Carti Memorii jurnale Recomandat

Ultimele zile cu Adolf Hitler, de Erich Kempka

Ultimele-zile-cu-Adolf-Hitler-cop-1”Ultimele zile cu Adolf Hitler”, de Erich Kempka

Editura Meteor Press, Bucureşti, 2013
Completări și explicații de Erich Kern
Traducere din limba germană de Catrina-Alexandra Ciornei

Prin liceu și facultate, devoram cărțile despre cel de-al doilea război mondial, fără a face vreo diferențiere valorică și fără a încerca să decopăr care este adevărul. Lipsă de sistematizare, era o perioadă în care nu mă puteam apropia de cărți din cauza prețului și atunci citeam orice îmi cădea în mână. Se pare că obiceiul nu a dispărut, iar o parte însemnată a adolescenților zilelor noastre fac același lucru, literatura despre al doilea război mondial, despre Hitler și Goring, memoriile marilor criminali naziști fiind în continuare la mare căutare.

Cum părerile mele despre nazism sunt la fel de tranșante, am citit și privit noua apariție de la Editura Meteor Press cu un ochi critic, căutând să discern, pe cât mai putut, care este adevărul și unde sunt ”intoxicațiile” doctrinare, fără suport în realitate. Astfel, am găsit în ”Ultimele zile cu Adolf Hiltler”, de Erich Kempka, două cărți complet diferite: pe de o parte, un jurnal destul de sec, dar sincer al vieții șoferului personal al lui Hitler, Erich Kempka, timp de 13 ani, de la prima întâlnire cu Hitler și până la moartea acestuia; pe de altă parte, jumătate de carte intitulată ”Contexte și interferențe”, produsă de Erich Kern, un simpatizant și fanatic al extremei dreapta, în care, în afara unor amănunte ale vieții conducătorului nazist, sunt exacerbate importanța statului național-socialist, victoriile germane în cel de-al doilea război mondial, ”inteligența” diabolică a lui Hitler, conspirațiile marilor puteri din timpul războiului, dar și de după.

Să le luăm pe rând, așadar. Prima parte a cărții, de aproximativ 100 de pagini (din păcate, nu cea mai importantă din punct de vedere al lungimii), este mărturia șoferului personal al lui Hitler timp de 12 ani, Erich Kempka, care ne istorisește destul de rece ”aventurile” prin care a trecut în perioada 1932-1945. Se pare că acest jurnal este scris undeva înaintea anului 1950, mai ales dacă avem în vedere declarația pe care a dat-o în fața notarului public în august 1950, reprodusă în carte, prin care declară că el personal a scris ”Eu l-am incinerat pe Adolf Hitler”, la modă fiind în acea perioadă pseudo-jurnalele care au ca subiect evenimente din al doilea război mondial, dar scrise de serviciile secrete, de persoane care doreau senzaționalul, de oameni care nu participaseră la evenimente.

Erich Kempka la volanul mașinii lui Hitler
Erich Kempka la volanul mașinii lui Hitler

De ce spun ”un jurnal destul de rece”? Nu este o impresie negativă, ci doar o constatare a bunului-simț a autorului, în majoritatea capitolelor: Erich Kempka face foarte puține precizări cu privire la politica lui Adolf Hitler, concentrându-se doar pe fapte, fără a face caz de consecințe, de morți, de cauze. Din acest punct de vedere, este de admirat, chiar dacă uneori, din cuvintele sale, se vede că îl venera pe Hitler și considera că întâlnirea cu el a fost providențială. Dar, într-o vreme în care nazismul avea proprii partizani, Erich Kempka este în cele mai multe aspecte echidistant (nu același lucru se poate spune de celălalt semnatar al cărții, Erich Kern). Iată ce spune fostul șofer de propriile motivații la scrierea acestei cărți:

”Scopul cărții mele nu e să descriu influența personală a lui Adolf Hitler asupra războiului ce s-a încheiat. Nici nu mă simt îndrituit să fac acest lucru. Aceasta va fi sarcina unei viitoare scrieri istorice, și anume să facă diferența dintre legendă și adevăr.

Eu, personal, m-am aflat neîntrerupt în imediata lui apropiere, la Cartierul general al Fuhrerului, în afara de puținele călătorii în interes de serviciu, în țară și străinătate. Viața de acolo era simplă și modestă, munceam de dimineața până seara.”

Coperta ediției originale
Coperta ediției originale

A doua parte a cărții nu trebuia să apară aici sau, și mai bine, nu trebuia să fie scrisă. Așa cum recunosc și editorii cărții pe coperta a patra, Erich Kern este ”cunoscut ca o persoană cu opinii de extrema dreapta” și nu se sfiește să și le arate, să militeze împotriva Aliaților și pentru o Germanie nazistă, atât în introducerea la această carte, cât și în capitolele scrise în completarea lui Erich Kempka, dar care au, în economia cărții de față, o întindere mai mare. Capitolele sale se concentrează pe conducătorul Germaniei naziste, dar aduc puține lucruri noi, chiar dacă unele titluri sunt incitante: Adolf Hitler și femeile, Adevărul despre sinucidere, Aliatul italian, Adolf Hitler și generalii.

Nu știu ce a căutat această parte în carte, probabil doar pentru a umple paginile, dar se vede că intenția lui Erich Kern a fost de a distrage atenția de la adevăratele probleme ale Germaniei postbelice: o țară care și-a pus speranțele într-un conducător malefic, nefast și care era îndreptățită, după război, să suporte consecințele. Prea mulți oameni erau vinovați, chiar dacă eschivarea era la ordinea zilei:

”Scopul – în Vest și în Est – era clar: să se obțină, prin anularea conștiinței istorice, un tineret german fără istorie. Aceasta constituie o premisă sigură pentru moartea morală a poporului, căreia îi va urma, în curând, și cea fizică. Astfel, germanii, atât în Germania de Vest, cât și în ”RDG”, au fost puși pe linie moartă: sicriele erau mai numeroase decât leagănele. Acolo unde germanii sunt obișnuiți să trăiască dintotdeauna sub presiunea puternică a celorlalți, doar acolo pot dăinui cu succes – germanii din Rusia, sașii din Transilvania, tirolezii de sud.” (cuvinte apărute chiar din introducere, aparținând lui Erich Kern)

Rezultă o carte inegală, care nu aduce prea multe informații noi. Dacă pentru un cercetător al istoriei celui de-al doilea război mondial sau al Germaniei naziste, mărturiile lui Erich Kempka ar putea constitui un punct de vedere interesant, capitolele pregnante ale lui Erich Kern nu sunt decât niște opinii extremiste, deja depășite, sperăm, în ultimele decenii.

Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro.

Articole similare

Copiii din miez de noapte, de Salman Rushdie

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (26 martie – 1 aprilie 2018)

Jovi Ene

Interviu Radu Paraschivescu: ”Încă n-am ajuns la vârsta memoriilor şi nici nu am avut o viaţă de pícaro contemporan”

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult