La vie de château (1966)
Regia: Jean-Paul Rappeneau
Distribuția: Catherine Deneuve, Pierre Brasseur, Philippe Noiret
8 filme de lungmetraj în 50 de ani. Aceasta este întreaga filmografie a lui Jean-Paul Rappeneau între 1966 și 2015. Și totuși, regizorul și scenaristul francez a reușit cu aceste 8 filme să-și facă un nume și să ocupe un loc vizibil și onorabil în istoria cinematografiei franceze. A făcut-o fară să revoluționeze a 7-a artă așa cum au încercat câțiva dintre colegii sai de generație și fără să aleagă teme șocante așa cum au încercat alții. ‘La vie de château’ din 1966 este primul său film de lungmetraj. Rappeneau a scris și scenariul, impreauna cu câțiva colaboratori menționați pe generic. S-a bucurat de la acest film de o distribuție excepțională pe care a folosit-o cu pricepere. Care este secretul său? Cred că este vorba în primul rând despre respectul sau poate chiar dragostea pentru public. Eu cred că Rappeneau a știut de-a lungul carierei sale să asculte publicul și să înțeleagă de ce oamenii vin la cinema și plătesc pentru bilete. Le-a răspuns creând filme pe care criticii acri le-au etichetat drept comerciale, dar a demonstrat că această etichetă nu înseamnă neapărat și rabat la calitate. Publicul i-a răspuns făcând din majoritatea filmelor sale succese de box office. Primul a fost ‘La vie de château’.
Anii ’60 au fost primii în care unii dintre cineaștii europeni și în special cei francezi s-au simțit destul de confortabil pentru a privi spre cel de-al doilea război mondial fără mânie și a face filme în care abordarea conflictului era ceva mai nuanțată, abordând inclusiv genul comediei. Nu toate aceste încercări au fost primite cu simpatie, și chiar și ‘La vie de château’ a avut criticii săi, în special pentru prezentarea militarilor germani dintr-o perspectiva insuficient de malefică. Un spectator care nu știe nimic despre film ar putea crede, la vizionarea primelor 10-15 minute, că vizionează o comedie romantică de familie care se petrece undeva, în Normandia. Genericul expune o serie de fotografii close-up luminose ale lui Catherine Deneuve aflată la culmea tinereții (frumoasă a fost și este și acum) la 22 de ani, creând o atmosferă de senzualitate. Deneuve este Marie, soția tânără a lui Jérôme, proprietarul unui castel pe cale de a reveni o ruină. Marie visează să plece la Paris, Jérôme se opune pentru că nu-și poate permite financiar, dar și pentru că se teme că ar putea-o pierde pe tânăra sotie în tentațiile Parisului. ‘Zoom-out’-ul are loc mai târziu, când înțelegem că acțiunea se petrece în vara anului 1944 în zilele premergătoare debarcării din Normandia, că zona mișună de militari germani, de luptători din Rezistență și de spioni englezi și americani, iar castelul are o poziție strategică, fiind situat în apropierea unui super-tun german care ar putea strica planurile debarcării. Marie rămâne centrul atenției, fiind curtată și de un tânăr rezistent trimis să distrugă tunul și de un ofițer german care comandă regimentul care decide să ocupe castelul, sub ochii soțului gelos. Intriga amoroasă ajunge la încăierare între pretendenți exact în noaptea debarcării. Pentru a recâștiga inima soției, Jérôme este dispus să devină și erou. În alte cuvinte, când doi amanți se ceartă, soțul câștigă.
Phillippe Noiret joacă aici perfect rolul eroului improbabil. Îl va relua, într-un registru tragic, nouă ani mai târziu în ‘Le vieux fusil’. Pentru Catherine Deneuve este unul dintre primele roluri în care este vedeta incontestabilă și obiectul dorinței tuturor bărbaților. Vor urma multe altele. Tonul este lejer, comic, ba chiar și romantic și discuția dacă abordarea ‘feel good’ legată de evenimentele din acea perioadă este potrivită este o discuție legitimă. Nu am intenția să o tranșez. Voi menționa încă trei elemente care contribuie la calitatea cinematografică a filmului: Pierre Brasseur în rolul tatălui lui Marie, muzica lui Michel Legrand și imaginea lui Pierre Lhomme. Folosirea peliculei alb-negru la mijlocul anilor ’60 nu mai era o alegere economică, ci una estetică. Rappeneau aparținea mai degrabă categoriei regizorilor care respingeau abordările Noului Val, dar din punct de vedere tehnic și cel al libertăților cu care își conturează personajele, el arată în acest film (de debut!) că stăpânește bine lecțiile și inovațiile aduse de colegii lui deja mai celebri. Revăzut la aproape șase decenii de la lansare, ‘La vie de château’ surprinde în bine prin farmec și prospețime.
Nota: 7/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
