Carti Carti de fictiune

Un polițist în Havana fierbinte: „Măști”, de Leonardo Padura

„Măști”, de Leonardo Padura
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2021
Traducere din limba spaniolă și note de Marin Mălaicu-Hondrari

Lectura romanului ‘Măști’ al scriitorului cuban Leonardo Padura apărut în 2021 în colecția ‘ficțiune fară frontiere’ a Editurii Paralela 45 într-o traducere din limba spaniolă care mi s-a părut fără cusur semnată de Marin Mălaicu-Hondari a fost pentru mine o revelație din multe puncte de vedere.  Nu fac parte dintre cei care consideră că exista genuri literare ‘serioase’ și altele ‘minore’ și din această cauză tind să minimalizeze valoarea romanelor polițiste, a cărților de aventuri sau de spionaj. Dimpotrivă, sunt un lector avid al acestor genuri de literatură și consider că unele dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit le aparțin. Nu am fost deci deloc surprins de faptul că romanul ‘Măști’ este un excelent roman polițist de tipul ‘whodunnit’ (adică se petrece o crimă și personajele sunt ocupate în marea parte a timpului să descopere cine este autorul, identitatea acestuia fiind dezvăluită cititorilor doar în final) și în același timp o carte scrisă excelent, cu alte cuvinte literatură de calitate. Ceea ce este diferit în cartea lui Leonardo Padura este că poate fi citită la fel de bine de amatorii de literatură polițistă și de iubitorii de romane având ca tematică critica politică și socială, și cu toții vor sfârși, cred, foarte mulțumiți lectura, cu sentimentul că au citit o carte bună din genul preferat de fiecare în parte.

Eroul principal al cărții este locotenentul de poliție Mario Conde. Precum mulți dintre eroii cărților polițiste, Conde are pe cap și în suflet destule necazuri: începutul cărții îl găsește suspendat din funcția de detectiv și trimis pentru șase luni să facă muncă birocratică de rutina în urma unui conflict despre care nu aflăm prea multe amănunte. Este burlac dar nu exclude aventurile sentimentale, iar cei mai buni prieteni ai săi sunt personaje de la marginea societății între care Slabu’ Carlos, cel mai bun prieten din copilărie, transformat în invalid în urma unei răni suferite într-unul dintre războaiele internaționaliste ale Cubei, și mama acestuia capabilă să încropească o masă gustoasa în pofida penuriei de alimente. Diminețile reprezintă o rutină lipsită de speranță:

‘Când ieșea în stradă, în dimineți ca aceea, cu zăpușeală încă din zori, târând după el gustul solitar al cafelei și fară să-și fi luat la revedere de la nicio femeie, fără să întrezărească în viitor un magnet care să-l atragă, Conde se întreba care o fi ultimul motiv ce-l mai făcea să-și potrivească ceasul, să pună alarma, când timpul nu era altceva decât o manifestare obiectivă a golului. Și cum nu găsea niciun motiv întemeiat – simțul datoriei?, responsabilitatea?, nevoia de a-și căștiga viața?, inerția? – se întreba din nou ce făcea el acolo, îndreptându-se spre coada tot mai compacta și mai violenta din stația de autobuz, fumând o țigară care-i măcina măruntaiele, văzând oameni care-i erau tot mai străini, chinuit de vipia care creștea minut după minut, și și-a spus că era calea lui prevăzută către infern.’ (pag. 25)

Șansa lui Conde este prietenia și sprijinul sefului sau, maiorul Rangel, care, din lipsa de personal, îl întoarce din suspendare pentru a ancheta un asasinat bizar al unei persoane și mai bizare – un travestit care este ucis în haine de femeie și care se dovedește a fi fiul unui înalt demnitar al regimului. Ancheta îl va purta pe Conde în medii sociale foarte diferite: cel al protipentadei comuniste care trăiește în lux și beneficiază nu doar de vilele expropiate foștilor bogătași dinainte de revoluție și de călătorii în străinătate, ci și de produsele de bază care sunt o raritate pentru majoritatea populației: cafeaua sau țigările bune; în mediul intelectualilor și artiștilor, căci tânărul asasinat se rupsese de părinții săi și întreținea relații de prietenie (și mai mult decât atât) cu intelectuali cum este faimosul om de teatru Alberto Marques sau pictorul Salvador K.; mediul homosexualilor și al travestiților care trăiesc la marginea societății, tolerați în cel mai bun caz într-o societate în parte conservatoare, în parte încă sub controlul poliției și al legislației draconice comuniste. Conde însuși este un scriitor refulat, aspirase cândva să scrie dar viața îl purtase în alte direcții, și ancheta pe care o duce pare de la un moment încolo să fie mai mult motivată de curiozitatea scriitorului și fascinația față de mediile intelectuale. Nu aveți grijă însă, nici intriga polițistă nu este abandonată, și ea își va găsi o soluție mulțumitoare și interesantă.

Acțiunea romanului este exact localizată în timp: vara anului 1989. Și anotimpul și anul au importanța lor. ‘Măști’ face parte dintr-un ciclul numit și ‘al celor patru anotimpuri’, romane polițiste care îl au ca erou principal pe Mario Conde. Acțiunea se petrece într-o vară toridă, dar nu este vorba despre orice vară, ci despre vara anului de răscruce 1989. Valurile glasnostului și perestroikăi începeau să se simtă și în insula care devenise singura țară comunistă din emisfera de vest. Nici povestea cărții nu s-ar fi putut petrece cu un deceniu mai devreme, și nici cartea însăși, scrisă în 1994-1995 nu ar fi putut fi publicată mai devreme. Chiar și așa, curajul cu care sunt abordate problemele endemice ale sistemului și impactul lor asupra vieții de zi cu zi a oamenilor de rând din Cuba este cu totul remarcabil. Nu este vorba despre o critică sugerată sau insinuată, cu despre una frontală, directă, precis creionată. Iată cum suna analiza situației în care se află țara în cuvintele bătrânului dramaturg Alberto Marques:

‘… uitarea este una dintre calitățile psihice ale acestei țări. E modalitatea ei de auto-apărare și de apărare a multor cetățeni … Toată lumea uită totul și se spune mereu că o putem lua de la capăt și țac pac: exorcismul are loc. Daca nu există memorie, nu există nici vină și dacă nu există vină, atunci nu e nevoie nici de iertare: asta e logica. Eu înțeleg, firește că înțeleg, pentru că insula asta are misiunea istorică de a o lua mereu de la capăt, de a reîncepe totul odată la treizeci sau patruzeci de ani, așa că uitarea e alifia pentru toate rănile rămase deschise … Nu e vorba că eu nu vreau să iert pe nimeni și nici să acuz, nu, eu nu vreau să uit. Nu vreau. Timpul trece, oamenii se duc, istoria se schimba, și cred că deja au fost date uitării prea multe lucruri, bune și rele. Dar ale mele sunt ale mele și n-am chef să le uit.’ (pag. 106)

Exista în ‘Măști’ o permanentă dezbatere despre realitate și aparențe, despre identitate și travestire. Discuția are loc la mai multe niveluri. Unul este cel fizic, al travestirilor care camuflează sexul sau dimpotrivă, îl transformă pe cel care le practică în ceea ce simte cu adevărat că este. Padora descrie cu empatie și respect mediul homosexualilor și al travestiților, viața de noapte și pasiunile care par de la distanță bizare dar care capătă alte dimensiuni în momentul în care scriitorul și eroul său se apropie de lumea personajelor. Cu mult mai abjecte sunt măștile purtate de personajele care își deghizează violența și instinctele în spatele măștilor sociale. Când unele dintre ele cad este rezolvată și intriga polițistă, dar un act de dreptate singular nu este suficient pentru a îndrepta un sistem strâmb. Iar purtarea măștii obligatorii, cea a compromisului intelectual, devine o pedeapsă și un mijloc de represiune:

‘M-am declarat învins și am acceptat toate pedepsele: mai întâi am muncit în fabrică, apoi la bibliotecă, mi-am scos din minte teatrul și publicațiile, călătoriile și interviurile, m-am transformat în nimeni. Mi-am asumat rolul de fantomă vie, purtând tot timpul o mască, un timp atât de îndelungat încât, după cum puteți vedea și dumneavoastră, fața mea e acum o mască albă.’ (pag. 216)

Mai exista un nivel la care are loc dezbaterea despre măști și identități în roman – cel teologic. Crima are loc într-o zi cu semnificație pentru catolici – sărbătoarea schimbării la față (sau a Transfigurării). Este vorba despre o coincidență, sau despre un indiciu în intriga polițistă, mai ales că o Biblie din care lipsesc exact paginile dintr-una din Evanghelii care descriu schimbarea la față petrecuta pe Muntele Tabor va juca un rol în misterul detectivist? Este schimbarea la față o primă travestire din istorie? Sau poate că nu este vorba despre un act sau eveniment excepțional ci despre o trăsătură omenească avandu-și sorgintea în instinctele de apărare din natură și apoi din societate?

‘… problema, sau cel puțin așa înțelegea Conde, nu era să fii, ci să pari să fii, nu era actul în sine ci reprezentarea, nici măcar scopul ci mijloacele văzute drept scop: masca pentru plăcerea de-a purta mască, ascunderea văzută ca adevăr suprem. De aceea i s-a părut logică asemănarea dintre travestismul uman și camuflajul animal, nu pentru a vâna sau a se apăra, ci pentru a împlini unul dintre visurile cele mai dorite ale omului: dispariția.’ (pag. 70)

Cititorii români care au trăit ultimele decenii ale perioadei comuniste vor recunoaște multe dintre situațiile descrise în carte: penuriile alimentare, senzația de permanentă supraveghere, ședințele de excludere și înfierare a celor care nu se conformează liniei ideologice impuse de sistem. Mediul artistic, teatral și scriitoricesc, cu rivalitățile sale, cu rigiditatea doctrinară și conformismul majorității dar și cu curajul celor puțini care îndrăznesc să se opună este și el excelent caracterizat:

‘Daca ieși acum în fata Uniunii și strigi: Cine este Alberto Marques?, imediat vor apărea doua sute de inși, vor îngenunchea, vor face plecăciuni și-ți vor zice: E Dumnezeu, e Dumnezeu, și dacă le dai puțin timp o să-i organizeze o întâlnire omagiala și o să-i aducă osanale, să fiu a dracului daca nu … Dar dacă ai fi strigat acum cincisprezece ani, ar fi apărut doua sute de inși, cam tot acei două sute de acum, care ți-ar fi spus, cu pumnul ridicat și cu venele gâtului umflate că ale grăsanului ăluia: E Diavolul, e dușmanul de clasă … Dar cel mai cumplit e că individul a trebuit să îndure vreo zece ani de tacere și singurătate. Din cei două sute de admiratori de acum, doar vreo patru sau cinci au continuat să-l vadă după ce l-au mazilit, atunci când li s-a pus pata pe bulangii, pe cei nealiniați ideologic, pe idealiști, pe colportorii de idei străine, atunci când totul trebuia să aibă legătură cu realismul socialist, iar arta trebuia să fie o armă ideologică în slujba luptei politice … ‘ (pag. 59-60)

Leonardo Padura scrie liber și degajat și cartea este atractivă și lejeră la lectură. Scriitorul ne avertizează într-o notă de prefață că utilizează, printre alte tehnici literare, colajul, incluzând texte asumate, derivate și prelucrate din scrieri și scriitori diverși, de la Biblie la Dashiell Hammett. Un procedeu similar folosea, unii cititori români își vor aminti, și Eugen Barbu prin anii ’70 ai secolului trecut. Atunci procedeul a produs un imens scandal, astăzi pare a fi acceptat fără probleme mai ales că este declarat deschis iar încorporările sunt perfecte. Există în carte câteva schimbări de narator, atunci când sunt incluse mărturii, în mare parte flash-back-uri, ale personajelor care răspund întrebărilor anchetatorului. Totul este făcut cu gust, introduce contrapunct în fluxul povestirii și efectul este dinamic și expresiv.

Întâlnirea cu Leonardo Padura și romanul său a fost una dintre surprizele literare plăcute pe care le-am trăit în ultima vreme. Recomand cartea cu căldură și amatorilor de romane polițiste și celor de literatură socială precum și celor interesați de realitățile Cubei, o țară fascinantă, aflată în plina transformare. Așa cum am spus mai sus, ‘Măști’ facă parte dintr-un cvartet de cărți, fiind prima pe care o citesc eu dar a treia în ordinea apariției (nu exista elemente de continuitate, așa încât aceasta nu este o problemă). Voi căuta să citesc restul cărților din ciclu precum și alte cărți din bibliografia lui Leonardo Padura. Este fără îndoială una dintre vocile clare, curajoase, originale ale literaturii latino-americane de astăzi.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, Europapress.es)

Articole similare

Pentagonul iubirii: Carne trémula (1997)

Dan Romascanu

Manuscrisul fanariot, de Doina Ruști

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (23 – 29 septembrie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult