Carti Literatura romaneasca

Pelerinaje si cautări de sine: Pelerinul, de Walther A. Prager

”Pelerinul”, de Walther A. Prager
Editura Paralela 45, Colecția Avanpost Proză, Pitești, 2020

Cu ‘Pelerinul’ lui Walther A. Prager care apare acum în colecția ‘AVANPOST Proză’ a Editurii Paralela 45 avem de-a face cu un debut oarecum neobișnuit. Este vorba despre un debut, dar și despre un volum de maturitate, și asta nu numai datorită datelor biografice ale autorului, dar și ca stil și substanță. Este o carte concentrată și absorbantă, ai cărei eroi sunt în permanentă căutare a sensului vieții și a descoperirii de sine. Filosof de formație și profesie, Walther Alexander Prager și-a dedicat în ultimii ani o mare parte din timp încercărilor literare și a abordat și avansat în paralel un număr de proiecte literare în genuri diferite. ‘Pelerinul’ este, după câte știu, prima care ajunge ca volum pe rafturile librăriilor și sper că, după ce acestea se vor redeschide, cartea își va face loc între multitudinea de proiecte editoriale amânate din cauza molimei și va ajunge la cât mai mulți cititori.

Avem de-a face în cele vreo 130 de pagini ale cărții cu două fire de acțiune, două nuvele sau povestiri care progresează intercalat. Eroii lor trăiesc în perioade de timp diferite și îndepărtate,și ceea ce le este comun este faptul că amândoi pornesc în pribegii lungi, la îndemnul și în căutarea divinității, descoperind în peregrinările lor nu numai lumea și oamenii care o populează, ci și sau mai ales pe ei înșiși. Scopul călătoriei ca și rostul fiecăruia dintre ei pe Pământ se vor clarifica spre final, pe măsură ce pelerinajele avansează și își ating țintele.

Primul personaj ne este contemporan, îl cunoaștem în primele pagini ca pe un birocrat pensionar cu veleități de intelectual. Cartea începe cu o despărțire – despărțirea eroului de lume și de existența comodă de până atunci, de familie (fiul și nora sa), de viața de până atunci, plecarea în căutarea credinței, începută cu o încercare de călugărire și continuată cu un pelerinaj, căutându-i pe oameni și pe cei care ar putea să dea răspunsuri întrebărilor sale existențiale. După câteva paragrafe devenim familiari cu tehnica narativă a scriitorului. Partea aceasta a narațiunii este relatată la persoana întâi, dar avem de-a face de câteva ori cu schimbarea povestitorului cu unul dintre personajele întâlnite în cale de erou, oferind o oglindire diferită a trăirilor sale și a impactului lui față de cei din jur.

‘Lumea călătorea cu mine, mergea mai departe fără a lepăda nimic din ce o cuprinde, fără să se deșire către un scop dincolo de ea. Și nu îmi îngăduia să uit că este a oamenilor și că plecarea mea este în fapt un ocol pentru a reveni la ea altfel. Dar mai întâi, eu trebuia să fiu altfel. Nu doream să mă încredințez lui Dumnezeu decât pentru asta. Dacă eu nu știusem, prin tot ce gândisem sau făcusem, să iau lumea cum trebuie, acum urma ca o altă ființă să mă gândească și să mă facă în stare de asta. Eram încredințat că așa mă voi apropia și de fiul meu, de Edmund, chiar fără să-l mai văd vreodată, că voi putea să le fiu în preajmă și celor care mi-au murit, altminteri sortiți să-mi rămână departe, chiar dacă moartea mai apropiată acum, la cei cincizeci și trei de ani ai mei, urma să mă facă să le împărtășesc curând soarta. Am fi murit fiecare de unul singur, așa cum viața împreună cu fiul meu începea din ce în ce mai clar să fie a doi oameni singuri.’ (pag. 11)

Al doilea fir narativ este unul dintre cele mai vechi din istoria lumii și unul fundamental pentru culturile monoteiste – povestea peregrinărilor lui Abraham spre Canaan, apoi în Egipt și reîntoarcerea în Țara Făgăduinței. Povestea este relatată prin intermediul Sarei, ceea ce oferă o perspectiva inedită, feministă dacă vreți. Niciunuia dintre eroii-naratori din ‘Pelerinul’ Dumnezeu nu i se adresează direct. Fiecare va găsi un intermediar, eroul contemporan pe sihastrul care îi va apare în vis, Sara pe soțul său Abraham, căci în Biblie si în special în Vechiul Testament, Dumnezeu dialoghează direct în special cu bărbații.

‘Abraham repetă cuvintele pe care i le spusese în vis zeul său mare: să iasă din pământul său, din neamul și din casa tatălui său, pentru un pământ pe care i-l va arăta zeul însuși. Mai vorbea și de o făgăduință cum că va deveni părintele unui neam mare, un neam binecuvântat, mai presus decât toate cele de pe pământ. Pântecul plat și steril al Sarei tresări de spaimă. Îi era teamă că zeul lui Abraham o lepădase din planurile lui, căci din ea nu se putea naște un popor mare, ba nici măcar un amărât de prunc de parte femeiască, și îi era teamă că bărbatul ei, curmalul în umbra căruia trăia, va fi desprins din rădăcini și purtat te miri unde. Ce zeu o mai fi acela care nu-și găsește odihna în statuile și templele de piatră, cum o fac ceilalți din Haran ori din Ur, ci are de gând să se plimbe cu închinătorii lui prin locurile vrăjitorești din apus? Să nu fi fost și zeul lui Abraham unul dintre cei care se hrăneau cu sângele și carnea de om pentru a-i oferi mai apoi belșugul și neamul acela mare?  ‘ (pag. 28)

Câteva observații despre această parte a povestirii, care are ca sursă evidentă de inspirație literatura clasicilor care reînvie lumea Vechiului Testament – ‘Iosif și frații săi‘ a lui Thomas Mann, de exemplu. Autorul a folosit surse documentare apropiate de original, dar pentru Vechiul Testament a recurs la versiunea greacă și nu la originalul în ebraică. Se cunoaște asta de exemplu în transcrierea numelui localității Betel care este de fapt Beit El în original, cu semnificația importantă ‘Casa Domnului’. Poate fi discutată și folosirea numelor atribuite de Divinitate lui Abraham și Sara spre finalul narațiunii biblice, în locul numelor lor originale, Avram și Sarai, pe care eroii le-au purtat de-a lungul celei mai mari părți a timpului cât au trăit, și în perioada relatată în ‘Pelerinul’. Fascinantă este și joaca permanentă între ortografierile ‘Dumnezeu’ și ‘dumnezeu’ cu rezonanțe mai puțin politice și mai mult legate de procesul de adoptare de către eroi a monoteismului.  

Celor doi le este comun destinul pelerinului. Bărbatul îl caută pe Dumnezeu, întâi în viața monahală, apoi în oameni, și aceștia din urmă îl dezamăgesc în mod repetat. Ca și în cazul Sarei, care își caută fertilitatea promisă de Dumnezeu, cea care va permite zămislirea și înmulțirea unui neam puternic, drumul și căutarea sunt cel puțin la fel de importante ca și scopurile:

‘ Alți călători, aventurierii, probabil că iubesc neprevăzutul pentru a-și măsura puterile cu forțele lucrurilor dimprejur. Curajul să le fie asemenea puterii mării adânci, a pădurilor pline de fiare primejdioase, a tarelui și recelui pe care le confrunta sem eu noaptea. Însă nu pornisem într-o astfel de călătorie, doar mă retrăgeam din lume și din temeritățile vieții mele trecute, care oricât de puțin aventuroase vor fi fost, întrucâtva reprezentaseră niște încercări de a-mi măsura puterea cu forțele dimprejur, ce-i drept, omenești. Rămânea, credeam, să iau drept obișnuință sau rutină întâlnirile cu oamenii necunoscuți, fără a căuta să mă impun în fața lor, nici măcar ca profet, nici măcar ca vocea care să le spună să facă binele. Așadar, nu mai aveam de gând să ascult de îndrumarea starețului, nu voi mai fi cerșetorul care să le dea altora sfaturi moralizatoare. Voi fi cerșetor și nimic mai mult. Mă voi ruga de alții să întâlnesc omenescul, mai ales hrana, adăpostul și apa, căci ele îmi păreau a fi cele mai omenești după o noapte dormită în pădure. Și dacă le voi oferi în schimb credința mea îndoielnică, vor afla cel puțin că sunt bogați, că îl au la poarta lor cerșind și pe cel care nădăjduiește că poate ajunge la un dumnezeu aflat deasupra tuturor.’ (pag. 31-32)

Eroul narator devine profet și tămăduitor fără voie și trăiește experiența transcedentală de a fi martor morții atunci când este chemat să se roage la căpătâiul unei fete muribunde. Se confruntă cu ‘monstrul durerii’ și cu echilibrul între carnal (foamea, atracția sexuală) și spiritual. Îndoielile lui se oglindesc în cele ale Sarei, întrebările legate de tința colindarii lui Abraham așa cum este văzută de Sara.

‘Ce-ar fi să crezi că lucrurile se petrec în afara ta? Că nu poți pune mâna pe ce are să ți se întâmple? Poți ști asta, ți-o poate demonstra cineva foarte limpede, bună- oară, în cazul jocului cu buburuza, să-ți expună cauzele care îi fac pe oameni să se găsească și să se căsătorească, dar nu poți crede. Nu puteam crede că dumnezeul căutat de mine ca pelerin este în afara mea. N-aș fi îndrăznit o clipă să spun că este înăuntrul meu.’ (pag. 48)

Lumea din jurul celor doi este în aceeași măsură de coruptă, la distanță de milenii. Fiecare pelerinaj are însă un liman. Bărbatul îl găsește pe sihastrul care ar fi putut deține cheia izbăvirii sale doar într-un dialog imaginar. Moartea desparte lumea spirituală în care se află pustnicul de lumea materială în care trăiește naratorul, și întâlnirea poate avea loc doar în vis:

‘Nu te mai osteni cu vorba. Am priceput că iar mă vei întreba ce-i cu dragostea de aproapele. Ce e? N-ai citit în Scriptură cum va fi judecata? Cine va fi răsplătit? Ăla care iubește oamenii, adică le dă de mâncare flămânzilor, apă însetaților, îi îmbracă pe cei goi, îi îngrijește pe bolnavi și îi vizi- tează pe întemnițați. Toți nenorociții ăștia sunt frații mai mici ai Mântuitorului. Ei bine, n-am iubit oamenii așa sau poate prea puțin, când încă mai umblam prin lume. Dar de flămânzit, oho, am flămânzit. Am și însetat, am fost bolnav deopotrivă, de mi-au plesnit mațele pe patul de moarte. Și dacă ești bolnav, ești bolnav, nu știi de nimic, nicicum să-ți treacă prin minte că ești fratele Domnului când zaci în scârnăviile tale. Nu știi nici de Domnul. M-am rugat în neștire zeci de ani, dar n-am fost învrednicit să văd lumina dumnezeiască, cum au fost binecuvântați unii sfinți părinți. Niciodată.’ (pag. 120)

Și pentru Sara împlinirea profeției are loc pe căi neașteptate:

‘Abraham nu își pierdea capul în fața acelei depărtări. Privea cu îndârjire oamenii care îi vor putea împlini făgăduința divină, se agăța de ei pentru a o sădi mai departe, așa cum nu renunțase să își lase sămânța ani de-a rândul în pântecele sterp al Sarei. Acum, în jurul focului de la intrarea din cortul ei, se agăța de Eliezer, slujitorul lui. Vorbea cu el despre mormântul femeii sale muribunde. Urma ca acel mormânt să îl facă stăpân peste prima palmă din pământul Canaanului. Din pat, Sara le vedea profilurile capetelor pleșuve, nasurile de oameni bătrâni le ieșeau în afară ca niște ciocuri de uliu. Păsările acelea pe care atunci când le vezi rotindu-se prin cer, zici că nu au de-a face cu nimic altceva decât cu cerul albastru, dar se năpusesc dintr-odată asupra vreunei jivine care nu apucă să se ascundă în măruntaiele pământului. Puneau la cale totul. Cum au să cumpere de la un oarecare Efron Heteul pământul de la Mamvri, unde se afla o peșteră tocmai bună pentru îngroparea Sarei. Își amintea de peștera aceea, acolo obișnuia să se ascundă Ismael când voia să fugă de muncile la care îl chema ea sau tatăl lui. O scobitură în stâncă oarecare, ca atâtea altele văzute în timpul călătoriilor lor. Și iată, Abraham vedea acolo mai mult, chiar începutul stăpânirii Canaanului. Cum de reușea asta? Cum de reușise să îl vadă pe Isaac animal de jertfă, iar în moartea ei să urmărească nașterea stăpânirii pământului făgăduit? Altădată privise stelele, firele de nisip, i le arătase Dumnezeu și-i spusese că atâția îi vor fi și urmașii. Poate de atunci nu mai izbutea să vadă nimic din ce-i puțin decât laolaltă cu stelele și firele de nisip. Nenumărate. Sara nu învățase numărătoarea asta nesfârșită. Doar se cufunda singură în pământul făgăduit. Moartă, îl va face să fie al dumnezeului cerului.’ (pag. 127-128)

Cititorul va trebui să tragă singur concluziile, la sfârșitul celor două pelerinaje paralele. Și-au găsit eroii lui Prager rostul? S-au întâlnit ei cu divinitatea pe care o căutau și care le ghida drumul și faptele? Dialogul dintre oameni ca entități individuale și Dumnezeu, căutarea sensului vieții și realizarea sau nerealizarea prin credință sunt teme eterne ale marii literaturi.

Walther A. Prager a scris o carte concentrată, poate prea concentrată, care abordează cu aplomb multe dintre aceste probleme. Citind-o am avut senzația că erau multe direcții care puteau fi dezvoltate. În mod cert, autorul are și talentele construirii intrigilor narative multiple, al sesizării detaliului și creării atmosferei specifice, talente vizibile în multe pasaje care se petrec în casa pelerinului sau casele celor care îl adăpostesc, la mănăstire, în corturile și caravanele din drumurile lui Sarei și ale lui Abraham, sau în palatul faraonului. Prager pare însă a fi urmărit în această carte esența și rezultatul riscă să pară uneori prea arid, prea abstract. Potențialul însă există, este vorba despre o voce literară autentică și clară. Îi voi urmări cu interes cărțile care vor urma.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografii: EdituraParalela.ro, pagina de Facebook a autorului)

Articole similare

Cine sunt, cui aparțin? – ”Ghetoul interior”, de Santiago H. Amigorena

Jovi Ene

Nic Studeno. Al doilea cartuș, de Andrei Pogorilowski

Dan Romascanu

Unul dintre primele filme despre problema migranților din Europa: Morgen (2010)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult