Carti Eseuri Recomandat

Prețul credinței: Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, de Mirel Bănică

nevoia de miracol”Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”, de Mirel Bănică

Editura Polirom, Colecția „Plural M”, Iași, 2014, 432 p.
Postfață de Sorin Antohi

Un jurnal adnotat despre unul dintre cele mai ample fenomene din România postdecembristă: pelerinajul, fenomen ce confirmă Puterea bisericii ortodoxe și a celor 18 000 de lăcașe de rugăciune, încununate de Catedrala Mântuirii Neamului, aspirație veche. Și acum, precum odinioară, există câteva puncte preferate ale clamării credinței; sunt sfinții naționali, cei care au conferit identitate pravoslavnică medievalității românești și au deschis un pantheon autohton, extrem de important pentru consolidarea puterii domnitorilor de odinioară și de mai acum.

În ordinea vechimii, e vorba de Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, sfânt emblematic pentru statul ștefanin, de Sf. Filofteia de la Curtea de Argeș, canonizată la vechea reședință a domnitorilor Țării Românești (cu moaște în mai multe biserici din țară), de Sf. Parascheva de la Iași, cea mai prestigioasă relicvă, pe măsura ambițiosului domnitor Vasile Lupu, cel care avea un cuvânt hotărâtor la ridicarea în scaun a Patriarhilor vremii – domnitor care o și depune în Iași, în sec. 17.

Un al doilea strat îi cuprinde pe sfinții recenți: protectorul Bucureștilor, Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, priveghetor al capitalei începând cu sfârșitul sec. 18, precum și pe Sf. Calinic de la Cernica, mănăstire de lângă capitală, ridicată de sfânt în sec. 19. Acestora li se adaugă cultul ce se săvârșește de credincioși la mormântul lui Arsenie Boca, cuibărit la Prislop, în Țara Hațegului, loc al Sf. Ioan de la Prislop (și poate și al Sf. Nicodim, mitropolit al lui Mircea cel Bătrân).Trecut la cele veșnice în 1989, Arsenie Boca este iubit de popor, care așteaptă semn din partea întâistătătorilor bisericii întru canonizare.

O notă aparte o are cultul Sf. Nicolae, ale cărui moaște ar fi depuse la biserica Sf. Gheorghe-Nou din București; biserica din Bari, ce păstrează moaște ale sfântului, a clamat că este unica posesoare a testimoniilor sacre. Fără îndoială, prestigiul lui Mihai Viteazul, care ar fi achiziționat o parte din sfânt (după cum Vasile Lupu tranzacționase pentru un sfânt întreg – de fapt, o sfântă), nu lasă loc unor asemenea dispute în rândul oamenilor simpli ce se închină.

Un nex al pelerinajului este icoana Fecioarei de la Nicula, vechi așezământ trecut întru greco-catolicism, peste care a venit mâna lungă a clerului ortodox; o mănăstire cu un statut încă disputat, la nivelul pelerinajului cel puțin, situație ambiguă ce și încheie documentatul jurnal de pelerin al autorului.

Mirel Bănică
Mirel Bănică

Situații complexe, pe care Mirel Bănică le exprimă din perspectiva prezentului, a celor care vin și se închină: sute de mii de oameni, ce fac rânduri de ore și ore (uneori peste 12, cum se întâmplă la Sf. Parascheva, cel mai mare pelerinaj), din care cercetătorul, asumându-și limitele, selectează și descrie, descrie și dezvoltă. Astfel, în mai multe rânduri autorul își deplânge condiția, simte că nu poate să fie un antropolog pentru că se lasă „contaminat”, pentru că nu poate „practica «neutralitatea axiologică»”. Prin urmare, rezultatul este un vast material de observație directă, în condiții dificile, din cauza suspiciunii celor din jur, care observă aparatul de fotografiat sau, mai grav, carnețelul de notițe. Volumul va avea, ne asigură autorul, un sequell, compus în special din fotografii – cu toate că un vast material iconic e prezent și în aceste pagini.

Reporter și detectiv, voluntar și judecător, credincios sau agnostic – rolurile jucate și / sau asumate de autor sunt multiple, absolut necesare pentru înțelegerea acestui fenomen, cu o literatură în plină dezvoltare.

Cu o vastă cultură teologică, Mirel Bănică își asumă condiția de marginal, caracteristică, până la un punct, chiar pelerinului, însoțindu-și paginile de jurnal cu note științifice despre diferite sincretisme și fenomene; mai mult, un studiu propriu-zis, de tipologizare, încheie cele peste 300 de pagini de observații, cu o amplă bibliografie.

Fără îndoială, partea cea mai interesantă a Nevoii de miracol este cea compusă din relatările „în direct”, ce acoperă o perioadă între 2009 și 2013, toamna și primăvara, în special, în jurul marilor hramuri. Aici este toată lumea prezentă, memorabile personaje, clare tipologii și atitudini.

Perspectiva din care se fac aceste relatări este una tradiționalistă (fără a se confunda cu cea a bisericii), a unui autor nemulțumit de lumea din jur, așa cum a demonstrat-o și volumul epistolar cu titlu antifrastic Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (2007, în colaborare cu Codruț Constantinescu). Nemulțumirile sunt multiple; mai întâi, ceea ce autorul numește disoluție a lumii rurale, sub influența accelerată a modernizării, după un raționament interbelic, de tip tradiționalisto-iorghist: cu prilejul unui pelerinaj la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava avem „pelerini veniți preponderent din Bucovina și Maramureș, însăși imaginea sfârșitului unei lumi rurale, sparte în bucăți de 20 de ani de modernizare accelerată” (p. 187). Evidentă empatie și pentru vânzătorul de gresie pentru ascuțit secera (coasa), rătăcitor și dezorientat în lumea adulării sfinților, pentru că nimeni nu-i mai caută munca, așa cum nimeni nu mai are nevoie de cozile de topor sau de mătură ale unui alt meșter popular, mai îmbătrânit, devastat de simpla trecere a timpului, de la un pelerinaj la altul. O lume modernă, distrugătoare, care, iată, vine cu miile și cu zecile de mii la închinat.

Acestei mize pe un tradiționalism indefinit i se adaugă o o percepție vagă despre civism; manifestări antimoderne, tradiționaliste, sunt asimilate spiritului democratic; de pildă, o notă de subsol (p. 44) vorbește despre „materiale de atitudine civică (lupta anti-cip, anti-avort, Proiectul Roșia Montană)” ce pot fi întâlnite în lumea pelerinajelor. Sub același semn al civismului, pretenția de a controla, de pildă, corpul celuilalt, în nici un caz nu este o manifestare a societății civile de tip democratic, decât dacă tot aici putem include și cuvântările ayatollahilor și spontaneitățile pe care le pot stârni.

Mai mult, relatarea este efectuată din perspectiva unor definiții ale noțiunii de român ce pot fi puse în directă legătură cu Nichifor Crainic și Gândirea. Cum ar fi bimilenarismul ortodox, subînțeles de valoarea pelerinilor de „martori ai unei tradiții bimilenare” (p. 81-82). În același spectru intră, evident, și subtitlul cărții („Fenomenul pelerinajelor în România contemporană”), care anunță o cercetare complexă – în realitate apar doar pelerinajele ortodoxe, fiind subiacentă echivalența dintre român și ortodox; chiar și postfațatorul, Sorin Antohi, amintește despre pelerinajele unitariene de la Moldovenești / Várfalva sau chiar de pelerinajele protestante, precum cel de la Ierusalimul secuiesc, Bezidul Nou – ieșite din atenția majorității, dar în mod clar componente ale unei identități românești multiculturale.

O atenție specială o acordă autorul relațiilor dintre cei care se consideră români și rromi; la un moment dat se degajează o concluzie: „Încă o dată, pelerinajul se dovedește a fi unul dintre puținele locuri din țară unde românii și rromii interacționează direct, prin forța lucrurilor, și o fac natural, fără resentimente vizibile” (p. 172). Este notoriu că aceste relații și percepții sunt rezultatul unor deprinderi culturale, irelevante când se generalizează.

Cu aceste precauții luate, lumea pelerinajelor lui Mirel Bănică nu are cum să nu cucerească orice public; autorul își inițiază cititorul prin evidente puneri în scenă, dramatizări, după cum sunt următoarele lămuriri (p. 42), când un acatist al cercetătorului este însemnat de destinatar cu cifra 10 : „Întreb de ce scrie, cu toate că știam despre ce este vorba, o practică quasi-generală în ultima vreme. Tânărul nu pare mirat, ridică cu greu privirea din pământ pentru a spune morocănos și plictisit «pentru că așa se face acum. Câți bani dați, de atâtea ori se citește»”.

Un pitoresc este și hrămarul, o combinație de nebun întru Hristos și întreprinzător, un soi de preot ce vine dinafara locului de hram, pretinzând că e preot și cerând câțiva lei pentru a se ruga pentru credincios; elocventă este decrierea servietei unui astfel de hrămar: „mere amestecate cu prosoape, bani, sticle mici cu ulei, biscuiți, pixuri”.

Nu lipsesc „demonizatele de profesie”, femei care „înscenează un fals număr de posesiune diabolică” (p. 150), cu consemnarea reacțiilor publicului, atotputernicia jandarmilor și a poliției civile; totul este condimentat cu replici ale pelerinilor de un umor total (firește, involuntar): „Dacă aveam noi acuma o Catedrală a Neamului, una mare cu toate moaștele în ea, mai stăteam noi la rând în frig și ploaie? Nu intram noi cu toții acolo?” (p. 59). Peisajul este întregit de diferiți neoprotestanți, veniți pentru pentru prozelitism, de rromi și de covoarele pe care le aduc pentru „haram”.

Lumea ia naștere prin răbdătoarea inventariere a unor „gadgeturi religioase”: că e vorba de căni cu chipul sfintei (Parascheva), de dulcețuri „eco” sau de miruri, de CD-uri cu pricesne (cântări religioase neadmise – deocamdată – de biserică) ori de cărți ale lui alde Dan Puric & vieți ale sfinților, totul aduce culoare și iar culoare, așa cum enumeră și autorul: „avem și vânzători de turtă dulce, și CD-uri cu muzică religioasă, și falși studenți în teologie cu «mir de la Ierusalim», înfășurați într-un fel de pânză neagră peste blugi și adidași; găsim și ciocolată de casă, drapele tricolore și sticle de palincă cu chipul lui Avram Iancu. Toată diversitatea României noastre” (p. 138) O caracterizare a României, a întregului deci, pe baza unei imagini, fie ea și foarte populare, precum aceasta a pelerinajelor.

Concluzia este firească și, în același timp, amară; e vorba de o lume debusolată, care are nevoie de o identitate sau de o autoritate protectoare: „toți acești oameni au nevoie de «ceva» care să ia locul a «altceva», prăbușit în decembrie 1989” (p. 268). O lume de pe urma căreia trăiește biserica, artizana pelerinajelor de după 1990, dimpreună cu multhulita presă.

Deși, în mod firesc, diferențele există, uneori fiind exprimarea unor intoleranțe vădite (nu putem aștepta democrație de la lumea strict ierarhizată, după model feudal, a bisericii), cartea lui Mirel Bănică este o prețioasă relatare dintr-un infern al kitschului, ce poate fi utilizată drept mărturie tocmai pentru că prezintă o serie de poziții de tip tradiționalist.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Douăzeci de bătălii care au schimbat lumea, de James Lacey şi Williamson Murray (II)

Codrut

Istoria Romei. Până la domnia lui Constantin, de M. Cary și H.H. Scullard

Dan Gulea

“Este primăvară, inaintea erei omului”: Vulpea albastră, de Sjón

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult