Filme Filme asiatice

Johnny English are un rival în Mossad: Mossad (2019)

Mossad (2019)
Regia: Alon Gur Arye
Distribuția: Tsahi Halevi, Efrat Dor, Dvir Benedek, Shimrit Eldis  

Oricui îi face bine o porție bună de râs și sezonul cinematografic de vară este optim pentru comedii. Este exact momentul potrivit pentru vizionarea unui film ca ‘Mossad’, scris și regizat de Alon Gur Aryeh, o parodie a filmelor de spionaj de acțiune din genul celor din serialul ‘Naked Gun’ realizate în anii ’90 de trio-ul american ZAZ (Zucker, Abrahams, Zucker) sau al filmelor care îl au protagonist pe Johnny English (interpretat de Rowan Atkinson),  revenit pe ecrane anul trecut. Am văzut ‘Mossad’ ieri seară în prima sau a doua sa proiecție publică, înainte de premiera oficială, într-o sala plină care a reacționat entuziast. Pot paria că este pe cale să se nască o nouă comedie-cult israeliană, și că agentul secret britanic Johnny English are acum un rival israelian serios în agentul secret israelian Guy Moran (interpetat de Tsahi Halevi), la fel de pregătit să salveze lumea după ce riscă să o distrugă de vreo zece ori.

Săgețile satirei în acest gen de parodii sunt îndreptate în două direcții principale – o temă ‘serioasă’ dintr-un domeniu de activitate cu vizibilitate și de interes major pentru public (în acest caz lupta împotriva terorismului și războiul secret dus de organizațiile de spionaj naționale – Mossad, CIA) și filmele ‘serioase’ și ele realizate în legătură cu această tema (aici seriale cum ar fi James Bond, Mission Impossible etc.). Pentru a reuși, astfel de filme trebuie să nu țină cont de ‘vacile sacre’ și să includă o densitate cât mai mare de glume cu trimiteri la realități cunoscute sau la filme celebre, totul împachetat într-o poveste cât de cât coerentă, dar care în mod explicit nu este luată prea în serios. Cred că scenaristul și regizorul Alon Gur Aryeh a reușit în mod foarte onorabil să îndeplinească aceste condiții și rezultatul este un film agreabil și antrenant.

Densitatea de glume și de situații comice este considerabilă și acestea sunt prezente de la primul cadru înainte de generic până la ultimul rând al creditelor din final. Nu sunt convins că toate vor trece ecranul pentru publicul internațional, dar, cum am avut parte la proiecție de subtitrare și în engleză, am observat că se încearcă anumite adaptări. Nivelul satirei și umorului critic față de miturile bombastice, birocrația locală, sau tipologia eroilor războaielor secrete mi s-a părut că nu cade cu nimic sub nivelul filmelor ‘Johnny English’ de exemplu. Același lucru îl pot spune despre nivelul interpretării actorilor – Dvir Benedek și Tsahi Halevi sunt excelenți în rolurile cheie, prezențele feminine sunt atractive și expresive, Tal Friedman reușește o creație originală care ne face să uităm aparițiile sale în programe comice populare de televiziune, iar veteranii scenei și ecranului israelian Gila Almador și Ilan Dar joacă în film cu evidentă plăcere. Toți se amuză și ne amuză. Punctele mai puțin reușite sunt cele legate de coerența acțiunii (nu există niciun moment de suspans real) și efectele speciale care au suferit de o evidentă lipsa de fonduri, efect vizibil astăzi în epoca efectelor grafice spectaculoase. Aceste minusuri nu răpesc prea mult din plăcerea vizionării comediei ‘Mossad’ care are bune șanse să fie în Israel blockbuster-ul verii, și să aibă succes și în alte părți și dincolo de primul sezon de proiecție.

Nota: 7/10

Articole similare

Top 10 filme despre Internet – versiunea ‘soft’

Dan Romascanu

Strălucitor și prăfuit în același timp – Spider-Man: Into the Spider-Verse (2018)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (12 – 18 ianuarie 2015)

Dan Romascanu

1 comment

Dan 14 iulie 2019 at 17:15

*Alma(g)or

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult