Carti Carti de fictiune

Un ghem de mituri, o țesătură de simboluri: ”Cineva cu care să fugi de acasă”, de David Grossman

“Cineva cu care să fugi de acasă”, de David Grossman
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom, Iași, 2018
Traducere de Ioana Petridean

Ca să te bucuri de această lectură este musai și neapărat să intri în joc, să te sui în acest carusel, altfel nu e nici o treabă. Trebuie să-ți pui ochelarii magici întocmai cum îi pui pe cei 3D de la cinematograf, altfel vei avea o experiență neplăcută și vei plăti bilet degeaba.

Iată o carte cu care nu am putut semna pactul ficțional. Deși înțeleg ce a vrut să ofere David Grossman prin această carte, la mine nu a ajuns, în timp ce citeam, decât scenariul unui film de duminică dimineața, un film dintre acelea în care polițiștii apar la momentul oportun, copiii rezolvă probleme de oameni mari și unde în prim plan apare un câine inteligent, frumos, care nu mușcă oameni buni.

M-am tot întrebat de ce nu a funcționat vraja care există țesută în urzeala cărții, căci Grossman pune mult înțeles în toată povestea aceasta și întinde mâna spre universuri magice, chiar dacă nu pășește în ele. Mi-am dat seama că amplasarea aceasta în real mi-a scos în evidență toate elementele exagerate și ceea ce aș fi urmărit cu plăcere într-un basm, într-un univers alternativ, m-a jenat în amestecul acesta unde apar primării, amenzi, interlopi, droguri și infracțiuni. Cred că ar fi putut fi un basm bun, cu învățătură și substrat, unde ar fi încăput bine toate dihotomiile, toate aceste personaje perfecte, fundamental bune, fără conflicte interioare, la fel ca și cele rele. La fel de bine ar fi încăput îngăduința față de abilitatea de a aduce în scenă doar pe cei care sunt necesari, la momentul în care acțiunea îi solicită prezenți, iar pe restul, părinți și autorități, de pildă, să-i împingă undeva în fundal, în planuri îndepărtate și difuze, astfel încât adolescenții noștri se poată face cam ce vor ei, cât timp vor ei. Bineînțeles, adulții nu pot absenta la apelul scriitorului, ei trebuie să plângă totuși atunci când înțeleg cât au greșit, sau să intervină și să prindă banda ticăloasă chiar înainte de marele inevitabil.

Una peste alta, am înțeles că am ratat locul potrivit de unde trebuie citită această carte. Ca să te bucuri de această lectură, este musai și neapărat să intri în joc, să te sui în acest carusel, altfel nu e nici o treabă. Trebuie să-ți pui ochelarii magici întocmai cum îi pui pe cei 3D de la cinematograf, altfel vei avea o experiență neplăcută și vei plăti bilet degeaba. Multă lume a făcut asta, căci altfel cartea n-ar avea acest rating de peste 4 stele. Mi-am mai dat seama că la început, la pagina 29 mai exact, a fost un personaj care m-a tras de mânecă și m-a avertizat, dar nu l-am luat în seamă. “…nu există așa ceva  –  o poveste prostească. Știi că toate poveștile sunt legate într-un mod profund de un mare adevăr, chiar dacă acesta rămâne de neînțeles pentru noi!”  Vă pun așadar în gardă, luați seama la avertiment, respectați convenția propusă de autor, căci doar așa se vede bine filmul acesta.  Și iată ce s-ar putea vedea din noul loc pe care-l ocupați și cu filtrul magic atașat, și iată cum tot ce stătea scris printre rânduri și-mi strica imaginea, poate deveni un mesaj limpede și plin de sens.

Ei ne spun și că despre tine nu știi întotdeauna totul, că n-o să știi de ce ești în stare decât atunci când începi să faci ceea ce credeai că nu poți face. Că nu devii ceea ce spun alții că ești decât atunci când nu te mai întrebi tu pe tine cine ești de fapt.

Doi tineri, doi adolescenți care nu se cunosc decât foarte târziu, spre finalul cărții, ne dau o frumoasă lecție despre iubire, despre sacrificiu de sine, despre ce înseamnă altruismul și compasiunea, ne arată că, uneori, mergând spre altul te întâlnești pe tine. Ei ne spun și că despre tine nu știi întotdeauna totul, că n-o să știi de ce ești în stare decât atunci când începi să faci ceea ce credeai că nu poți face. Că nu devii ceea ce spun alții că ești decât atunci când nu te mai întrebi tu pe tine cine ești de fapt. Ne mai spun și că pe lume sunt ființe care sunt perfecte pentru noi, nu pentru că arată așa cum ne-am imaginat, ci pentru că ne fac să ne simțim într-un fel cum nu credeam că e posibil pe pământ. Și, de asemenea, ne demonstrează că te poți îndrăgosti de un om pe care nu l-ai văzut niciodată, doar știind ce gândește și ce face pentru alții. Da. Despre aste este vorba în carte. Despre cum devin adolescenții niște tineri frumoși, integri, pentru că își dau examenul maturității așa cum nu credeau că este cu putință.

Îi reproșam în gând lui Grossman că m-a plimbat sute de pagini prin Ierusalim, iar la finalul cărții eu nu am habar despre cum arată, cum miroase Ierusalimul. Ce culoare are lumina, ce textură au zidurile lui, cum sună șoaptele din el și cum se leagănă siluetele în mișcare. Dar nu. Nu despre asta vrea să ne povestească Grossman aici. Grossman vrea să urmărim un câine care poartă un băiat pe urmele stăpânei lui printr-un Ierusalim care nu mai e Ierusalim, e orice oraș sau nu mai e nici măcar un oraș, e un labirint în care firul roșu al Ariadnei e viu, e chiar acest golden retriever. Doar dacă îl urmezi vei ajunge să ieși din el. Dar nu poți ieși înainte de vreme, trebuie să ieși doar după ce vei fi ajuns în punctele cheie, și când zic cheie vreau să spun că acolo chiar se deschid niște uși, niște lacăte, înspre niște oameni cu valoare de simbol. Ei sunt precum regina furnicilor a cărei colonie de furnici a fost salvată de eroul inimos, sunt precum cuptorul năruit și rece pe care-l repară fata cea bună a moșneagului. Sunt locuri marcate de fapta bună, sunt locuri cu oameni care sunt așa cum sunt pentru că fata a fost acolo și sufletul ei a lăsat amprenta energiei pozitive pe care o dă dragostea, empatia, buna intenție. Sunt locuri care îl poartă pe băiat nu numai spre fata pe care o caută, sunt locuri care îl poartă chiar spre el și chiar dacă nu intuiește, el se transformă și se redefinește încontinuu pe parcursul acestei curse nebunești. Să o găsească pe Tamar, fata enigmatică care pare atât de bună și frumoasă, devine nu doar imperios dar și necesar. Este punctul care coincide cu metamorfozarea lui și este locul la care va ajunge după ce-și va fi omorât toți Minotaurii.

„Și Tamar – i se părea că ea vorbește aceeași limbă cu el. Și că este singurul om din lume care îi descrie de fiecare dată cu claritate și seriozitate aceste lucruri încurcate și oribile. Stătea așezat, se legăna și se lovea cu pumnii peste coapse, deschizând și închizând caietul de parcă ar fi dezlegat un blestem, încercând să regleze curentul de emoție care îl unea de jurnalul acela și, deși nimic nu se schimbase în jurul său, în lumea de dincolo de tufișuri, Asaf se eliberă dintr-odată de orice frică, plutind prin univers ca un om-fulg singuratic, încercând cu disperare să afle dacă mai există un asemenea om-fulg plutitor, pe nume Tamar”.

Tamar, pe de altă parte, nu are habar despre Asaf, băiatul care o caută zile întregi. Ea este hotărâtă să-și salveze fratele mai mare, de una singură și în mare taină, din mijlocul unei bande de interlopi amestecați în trafic de droguri, cerșetorie, exploatare de persoane și lipsire de libertate. Simbolic vorbind, Tamar este sinonimul lui Orfeu are coboară în infern s-o smulgă pe Euridice morții. Așa cum Orfeu avea lira, Tamar are vocea. Ea se aruncă într-un iad modern, la fel de periculos și de mortal precum infernul lui Hades. Este motivată de iubirea față de fratele ei în acest plan nebunesc, pe care-l pune la punct cu lux de amănunte.

„El cântă din nou primele acorduri, deschizându-i o poartă, invitând-o să i se alăture. Ea începu să cânte încet, aproape fără voce, un sunet blând, lăsându-se purtată de muzică. Ca și cum vocea ei nu ar fi fost altceva decât încă o coardă la chitara lui, modelată de degetele lui. Trebuia să fie atentă, ca ei să nu vadă cât de mult se transformase. Dar nu voia să fie atentă, nici măcar nu putea. Îi cânta lui, topind unul după celălalt blocurile imense de gheață dintre ei, despre lucrurile care li se întâmplaseră, despre modul în care lumea îi rănise.”

Cântecul are locul lui distinct în roman. Este un limbaj, dar și un teritoriu aparte, comun lumii în care Tamar se avântă. Așa cum sunetul străbate diferit mediile cu densitate diferită, la fel călătorește cântecul între cei doi frați. Poartă sunete și mesaje codate, este dialog și punte. Înspre exterior, cântecul celor doi este vrajă curată. Ca orice infern, nici acesta nu există fără Hades, Cerber și râul Stix. Ca în orice mitologie, nu poți reuși dacă nu ai zei aliați și puternici.

Așadar, un ghem de mituri, o țesătură de simboluri, toate camuflate și totuși vizibile. O carte care spune că, deși eroii se schimbă, decorul se schimbă, luptele rămân aceleași și chiar dacă armele sunt diferite și dușmanii metamorfozați, trofeele au aceeași valoare și ocupă același loc – unul interior.

O persoană dragă mie mi-a zis: citește cartea asta, este una dintre cele mai frumoase povești de iubire. După citire, am strâmbat din nas. Nu-mi plăcea cartea, de fapt nu-mi plăcea exercițiul la care mă supune, acela de a semna convenția și de a mă plasa în povestea de sub realitate. Eu somam povestea să părăsească planul real cu totul pentru a nu mă jena lipsa de verosimil. Mă gândesc acum dacă nu cumva cartea a intrat cu totul nepotrivit în universul meu, purtând o haină care nu era a ei. Cartea asta este mai degrabă o hârtie de turnesol care măsoară capacitatea noastră de a fi încă vrăjiți, ne măsoară candoarea și, în primul rând, e menită să ne măsoare doza de cinism. Doar dacă ai valorile ideale din toate acestea admiți că este și o poveste de dragoste frumoasă. M-am dovedit prea acidă sau pur și simplu prea bătrână pentru această lectură.

M-am întrebat dacă este sau nu o carte young adult. Deși nu este catalogată astfel, o recomand cu căldură tinerilor căci, se pare, unii au citit-o chiar de două ori și s-au îndrăgostit de ea. Nici nu se poate altfel, de vreme ce Grossman sondează și explorează acest teritoriu gingaș, volatil și curajos, anume sufletul adolescent, cel care îndrăznește ceea ce noi, adulții, nici nu mai putem concepe.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, https://www.modenatoday.it/eventi/david-grossman-presentazioni-romanzo-la-vita-gioca-con-me-modena-14-dicembre-2019.html)

Articole similare

Concurs: Câștigă una dintre cele trei cărți ”Mic tratat de manipulare pentru uzul oamenilor cinstiţi”, oferite de Editura Polirom! – ÎNCHEIAT!

Jovi Ene

De trei ori Alexander Hausvater: „Penumbra”, „Aici, Radio Eros”, „Dor călător”

Delia Marc

Grupul Librarium deschide o nouă librărie în Teatrul Național I.L. Caragiale din București

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult