Carti Literatura romaneasca

Un tată și un fiu: „Dor călător”, de Alexander Hausvater

„Dor călător”, de Alexander Hausvater
Editura Integral, București, 2020

‘Dor călător’, romanul care întregește trilogia de cărți ale lui Alexander Hausvater apărute în toamna anului 2020 în Editura Integral este o poveste de dragoste, dar una cu totul deosebită. Este povestea de dragoste dintre un tată și un fiu. Tatăl are 56 de ani și este internat în spital, bolnav de o boală care îl va răpune în câteva zile sau în puține săptămâni. Fiul are 20 de ani, este student, se află la începutul drumului din multe puncte de vedere. Viața sa se desfășurase în mare măsură până atunci în umbra personalității tatălui. Se aproprie momentul despărțirii și rămăseseră atât de multe lucruri de spus, dar boala a afectat memoria tatălui, și fiul este cel care trebuie să reconstituie trecutul și faptele celui care nu numai că îi dăduse viață dar îi și fusese model și călăuză.

‘Mă uitam la el luptânduse la fiecare respirație de parcă întreg corpul era lovit de oxigenul in halat ca de o masă de nisip în timpul unei furtuni în deșertul Gobi. Priveam această față slăbită și palidă care se confunda cu albeața cearceafului de spital. Oare mai exista și altceva în afară de această față trasă și nebărbierită și acel păr, acum mai rar și mai cenușiu? Mă întrebam, ce a mai rămas din cei un metru nouăzeci în înălțime și din cele nouăzeci și cinci de kilograme în greu tate. Doar albastrul ochilor încă mai strălucea luminând camera de spital cu amintirea bărba tului care a fost o dată. Elegant, stilat, se mișca cu o mândrie care atrăgea ochii tuturor. Era un rege care își impunea regalitatea prin felul în care se mișca, vorbea și îi făcea pe toți să se simtă dintrodată elevați în țara lui, unde aerul era plin de umor, generozitate și încredere că toți oame nii sunt capabili să se împlinească dacă sunt încurajați și prețuiți.’ (pag. 9)

Fac o mărturisire personală. Eu aveam 30 de ani când tatăl meu a murit, și el timpuriu, la numai 61 de ani. Ultimele sale luni de viață nu au fost prea diferite de situația priveghiului în spital al fiului, care deschide cartea ‘Dor călător’. Au fost luni grele, dar și intense și deosebite. Spre deosebire de personajul din carte, tata își păstrase complet memoria și luciditatea. Mi-a povestit în acele ultime luni și săptămâni de viață despre trecut, despre tinerețe, despre deportarea în Transnistria, despre ce sperase să realizeze și încă a sperat să o facă până în ultimele zile de viață. Nu stiu dacă am comunicat cu el atunci mai mult decât în tot restul vieții (am fost foarte apropiați totdeauna), dar am comunicat altfel. Vibrația cu situațiile și relația tată-fiu din ‘Dor călător’ al lui Alexander Hausvater a fost pentru mine și personală. Am recunoscut-o.

Dialogul tată-fiu are loc la început în capitole intercalate. Schimbările de perspectivă narativă se accentuează pe măsură ce avansăm în lectură, și în unele locuri au loc de la paragraf la paragraf sau de la frază la frază, procedeu narativ folosit de autor și în alte cărți ale sale, împrumutat poate de scriitorul Hausvater de la regizorul Hausvater din teatru, din reprezentațiile în care același actor alternează replicile mai multor personaje. Iată cum își vede tatăl fiul, de pe patul de spital, tot pe la începutul cărții:

Din patul ăsta strâmt, scurt și dureros ca o roată de tortură din evul mediu mă uit în sus la fiul meu. Parcă ieri mă privea de jos în sus și uităte la el acum. Un uriaș de 20 de ani, care tocmai a absolvit cu brio facultatea de diplomație. Mia urmat sfatul și acum îl așteaptă o carieră de vis. Mai întâi atașat, apoi consul, apoi ambasador, va întâlni oameni înzestrați, va călători în țări exo tice. Se va împrieteni cu elitele culturii și ale po liticii în țări cu tradiții bogate de sute, poate de mii de ani, femei frumoase, bărbați eleganți cu maniere impecabile. Va învăța și încet încet va deveni ca ei. Cu toate acestea, știam de mult timp că nu asta era în inima lui. De când ia murit mama, să fi avut 14 ani, el sa apucat să scrie. Poezii, articole, jurnale, nuvele. Scria în loc să bată mingea pe maidan. Încercam să citesc ce a scris, dar el ascundea caietele așa de bine că miera imposibil să găsesc vreunul. Izolat în lumea lui, el scria în loc să trăiască. Citea în loc să acționeze, luând viața doar ca materie primă pentru scris. ‘ (pag. 15)

Dacă ‘Dor călător’ ar fi un film, atunci genul cel mai apropiat ar fi cel de ‘road movie’ combinat cu thriller psihologic. Specialistul care îl are pe tata în grijă îi comunică fiului că nu mai sunt speranțe, și că îl va transfera pe pacient la ‘Clinica Soarelui’, locul în care pacienții terminali își petrec ultimele zile de viață. Fiul se decide să evadeze împreună cu tatăl și să-i dea acestuia ocazia să-și petreacă ultimele zile de viață departe de atmosfera de spital, de tratamente și infuzii, bucurându-se de ceea ce iubise în viață: mâncarea și băutura, femeile și prietenii, chiar dacă pe aceștia nu îi mai recunoaște. Vor călători din loc în loc, vor întâlni prieteni vechi ai tatălui (chiar daca el nu îi mai recunoaște) și vor cunoaște oameni și locuri noi. Drumurile li se vor încrucișa cu artiști și gangsteri, pescari și prostituate, morari și autostopiști. Poliția, medicii, presa vor fi permanent după ei, dar totdeauna cu câteva ore sau cu câțiva zeci de kilometri în urma lor. Este și un prilej pentru fiu de a încerca să recupereze o parte dintre episoadele unei vieți aventuroase, detaliile poveștii de dragoste dintre tatăl și mama sa terminată însă în tragedie, momentele întunecate și ascunse care nu lipsesc din biografia niciunui om.

Mama mă luase deoparte sămi spună că tata, ca orice om, avea slăbiciunile lui și mai făcuse și el greșeli. Orice om era totodată bun și rău. Toți eram o combinație, așa că ar fi bine dacă nu laș mai considera zeu și maș ascunde în spatele lui ca o umbră. (pag. 125)

Înțelegerea vieții tatălui înseamnă și înțelegerea propriei vieți. La un moment dat eroii fac schimb de vise. Alteori pare că dialogurile intercalate sunt rostite de aceeași voce. Povestea reconstituită începe de fapt în anii dinaintea nașterii fiului și vă continua după moartea tatălui. Fiecare fiu are un tată și va deveni mai devreme sau mai tărziu tatăl altui fiu. Concepția aceasta, aproape buddhistă de continuitate prin filiație, face ca însăși moartea să nu mai fie percepută ca un final absolut ci ca un eveniment dintr-un ciclu nesfârșit de existențe.

Mă simt bine. Am făcut pace cu mine însumi. O viață întreagă am luptat cu orgoliul caremi decima sufletul. Nimic nu îmi era suficient. Acum, încon jurat de ființe minunate, trăiesc fiecare clipă ca o oportunitate de ami potoli curiozitatea de a mă înfrupta din mărul vieții ca să învăț ceva nou. Fiul meu, viitorul ambasador la curtea majestății sale, regina Angliei, mă îngrijește și mai tot timpul e cu un pas înaintea nevoilor mele. Dintotdeauna am fost lăudat pentru faptele mele mărețe. Laudele însă numi erau de ajuns. Voiam mai mult. Băiatul meu e cel caremi oferă mai mult și anume sămi cele brez moartea. Există oameni care au știut dintot deauna săși trăiască viața din plin, însă nimeni nu a fost învățat săși trăiască din plin moartea. Mereu nea fost creionată în negru, ca o suferință, o pedeapsă, o sentință, ca pe un final al speranței, al dorinței de a iubi și de a visa. Nu e așa. E o șansă pentru a celebra tot ce ai realizat până în acel moment, un fel de inventar al bucuriei. Cu condiția să ai un fiu care face oficiile. Un fiu ca al meu. (pag. 132-133)

La fel ca în celelalte cărți ale lui Alexander Hausvater, realitatea și istoria, așa cum le cunoaștem, sunt doar puncte de plecare peste care scriitorul clădește o structură imaginară pe care o populează cu personajele poveștii sale.  Amestecul de realitate și fantezie operează pe mai multe planuri, iar visurile devin spațiul în care sunt rostite adevărurile. Sunt aventurile descrise în carte reale sau imaginare? Se petrece călătoria celor doi într-un spațiu geografic, în imaginația fiului sau în visele tatălui țintuit pe patul de spital? Nu aflăm răspunsul și nu cred că este important. Cred că și citirea romanului în cheie biografică ar fi o greșeală. Daca influențele există ele sunt bine decantate, relația tată-fiu descrisă în roman fiind emoționantă și universală. Geografia locurilor din roman este ambigua, unele nume de locuri și de persoane ar putea face aluzie la Israel, țara în care autorul și-a petrecut o parte din tinerețe și de care continuă să fie legat, dar distanțele și alte detalii par să indice și aici o tendință spre universalitate. În definitiv, într-o lume în care plecările și peregrinările au devenit modul de viață al unei mari părți din umanitate, localizarea exactă nu mai este importantă. Metafora Dorului Călător revine permanent. Este cântec, este nume de personaj, este o stare permanentă.

Cu ‘Dor călător’ Alexander Hausvater a adăugat încă o carte remarcabilă, care captează, farmecă, vibrează, și pune întrebări. Fiecare dintre cărțile trilogiei este altfel. Aceasta mie îmi pare dintre toate cea mai personală și cea mai implicată. Cititorul care începe lectura va rezista greu să nu devină și el implicat și să intre în lumea creată de scriitor.

Puteți cumpăra cartea: Editura Integral/Cartepedia.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Eintegral.ro, Teatrulmateivisniec.ro)

Articole similare

Nu doar despre băutură: Druk (2020)

Dan Romascanu

Escapada, de Lavinia Braniște

Jovi Ene

O carte inchisa, de Gilbert Adair

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult