Carti Literatura romaneasca Recomandat

Tu n-ai trăit nimic, de Gabriel H. Decuble

Tu n-ai trait nimic”Tu n-ai trăit nimic”, de Gabriel H. Decuble

Editura Cartea Românească, București, 2014

O recenzie semnată de Viorica Răduță

Tu n-ai trăit nimic, cu o copertă de excepție, m-a urmărit prin form(ul)a sa romanescă. Se pun în oglindă documente din dosarul de urmărire penală a tânărului acuzat de șantaj și trafic de droguri (în limbajul adecvat) versus mesajele electronice, comentariile de pe blog (în registrul stilistic autentic) ale adolescenului, ceea ce conduce la un efect de absurd, trăit în tortura zilnicelor noastre. Bogdan Alexandru Stănescu sesizează (pe coperta a IV-a) starea kafkiană a omului, cel situat ”în fața legii”. Insul este un tânăr, Emil, aparent liber, de fapt lepădat într-o acasă vidată de afecțiune și de posibilitatea comunicării, procurorii sunt nu doar lipsiți de profesionalism, dar și torționari actuali, iar reușita constă în simpla punere în comparație a mail-urilor, comentariilor adolescentului cu monstruoasa deformare din rechizitoriu sau dosar (unul care ar trebui să fie, dimpotrivă, mai aproape de dovezi).

Romanul adolescentului (”miop” în a înțelege misterului deloc misterios al refuzului fetei, pretins ”emo”), destul de amplu, uneori cam demonstrativ, este compus din mesajele electronice dintre Emil și prietenul lui de departe, la sfârșit din lecția (matură) despre bloguri și postări critice. Tu n-ai trăit nimic este pur și simplu o autentică proză epistolară și/sau documentară, cu traseul dramei adolescentului pusă în abis. Textele, și cele electronice și celelalte, atestate de procuratură, dar lipsite de adevăr uman, devin literatură și aici este abilitatea scriitorului, neivit în vreo cută romanescă a volumului. Așa, adolescentul pare prins pe viu, prin simpla etalare a epistolelor și a documentelor DNA, între nevinovăția dragostei, nevoia de comunicare, impactul ”emo” și trezirea într-o lume a documentației falsificate de procurori și poliție, adevărat loc al abuzului. Suicidul accentuează în acest roman, polemic la adresa actualității, neputința unui tânăr, intrat în malaxorul absurd al autorității, de a-și trăi până și cele mai simple emoții, stări, nevoi adolescentine, de a se cunoaște scriindu-se, nu fiind scris în documente viciate, dar cu putere de a lua libertatea cuiva fără vreo clipire de conștiință (semnatarii traduc cuvinte ale acuzatului ca pe semnale cifrate, ceea ce ne amintește de o lume torționară).

Autorul pune în contrast, și stilistic, ceea ce nu e la îndemâna oricui, romanul documentar, de urmărire penală (ca hiper-texte) și mesajele electronice ale unei banale iubiri de adolescență. Ruptura e provocatoare. Romanul sentimental, aproape de fotografia self, se desfășoară contrapunctic față de laboratorul dosarului de urmărire penală, dar are ca efect atragerea în ficțiune a ceea ce e de fapt neficțional. Nu se construiește un roman de personaj, ci de documente, fie cele intime, scrisorile pe net, fie cele aride, ale procurorilor. Stările lui Emil sunt redate de el însuși, chiar cu prestația juvenilă, credulă, adecvată locului și timpului cenzurat de factorii absurdului, ceea ce mărește autenticismul, și așa evidențiat de prima parte a romanului prin etalarea, textuală, a ”rechizitoriului”. Doar că distanța dintre epistole și dosar este de o vizibilitate care aduce scriitura în plină desfășurare pe post de judecător. Prin asemenea adiționare abilă, fără vreo intervenție narativă, dosarul e și mai neadecvat trăirilor personajului acuzat, care se ”fotografiază” cu propriile lui mail-uri și interpretări/comentarii, cum s-ar spune self, numai că, dramatic, nu se potrivește omul cu fotografia lui de fundal. Gabriel H. Decuble scoate în evidență, folosind cu mare ușurință stiluri funcționale ”extreme”, aș zice, de la colocvial la cel juridic-administrativ, distanța care s-a creat astăzi între viață și interpretare, atunci când intră în funcțiune kitsch-ul administrativ, social, școlar, etc. Problematica e prea actuală ca să nu ne provoace.

Gabriel H. Decuble
Gabriel H. Decuble

Scrisorile aduc și o mare cantitate de stări tipice valului ”emo”, ceea ce ar putea trezi interes din partea cititorului tânăr, dar amplul roman al iubirii care se dorește dramatică este viabil mai mult prin contiguitate, prin așezarea în paralel cu ceea ce ar trebui să fie document, dosarul și rechizitoriul, amândouă aberante, cinice prin efectul produs (mai ales că vinovăția nici măcar nu pare de statură tragică). Adolescentul nu află ieșirea fiindcă, la fel ca în lumea kafkiană, se încurcă în propriile emoții, stări spuse/scrise, cum ”faptele probatorii” din dosar se încurcă în aberații interpretative, dar operează ca și cum ar fi adevărul și numai adevărul. Scriitura-introspecție, dar și cu multe scene realiste, din mail-urile trimise de Emil prietenului George, ca și comentariile din final, de pe blog, conțin destule săgeți la actualitate, ceea ce amplifică drama personajului (de unde și titlul emblematic). Ceea ce cred că reușește romanul nu este atât o epică a gesticii erotice, nu simpla etalare de documente administrativ-juridice, cât ”inițierea” (”coacerea”, cum aflăm în text) în falsitate și vid a credulului, dacă putem spune, necopt pentru lupta cu absurdul care-l așteaptă, ca și pe eroul Castelului, ”în fața legii”, nu alta decât nelegea unui sistem carceral, parcă.

Povestea lui ”n-ai trăit nimic” este, așadar, dublă, una a scrisorilor cu periplul erotic al adolescentului, distribuită pe fragmente de viață-text, cealaltă a pasajelor ”citate” din rechizitoriul și dosarul de urmărire, prin urmare două lumi de ”hârtie”, dar cu tușarea vieții rupte între și dintre ele, în registre lingvistice contrastante. Trebuie spus că acest roman are un autentic înăuntru prin faptul că ficțiunea cuprinde totul, că până și un simplu dosar de acuzare intră în în formula romanescă, unde capătă pe nesimțite formă și stil. Nimic nu mai este neform(ula)t (scriptic) înăuntrul și în jurul nostru. În felul acesta, convenția de roman poate fi spartă conștient dinspre viața și textele ”nonartistice” ca pre-texte, iute aduse spre textură/ficțiune. Am gustat o așa îndrăzneală.

Puteți cumpăra cartea: Editura Cartea Românească/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Zilele regelui, de Filip Florian – 2

Dan Romascanu

Cum să faci literatură aberantastică într-o țară a paradoxurilor perpetue?

Corina Moisei-Dabija

Ich bin ein Berliner, de Gabriel Andronache

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult