1001 filme pe care trebuie sa le vezi intr-o viata Filme Recomandat

Le scaphandre et le papillon (2007) – 2

le_scaphandre_et_le_papillon_photo 1Le scaphandre et le papillon (2007) – Scafandrul și fluturele

Regia: Julian Schnabel
Distribuția: Mathieu Amalric, Emmanuelle Seigner, Marie-Josée Croze, Anne Consigny, Max von Sydow

Lista noastră a celor 1001 de filme de vizionat într-o viață se încheie cu anul 2007, an ce oferă un total de 6 filme, printre care și Le scaphandre et le papillon, un film nominalizat la 4 premii Oscar, incluzând nominalizările pentru cel mai bun film și cea mai bună regie (Julian Schnabel, cunoscut mai degrabă ca pictor al anilor ‘80). Filmul este o ecranizare a cărții scrise de însuși personajul principal, Jean-Dominique Bauby, editor șef al revistei Elle, care rămâne paralizat în urma unui atac cerebral, ochiul stâng fiind singura parte funcționabilă a corpului. Drama este cu atât mai mare, cu cât povestea are la bază un caz real, mult mediatizat datorită notorietății persoanei în cauză, dar și tăriei de care aceasta dă dovadă într-o situație de neconceput.

Filmul urmează o expunere mai puțin obișnuită, spectatorul fiind pus în fața faptului împlinit și fiind parte a poveștii doar datorită personajului principal și punctului lui de vedere, ca martor a retrospectivei vieții acestuia. Jean-Dominique Bauby este editor șef al revistei de modă Elle, un tip extravagant, în ton cu revista, și care descoperă dragostea în afara căsniciei și manifestă un comportament de  adolescent îndrăgostit. Însă viața este plină de surprize, iar Bauby suferă un atac cerebral în timpul unei plimbări cu noua lui mașină decapotabilă. De aici înainte viața lui Bauby se schimbă radical, persoana influentă și iubită de toată lumea devenind o legumă. Singura lui bucurie (dacă poate fi numită așa) este că poate să vadă și să audă lumea din jurul lui. Modalitatea de interacțiune cu lumea exterioară rămâne ochiul stâng, cu care reușește să clipească și pe care îl va folosi pentru comunicare, cu ajutorul unui limbaj complicat.

le scaphandre et le papillon foto 2

Când te afli într-o asemenea situație, ce mai rămâne de făcut? Când șansele de refacere sunt sub zero, cum ar trebui să se comporte persoana în cauză sau cei apropiați lui? În fața acestui dezastru, Bauby își păstrează personalitatea,  ce l-a ajutat de fapt să fie editor la o revistă atât de renumită, și își îndeplinește o ultimă obligație, aceea de a scrie o carte. Blocat în propriul corp, precum un scafandru în costumul lui, având drept unealtă ochiul stâng, ce reprezintă un fluture al libertății și speranței, Bauby reușește, cu ajutorul asistentei Claude (Anne Consigny), să-și dicteze memoriile.

Filmul are “darul” de a paraliza spectatorul din cauza dramatismului poveștii și a  încercării de a se găsi un motiv pentru această întâmplare, căci omul nu va renunța niciodată în a chestiona și a căuta explicații pentru lucrurile oribile ce i se întâmplă pe parcursul vieții. Totuși, este de apreciat analiza ironică și oarecum detașată pe care o face personajul, fiind evitate astfel scenele melodramatice. Punctul de vedere este unul subiectiv, protagonistul încercând să descrie ce vede și simte el, de acolo, din îndepărtata încăpere în care îi sunt închise simțurile și cuvintele. În prima parte a filmului este redată spaima simțită de Bauby în momentul în care realizează că este blocat, spectatorul identificându-se cu protagonistul pentru că regizorul a ales încadrarea subiectivă a spațiului filmic: camera de filmat este însuși protagonistul, iar când celelalte personaje vorbesc cu Bauby există impresia că acestea vorbesc cu camera, și deci cu spectatorul. Tot ce știe personajul, știe și spectatorul, acest lucru adăugând suficient dramatism scenelor. Julian Schnabel încearcă să facă o trecere lină de la starea de angoasă a lui Bauby la viziunea obiectivă a realității ce-l înconjoară, în special spre finalul filmului. Cu toate acestea, senzația este obositoare,  în fața acestor treceri de la camera subiectivă la cea obiectivă.

diving bell and the butterfly foto 3

Povestea este o dovadă a fragilității naturii umane și a corpului uman, dar și a consecințelor acțiunilor noastre. Printre flashbackurile pe care Bauby le are în timpul paraliziei, suntem martori la încercarea acestuia de a petrece un week-end romantic cu amanta lui, Inès (Agathe de la Fontaine), tocmai la Lourdes, cunoscut loc spiritual pentru aparițiile Fecioarei Maria. Bauby pare să nu acorde nici cea mai mică atenție importanței spirituale a acelui loc, singura lui preocupare fiind Inès și dorința de distracție. Părerea mea este că Bauby a avut un motiv pentru care a ținut să relateze acest moment, motiv pe care doar el îl cunoaște, fiind pur și simplu o amintire frumoasă despre iubita lui sau o expunere a ipocriziei lui din acel moment și a pedepsei pe care a primit-o mai târziu (dacă ar fi să oferim o explicație religioasă pentru boala lui).

O scenă de o frumusețe și un dramatism aparte este oferită de complicitatea fiu-tată, când tatăl Papinou (Max von Sydow), trebuie să accepte rușinea de a fi bărbierit de fiu, iar fiul, la rândul său, disconfortul de a afla de la propriul părinte că este un om prea mândru. Această imagine este întregită câteva luni mai târziu, când fiul invalid este sunat de tatăl bolnav, deoarece acesta din urmă nu reușise să se deplaseze până la spital, pentru a-și mai vedea fiul încă o dată. Lacrimile și scufundarea într-un ocean de apă sunt cele care încheie acest episod.

scaphandre-et-le-papillon-foto 4

Bauby, acest erou al lumii mondene, este interpretat de Mathieu Amalric, actor ce se potrivește perfect în rolul editorului de la Elle, dar și în cel al victimei care nu-și plânge de milă. Figura sa  inocentă, senzuală și ironică acordă veridicitate protagonistului. Actor apreciat în Franța, este cunoscut publicului non-francez din filmul Bond – Quantum of Solace (2008), unde joacă rolul villan-ului. Pentru Amalric, rolul nu presupune dificultate, deoarece protagonistul este prezent în film mai mult indirect, prin vocea care povestește senzațiile sau amintirile, iar episoadele de dinainte de accident sunt lipsite de greutate pentru un actor de talia lui. Bauby este înconjurat de reprezentante ale sexului frumos, chiar și în condiția actuală: spectatorul are posibilitatea să se bucure de prezența mai multor frumuseți blonde pe parcursul filmului, printre care asistenta care îl învață alfabetul, Henriette,(interpretată de Marie-Josée Croze, cu un look à la Naomi Watts), soția Céline (Emmanuelle Seigner) sau iubita Inès.

Probabil acesta este cel mai bun film al lui Schnabel, film în care a reușit să-și demonstreze felul aparte de a vedea lumea ce-l înconjoară, precum în picturile sale; de asemenea, scenaristul Ronald Harwood (câștigător al unui premiu Oscar în 2002 pentru scenariul filmului Pianistul), a avut un aport important la succesul acestei ecranizări.

Le scaphandre et le papillon reprezintă, metaforic vorbind, drama fiecărei ființe umane: necunoscutul în care trăim, precum și fragilitatea corpului uman, o dramă ce ne demonstrează încă o dată interdependența fizicului și a spiritului uman. Un film care își merită succesul atât realizării, cât și realismului poveștii, și care  trebuie văzut ca o lecție de viață într-o lume dictată de hedonism.

Notă: 8/10

Articole similare

Bright Star (2009)

Dan Romascanu

Şi se împlini dreptatea…

Delia Marc

One World Romania 2018: Close Relations (2016)

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult