba, uneori, chiar mai grave, din cauza sensibilității lor subliniate), cu drame omenești. În plus, se simt mereu urmăriți, intimitatea lor este aproape egală cu zero, sunt expuși la nenumărate pericole din partea unor indivizi mai puțin inofensivi. Iată, deci, câte aspecte negative poate avea celebritatea extremă, mai ales când vine vorba de cea artistică. Iar când persoanele respective nu sunt nici ele tocmai uși de biserică, intervin alte problematici, printre care oprobriul public, riscul de distrugere a propriei imagini, de decădere din grațiile celor cu care lucrează, dar și a celor care îi admiră. Practic, nu prea există nicio ușiță de scăpare atunci când alegi să te expui scrutării publice. Ceea ce este mai grav, este că îi tragi după tine și pe cei dragi, inclusiv pe copii, lucru ce poate să le nimicească personalitatea, să le modifice modul de a privi viața și de a fi priviți de ceilalți și se poate ajunge chiar la schimbarea drastică și nu neapărat pozitivă a cursului vieții lor.

Cam acesta ar fi sinopsis-ul extra-extra scurt al mini-seriei documentare Allen vs Farrow, o producție originală HBO. Este (și pot spune asta cu mâna pe inimă) unul dintre cele mai complexe, tulburătoare și bine realizate documentare din câte am văzut până acum. Conține o anumită generalitate, ba chiar o universalitate. Astfel, urmărind „peripețiile” dureroase și neplăcute ale cuplului Mia Farrow-Woody Allen, precum și pe cele ale copiilor lor (fie adoptați, fie naturali), nu poți să nu te întrebi „de ce?” și nu poți să nu realizezi că asemenea lucruri se pot petrece (și chiar se întâmplă) în multe familii. Iar Allen vs Farrow nu face altceva decât să deschidă niște uși care e bine că sunt accesat, să deschidă chiar și niște ochi ce probabil până acum stăteau strâns închiși din diverse motive – comoditate, teamă, dorința de negare. De altfel, una din temele recurente în cele patru episoade de câte o oră ale documentarului este chiar aceasta din urmă – ignorarea unor fapte mai mult decât reprobabile ale îndrăgitului Woody Allen fix din motivul enunțat mai sus, cel al negării existenței unor defecte atât de teribile la unul dintre cei mai iubiți și admirați oameni și artiști de pe planetă.

Alături de această tematică, se aduce în discuție și puterea nemăsurată pe care indivizii ca Allen o au și modalitățile urâte de a se folosi de aceasta, în propriul folos și în detrimentul celor din jur. Nu este de mirare că din ce în ce mai mulți actori americani își prezintă regretul de a fi jucat în filmele sale, când ne gândim că a fost acuzat în repetate rânduri de fosta sa soție, Mia Farrow și de fiica lor, Dylan, de faptul că a molestat-o sexual pe aceasta din urmă. O acțiune aproape criminală, aș spune, din punctul meu de vedere – asemenea lucruri nu ar trebui să fie lăsate să treacă neobservate și, mai ales, nepedepsite. Dar, exact cum am spus, forța lui Woody Allen, la care a ajuns prin ceea ce a făcut și care se bazează nu doar pe imaginea publică, ci pe bani și pe favorurile făcute altora, a reușit timp de mulți ani să înăbușe vocile disperate ale Miei și ale lui Dylan Farrow. A putut chiar să întoarcă opinia tuturor împotriva acestora două. Lucru urmărit de Kirby Dick și Amy Ziering în mini-seria lor introspectivă.

Cu toate că se ajunge la diverse concluzii pe parcursul celor patru părți, finalitatea cazului din Allen vs Farrow este una care pune în lumina adevărului întâmplările desfășurate în copilăria fragilei Dylan, când aceasta l-a acuzat pe Woody Allen că a dus-o într-un pod și a atins-o în locuri nepermise, ajungând aproape de viol infantil. În ciuda nenumăratelor apeluri și recursuri în instanță făcute de Mia Farrow, fostul ei soț a rămas de neatins și și-a păstrat intactă imaginea, notorietatea și aura aceea de artist suprem, așezat pe un piedestal la care nu se poate atinge. Au trebuit să treacă mai bine de 15-20 de ani, să se ajungă la acuzațiile de hărțuire sexuală aduse lui Harvey Weinstein de femeile cu care a lucrat, pentru ca și vocile aproape stinse ale celor două Farrow (alături de cel ale celorlalți copii ai Miei) să revină la suprafață și pentru ca Woody Allen să fie pus în lumina unor reflectoare lipsite de lentila roz a faimei sale.

Brusc, actorii care au fost staruri lansate și exploatate de geniul și talentul lui Allen au început să se dezică de acesta, rezultatul fiind acela că doar bătrâna și oarba Europă mai acceptă în prezent să-l primească pe regizorul american găsit vinovat. Desigur, gesturile unui Colin Firth, unei Kate Winslet, unui Timothee Chalamet de a-l renega pe cel care i-a distribuit în filmele sale și care i-a făcut celebri și de a-și dona salariile obținute în urma acelor pelicule comportă în sine o doză de ipocrizie venită din dorința de a fi în rândul lumii corecte, morale și moralizatoare. Sunt convins că aceste nume sonore ale actoriei americane și britanice știau foarte bine în ce se bagă, erau conștiente și conștienți că acuzele aduse de Dylan Farrow sunt reale, dar au ales să închidă ochii și să meargă mai departe în proiectele propuse. Mai mult, cred că trebuie să fii cu adevărat orb sufletește să nu realizezi că majoritatea scenariilor de film și a pieselor de teatru semnate de Woody Allen au ca personaje principale fete tinere, între 18-20 de ani, care fac obiectul pasiunilor unor bărbați mai în vârstă (lucru subliniat de mai multe ori în cele patru episoade ale documentarului).

Cu toate acestea, în ciuda furiei mele ce transpare din articol, nu voi fi niciodată dintre cei care vor refuza să privească filmele lui Allen. Asta mi se pare o adevărată prostie. Mereu am spus, am rugat, am îndemnat – nu mai confundați artistul cu omul. Picasso era un anti-feminist înrăit, considerându-și amantele obiecte ale pasiunii și nevoilor sale fizice și artistice (își stingea țigara pe ele); Sadoveanu a fost membru al Partidului Comunist și Președintele Marii Adunări Naționale și a avut păcate cu duiumul; marele Caravaggio, cu picturile sale geniale, pline de suflet și delicatețe, a fost proxenet și asasin. Asta înseamnă că nu ne mai plac tablourile celor doi artiști, că punem pe foc cărțile marelui autor român? Ei bine, cine face așa ceva, greșește amarnic.

Sigur că nu trebuie încurajate actele violente și cele reprobabile din punct de vedere moral. Dar trebuie să reușim să ne păstrăm obiectivitatea și distanțarea față de personalitatea umană și cea auctorial-artistică a unui individ. Așadar, voi continua să urmăresc filmele lui Woody Allen (poate chiar mai interesat decât până acum) pentru a mă bucura de genialitatea sa de scenarist, regizor și actor; voi continua să o apreciez pe Mia Farrow pentru talentul, grația, vulnerabilitatea și feminitatea ei. Pe el îl voi disprețui ca om, iar pe ea o voi iubi și pune pe piedestal, din același punct de vedere – uman. And with this, I rest my case!

Documentarul este disponibil de azi, 22 februarie, pe HBO Go.

Nota: 9/10

(Surse foto: https://theplaylist.net/, www.theguardian.com, www.latimes.com)

Articole similare

Acrobatica iubirii: ”Zadarnicele chinuri ale dragostei”, în regia lui Andrei Șerban (Teatrul Bulandra)

Tudor-Costin Sicomas

Dragoste demonică: Despre dragoste şi alţi demoni, de Gabriel Garcia Marquez

Tudor-Costin Sicomas

Realitate distorsionată: Losing Alice (2020)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult