Carti Carti pentru copii

Simpatica serie ”Cuțulescu și Miți”

O nouă serie de cărți pentru copii a apărut la Editura Paralela 45, avându-i ca protagoniști pe cele mai iubite animale de către cei mici – câinele și pisica – cu niște nume sugestive – Cuțulescu și Miți. Autorul seriei este James Howe, un autor american a mai mult de șaptezeci de cărți pentru copii, secondat de Marie-Louise Gay, cea care semnează ilustrațiile simpatic și foarte bine alese.

Cuțulescu și Miți”, de James Howe

Doi cei mai buni prieteni – Cuțulescu și Miți – aflați în preajma primelor dezamăgiri în relația lor: Miți se consideră scriitoare și aproape a terminat prima ei carte, intitulată pompos „Viața prin ochii unei pisici”. La prima lectură, Cuțulescu își dă seama că volumul este o catastrofă; în schimb, Cuțulescu se consideră mare bucătar, însă prima lui încercare de a-și dovedi talentul în public, la un concurs, se dovedește a fi un eșec. Așadar, primele semne de răcire ale relației de prietenie perfectă? Nu, pentru că prietenii adevărați nu cedează ușor, rămân împreună și la bine și la rău.

„Cu toții avem câte un talent. Al lor era să privească licuricii.”

Așa cum se spune pe coperta a patra, „o carte perfectă pentru cititorii începători”, cei care abia au desprins tainele cititului la vârsta de 6-7 ani.


Cuțulescu și Miți. Surpriza aniversară”, de James Howe

Prietenii Cuțulescu și Miți continuă să aibă dileme, să descopere lucruri noi despre ei înșiși. De data aceasta, amândoi sunt triști fără să-și dea seama de ce, dar după ce se pun întrebări și apar răspunsuri, amândoi își dau seama că nu-și cunosc zilele de naștere, nu știu când vor putea să dea vreo petrecere de ziua aniversară.

„Nu sunt niciodată trist pentru mi-aș dori să fac altceva, i-a spus lui Miți. Dacă aș vrea să fac altceva, m-aș duce și aș face.”

După ce tristețea apare, cei doi se îndepărtează aparent fără motiv. Numai că, așa cum am spus și mai sus, prieteniile nu dispar așa de repede, mai ales când nu există motive de despărțire. Dacă cei doi nu știu nimic despre ziua exactă de naștere, asta nu înseamnă că nu pot inventa ei una și nu pot face din aceasta prilej de sărbătorire. Și, ca niște prieteni adevărați, ei fac asta în același timp, fără să știe unii de alții.

Două frumoase volume pentru copii din care aceștia pot învăța de la vârste fragede valoare prieteniei autentice. 

Articole similare

Suna no onna (1964)

Jovi Ene

Top 10 cele mai bune cărți citite în 2015

Jovi Ene

Unforgiven (1992): Saptamana Clint Eastwood

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult