Carti Carti de fictiune

Zenul pânzei: Uciderea Comandorului. O idee își face apariția, de Haruki Murakami

”Uciderea Comandorului. O idee își face apariția”, de Haruki Murakami
Editura Polirom, Iași, 2018

Traducere: Iuliana Oprina

Haruki Murakami, unul dintre cei mai cunoscuți scriitori japonezi contemporani,  spunea într-un interviu pentru „Asia News” în romanul Uciderea Comandorului a dorit să construiască o „poveste multistratificată și profundă”. Citind primul volum apărut la Editura Polirom, în seria de autor, cred că reușita este de sută la sută. Pentru că Murakami este un scriitor care îmi place enorm, am citit cam toate lucrările sale și i-am urmărit parcusul de-a lungul anilor, observând modificări subtile de la un roman la altul. De altfel, acesta este și țelul pe care și l-a propus scriitorul, așa cum mărturisește nu numai în volumul Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă sau în Meseria de romancier  dar și în alte interviuri pe care le-a acordat de-a lungul timpului, relativ puține la număr, datorită discreției pe care ține să o păstreze atât în ceea ce privește detaliile legate de viața sa, cât și cele privitoare la romanele în lucru.

Tot în interviul acordat „Asia News”, Murakami menționa că ideea cărții i-a venit după ce a vizitat regiunea Tohoku, afectată de un cutremur devastator în urmă cu șapte ani. „Prima dată mi-a venit în minte titlul cărții, care are o vibrație stranie, iar apoi primele propoziții. Apoi, odată ce încep să scriu e ca și când, în fiecare zi, încerc să nu scap din ochi un iepure care îmi arată drumul”. Consecvent și precis, scriitorul își ia în serios fiecare proiect și consideră că încă potențial de perfecționare, iar lucrul este deja pentru el o modalitate de a viețui. Romanul curge prin mâinile sale, nu e nevoie de efort suplimentar odată ce ideea și-a făcut apariția.

Romanul este povestit de un pictor de 36 de ani, al cărui nume nu este precizat, și care în urma unui divorț neașteptat este aruncat într-o profundă criză identitară, temă de altfel explorată și în lucrările mai vechi ale lui Murakami, Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj sau În căutarea oii fantastice, Cronica Păsării Arc și o serie de nuvele. După o rătăcire de aproximativ o lună prin orașe și sate ale Japoniei, el își găsește refugiul într-o locuință izolată din munți, pusă la dispoziție de Masahiko Amada, un fost coleg de la Universitatea de Arte. Locuința aparținuse tatălui acestuia, Tomohiko Amada, pictor devenit celebru pentru lucrările în stilul tradițional japonez nihonga.

Deși în ultimii ani reușise să se afirme datorită ca pictor de portrete, consideră că lucrările de acest gen nu mai sunt în acord cu aspirațiile sale și decide să nu mai facă portrete la comandă. Până în momentul în care primește o cerere specială din partea unui fost IT-ist, Menshiki, dispus să plătească o sumă exorbitantă pentru un portret semnat de pictor. Între cei doi se va crea o legătură specială, iar pentru pictor va deveni oportunitatea ideală de a picta portrete scufundându-se în esența modelului său, opera căpătând astfel o viață proprie.

Deși s-a făcut referire la Marele Gatsby, în roman fiind prezente multe detalii culturale, artsitice, însuși Murakami făcând referire la celebrul roman al lui Francis Scott Key Fitzgerald, nu am putut să nu mă gândesc și la Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde sau la Kafka pe malul mării. ”Ce primesc oamenii care citesc și asimilează romanele pe care le-au parcurs este ceva foarte diversificat” spunea Haruki Murakami, fiecare cititor trece prin filtrul propriu fiecare filă și realizează conexiuni diferite. Cititorii lui cred că seamănă cumva între ei, au pasiuni în comun și moduri de a exista asemănătoare, asemenea omului care le-a creat, și se regăsesc în stilul și personajele sale. Eu mă simt întotdeauna într-un ”acasă” citindu-l pe Murakami, a fost dragoste la prima citire și de atunci niciun roman de-al său nu m-a plictisit, în ciuda faptului că am început cu scrieri mai noi și am revenit la lucrurile de început, unde stilul nu era încă definit. Esența era acolo și am sesizat-o, iar acesta este și unul dintre motivele pentru care revin totdeauna cu plăcere la scrierile sale.

La Murakami găsești totdeauna personaje interesante, lumi excelent construite, o îmbinare perfectă a realului cu imaginarul, iar poveștile nu dezamăgesc. E iubire, e dezamăgire, e nesiguranță, e descoperire de sine și reinventare, sunt povești cu și despre viața dincolo de aparențe, analizată în adâncime. Detaliile, deși abundă în fiecare roman, nu sunt niciodată de prisos, iar Uciderea Comandorului nu face excepție. Tehnica este îmbunătățită, eroticul este mai prezent decât în alte lucrări, iar construcția este mult mai elaborată decât orice alt volum publicat până acum.

Descoperind ascuns în pod tabloul straniu al Uciderii Comandorului pictat de Tomohiko Amada, o reiterare bizară a operei lui Mozart, Don Giovanni, pictorul narator începe să fie interesat de detaliile vieții celebrului pictor și mai ales de schimbarea de stil produsă în lucrările sale după o vizită la Viena, după care a trecut la stilul nihonga.

”În general, e definită ca un tip de pictură în care se folosesc pigmenți, liant, foițe de metal și altele. Apoi, nu se folosesc pensule obișnuite, ci fude sau hake. Cu alte cuvinte, s-ar putea spune cp nihonga este un tip de pictură care se definește în funcție de materialele principale folosite. Desigur, s-au moştenit și tehnicile tradiționale, dar există și multe picturi nihonga care folosesc din plin tehnici avangardiste, care aduc nuanțe noi. [] Cu toate acestea, picturile domnului Tomohiko Amada sunt adevărate nihonga clasice. Le-aș putea numi chiar emblematice. Asta, desigur, ca tehnică, pentru că stilul îi este fără dubiu propriu.” (pg. 123)

Dincolo de referirile la artă, creație și cel de-al doilea război mondial, tema crizei identitare primează. Personajul principal recurge deseori la analize personale, reluând regulat cursul întâmplărilor pe care le-a trăit pentru a înțelege de ce lucrurile s-au petrecut într-un anumit fel. Intervine însă un blocaj, el neputând elucida motivele pe care le-a avut Yuzu (soția sa) atunci când a decis să îi spună că dorește să divorțeze, dar să rămână prieteni. Pentru el acest lucru nu este posibil, legătura fiind mult prea dureroasă, iar motivele lipsă funcționând ca un fier roșu care traversează încă în mod curent existența sa. Descoperirea acestora însă va fi și o descoperire a sinelui, într-o călătorie care este departe de a se fi încheiat.

”Nici nu puteam concepe să păstrăm o relație de prietenie după ce ne-am dizolvat oficial căsnicia. În decursul a a șase ani cât am fost căsătoriți a împărtășit multe sentimente , multe vorbe și tăceri, multe șovăiri și decizii, multe promisiuni și renunțării, multe plăceri și plictiseli. Sigur, au existat și secrete pe care nu ni le-am spus, ci le-am ținut fiecare ferecate înăuntru. Dar cumva am reușit să împărtășim cu dibăcie chiar și sentimentul de a ascunde ceva. Aveam o «greutate a locului» cultivată în timp. Noi trăiserăm împreună adaptându-ne corpul la această forță gravitațională proprie nouă, menținând un echilibru fragil. Fără toate acestea, fără echilibrul gravitațional și regulile noastre locale nu aveam cum să rămânem doar niște «prieteni buni».” (pg. 212)

”Nuanțele create de mine îmbrăcau bine scheletul lui Menshiki. Scheletul construit din vopsea neagră se ascundea acum îndărătul acelor nuanțe, dar eu îl vedeam clar ascuns dedesubt. Mai departe trebuia să scot din nou la iveală acel schelet. Trebuia să preschimb aluzia în afirmație.

Desigur, pictura nu era finalizată. Se oprise pe tărâmul unei posibilități. Îi mai lipsea ceva. Ceva care ar fi trebuit să existe în ea acuza că e nedrept să lipsească. Acel ceva absent ciocănea în fereastra de sticlă care de desparte prezența de absență. Îi auzeam strigătul mut.” (pg. 213)

”Am scos un carnețel din buzunar și am schițat rapid chipul bărbatului cu un creion mecanic. A redat chiar și umbrele. Nici n-am avut nevoie să mă uit la el cât l-am desenat. Aveam abilitatea de a capta trăsăturile oamenilor rapid, dintr-o privire și de mi le întipări în minte.” (pg. 242)

Încrederea în sine și în capacitatea de autovindecare cresc odată cu perfecționarea și descoperirea noilor tehnici de a picta. În roman apare și sora dispărută a naratorului, relație pe care a mai explorat-o și analizat-o și în alte romane și care funcționează ca un alter ego al personajului, dar și motivul gropii (sau fântânii, în Cronica Păsării Arc) prin care călătorești. Comandorul prinde viață, la fel ca tabloul lui Dorian Gray, despre care am adus vorba la începutul articolului, iar pictorul cunoaște noi personaje care îl ajută în călătoria sa inițiatică.

”Dintotdeauna mi-a plăcut să stau dimineața devreme și doar să mă uit la pânza încă albă. Botezasem acest lucru «zenul pânzei». Încă nu era nimic a;ternut pe ea, dar în nicun caz nu era goală. În pânza albă se ascundeau formele care trebuiau să apară. Dacă-mi încordam privirea, vedeam în ea multe posibilități care într-un tîrziu se concentrau într-un singur indiciu util. Îmi plăcea clipa aceea. Era clipa în care ființa se contopește cu neființa.” (pg. 252)

Ținând cont și de dorința lui Murakami, ca fiecare cititor să îi descopere singur cărțile, nu am să insist mai mult asupra detaliilor legate de conțintul poveștii. Este una pe care o recomand cu mare drag și pe care vă invit să o descoperiți și analizați în tihnă. Lectură cât mai plăcută!

”Adevărul este un simbol, iar simbolul este un adevăr. Cel mai bine e să iei simbolurile așa cum sunt. În ele nu există nici logică sau fapt, nici buric de porc sau boașe de funrică, nu există nimic. A încerca să urmezi calea către înțelegere prin orice altă metodă e ca și cum ai încerca să faci o sită să plutească. V-o zic pentru binele vostru.” (pg. 345)

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Concurs: Câștigă trei cărți ”Viața de zi cu zi în vremea lui Iisus”, oferite de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

Elif Shafak în Țara Poveștilor: Cele trei fiice ale Evei

Dan Romascanu

Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj, de Haruki Murakami

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult