Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (31 decembrie 2012 – 6 ianuarie 2013)

LawBooksInSnowAm citit si recenzat saptamana trecuta ‘O fereastra intunecata’ a lui Florin Irimia, si am fost interesat desigur sa compar notele mele de lectura cu cele ale Oanei Dusmanescu de la BookMag: ‘Scriitura lui Florin Irimia este directă și subtilă în același timp. Imaginile croite de el sunt pe alocuri violente, șocante, devastatoare, pe alocuri pline de un umor cu tente cenușii și negre, pe alocuri cu fraze și metafore la care nimeni nu s-ar fi așteptat. Am mai citit Defekt, semnat tot de el, și am bănuit încă de pe atunci că e un autor unic pe la noi. Cel mai mult îi admir curajul exprimării, se vede că e ceva natural. Se vede că rupe din realitatea care îl copleșește și adaugă nuanțe mai întunecate, ca să obțină efectul creării unei lumi unice, în care nimeni nu ar vrea să trăiască și în care, totuși, locuim fiecare, pe rând, căci fiecare are absurdul propriei vieți asigurat genetic.’

O alta carte pe care astept sa o citesc si pana atunci urmaresc cronicile din blogosfera este ‘Cronicile genocidului’ a lui Radu Aldulescu. A scris despre ea in aceasta saptamana Macawber de la ‘Ce am mai citit’: ‘Faţă de ‘Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare’, ‘Cronicile genocidulu’i reprezintă totuşi, dacă nu regres calitativ, măcar o dovadă de stagnare a inspiraţiei romancierului. Vâna de scriitor bun se vede cu uşurinţă în câteva locuri, dar în ansamblu rezultatul e mai degrabă nesatisfăcător pentru cititorul căruia i-au plăcut cărţile de până acum ale lui Radu Aldulescu. Vina acestuia e doar de a fi scos pe piaţă până acum produse literare mai bune decât cel mai recent.’

gradina-uitataRusbianca ne recomanda lectura romanului ‘Gradina uitata’ al lui Kate Morton: ‘M-a încântat în mod special atitudinea demnă a personajelor principale faţă de răutatea umană şi lupta neîncetată de a răzbi pentru cei dragi. Deşi trecutul rămâne de multe ori doar o amintire, pentru mulţi dintre noi este cheia care ne ajută să facem faţă prezentului.’

Amelie Nothomb este o scriitoare care de multe ori ma surprinde si ma farmeca prin calitatea scriiturii. Despre cea mai recenta traducere a unei carti ale ei, ‘Sa-ti ucizi tatal’ a scris la bookblog.ro Cristina Stancu. Diagnosticul ei nu este prea entuziast: ‘romanul nu e unul foarte valoros căci impresia pe care o creează este aceea a unei senzaţii noi. Personajul se evaporă imediat din mintea cititorului şi parcă nu îi e destinat să surprindă prea mult… e o conştiinţă diabolică şi atât, ca multe alte figuri din secolul XXI: mândru, alienat, orgolios şi sadic. ‘

Semnalez mai rar in aceasta rubrica cronicile de teatru. Una dintre ele mi-a atras atentia, referindu-se la spectacolul cu ‘Troienele’ lui Euripide, pus in scena la Iasi de Andrei Serban. Pe langa numele si reputatia regizorului a contat faptul ca vazusem in urma cu o saptamana o alta foarte interesanta versiune a aceleiasi piese la Tel Aviv. Iata ce scrie Ioana Repciuc la liternet.ro: ‘sunt sigură că spectacolul ne-a trezit conştiinţele şi a avut în mod variat efecte asupra fiecărui dintre noi. Dincolo de diferenţe, consensul apreciativ e probat de entuziasmul cu care publicul a acordat actorilor jertfa de aplauze, prelungită timp de vreo zece minute. Salutului lor antic li s-a răspuns însă stereotipic şi contemporan prin pocnirea palmelor, ca semn cultural al aprecierii. Daţi-mi voie să spun că a existat o puternică împotrivire a corpului meu de a da ghes acestei reacţii gregare de bucurie. Atunci când trăieşti o tragedie nu mai poţi fi zgomotos decât cu riscul de a atenta la însăşi efectele pathosului antic asupra fiinţei tale. E adevărat, trasee culturale extrem de lungi au demistificat relaţia noastră originară, nemediată de asamblaje estetice şi raţionale, cu tragicul şi cu pateticul. Până şi limba noastră profană a decăzut atât de grav sensul pathos-ului antic, un termen de specialitate desprins din universul autosuficient al teatrului şi demitizat apoi în lume. A existat un singur moment de coerenţă acustică al aplauzelor noastre, atunci când tobele tinerilor antici au venit generos să le ofere ritmicitate.’

(Dan)

jacob-se-hotaraste-sa-iubeasca_1_fullsizeCosti Pistea ne vorbeste despre ultimul roman citit, “Jacob se hotaraste sa iubeasca”, de Catalin Dorian Florescu: Mi-a plăcut la „Jacob se hotărăşte să iubească” faptul că istoria se întinde pe câteva secole şi îi cuprinde pe strămoşii neamului Obertin (sau Aubertin). Că acest scriitor nu a coborât deloc nivelul pe care i-l ştiu din „Maseurul orb” şi „Zaira”. Că paginile lui se dau singure şi că nu îţi aminteşti că s-a făcut târziu şi că trebuie să mergi la culcare. Cătălin Dorian Florescu are ochiul fin al unui autor de reportaje care se plimbă printre secole. Când îl citeşti, nu ai niciodată senzaţia că te păcăleşte, parcă pur şi simplu îţi spune o poveste pe care a auzit-o din gura cuiva. Nu ai cum să nu-l placi. “

Pe blogul Editurii Nemira, o recenzie a cartii „Istoria Bisericii Ortodoxe în Imperiul Bizantin”: „Volumul nu se limitează la descrierea unor episoade istorice, pentru că Beck și-a dorit să dezvăluie mai mult decât ceea ce predecesorii săi au reușit, ci se apleacă asupra evoluției Bisericii Ortodoxe dintr-o perspectivă eclectică, plurivalentă, reușind să ofere cititorului, specialist sau profan, o înțelegere limpede asupra istoriei, credințelor, psihologiei sociale și politice ale acelor vremuri.”

Rontziki crede ca “Toate bufnitele” nu a intrecut “Zilele regelui”, iar eu nu pot fi decat de acord cu aceasta impresie despre ultima carte a lui Filip Florian: “Toate bufniţele nu spune ceva nou, dar spune atât de frumos, încât e imposibil să nu cucerească. Rar îmi vine să spun despre o carte că este frumoasă – mi se pare că această noţiunea nu este neapărat aplicabilă literaturii, o carte fiind ceva mult mai complex pentru a fi definit prin “frumos” – dar, de data aceasta, găsesc că romanul lui Filip Florian este, în primul rând, frumos. Cuvintele se cheamă unele pe altele şi niciunul nu poate lipsi, nu poate fi înlocuit. Povestea rămâne, cumva, în urma stilului, nu pare să ducă undeva sau să urmărească altceva decât să se istorisească şi să te te ţină pe loc în timpul lecturii.”

(Jovi)

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-„Istoria Bucureştilorla sfarsit de an 2012

-„O fereastra intunecata”, de Florin Irimia

-„Snuff”, de Chuck Palahniuk

-„Cărţile care ne-au surprins în 2012

Articole similare

Le dîner de cons (1998)

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (30 iunie – 6 iulie 2014)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefilă (7 – 13 martie 2016)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult