Carti Eseuri

Supraviețuiește! – 21 de lecții pentru secolul XXI, de Yuval Noah Harari

”21 de lecții pentru secolul XXI”, de Yuval Noah Harari
Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2018
Traducere din engleză de Lucia Popovici

Sapiens” a explorat trecutul. „Homo deus” a explorat viitorul. „21 de lecții…” explorează prezentul. Învață. Adaptează-te. Supraviețuiește!

Așa stă scris, cu roșu, pe spatele cărții. Nasol! Iar o luăm de la capăt? După mai bine de 70 de mii de ani în care doar asta am făcut? Când tocmai ziceam că am ajuns la liman, că de-acum încolo de supraviețuirea noastră se va ocupa tehnologia? Că doar de-aia am creat-o, nu ca să ne încalece ea pe noi!

Așadar, lecții de supraviețuire. Exact 21, ca să ajungă pentru tot secolul cu același nume. Cine le predă? Evident, persoana cea mai îndreptățită să o facă, exploratorul Yuval Noah Harari. În acest volum, dedicat soțului său Itzik și bunicii sale Fanny pentru dragostea și sprijinul pe care i le-au oferit ani la rând, autorul ne explică cum stăm și ce fel de provocări ne pândesc. Important este să aflăm în ce constau ele și cum pot fi înfruntate. Însă „Cei mai mulți dintre oameni nu-și permit luxul de a investiga, fiindcă au lucruri mai presante de făcut: să meargă la serviciu, să se ocupe de copii sau să își îngrijească părinții. Din nefericire, istoria nu face rabat. Dacă viitorul este decis în absența ta deoarece ești prea ocupat să-ți hrănești și să-ți îmbraci copiii, tu și ei nu veți fi scutiți de consecințe. E foarte nedrept, dar cine a spus că istoria e dreaptă? În calitate de istoric nu le pot oferi oamenilor mâncare sau haine – dar pot încerca să le ofer puțină claritate, contribuind astfel la echilibrarea condițiilor globale de joc”, spune autorul în Introducere. Ceea ce, oricum, este mai mult decât nimic.

Claritate, deci. Având-o, și încă de-a gata, nu mai suntem total dezarmați în fața provocărilor acestui secol în care sfârșitul istoriei, anunțat de Francis Fukuyama, a fost amânat: „În 1933 oamenilor li se ofereau trei povești globale (liberalismul, fascismul și comunismul n.m.). În 1945 doar două, iar din 1989 părea să aibă câștig de cauză o singură poveste. În 2018 nu mai avem nici una. Să ai o singură poveste este cea mai liniștitoare situație dintre toate (de unde și ideea sfârșitului istoriei ca fenomen conflictual n.m.). Dar să rămâi brusc fără nici o poveste e înspăimântător, pentru că nimic nu mai are logică.” De ce nu mai avem nici o poveste? Fiindcă „Sistemul politic liberal a fost modelat în epoca industrială pentru a gestiona o lume de motoare cu abur, rafinării de petrol și televizoare. Cu greu mai face față evoluțiilor actuale din domeniul tehnologiei informației și a biotehnologiei, căci în fruntea revoluției internetului se află mai curând inginerii decât politicienii. Sistemul democratic încă se chinuie să înțeleagă ce l-a lovit și nu prea este pregătit să facă față următoarelor șocuri”.

Iată, într-adevăr, o veste proastă: dacă nici democrația nu mai face față, ce ne așteaptă atunci? Ne aflăm deocamdată, spune autorul, în etapa deziluzonării. Ce-a fost stabil și relativ sigur nu mai e nici stabil, nici relativ sigur, și suntem încă departe de a ști ce ne așteaptă. Nici măcar puțina claritate pe care ne-o propune autorul nu este chiar claritate, fie ea și puțină. Deoarece, și aici consider a fi marea eroare strecurată în raționamentele sale, el privește omenirea ca pe un mecanism care nu știe să reacționeze decât previzibil la provocări. Căci „S-a dovedit că toate alegerile noastre nu se datorează unui liber-arbitru misterios, ci mai curând câtorva miliarde de neuroni care calculează probabilități. De asemenea, s-a dovedit că algoritmii biochimici ai creierului uman nu sunt câtuși de puțin perfecți. Aceștia se bazează pe euristică, scurtături și circuite învechite adaptate mai curând la savana africană decât la jungla urbană”. Greșeala pornește de la acest autoritar „s-a dovedit”, când de fapt nu s-a dovedit nimic; este doar ceea ce unii presupun a fi. Ceea ce autorul presupune a fi, după ce a eliminat din raționament tot ce nu încape în tiparul algoritmului. Nu știm nimic palpabil despre conștiință și suflet? Rezultă că sufletul și conștiința nu există! E biochimie! Doar biochimie! Erori de acest gen au mai făcut și alții: Marx, de pildă, când și-a închipuit că manifestările ființei umane pot fi integral descrise și prescrise științific și am văzut ce a ieșit. Din fericire, Harari nu are autoritatea lui Marx. Sau nu încă.

Pe scurt, cele 21 de lecții, grupate după provocările cărora trebuie să învățăm să le facem față, se ocupă de tehnicile de supraviețuire în domenii ca: munca, libertatea, comunitatea, religia. Precum și: imigrația, terorismul, războiul, smerenia, secularismul. Dumnezeu. Însă mai întâi ar trebui să știm adevărul despre toate astea. El ne este prezentat pe larg, sub toate aspectele sale: ignoranța, dreptatea, post-adevărul, științifico-fantasticul. Și, în sfârșit, flexibilitatea ne este ajutată foarte mult prin educație, sens și meditație. Categoriile de mai sus indică doar majoritatea titlurilor celor 21 de lecții, domeniile de care se ocupă. Ca să înțelegem mai bine capitolele sunt grupate pe părți, cinci la număr, fiecare beneficiind de câte o descriere sumară: „Omenirea își pierde încrederea în povestea liberală care a dominat politica globală în ultimele decenii, exact când fuziunea biotehnologiei cu tehnologia informației ne aduce cele mai mari provocări cu care s-a confruntat aceasta vreodată”. Sau: „Fuziunea tehnologiei informației cu biotehnologia amenință valorile moderne de bază, libertatea și egalitatea. Orice soluție pentru provocarea tehnologică trebuie să implice cooperarea globală. Dar naționalismul, religia și cultura împart omenirea în tabere ostile și îngreunează foarte mult cooperarea la nivel global”.

Iată că au fost găsiți și vinovații! Dar pentru că explozia informaticii și a biotehnologiei nu poate fi evitată, renunțarea la naționalism, religie și cultură apare ca singura soluție fezabilă. La toate, de-a valma, pentru că toate ne dezbină! Deși nu ni se spune pe față, recunoaștem aici liniile directoare ale postmodernismului pe care, urmărindu-le, viața noastră ar putea să se așeze pe un făgaș de normalitate: „Deși provocările nu au precedent iar dezacordurile sunt profunde, omenirea le poate face față dacă ne ținem temerile sub control și avem vederi puțin mai umile”. De aceea e bine să fim flexibili, atâta timp cât nu avem criterii: „Cum trăiești într-o epocă a confuziei, când vechile povești s-au destrămat și nu a apărut încă nici o poveste nouă care să le înlocuiască?” Asta cu destrămatul vechilor povești e adevărată. Însă poveștile așa numite vechi sunt de fapt produse recente, două dintre ele rebuturi încă din start iar a treia, liberalismul, doar o etapă ale cărei criterii se apropie de termenul de expirare. Despre lucrul cel mai important, dacă umanitatea noastră are și valori perene care să nu fie sufocate de valurile secularității, autorul nu vorbește. Sau dacă vorbește, o face ca să ne spună că ele nu există. E greu de admis că o analiză construită astfel are șanse să fie corectă și mărturisesc că pe mine, citind, m-au înspăimântat mai puțin pericolele despre care d-l Harari afirmă că ne pândesc decât soluțiile pe care el le propune.

Așa că, o spun de-a dreptul, cea de-a treia carte din serie îmi amintește de acele francize care, după unul sau două episoade care s-au dovedit lucrative, sunt stoarse de tot ce se mai poate stoarce până dincolo de epuizarea filonului. Adică nu pentru că ar mai fi fost ceva de spus. Într-adevăr, cam tot ce este interesant este preluat din celelalte două, iar ce e inedit apare cel puțin ca discutabil. Prima a fost despre trecut, a doua despre viitor. Aici este vorba despre prezent, pe care-l detaliază. Mă tem însă că tocmai această detaliere, mergând către resorturile raționamentelor sale, aruncă o lumină nu tocmai favorabilă asupra corectitudinii de ansamblu. Păcat, pentru că începuse bine. Sau măcar spectaculors.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Ursulețul lui Freud, de Răzvan Petrescu

Jovi Ene

Despre Creatori, Creații și relațiile complicate dintre ei: Dumnezeu și Golemul, de Norbert Wiener

Dan Romascanu

Un șir de splendori amestecat cu mici pedepse: „În amintirea memoriei”, de Maria Stepanova

Hristina Frangos

1 comment

allex06 5 iunie 2019 at 17:31

“Harari nu are autoritatea lui Marx. Sau nu încă.” comentarii ieftine :))

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult