Des hommes et des dieux (2010) – Despre oameni și zei
Regia: Xavier Beauvois
Distribuția: Lambert Wilson, Michael Lonsdale, Olivier Rabourdin, Sabrina Ouazani
Codrin Liviu Cuţitaru ne-a atras atenţia asupra acestui film într-unul din articolele sale savuroase din Dilema Veche. De data aceasta articolul nu mai avea nimic din stilul său plin de umor. Un articol grav despre un subiect grav. Ne-am spus atunci ca trebuie sa vedem acest film pentru a ne forma propria părere. Cunoşteam destul de vag, recunoaştem, evenimentele care au inspirit acest film dramatic. În aprilie sau mai 1996, şapte călugări aparţinând unui ordin catolic francez au fost asasinaţi de militanţi islamişti. Fondată în anul 1938 în timpul stăpânirii coloniale franceze,[1] această mănăstire trappistă este situată aproape de Medea, la 90 kilometri sud de Alger, într-o zonă muntoasă. Numele ei oficial este de Abaţia Notre-Dame de l’Atlas.
Călugării îşi consacrau timpul atât rugilor conform unui ritual bine pus la punct, respectat cu o disciplină militară, după cum se observă şi în film, dar şi activităţilor agricole, chiar dacă domeniul extins al mănăstirii fusese naţionalizat în 1976, când Algeria era condusă de un regim de esenţa socialistă, mănăstirea reuşise să-şi pastreze doar terenul pe care-l cultivau călugării in mod direct, iar unul dintre ei, care fusese inainte medic, acordării de consultaţii populaţiei locale. Careia uneori îi oferea în mod gratuit şi medicamente. De fapt, se pare că de aici au pornit şi problemele care au dus la tragicul deznodământ.
În contextul războiului civil, extrem de sângeros dintre Grupul Islamic Armat şi autorităţile moderate, de extracţie dictatorial socialistă de la Alger, la 14 decembrie 1993, doisprezece muncitori croaţi au fost ucişi de către islamişti la numai câţiva kilometri de mănăstire într-unul din atrocele atentate ale GIA. Episodul este prezent şi în filmul regizat de Xavier Beauvois şi reprezenta un prim semnal de alarmă pentru călugări care dezbat posibilitatea plecării, mai ales după ce au fost vizitaţi de un commandant al guerillei islamice. După parlamentari si negocieri intre cele două părţi, în final, islamiştii au părăsit mănăstirea, lăsându-i în pace pe călugari. Emoţionantă este dezbaterea care a avut loc în rândul micii comunităţi de calugari, analizandu-se posibilitatea plecarii pentru că toţi şi-au dat seama că acea primă întâlnire nu era decât un preludiu.
Chiar dacă doi dintre calugari au înclinat către părăsirea Abatiei, impsosibilitatea de a-i abandona pe cei hotărâţi să-şi ducă crucea până la capăt, în continuarea clara a mesajului crestin care-i domina, îi face pe toţi să rămână în aşteptarea inevitabilului si, am putea spune, a martirajului. In noaptea dintre 26 si 27 martie 1996 la ora 1.15 dimineata, un grup de douăzeci de asa-zişi combatanţi islamişti (identitatea acestora rămâne în continuare un mister şi vom vedea de ce…) au intrat în mănăstire şi au răpit şapte călugări, doi dintre ei, fratele Jean-Pierre si fratele Amédée, scăpând, căci dormeau într-o altă clădire a abaţiei, iar islamistii nu ştiau exact câţi călugări se aflau în complexul asediat. Au existat si încercări de negocieri, un emisar al islamiştilor cerând Ambasadei Frantei de la Alger eliberea unor militanţi islamişti algerieni închişi în Franţa. Cert este că nici măcar aceste negocieri nu au durat prea mult, ceea ce reprezinta un mare semn de întrebare, căci islamiştii ar fi fost teoretic direct interesaţi să obţină ceva în schimbul vieţilor celor şapte călugări.
În schimb, la 21 mai 1996, un comunicat atribuit GIA anunţa tranşarea gâtului celor şapte călugări. Acţiunea filmului nu surprinde şi aceste acţiuni violente, ci se opreşte in momentul captivităţii lor. În Franţa evenimentele au provocat multă emoţie şi frustrare, la 28 mai zece mii de oameni s-au adunat în Piaţa Trocadero din Paris pentru a aduce un ultim omagiu martirilor creştini. Cu timpul au aparut multe elemente care pun sub semnul întrebării acest scenariu clasic si care acuză serviciile secrete ale armatei algeriene care ar fi fost deranjate de faptul că fratii crestini francezi ofereau asistenţă medicală şi răniţilor islamişti (cum ofereau intregii populatii din zona) si ar fi refuzat sa plece din ceea ce se transformase intr-un teatru de operatiuni militare.
Un scenariu destul de plauzibil având ca sursă chiar serviciul de securitate francez (la Direction de la surveillance du territoire -DST), dar si fostul atasat militar al Frantei la Alger, şi care arată că cei şapte călugări ar fi fost într-adevăr răpiţi de islamişti, însa ar fi fost mitraliati din greseala de doua elicoptere ale armatei algeriene. Găsind corpurile, autorităţile militare au imaginat un scenariu in care se se arunce întreaga vină pe GIA, decapitandu-le. In mod funebru, au fost ingropate doar capetele celor şapte călugări, corpurile dispărând în mod misterios (alimentand scenariul conform căruia cei şapte ar fi fost împuşcaţi).
De altfel, modalitatea autoritatilor algeriene de a trata astfel de crize este una destul de dură şi violentă, preferându-se soluţiile manu militari- a se vedea şi criza ostaticilor din ianuarie 2013. Ceea ce rămâne este amintirea acestor oameni care şi-au jertfit viaţa, preferând mai degrabă moartea decât să dea bir cu fugiţii.
Nota: 9/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=b4qdMIg_3X4′]
