The Last Picture Show (1971)
Regia: Peter Bogdanovich
Distribuția: Timothy Bottoms, Jeff Bridges, Cybill Shepherd
Suntem în 2020. Filmul lui Peter Bogdanovich, ‘The Last Picture Show’, a fost realizat în 1971. Acțiunea filmului se petrece în 1951 și 1952. Era deci, de la realizare, o reconstituire istorică, a unei perioade de la care trecuseră aproape două decenii. În acest timp nu numai că America se schimbase radical, dar și arta cinematografiei. Producțiile sentimentale sau eroice ale anilor ’50 făcuseră loc în a doua jumătate a anilor ’60 filmelor de autor și apăruse o generație de formidabili regizori tineri care aveau să domine industria americană a viselor pentru următoarea jumătate de secol. Peter Bogdanovich făcea parte dintre ei, și ‘The Last Picture Show’ era al doilea film de lung metraj după un debut promițător cu ‘Targets’, sau al treilea daca numărăm și ciudățenia numita ‘Voyage to the Planet of Prehistoric Women’. Realizarea este impresionantă. Bogdanovich nu numai că face un film despre începutul anilor ’50, dar și regizează filmul în stilul începutului anilor ’50. Am putea spune că este vorba despre un omagiu radical adus de tânărul regizor filonului și stilului clasic al cinematografiei americane.
Acțiunea filmului se petrece în Anarene, un orășel minuscul din Texas, înființat probabil în perioada boom-ului petrolier, și care începe să trăiască, la începutul anilor ’50, decăderea cauzată de trecerea vârfului acestei economii de exploatare a unor resurse naturale finite. Vânturile și praful domină peisajul. Principalele instituții ale orașului sunt un restaurant, o sală de biliard și cinematograful, toate aflate în proprietatea lui Sam the Lion (Ben Johnson), care este și un fel de model și mentor pentru tinerii locului. Cei trei eroi principali, doi băieți și o fată, elevi în ultima clasa a liceului își trăiesc maturizarea, primele iubiri și cele dintâi experiențe sexuale, și mai ales întrebările legate de viitorul lor care includ evadarea din atmosfera orașului muribund. Îi însoțim vreme de un an, un an în care se hotăraște destinul lor, un an în care instituțiile orașului dispar, ultima fiind, simbolic, cinematograful unde pe ecrane apăreau eroii întruchipați de Jimmy Stewart sau John Wayne și unde se furau primele săruturi.
Folosirea peliculei alb-negru era în 1971 o alegere estetică, dar pentru regizorul Peter Bogdanovich ea reprezenta un aspect al deciziei de a folosi uneltele cinematografice ale epocii în care se petrecea acțiunea filmului. Universul orășelului texan, o lume cu peisajele, casele, obiectele sale sunt reconstituite cu minuțiozitate, respect și atenție la detaliile esențiale. Fiecare personaj este credibil și multe dintre interpretări sunt excepționale. Trioul de tineri este compus din Timothy Bottoms în rolul lui Sonny, probabil unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale, Jeff Bridges în rolul lui Duane, primul rol consistent al unei cariere strălucite, și Cybill Shepherd aflată la debut, care în rolul fetei pe care o visează toți colegii din promoția sa este de neuitat. Ben Johnson joacă rolul cheie al lui Sam the Lion, și Cloris Leachman pe cel al unei femei mature, care își compensează viața limitată și ratată cu o legătură fară speranță cu unul dintre tineri. Ambii au primit meritate premii Oscar pentru roluri secundare. Remarcabila bandă sonoră a filmului este compusă din melodii ale perioadei, cântate de orchestrele balurilor, de tonomatele din sala de biliard sau din restaurant, de radiourile din mașini. Cu această ocazie am aflat că melodia ‘Blue Velvet’ nu a apărut pentru prima oara în filmul lui David Lynch din 1986! Vizionat din perspectiva anului 2020, ‘The Last Picture Show’ reprezintă o frântură de istorie în istorie, istoria Americii și istoria cinematografiei sale. Pentru spectatorii de astăzi este o călătorie în timp cu doua stații. Recomandat cu căldură!
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
