Filme Filme americane Recomandat

Grey Gardens (2009)

Grey Gardens (2009)
Regia: Michael Sucsy
Distributia: Jessica Lange, Drew Barrymore, Jeanne Tripplehorn, Ken Howard, Daniel Baldwin

Acest film realizat in 2009 ne povesteste istoria aparent simpla, dar fabuloasa prin tragismul intrinsec al sperantelor spulberate ale celor doua Edith Bouvier-Beale si prin adierea mereu proaspata a optimismului si iubirii care leaga personajele – mama si fiica – descendente dintr-o radacina comuna cu aceea a Jaquelinei Bouvier-Kennedy-Onassis.

Filmul s-a inspirat din documentarul realizat in anul 1975 de catre fratii Albert si David Maysles, cand pe parcursul a sase saptamani, acestia au lasat ochiul camerei de filmat sa devoreze imensa resedinta decrepita Grey Gardens din New Hampton, ingropata in gunoaie si haite de pisici in mijlocul carora  cele doua Edie – “cea mare” si “cea mica” isi duceau zilele traind in mizeria aurita de amintirile si iluziile anilor de mult trecuti. Acelasi film documentar al fratilor Maysles (pe care sper sa il pot viziona curand), a inspirat de asemenea, un spectacol de musical jucat cu succes pe Broadway (cartea lui  Doug Wright, muzica de  Scott Frankel si cuvintele lui Michael Korie), inca un documentar si doua piese de teatru. Prolifica poveste de viata.

Filmul are un parfum aparte, care isi extrage esentele din culoarea, sunetul si modul de viata al high-class american si scenariul si regia reusesc sa impleteasca cursiv si plastic planurile temporale ale actiunii, astfel incat spectatorul asimileaza cu usurinta imaginile si intamplarile anilor 1936 intersectate cu acelea ale prezentului 1975. Intoarcerea in timp – intr-un New York exuberant, traind modern si frenetic, dar in acelasi timp – extrem de conservator – caci tinerele inca trebuie sa-si faca debutul in societate in vederea contractarii unei casatorii sigure si avantajoase, ne face cunostinta cu familia Bouvier-Beale: Edith mama, Edith fiica si Phelan Beale – tatal. La Pierre Hotel din New York, Edie cea mica isi va face intrarea in lume intr-un bal grandios, pentru ca asa cum ii destainuie frumoasa si exuberanta sa mama, « daca nu determini un barbat sa te ceara, atunci este ca cum ai fi moarta » si pasul pe care il va face nu ii va ucide visele de a deveni cantareata si dansatoare, caci « poti avea si prajitura si savoarea in aceasta viata ».

Drew Barrymore

Experimentata Edie cea mare ii spune fiice sale ca e preferabil sa gaseasca « un barbat care sa-ti ofere o lesa lunga – si atunci vei putea face orice iti doresti ». Caci, intradevar, cu frumusetea ei, cu pofta acuta de viata si cu intelepciunea varstei, Edie cea mare stie ca « Toata lumea arata, gandeste si simte diferit odata cu trecerea timpului » si spera ca si fiica ei sa poata impaca aspiratiile artistice ale tineretii, cu calmul si siguranta unei casnicii, dupa exemplul ei. Caci Edith – mama – are un barbat alaturi, are trei copii -.pe Edie si doi baieti si mai are somptuoasa resedinta de la Grey Gardens, cuibusorul unor nelipsite petreceri cu muzica si dans si mai are alaturi de ea si prezenta atragatorului tanar Gould, profesor de muzica si companion al recitalurilor pe care le da pentru musafirii sai.

Ceva –ceva din toata aceasta atmosfera lipsita de griji, toalete superbe, chipuri frumoase si vesele, muzica si dans, o armata de servitori, lumina, culoare, mi-a amintit de atmosfera din Marele Gatsby – viata superficiala si aparent lipsita de griji a marii societati americane.

Este uimitoare asemanarea in aceste scene de bogatie si veselie – dintre cele doua chipuri ale mamei si fiicei – frumoase, identice in tinuta corpului, aceleasi coafuri, acelasi aer  ingenuu dar perfid-ludice…Dar, asa cum cade brusc inserarea, cade asupra familiei si refuzul tatalui de a mai continua acest fel de viata : « Cand e destul – e destul ». Fiecare isi va trai viata in felul sau. Si cu acordul tatalui, acum separat de familie, Edie cea mica hotaraste sa plece la New York, pentru a deveni dansatoare si cantareata. E puternica si incapatanata, dar legatura dintre ea si mama sa, vesnica insinuare a acesteia in viata si in hotararile ei, o fac pe Edie sa ii ceara acesteia acordul si binecuvantarea. Vrea sa plece  pentru ca « ii place libertatea », insa raspunsul mamei este ca « Poti calatori in toata lumea si sa nu gasesti ce cauti ».

Extraordinar de complexa este legatura psihica dintre mama si fiica si este redata magistral in film. Poti crede ca este vorba – si poate chiar asa este, intr-o oarecare masura – de un oarecare infantilism al fiicei, poti crede intr-o doza de gelozie si de invidie a mamei – in fata tineretii, talentului si libertatii fiicei, poti crede ca este nevoia vicioasa a mamei, de control si putere asupra singurei fiinte pe care o poate exercita…Fapt este ca intr-o scena dubla – mama/fiica – fiecare la capatul a cate unui fir telefonic – fiecare tinand in mana un pahar de bautura – fiica fericita in bratele barbatului care tocmai ii daruise o somptuoasa haina de blana si mama – singura si trista in imensul si golul Grey Gardens, Edie cea mare distruge libertatea si independenta fiicei sale si gestul este definitiv. O readuce in plasa fina tesuta de Grey Gardens. Ii distruge iluzia iubirii, iluzia implinirii unei cariere, o readuce acasa si ii reteaza aripile. “Te-a parasit?” intreaba mama, referindu-se la efemera relatie cu Cap Krug cel casatorit. « Vino acasa, lasa-ma sa am grija de tine, vino acasa ! » Edie cea mica cade prada unei depresii puternice, alimentata si de moartea tatalui si de greutatile materiale care apar si de insistenta fratilor sai de a vinde proprietatea si de refuzul mamei de a o instraina. Stressul puternic ii determina pierderea parului, o mare trauma psihica. Din nou sfaturile mamei ii inabusa orice vointa : « Trebuie sa depasesti asta, chiar cand ti-ai pierdut calea. Gandeste-te doar la oportunitatile prezentului”.

Grey Gardens

Insa, asa cum remarcam ceva mai devreme, firul cursiv al naratiunii temporale este mereu intrerupt cu imagini si relatari ale prezentului, un prezent la ani distanta. Si in acest prezent, cele doua isi duc traiul saracacios, cocotate fiecare, in patuturile gemene alinate in dormitorul comun de la etaj, in mizerie, printre pisici si resturi de mancare, printre resturi de iluzii si resentimente, astfel incat dialogul dintre ele devine dramatic : «  Toata lumea arata, gandeste si simte diferit odata cu trecerea anilor » – mama si « E foarte dificil sa delimitezi trecutul si prezentul » – fiica. Un prezent readus la viata si reinventat de aparitia fratilor Maysles, porniti sa faca un film  documentar (reality-show i-as spune de fapt), film documentar, care asa cum se subliniaza cu mult umor, nu va conduce la impartirea castigurilor – caci profituri nu vor fi, dar « va relansa cariera » lui Edie cea mica si va face din Grey Gardens « gradina cea mai cunoscuta din America ».

Prezentul e dureros. Mama si fiica stau indoliate in pat, intre ele se afla un vechi aparat de radio la care asculta relatarea tragediei cazute asupra lui Jackie Kennedy, vantul sufla rece in pustietatea cazei neincalzite, prin care pisicile cutreiera flamande. Banii din contul administrat de cei doi fii ai lui Edie « ce mare » s-au terminat, creditul de la bacan este blocat, gandul la o alta iarna grea este insuportabil, autoritatile bat la usa, vecinii reclama insalubritatea casei si a gradinii, fotografii stau la panda, « oaia neagra a familiei Bouvier » izbucneste in presa si apare Jaqueline Kennedy Onassis.

« Ai o determinare extraordinara, matusa Edie », ii spune aceasta batranei incotosmanata in zdrente, care alaturi de fiica ei, invaluita de haina de blana daruita de iubitul ei de o noapte, declara ca Nu isi va vinde casa, intrucat « e caminul meu, unde ma simt eu insami ».

Grey Gardens house

Si prin contributia salvatoarea a lui Jackie, incepe salubrizarea si repararea casei, care reinvie la viata, capata lumina, capata caldura si in toata aceasta atmosfera reconstruita, cele doua eroine au o evolutie uimitoare, emotionanta, dramatica : Edie « cea mare », asezata in pat (un pat curat si o camera proaspata), cu o palarie involta pe cap, cu figura puternic imbatranita, dar inca cu urmele frumusetii nestinse, cu mainile subtiri si uscate, canta ca pe vremuri, cu pasiune si dedicare, decupata alaturi de imensul ei portret de pe perete, reflexia unei vieti si a unor vremuri la care sufletul ei nu a renuntat niciodata. Iar Edie « cea mica » inchide cercul debutului filmului, cu interpretarea aceluiasi dans de majoreta. Tulburatoare aparitie : capul invaluit de acelasi nelipsit gen de sal-turban cu care isi fereste in anii maturitatii, deconspirarea pierderii podoabei capilare, figura senina si destinsa, copilaroasa in ciuda varstei, colanti negri si pantalonasi scurti si in mana steguletul american !

Cei doi frati, Albert si David Maysles dau lovitura cu filmul lor documentar si cele doua femei sunt invitate la premiera. O ultima batalie psihologica are loc intre mama si fiica. Nevindecata de vechile gelozii si accese de putere, mama nu numai ca refuza sa participe, dar incearca sa o impiedice si pe Edie cea mica, sa o convinga ca ar fi o greseala sa mearga acolo, ca se supraevalueaza, ca se vede numai cu ochii ei – nu si cu ai celorlalti, ca este – in fond – o ratata « ai avut sansa ta si ai ratat-o », « nu te-a tinut nimeni inchisa, te-ai inchis in tine insati ». Fiecare, mama si fiica isi plang separat disperarea : mama in pat – cu pisica in brate, fiica pe plaja pustie.

Si ca mereu de-a lungul vietii lor, cele doua se reintorc una in bratele celeilalte si batrana doamna intelege ca poate a gresit si in prezent, ca si in trecut, ca lucrurile ar fi putut sta altfel pentru fiecare dintre ele si in consecinta – pentru amandoua – si gestul suprem pe care il face, este acela ca ii ofera fiicei sale, bijuteriile sale de la nunta, pentru ca Edie cea mica sa le poarte la premiera filmului. Le-a pastrat ascunse intr-o cutie, de-a lungul multor ani de privatiuni materiale, pentru ca a considerat ca nu mai erau ale ei, i le promisese fiicei sale, de mult, inca din 1936, din seara balului debutului in societate.
Si o vedem pe Edie cea mica la premiera, aplaudata de catre public, cu fata fericita invaluita de albul unui sal si aruncand din balconul salii, tradafiri albi din buchetul pe care il tine in brate. Pe cand la Grey Gardens suna telefonul si Edie cea mare raspunde unui ziarist curios de la New York Times – « Este totul in film », iar Wiskers –  pisica din bratele ei miorlaie aprobator cu ochii in ochii stapanei.

Grey Gardens

In finalul filmului ni se spune ca Edie cea mare a incetat din viata la un an dupa premiera filmului, iar fiica sa a vandut apoi proprietatea, cu conditia ca resedinta sa nu fie demolata. Apoi Edie cea mica a trait in New York, Montreal si California, in final stabilinduse in Bal Harbour Florida. Inainte sa se mute, a fost invitata sa cante in clubul  de noapte Reno Sweeney din Greenwich Village, unde o vedem interpretand Tea for Two. Fericita, impacata, frumoasa.

O poveste in poveste, un film in film….O realizare de exceptie, cu un simt al echilibrului, al esteticului, al dramaticului, de apreciat.
O distributie mai mult decat inspirata, perfecta. Cele doua protagoniste, despre care remarcam ca se aseamana in frumusete si impresie cinematografica, au actionat ca doua piese sudate psihologic in tesatura romantica si dramatica a filmului. Si daca despre Jessica Lange stiam ca este o mare actrita, pe Drew Barrymore am urmarit-o intotdeauna cu placere, frumusica, decorativa, achitandu-se constiincios de partituri fara cine stie ce profunzime si cam atata. De data aceasta, langa partenera ei de mare clasa, are o prestatie exemplara. Probabil ca e necesar ca un actor sa intalneasca un rol mare in cariera lui, pentru a da masura deplina a talentului sau si a acumularilor in timp. Un rol complex, parteneri exceptionali, o poveste extraordinara si un regizor bun, fin psiholog, indragostit de arta sa, de personajele sale si de public.

Departamentul Make-up, alaturi de Designul Costumelor au completat uimitor echipa de realizatori. Ceea ce a realizat machiajul asupra figurii tinere a lui Barrymore, dar si asupra frumusetii impacate cu trecerea vremii a Jessicai Lange e mare arta. O arta dusa pana la finetea detaliilor si in sensul acesta, este edificator momentul final al evolutiei Ediei mici in spectacolul de night-club, unde bratele goale ale femeii sunt aduse la conditia fireasca a pielii imbatranite. Iar, imaginea, decorurile si costumele, asa dupa cum spuneam, reflecta aceeasi grija si stiinta a detaliului.

Pentru toate cele mai sus spuse, recomand calduros acest film. Si poate ca sunt prea darnica la note, dar mie – daca imi place ceva, daca imi merge adanc la suflet si imi ramane timp indelungat in minte, notatia e la superlativ.

Nota: 10/10

Articole similare

Placeri deosebite in 2017: filme, cărți și piese de teatru

Delia Marc

O telenovela dubla a lui Geo Saizescu: Iubire elenă (2012)

Dan Romascanu

The Big Wedding (2013)

Delia Marc

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult