Carti Carti de istorie Recomandat

Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930, de Shelia Fitzpatrick

stalinismul_de_fiecare_zi_2_”Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930”, de Shelia Fitzpatrick

Editura Corint, Colecția Istorie, Bucureşti, 2016
Traducere din limba engleză de Alina Popescu, prefaţă de Sorin Antohi

Impactul acestei oglinzi în care se reflectă societatea stalinistă[1] a fost puternic în părţile din lume care nu au cunoscut comunismul, pentru că cititorul român avizat, care a trăit ceva timp în stalinismul ceauşist, din nefericire, nu va fi surpins de această lucrare cuprinzătoare, bine documentată, muncită. Foarte puţine elemente societale staliniste din anii `30 nu au fost aplicate cu mare stricteţe şi în România după ocuparea ţării şi bolşevizarea ei. Denunţurile? Cozile la alimente? Propaganda? Cultul personalităţii? Interzicerea avorturilor şi anticoncepţionalelor? Şopârlele? Cartelele ? Pe toate le-am experimentat pe propria piele. Evident, românii au fost puţin mai ghinionişti decât alte popoare din lagăr care din anii 1970 au migrat uşor către o formă de regim comunist soft (precum Ungaria sau Bulgaria), în timp ce Nicolae Ceauşescu  a imprimat o direcţie dura şi pur stalinistă, foarte asemănătoare cu cea care a funcţionat în Uniunea Sovietică stalinistă a anilor 30.

Volumul istoricului de origine australiană Shelia Fitzpatrick (cu certe origini irlandeze) reprezintă totuşi o radiografie completă a groaznicei vieţi în URSS în timpul lui Stalin în anii 1930, chiar dacă în introducere, autoarea încearcă foarte academic (dar şi modest) să plaseze materia cărţii strict în Rusia Sovietică. Este totuşi evident că aceleaşi lucruri s-au întâmplat atât în întreaga Uniunea Sovietică, cât şi, în foarte mare măsură, în ţările ocupate de Armata Roşie după 1945. Radiografia Rusiei Sovietice staliniste din anii 1930 este radiografia unei matrici aplicate peste tot unde bacilul bolşevic a ajuns. Decada a fost foarte frământată, începând cu colectivizarea agriculturii şi deportarea ţăranilor mai bogaţi (culaci) şi încheindu-se cu declanşarea războiului mondial care nu a ocolit Uniunea Sovietică, în ciuda încercărilor lui Stalin de a trage de timp. În acest interval au murit milioane de oameni, probabil cel mai mare raport de oameni ucişi în timp de pace.  În plus, victoria din 1945 nu a reformat sistemul stalinist edificat în forma sa din anii 1930, ci dimpotrivă, i-a impulsionat cele mai criminale tendinţe. Să nu uităm că în ultimii doi ani de viaţă ai lui Stalin (1952-53) în Gulag se aflau 2 milioane de oameni[2], cel mai mare număr de la înfiinţarea sa din anii 1920.

Chiar şi imaginea banală de pe copertă, cu Stalin plimbându-se pe stradă[3], este foarte relevantă pentru extraordinarul apetit al comuniştilor pentru război şi confruntare. Această caracteristică a fost mult diluată de propagandă care a dorit să îi înfăţişeze ca mari iubitori ai păcii. Aiurea, o mare minciună. Elita bolşevică a încercat încă din anii 1920 să se diferenţieze de elitele corupte şi burgheze şi prin stilul vestimentar, nu numai prin frazeologia belicoasă (vedeau numai fronturi, brigăzi, asalturi, replieri strategice). Şepci cu cozoroc, tunici, pantaloni bufanţi, centuri, vestoane militare, cizme ca şi cum războiul mondial sau cel civil nu se sfârşiseră de ani buni, cu victoria lor. Şi aveau dreptate căci sistemul comunist a fost primul care a instrumentalizat războiul civil continuu, războiul civil în timp de pace.

Shelia Fitzpatrick analizează mai multe paliere ale vieţii de zi cu zi ale cetăţenilor sovietici, supuşi experimentului stalinist.  Lipsa intimităţii convenea de minune regimului şi mai ales organelor represive, ducând la adevărate, foarte numeroase drame şi la canalizarea unei părţi din frustrare către vecinul de camera sau casă naţionalizată pentru o plită murdară sau o toaletă înfundată. Paleta nebuniilor era foarte vastă, cei mai în vârstă dintre români cunoscând-o pe proprie piele.Penuria de locuinţe înseamna că un cuplu divorţat era adesea obligat să rămână în acelaşi apartament, din pricina că foştii soţi nu aveau unde să se mute. Aşa s-a întâmplat cu familia Lebedev, al cărora ataşament faţă de luxosul lor apart de aproape 22 de metri pătraţi, situat în centrul Moscovei, i-a determinat să continue să locuiască împreună, alături de fiul de 8 ani, timp de încă şase ani de la pronunţarea divorţului, deşi relaţiile lor erau aşa de proaste că ajungeau mereu în faţă judecatoprului, pentru că se băteau.” O altă familie din Simferopol şi-a ucis o mătuşa care era păstrată în descompunere doar pentru a-i prelua apartamentul[4].

„Invidia şi poftele înfloreau în lumea sufocantă din kommunalka, unde spaţiul şi dimensiunile familiei nu erau întotdeauna în legătură directă, familiile cu camere mai mari fiind adesea urâte cu patimă de familiile înghesuite în camere mici. Din resentimente se năşteau denunţuri şi procese, al căror scop era să sporească spaţiul de locuit al denunţătorului sau al păratului, în dauna vecinului.[5]

Scene relevante pentru această nebunie stalinistă pot fi regasite şi în Pavilionul canceroşilor de Alexandr Soljeniţîn.

Nu toată lumea se chinuia în societatea sovietică sau, lărgind spectrul, cea comunistă. Existau şi categorii privilegiate care se conformau, acceptau şi susţineau regimul. Grupurile privilegiate aveau acces la un altfel de tratament în toate domeniile, de la case de vacanţă până la o alimentaţie care, ştim bine, a reprezentat o problema majoră (dar şi o armă) în societatea comunistă. De aceea, a fost înfiinţată reţeau de magazine GORT, diferită de reţeaua TORGSIN, destinată celor care mai aveau aur şi argint sau străinilor cu valută[6] „Accesul era rezervat unui grup privilegiat care includea directori din administraţia centrală, oficiali de rang înalt din partid, din industrie, din conducerea sindicatelor, din planificare şi din edituri, dar şi economişti, ingineri şi alţi experţi din agenţiile de stat.”[7]

Shelia Fitzpatrick
Shelia Fitzpatrick

În magazinele acestea se găseau alimente de baza care în condiţiile economiei sovietice, erau adevărate produse de lux precum cârnaţi, ouă, îmbrăcăminte, încălţăminte, săpunuri etc. Uneori ele puteau fi cumpărate la preţuri mai mici decât cele oficiale însă alteori nomenklaturistii primeau acasă sau mergeau să ridice pachete cu diverse produse alimentare, numite şi raţii academice! Existau mai multe cercuri ale iniţiaţilor bolşevici (adevărate caste birocratice) şi în funcţie de plasarea personală puteai spera să te bucuri de mai multă sau mai puţină atenţie din partea sistemului. Care atenţie se traducea şi prin pachete mai mari, mai bogate şi mai dese. Reţeaua GORT a fost extinsă şi în provincie unde se aflau aceleaşi cercuri unionale de influenţă şi putere.

Societatea sovietică era profund coruptă în ciuda propagandei care încerca să ascundă realitatea: „Relaţiile clientelare există în toate tipurile de societate. Caracteristica distinctivă a patronajului sovietic din epoca stalinistă era poziţia ocupată de stat, că unic distribuitor într-un context marcat de lipsuri de tot felul de bunuri şi servicii. Monopolul de stat însemna că alocarea era o funcţie importantă a birocraţiei sovietice. Lipsurile făceau că accesul să devină o chestiune de prioritate şi privilegiu”[8] Intelectualii sovietici aveau acces mult mai uşor la vârfurile nomenklaturii bolşevice având în vedere că aceasta dorea să se înconjoare (şi) cu o aură de cultură-educaţie, până la urmă, de onorabilitate, cel puţin în anii 1930. Această apropiere faţă de puterea politică putea fi fatală (şi pentru mulţi scriitori a fost, Isaac Babel este doar un exemplu[9]), având în vedere mecanica sistemului stalinist, căci căderea în disgraţie sau chiar execuţia unui potentat stalinist, evenimente foarte frecvente în timpul Marii Terori, duceau la retrogradarea/ condamnarea/pedepsirea unui între lot. Şi nu trebuie uitat că aceste căderi spectaculoase erau urmate de lungi interogatorii (uneori chiar şi şase-şapte zile încontinuu, anume pentru a-l împiedică pe „vinovat” să doarmă) în timpul cărora el era forţat să demaşte un număr cât mai mare de „complici”.

Stalinismul zilnic a fost primul sistem totalitar care a încercat şi în mare măsură reuşit să se insereze până în cele mai intime forme şi detalii în anatomia şi funcţionarea familiei chiar dacă la începuturile regimului, în anii 1920 familia fusese considerată în anumite cercuri şi de către propaganda oficială drept element burghez iar moralitatea ei depăşită.[10] Totuşi, liderii bolşevici, în frunte cu Lenin şi Stalin (foarte pudici), nu au încurajat deloc libertatea sexuală şi relaxarea moravurilor fiind mult mai conservatori. Iar în anii 1930 s-a trecut la consolidarea unei familii sovietice nu foarte deosebită de vechea familie. Considerentele practice au primat, Statul avea nevoie de predictibilitate şi stabilitate (dar şi de cât mai mulţi noi cetăţeni având în vedere mortalitatea politică), de aceea la jumătatea anilor 1930 avortul a fost scos în afară legii, iar divorţurile au devenit din ce în ce mai costisitoare şi dificil de obţinut. Familia mai era afectată de originea socială a unuia din membri, fapt ce atrăgea repercursiuni asupra întregii familii, originea socială însoţindu-i ca un stigmat pe copii întreaga lor viaţă, indiferent dacă aceştia se simţeau foarte sovietici şi ar fi dorit să se integreze în societate. Regimul nu uita nimic şi nu ierta pe nimeni.

Retragerea drepturilor electorale a 4 milioane de cetăţeni sovietici reprezenta o discriminare evidentă, lăsând la o parte sutele de mii (aici autoarea este inexactă când afirmă că în Gulag, fără a preciza anul, ar fi fost doar 300.000 de deţinuţi. La începutul decadei erau 179.000 pentru a ajunge vertiginos la o jumătatea ei la un milion, iar spre finalul anilor 1930 la 1.196.349[11]). Un alt detaliu care afecta din plin viaţa familială era îngrămădirea, lipsa cronică a spaţiului locativ, mai multe generaţii (chiar 3 sau 4) locuind în aceeaşi camera de 14-18 metri pătraţi! Fără îndoială că a există şi un efect contrar, familia repliindu-se asupra ei înşişi pentru a scăpa de nenumăratele pericole care o pândeau în lumea nesigură a Uniunii Sovietice „condiţiile nesigure şi periculoase de viaţă din deceiul al treilea par să fi consolidat familiile, membrii lor strângând rândurile pentru a se proteja.”[12]Însă este greu pentru o tânără familie născută după 1989 să îşi poată imagina restricţiile şi dificultăţile pe care le presupunea viaţă în stalinisim. În România perdurează doar rămăşiţe din amintirile poleite ale regimului ceauşist, de extracţie stalinistă.

Şi Shelia Fitzpatrick se referă pe larg la Marea Teroare din 1936-38, chiar dacă ea s-a concentrat, cel puţin la început, asupra elitei nomanklaturiste, care în principiu era urâtă de populaţie datorită privilegiilor de care se bucura. Lună după lună, cercurile treorii se lărgeau, cuprinzând şi alte categorii decât cele iniţiale şi căpătând o amploare care nu mai fusese cunoscută (cel puţin în mediul urban sovietic căci cel rural cunoscuse din plin violenţele colectivizării ): „Duşmanii erau peste tot; nici în interiorul elitelor nu era foarte clar cine trebuia demascat. Fireşte că oricine avea dâre negre în dosar- fost opozant, origini sociale proaste, legături în străinătate- era în mai mare pericol, listele de duşmani prestabilite jucând un rol important în timpul Marilor Epurări”[13]

Kolejka

Un alt mecansim des folosit era torturarea unui asemenea „element” pentru a oferi alte nume de potenţiali complici care la rândul lor erau arestaţi, torturaţi etc. În plus, familiile acestor duşmani ai poporului automat aveua de suferit. Ceea ce avea loc la centru a fost multiplicat în toate provinciile sovietice, amplificând teroarea şi numărul victimelor „Procesele locale se construiau pe nişte acuzaţii în totalitate plauzibile: autorităţile erau acuzate de o serie întreagă de comportamente abuzive, arbitrare şi de incompetenţă, toate fiind tipice pentru oficialii de rang mărunt.[14]

Moda denunţurilor a afectat serios sănătatea psihică a sovieticilor decenii la rând, indiferent dacă au supravieţuit Marii Terori, denunţul fiind valorizat până la Gorbaciov de organele de securitate sovietice. În viaţa comunistă „conformarea exterioară la ideologie şi ritual era foarte importantă, însă legăturile personale erau şi mai importante. Era o viaţă marcată de nenorociri aleatorii, de enervări zilnice şi de neplăceri, de la timpul irosit la cozi şi lipsa intimităţii în apartamentele comune, la mitocănia funcţionarilor, nesfârşită birocraţie şi suprimarea, în numele productivităţii şi ateismului, a unei zile de odihnă pentru toată lumea. (…) Homo sovieticus era un maestru al sforăriei, un executant, un conformist, un profitor, o trâmbiţă de sloganuri şi multe altele. Dar, mai presus de orice, era un supravituitor[15]

Un supravieţuitor generic pentru că, din păcate, nu toţi sovieticii au reuşit să evite execuţiile, deportările sau moartea în Gulag. Dacă ar fi să tragem o concluzie a vieţii de zi cu zi în stalinism aceasta ar fi: cu greu găsesti o viaţă cotidiană mai dificilă şi chinuită în timp de pace în vreo altă ţară.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Elefant.ro.


[1] Stalinismul de fiecare zi. Viaţa cotidiană în Rusia Sovietică a anilor 1930, de Shelia Fitzpatrick, Editura Corint. Traducere din limba engleză de Alina Popescu. Prefaţă de Sorin Antohi, Bucureşti, 2016.

[2] Conform statisticii prezentate de Anne Applebaum în Gulagul. O istorie. Editura Humanitas, Bucuresti, 2011. Traducerea din engleza de Simona-Gabriela Varazn si Vlad Octavian Palcu.

[3] Probabil la sfârşitul anilor 1920 sau începutul decadei 30.

[4] Op. cit., pag. 104.

[5] Ibidem, pag. 106.

[6] Despre aceasta am scris articolul Torgsin o alta poveste sovietica de spoliere in Revista 22, vezi http://revista22.ro/70250155/torgsin-o-alt-poveste-sovietic-de-spoliere.html

[7] Ibidem, pag. 192.

[8] Op. cit., pag. 223.

[9] Vezi https://filme-carti.ro/carti/armata-de-cavalerie-povestiri-din-odesa-de-isaac-babel-i-28783

[10] Unele bolşevice convinse chiar practicau un libertinism asumat ideologico-politic!

[11] Conform Anne Apllebaum, op. cit.

[12] Op. cit., pag. 266.

[13] Op.cit., pag. 369.

[14] Op. cit., pag. 374.

[15] Ibidem, pag. 420.

Articole similare

Uimitoarele aventuri ale lui Stanley și Livingstone: În Africa, de Martin Dugard

Jovi Ene

Eseuri arheologice: ”Arheologia iubirii”, de Cătălin Pavel

Jovi Ene

Conceptul de control

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult