„Lux Æterna” (2019)
Regia: Gaspar Noé
Distribuția: Béatrice Dalle, Charlotte Gainsbourg, Abbey Lee
Îmi vine greu, trebuie să recunosc, să scriu despre acest film ciudat și credeți-mă că această ciudățenie, această natură neordinară este una bine-venită, deoarece mi-a adus în față un regizor despre care nu știam mai nimic: Gaspar Noé. Totuși, cât trăim, tot învățăm. Pelicula sa „Lux Æterna” a apărut în 2019, iar părerile spectatorilor s-au împărțit în pro și contra. Pentru mine, după cum spuneam anterior, acest film a devenit o experiență inedită și paradoxală.
Béatrice Dalle și Charlotte Gainsbourg, două actrițe de succes, își dau întâlnire pe un platou de filmare unde dezbat subiectul producției în care vor colabora: arderea pe rug a vrăjitoarelor. Insertul inițial despre Evul Mediu și prigoana femeilor considerate a fi vrăjitoare dau peliculei un aer emblematic, mistic, iar dialogul celor două îl transpun într-o modernitate incertă. Dialogul lor îmbină subiecte precum dificultatea de a intra în rol, angrenajul masculinității în creație, dar și dorința lor de a crea ceva bun prin jocul lor artistic.
Pelicula de 51 de minute este de facto un soi de tribut adus creației cinematografice, care ascunde în culisele sale o muncă titanică, multă dedicație, dar și chinuri. Este memorabilă tendința lui Dalle de a prelua frâiele procesului de filmare, în ciuda presiunilor întreprinse de producător, precum și dialogul lui Gainsbourg cu fiica sa, care îi recunoaște că trece prin bullying la școală. Cele două, creatoare și creație, reflectă cât de asimetrică este lumea filmului, cât de zbuciumată, incertă, nesigură.
Gaspar Noé reușește, utilizând efectele cromatice speciale și coloana sonoră, precum și partajul ecranului, să redea impecabil acea incertitudine a actului de creație, acea frustrare de a fi la început de cale sau pe culmile succesului. Pe ambele baricade poți suferi ca naiba. Alternarea personajelor, accentele de culoare și de tonalitate au închegat acest film, l-au consolidat, dându-i acea alură art nouveau care i se potrivește.
„Lux Æterna” este un film straniu, un film pe care l-aș arăta studenților de la arte ca un exemplu viabil de burnout. Arderea pe rug de la finalul filmului îmi amintește de metafora unei guri imense a lumii care îi înghite pe cei care refuză să se adapteze sau pe cei diferiți. Cele 50 de minute de zbucium te scutură la propriu și la figurat, scoțând din jurul tău acea naivă credință în puterea artei frumoase. Practic, acest film este despre obsesia de a crea, divizată între nevoia de comercial și cea de estetic. Cred că acest film se potrivește celor care admiră naturalețea filmului european, cei care nu se tem de neordinar într-o lume condusă de superficialitate. Jocul artistic atât de natural, precum și decorul, maniera de a filma au transformat această experiență într-una memorabilă.
În cinema din 17 septembrie, distribuit de Independența Film, la pachet cu „The Human Voice”, un scurtmetraj de Pedro Almodóvar.
