Carti Memorii jurnale

O perspectivă alternativă a istoriei: ”Sectanții”, de Vasile Ernu

”Sectanții”, de Vasile Ernu
Editura Polirom, Colecția Ego-grafii, Iași, 2015

Vasile Ernu nu lasă mai pe nimeni indiferent, fie că este vorba despre literatură, publicistică sau luări de poziții în interviuri sau mediile sociale. ‘Născut în URSS’, cum spune și titlul premiatei sale cărți de debut apărută într-o prima ediție în 2006, scriitorul și publicistul aduce în atenția publicului din România istoria și actualitatea ținuturilor de la est de Prut și relațiile cu marea putere și cultură de la nordul și estul spațiului romanesc. Nu este vorba însă doar despre o problematică diferită, ci și despre o perspectivă originală și chiar și despre unelte scriitoricești care nu se feresc să fie explicit diferite. ‘Trilogia marginalilor’ recent completată se constituie într-o istorie a ultimului secol plus câteva decenii din perspectiva grupurilor sociale, etnice și religioase periferice nu numai marelui imperiu rus și sovietic din care Basarabia, Bugeacul și Transnistria au făcut parte pentru majoritatea acestei perioade istorice, dar și a culturii românești în care trăiește și scrie în ultimele decenii autorul. ‘Sectanții’, primul volum al trilogiei, își avertizează de la început cititorii despre punctul de vedere din care este relatată istoria prin folosirea ortografiei ‘cu î din i’ și a unei cantități apreciabile de importuri rusofone de vocabular. Am avut ocazia să citesc acum acest volum în prima sa ediție, apărută la Polirom în 2015. A fost o lectură pasionantă, care ridică multe semne de întrebare și incită la discuții și comentarii. Bănuiesc că este și ceea ce a dorit autorul.

Cine sunt ‘Sectanții’? Este vorba despre membrii sectelor religioase care au luat naștere la sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20 pe teritoriul Basarabiei aflate atunci la periferia imperiului țarist. Era o perioada de efervescență politică, naționalistă și religioasă în atmosfera unui imperiu pe cale de prăbușire. Politic aceasta atmosferă a dat naștere mișcărilor revoluționare care aveau să acapareze puterea și să creeze un nou imperiu, bazat pe ideologia comunistă. Nationalismele aveau să dea naștere statelor naționale de la periferia Rusiei (unele re-înghițite de URSS) și mișcării sioniste. Sectele religioase au reprezentat fațeta religioasă. Toate au avut o importanță determinantă în toată istoria secolului 20 și continuă să influențeze și până astăzi. Sectele religioase au apărut în această perioadă pe ambele maluri ale Prutului, dar în timp ce în România și Ardeal influența predominantă a fost cea neo-protestantă, dincolo de Prut ele au fost continuatoare ale tradiției rasconicilor aflați încă din secolul 17 în conflict cu Biserica Ortodoxă Rusă. O altă influență specifică zonei a fost cea a dizidenței iudaice care a dat naștere sectei creștine misionare a ‘evreilor mesianici’.

Cartea este scrisă la persoana întâi, dar scriitorul a avut grijă în interviuri să se delimiteze de identitificarea completă cu povestitorul, așa încât putem presupune că deși o parte dintre eroii cărții sunt inspirați de personaje reale, sunt combinate și adăugate elemente de documentare proprie și de ficțiune. Aceeași grilă de lectură poate și trebuie să fie aplicată și în ceea ce privește relatarea istorică. Chiar dacă istoria Basarabiei și a imperiului rus sunt domenii care mă interesează și în care am deja un bagaj de informații și lecturi, punctul de vedere diferit m-a interesat și detaliile expuse în carte mi-au dat prilejul să aflu multe lucruri noi. Am sesizat însă și câteva inexactități legate de exemplu de domeniile vieții evreiești cu care sunt mai familiar, care mă îndeamnă la prudență. Este vorba despre o carte de docu-ficțiune și nu despre un manual de istorie, chiar daca în câteva locuri sunt inserate documente originale, inclusiv un articol de propagandă ateistă sovietică din anii ’30 care se întinde pe vreo 14 pagini.

Cartea este organizată în cinci capitole ale căror titluri sunt împrumutate din numele cărților Vechiului Testament. Daca este să extindem metafora, grădina raiului unde începe istoria sectei a cărei istorie este relatată de povestitor ar fi Basarabia și mai precis zona Bugeacului de la nordul Deltei Dunării, pe care străbunicul Culachi o percepe ca pe o prelungire multi-culturală a Ardealului din care descinde. Locuitorii locului au trăit schimbările de regim politic și național ca pe schimbări de stăpâniri și nu s-au identificat cu vreuna dintre ele. Nu sunt puțini cei care au parcurs secolul născându-se în imperiul țarist, făcând școala în România Mare, lucrând în URSS și primind pensie în Republica Moldova și toate acestea fară a ieși din satul în care se născuseră și trăiseră toată viața. Începuturile arătaseră cam așa:

Zona Bugeacului era foarte pestriță la acea vreme, cu peste 20 de etnii importante și religii diverse. Aici găseai și rusi, și moldoveni sau ucrainieni, dar și evrei, polonezi, bulgari, germani, elvețieni, găgăuzi sau greci. Din punct de vedere religios, chiar dacă pravoslavnicii erau vizibil dominanți, lumea începuse să se obișnuiască și cu acești venetici bizari care s-au așezat de-a lungul timpului pe aici. Mulți dintre ei erau mult prea stranii pentru obiceiurile locului. Această “pace” confuză și tihnită era posibilă însă și pentru că puterea tolera și uneori chiar avea interese directe ca lucrurile să se petreacă într-un anumit fel. Cînd puterea schimba regulile jocului, avea alte interese politice, economice și sociale și atunci apărea și “războiul” dintre diverse comunități. Un joc lung, care în timp a dus la formarea unor adevărate strategii de luptă și apărare ale comunităților, atât în raport cu statul, cit și în relațiile dintre ele.’ (pag. 41-42)

Secta la a carei întemeiere participă străbunicul povestitorului reprezintă un sistem social închis. Confruntarea sectanților este triplă: cu statul, cu biserica majoritară și cu lumea laică. Statul (Cezarul, Leviatanul) este considerat în orice întruchipare a sa o forma de robie, dar calea aleasa de sectanți este nu conflictul (precum o fac bandiții sau revoluționarii), ci crearea unei lumi paralele, cu reguli de viață și de comportament bine determinate, care îi separă și îi delimitează de cei din jur prin solidaritate comunitară, studiu religios, etică superioară și aspirația de salvare misionară. Sectanții se consideră pe ei înșiși urmașii adevărați ai primilor creștini. În concepția lor minoritatea numerică este o aparență, un grup cât de mic de credincioși sau chiar fiecare dintre ei împreună cu Dumnezeu constituind o majoritate. Ca metaforă aceasta concepție funcționează și este demnă de respect, dar se pune întrebarea în ce măsură ea influențează aprecierea istorică. Vasile Ernu dezvoltă o teorie după care ‘adevărata’ rezistență împotriva stalinismului și a sistemului sovietic și comunist în general ar fi constituit-o nu disidenții liberali, ci sectele religioase. El merge chiar până la a aprecia la un moment dat rezistența intelectualilor ca o forma de colaborare. Asemenea puncte de vedere merită a fi disputate cu fapte și prin discuție deschisa, istoricilor le revine rolul de a aduce la lumină contribuția fiecăruia dintre curente și ponderea lor în evenimentul care nu poate fi contestat – prăbușirea sistemului comunist.

Sunt multe aspecte din care istoria alternativă descrisă de Vasile Ernu este nu numai diferită, ci și discutabilă. Este o repovestire a istoriei din perspectiva sectelor religioase și a sectanților, care are alt centru de gravitație decât cele pe care suntem obișnuiți să le citim. Repulsia justificată față de excesele mișcării legionare care vedea în sectanți străini ideologic și trădători ai creștinismului îl determină să le dedice acestora aproape întreg capitolul dedicat perioadei interbelice, singura în istorie în care Basarabia a făcut parte din România Mare. Și totuși, legionarii au fost la putere sau părtași la putere doar vreme de trei ani, din 1938 până la începutul anului 1941.  M-aș fi așteptat că perioada 1919-1937 să fie acoperita cu mai multe referințe despre România și nu despre Uniunea Sovietică. Sunt multe erori și în modul în care sunt descrise aspecte ale vieții evreiești. Despărțirea între sioniști și socialiști în cadrul comunității evreiești a avut loc la sfârșitul secolului 19 și ea nu a fost o scindare a întregii populații evreiești, cum este descrisa în ‘Sectanții’, ci mai degrabă delimitarea centrifugă a unor curente extreme. Mișcarea sionistă a precedat cu două decenii pogromul de la Chișinău. Ea a fost în mare măsură laică, la fel ca și cea socialista. Marea majoritate a evreilor însă au continuat să-și vadă de viață și au rămas credincioși iudaismului religios ortodox, pe care l-au practicat (la fel ca sectanții și spre deosebire de vecinii creștini ortodocși) în mod educat și organizat. Ei au fost victimele pogromului de la Chișinău și apoi ale Holocaustului, și tocmai ei nu sunt aproape deloc menționați în ‘Sectanții’. În multe locuri am avut impresia că Vasile Ernu face confuzie între evrei și membrii sectei creștine misionare numita ‘evrei mesianici’. Confuzia aceasta este perpetuată intenționat până astăzi de urmașii contemporani ai sectei. În orice caz un evreu niciodată nu se exprimă în stilul în care o face personajul Zosea (pag. 275).

Alta viziune alternativă. Tatăl povestitorului călătorește în Romania în anii ’70 și întâlnește aici o realitate cu multe aspecte comune, dar și cu câteva diferențe specifice fata de cea din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și Uniunea Sovietica în general. Biserica oficială ortodoxă pare să aibă mult mai mult sprijin oficial, funcționează mănăstiri ortodoxe în număr mai mare decât în toată Uniunea, salariile preoților sunt plătite de stat. România i se pare un nou Bizanț fata de ceea ce cunoaște de acasă, dar vizitatorul ignoră probabil soarta bisericilor istorice distruse, prigonirea preoților (și în special a celor greco-catolici) din anii ’50 și, desigur, campania împotriva sectelor religioase care avea să vina la începutul anilor ’80. Sectelor din România (unde sectanții sunt numiți “pocăiți”) li se tolerează în unele perioade comunicarea cu Occidentul, dar tot ele sunt, ca și în Uniunea Sovietica, principalul fenomen de disidență al anilor 60-80. Fapt care în opinia autorului este trecut cu vederea de istoriografia oficială de astăzi.

‘… o disidență sistematic organizată au avut-o doar sectanții, “pocăiții” români, despre care probabil că nu ați citit mai nimic. Ei nu fac obiect de studiu, nu sunt pe lista beneficiarilor. Acest adevăr nu e în interesul noilor politruci, iar marea problema a lor, a “pocăiților”, e că nu au știut niciodată să-și scrie istoria, să-și prezinte interesele, să-și povestească aventura unică.’ (pag. 200)

Revenind la soarta sectanților în Uniunea Sovietică, Vasile Ernu apreciază în mod diferit decât ne-am aștepta raportul dintre secte și puterea sovietică în diferitele faze ale evoluției sale. Revoluția din 1917 și primii ani ai regimului bolșevic au fost poate cei mai prielnici, respectând libertatea religioasă și eliberând religiile periferice de opresiunea Bisericii Ortodoxe Ruse. Macazul se întoarce însă cu câțiva ani mai tărziu când sunt declanșate campaniile ateiste generalizate. Și totuși, bunicul povestitorului vede în perioada stalinistă ‘ultima mare epocă de aur a creștinismului’. Condițiile sunt asemănătoare celor din Roma Antică, în care creștinii prigoniți trăiau persecuțiile și martiriile. Delimitarea dușmanilor credinței este clară, iar pentru cei educați și tari în caracter, este prilejul de a-și îndeplini misiunea salvatoare. Închisorile și Gulagul devin centre de întâlnire ale sectanților din toate colturile imperiului sovietic, aici iau naștere rețelele de relații care aveau să-i ajute în deceniile următoare să-și construiască un sistem de supraviețuire și într-ajutorare paralel celui statal. 

Povestitorul (și poate și scriitorul) face parte din generația celor care în marea lor majoritate au părăsit secta sau în orice caz nu mai sunt membri activi și practicanți. O cunoaște însă de la sursă, a trecut prin educația ei și a ascultat multe din mărturiile celor mai în vârstă. Creștinismul practicat de sectanți este caracterizat de o revenire la surse și de un militantism permanent, nu foarte deosebit de cel al adepților revoluției permanente de la stânga extremă a ideologiei.

‘Creștinismul oficial s-a deteriorat însă mult. Ce avem noi este o formă anchilozată, moartă, ritualizată. În mare parte avem exact rezultatul a ceea ce detesta Isus. Avem un Isus Hristos cuminte, care nu scandalizează, ci slujește puterea, pe bogații și pe înțelepții vremii. Respectă toate regulile și cutumele vremii. Iubește – culmea! – pină și banii, le face chiar reclamă și se supune la toate protocoalele puterii. Avem un Isus Hristos ultraconservator, cuminte, comod și care “promovează o “teologie a bunăstării”. … Nu, Isus Hristos e militant, radical, împotriva cărturarilor și dregătorilor oricărei forme de putere și își construiește noua împărăție stind la masă cu curvele și păcătoșii, cu săracii și bolnavii și ne învață că toți sintem egali, că trebuie să trăim și să ne dăruim, să trăim împreună și să nu ne mai supunem orbește relației stăpîn-sclav. ‘ (pag. 253-254)

Vasile Ernu are talent de scriitor. Relatarea este cursivă, documentată, scrisă interesant și opiniile nu sunt ascunse și insinuate, ci prezentate clar, spre satisfacția cititorilor, chiar și când se găsesc în dezacord cu povestitorul. Mediul social al sectei, organizarea, ritmul și stilul de viață sunt descrise cu precizie. Personaje memorabile, reale sau imaginare, prind viață și dialoghează intre ele sau spre noi, cititorii din viitorul lor. Mi-au lipsit cumva personajele feminine, aceasta fiind poate și o reflecție a unei organizări sociale în care conducerea ideologica și deciziile importante aparțin bărbaților. Cele mai impresionante pagini nu sunt însă cele legate de politică sau religie, ci cele în care condeiul este lăsat să se desfășoare fară constrângeri sau direcționare ideologica. Este vorba despre descrierile naturii Basarabiei și a Bugeacului, capitolele dedicate ocupațiilor de zi cu zi ale sectanților și vecinilor lor sau relatările cutremurătoare despre perioadele foametei sau din exilurile Gulagului. Pentru acestea din urma, comparația imediată care vine în minte este cu proza lui Vasili Grossman. Ernu are condei și aștept cu încredere o viitoare scriere mai puțin politizată.

Eroul cărții se desparte de viața de sectant, așa cum a făcut-o probabil și scriitorul. Motivele evoluției sale centrifuge nu sunt descrise în carte, pe autor îl interesează mai mult direcțiile istoriei decât destinele individuale. Aici însă poate fi detectată și una dintre cauzele eșecului proiectului sectant. Ce propune el de fapt, în afara de o permanentă revoltă bazata pe rădăcini adânci de doua mii de ani, refuzând acomodarea cu orice fel de ordine statala? Ceea ce până la urma pare a fi biruit mișcările sectante nu este nici vreun Cezar (stat) și nici vreo Biserică oficială, ci lumea laică, cu miile sale de posibilități și tentații. Când sectele ajung la putere, așa cum consideră povestitorul că se întâmplă în Statele Unite, puterea le corupe și comercializează esența și programele MTV înlocuiesc predicile. Misiunea sectelor nu este cucerirea puterii (politice, economice), ci salvarea spirituală a omenirii. Revolta ar trebui să continue până la salvarea sufletelor tuturor celorlalți. Misionarismul permanent nu poate însă decât să creeze respingere din partea tuturor celor care nu cred sau cred altfel, iar succesul său ar însemnă instaurarea unui nou Cezar. Contradicția aceasta rămâne fară răspuns.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Goodreads.com)

Articole similare

Trei titluri aflate in pregatire in colectia Biblioteca Polirom

Jovi Ene

Scriitorul și ”fantoma” sa: D’après une histoire vraie (2017)

Dan Romascanu

Prin blogosfera literara (27 ianuarie – 2 februarie 2014)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult