Carti Carti de fictiune

Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri, de William Saroyan

”Tânărul neînfricat de la trapezul zburător și alte povestiri”, de William Saroyan
Editura Litera, Colecția Clasici Moderni Litera, București, 2017
Traducere din limba engleză de Gabriela Tănase

William Saroyan mi-a atras atenția prin romanul său, ”Ce-am mai râs! O poveste serioasă”, apărut tot la Editura Litera, dar și prin povestea fascinantă a vieții sale. De aceea, atunci când am văzut că a apărut și o colecție de proză scurtă la aceeași editură, am decis să revin asupra lui, pentru că doza lui de umor poate însenina zilele oricărui cititor și o poate face mai ușor într-o carte de povestiri. Iar ceea ce am aflat din volum nu mi-a înșelat așteptările, deși nu sunt neapărat fanul prozei scurte.

Ei bine, povestirile de aici, cu mici excepții, curg firesc și plauzibil, impregnând  cititorului o aură de autenticitate, pe care am văzut-o în puține exemple. Poate pentru că Saroyan își împrumută deseori propria biografie pentru construcția lor, fiecare fărâmă fiind parcă o bucată din viața lui, iar el fiind un observator atent al întâmplărilor de zi cu zi ale oamenilor cunoscuți, pe care îi transformă, fără voia lor, în personaje. Avem un scriitor cu poftă de viață? Atunci și povestirile devin amuzante și simpatice. Avem un autor născut din părinți armeni? Atunci și textele sale sunt pline de armeni, asirieni, irlandezi sau alte etnii care au ajuns în Țara Făgăduinței, S.U.A., pentru a o lua de la capăt. A locuit Saroyan în California? Atunci mare parte a acțiunii se petrece în acest stat american, prin orășelele sau dealurile californiene, pe care personajele sale cultivă struguri, plantează rodii sau produc stafide.

Așadar, în prim plan se află comunitatea armeană din America, foarte unită și care, deși departe de țara natală, la acea dată o mică țărișoară din cuprinsul URSS, rămâne nostalgică după paradisul pierdut. Ei sunt oameni muncitori, mereu cinstiți, încercând să dea dovadă de seriozitate și bunătate, într-o Americă a tuturor naționalităților și în permanentă schimbare:

”Cei din orașul meu natal obișnuiau să spună că armenii n-aveau maniere, așa că mă dădeam peste cap să dovedesc contrariul, scoțându-mi șapca-n lift și purtându-mă frumos cu oamenii necăjiți. Eram unul dintre cei mai cumsecade băieți de paisprezece ani din întreaga vale San Joaquin. Îi ajutam pe bețivi să ajungă acasă. Făceam mici favoruri tinerilor care aveau probleme cu iubitele sau soțiile lor sau cu soțiile altora. Nu știam ce să mai fac ca să mă comport ca un gentleman. Nu doream ca vreo lepădătură albă să-și bată joc de manierele armenilor.” (pag. 127)

De altfel, tema micilor comunități și a felului în care diferitele etnii, multe dintre ele provenind de peste Ocean (dar nu lipsesc nici mexicanii), este una care concentrează esența cărții. Adăugăm la aceasta discuții nuanțate cu privire la condiția artistului și mai ales a scriitorului, descrieri ale ambianței familiale în micul oraș american din perioada interbelică, dar și situațiile puțin plauzibile ale unor încercări de inovație fantastice. Astfel, în ”Livada de rodii”, Saroyan îl descrie pe unchiul Melik, ”aproape cel mai prost fermier din lume”, care plantează o livadă de rodii în mijlocul deșertului, cu ajutorul unor mexicani, destinați pieirii de la bun început; la fel, în ”Stafide”, un geniu necunoscut dintr-un mic oraș californian consideră că se poate schimba istoria lumii dacă locuitorii vor produce stafide, care vor înlocui pâinea și vor deveni cel mai scump aliment, aducându-le profituri uriașe. Ideea se dovedește a fi un dezastru, unul destul de amuzant:

”Nu reușiserăm să schimbăm gusturile oamenilor. Ei preferau încă pâinea în locul stafidelor. Și nici nu i-am putut lămuri pe chinezi să arunce câte o stafidă în fiecare oală cu orez. Astfel că am început să consumăm singuri acele stafide. A fost chiar uimitor cum am deprins acest obicei. Vorbiserăm atât de mult despre ele, încât uitaserăm că erau, de fapt, bune de mâncat. Și, în plus, am învățat să gătim cu stafide. Erau delicioase în mâncarea gătită și aveau un gust bun pe pâine. Și, pentru că nu le mai puteam vinde, toată lumea din vale mânca stafide. Oamenii nu mai puteau să cumpere stafide fiindcă deveniseră un lux, în timp ce noi trebuia să le mâncăm tocmai pentru că erau un lux.” (pag. 54)

Nostalgia și inocența copilăriei se simt din ”Zeppelinul de duminică”, în care se povestesc aventurile a doi frați și dorința unuia dintre ei să ajungă să fie proprietarului unui zeppelin cu doar un dolar. Pentru asta, păcălește instituția bisericii, care se aștepta ca în fiecare duminică băieții să pună un ban în ”cutia milei”. Tot despre biserică, preoții și enoriașii săi este vorba și în următoarele două texte: ”Frații și surorile” descriu felul în care se privesc, își vorbesc și gândesc două tabere considerate total diferite, preoții și prostituatele, atunci când un călugăr catolic ajunge prima dată la un bordel, prilej pentru a se crede mai stăpân pe el decât în toate celelalte împrejurări; ”Cântăreții din corul prezbiterian” pare a fi o bucată de proză autobiografică (atunci când descrie felul în care naratorul și-a schimbat religia de-a lungul anilor), dar și un text amuzant despre un băiat cu voce frumoasă, care solicită bani pentru a cânta în corul bisericii.

Un volum simpatic, în care povestirile sunt scrise cu evident talent și sunt citite cu ușurință și amuzament.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Revista presei culturale (6 – 12 februarie 2015)

Jovi Ene

Cinci poezii naive din ”Una pe inimă, una pe dos”, de Adrian Voicu

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (17 – 23 noiembrie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult