Carti Literatura romaneasca

Tragicomedie din epoca lui Brejnev sau cum măștile ne joacă festele

”Măștile lui Brejnev”, de Nicolae Spătaru
Editura Paralela 45, Colecția Biblioteca românească, Pitești, 2020

 „Brejnev, care se ținuse cu dinții de pace, acum era mort. Noi plângeam după el. (…) Ne culcam și ne trezeam cu gândul la război”.

Oh, această dulce-amăruie literatură basarabeană, acest amestec de mioritic, de simbolism, impregnat de frumusețea unui spirit neîntinat încă de tehnologizare. Anume aceste gânduri mi-au trecut prin minte, când am deschis romanul „Măștile lui Brejnev” de Nicolae Spătaru. Trebuie să recunosc, cu toată ezitarea de rigoare, că nu mai auzisem până acum de acest autor, co-național de al meu, și este o scăpare pe care o regret, dar ca orice lucru bun a venit în viața mea de cititor la momentul oportun.

„Măștile lui Brejnev” este un roman de-a dreptul satiric, fantasmagoric pe alocuri, dar atât de sincer, încât îți dorești să prelungești întâlnirea cu eroii săi. Personajul principal este Marcu Filipescu, secretar al sovietului sătesc din comuna Sinihău, localitate care se pare că are o atmosferă aparte, devenind un organism viu în narațiunea noastră:

Satul Sinihău are ceva special. Ceva greu de exprimat în cuvinte. Dacă încerci să-l înghesuiseși în primele versuri ale baladei Miorița: „Pe-un picior de plai/Pe-o gură de rai…”, ai stricat totul. Sau aproape totul”.  

Adevărul este că Sinihău devine un punct de conjunctură între realitate și mistic, între adevărul diurn și fantasmele cu care Marele Partid își hrănea supușii. Aș merge până la absurd, menționând că acțiunea romanului este o deconspirare a dorinței plăpânde de libertate, care, după moartea lui Brejnev, a început să prindă la aripi. Marcu Filipescu este, în acest context, executorul perfect, ochiul care veghează asupra fericirii inerente lui homo sovieticus, purtătorul stindardului comunist. Cu o familie incompletă și o soție pe care ba o iubește, ba o disprețuiește, acesta încearcă să înțeleagă mersul lucrurilor într-o țară completamente falsă, într-un stat conceput artificial în care valorile normale devin puncte slabe.

Totuși, să nu credeți că aveți de a face cu un personaj apatic, de duzină. De departe este un artist neînțeles, care-și dorește un loc în posteritate. Viața însă-i joacă feste, aruncându-l în mrejele unor măști. Da, ați citit bine: măștile sunt cele care dirijează acțiunea romanului. Apărute în peisaj ca rezultat al unei profunde fobii în fața unui nou conflict armat mondial, acestea devin însuflețite, prin viață, eludând confortul unei comunități încapsulate, dizolvând rutina lor, agresând unele limite. Filipescu pornește, aidoma lui Don Quijote, într-o cruciadă contra măștilor și începe să deraieze într-o altă realitate.

Avalanșa de stări și evenimente, dinamismul alert și tușele acide pe care Nicolae Spătaru le amestecă în romanul său, îi dă celui din urmă o ușoară aromă de nostalgie după vremuri demult apuse. Dau dreptate altor cititori care au simțit similitudini cu stilul lui Iulian Ciocan sau Tudor Ganea, aș mai adăuga nițel Druță la capitolul atmosfera satului sovietic, pentru că Spătaru nu uite să pregătească scena. Satul Sinihău este o comuniune de oameni antrenați într-un trai ușor insipid, dar caracterele lor sunt de-a dreptul fascinante: o vrăjitoare care fură mana vacilor din întregul sat și moare strangulată de, culmea, o vacă; un gospodar care reușește, uimitor de altfel, să se eschiveze de la participațiunile impuse de partid sau un anchetator cu talent de narator. Acest amalgam de personaje nu obosește cititorul, ci dimpotrivă îl ține alert, îl face să empatizeze sau antipatizeze anumite figuri, astfel încât naratorul își îndeplinește misiunea: ne trezește din amorțire simțurile.

„Măștile lui Brejnev” este, de facto, o ilustrare distopică a realităților sovietice, deoarece acele măști pot fi ușor luate drept lucrători ai KGB-ului, turnători sau simpla mulțime mânată de porniri ideatice. Proza lui Nicolae Spătaru mustește de viață și este astfel o demonstrație validă a faptului că scriitura basarabeană are greutate.  

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, pagina de Facebook a autorului)

Articole similare

Povestea unei fete şi a unui pian cu coadă, de Elena Bociorişvili

Jovi Ene

„Jurnal la sfârșitul lumii”, de Vasile Ernu, sau cartea pe care o merităm

Corina Moisei-Dabija

„Haide că am nimerit-o!” – Petrovii în vremea gripei, de Alexei Salnikov

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult