Carti Memorii jurnale Recomandat

Pe când eram doar niște puști, de Patti Smith

Pe cand eram doar niste pusti”Pe când eram doar niște puști”, de Patti Smith

Editura Polirom, Colecție Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2014
Traducere din limba engleză și note de Casiana Ioniță

Precursoare a genului punk, Patti Smith este înainte de toate o persoană modestă ce a iubit și s-a dezvoltat în efervescența New Yorkului anilor 60-70, mai ales că tinerețea ei s-a învârtit în jurul renumitului hotel Chelsea, despre care Andy Warhol și Paul Morrissey au realizat filmul Chelsea Girls, 1966. Patti Smith a făcut parte dintr-o lume de vis, în vogă, beatnicii anilor 60 – 70 dintr-un New York aflat într-o continuă schimbare și modelare.

Hotelul e un refugiu disperat, plin de energie, pentru tot felul de copii dotați care se adună aici. Vagabonzi cu chitare și frumuseți drogate în rochii victoriene. Poeți bețivi, dramaturgi, regizori terminați și actori francezi. Toți cei care trec pe-aici sunt cineva, chiar dacă par a fi niște nimeni în lumea de-afară. (despre Chelsea Hotel)

Dar, mai presus de orice, consider că Patti Smith a fost o persoană norocoasă care și-a găsit sufletul pereche, l-a recunoscut și l-a acceptat cu toate bunele și relele, promițându-și unul altuia să nu se despartă niciodată. Oare nu fiecare dintre noi, conștient sau nu, se află în căutarea acelui suflet pereche, cântat de toți, dar prea puțin găsit? Dar în schemă mai intră și următoarea supoziție, întărită până la urmă de prea multe întâmplări asemănătoare și anume, celor două suflete pereche nu le este dată o viață împreună, ca și când unirea lor ar facilita accesul la trăiri, emoții sau cunoștințe interzise inimii sau rațiunii umane. Prin urmare, sufletul pereche este întâlnit, dar doar pentru o scurtă perioadă de timp, timp în care este concentrată mult prea multă emoție și pasiune.

Pe când eram doar niște puști este scrisă în amintirea și pentru Robert Mapplethorpe, artistul fotograf și prietenul de suflet al lui Patti Smith. Cei doi se întâlnesc în 1967 în New York și nu aveau să mai fie despărțiți decât de către voalul negru al morții (Pasul lui de marinar mă emoționa mereu. Știam că într-o zi eu aveam să mă opresc, iar el avea să meargă mai departe, dar până atunci nu ne putea despărți nimic). Legătura lor a fost una ciudată, o combinație de iubire, prietenie și mai presus de toate devotament în creație. Robert obișnuia să-i spună lui Patti, Nimic nu e gata până nu-l vezi tu. Pe lângă interesanta relație ce-i lega pe cei doi, trebuie ținut cont de faptul că erau avangardiști, fiecare în domeniul său, și precursori ale unor curente: Patti este considerată precursoarea punkului, pe când Robert e cel care are curajul să aducă homosexualitatea și sado-masochismul la nivel de artă. Doi neadaptați, un cuplu de neînțeles pentru cei din jur, dar care împreună mișcau munți, simțeau și creau. Singura diferență în viețile celor doi a fost dată de puterea instinctului de conservare.

Născuți în același an, 1946, Patti în Chicago, Illinois și Robert în Floral Park, Queens, cei doi tineri se întâlnesc la New York, unde Patti încearcă să nu moară de foame pe străzile orașului aflat în continuare schimbare, iar Robert încearcă să devină artist. Așa cum spune Patti, prezența lui Robert era una devastatoare atât pentru fete, cât și pentru băieți, cu sandalele lui din piele, vesta de cioban și cârlionții rebeli. Iar Patti, un amestec ciudat de Funny Face și Faust părea să fie însoțitoarea perfectă. Cei doi se întâlnesc în anul 1967 și printr-o forță a naturii rămân împreună pentru a se cunoaște, redescoperi și apoi pentru ca fiecare să-și accepte drumul. Povestea celor doi este imposibil de redus la câteva cuvinte aruncate de un necunoscut ca mine pe o pagină, mai ales că autobiografia de față pare să nu fie ca oricare alta. Talentul, respectul pentru artă și artiști, nostalgia, precum și o acceptare înțeleaptă a vieții și a manierei ciudate în care aceasta pare să rezolve lucrurile, răzbat din paginile cărții.

tumblr_m3px27dca01r5jbj7o1_500
Patti Smith și Robert Maplethorpe

Cei doi fac parte din istorie, din istoria artei, prin felul lor de a fi, prin prezența, principiile, munca și dragostea lor. La început Brooklynul a fost gazda lor, o perioadă plină de dragoste, apropiere, descoperire a talentelor fiecăruia, susținere, ambiție și mai ales foame. M-a frapat accentul pus de poveste pe lipsa de bani și pe dificultatea cu care reușeau să-și facă rost de bani pentru mâncare. Dar totul a fost recompensat de firea poetică a lui Patti și ușurința cu care a intercalat povestea delicată a cuplului Smith – Mapplethorpe în lumea dezordonată și schimbătoare a New Yorkului. Cartea de față este o enciclopedie și un tribut poate pentru artiștii Americii de prin anii 20 până aproape de 80, dar fără ca aceste referințe să fure din misterul pe care îl oferă informațiile personale pe care Smith le strecoară magic în povestire. Informații personale, strict legate de relația ei cu Robert sau mici întâmplări amuzante cu și despre amicii comuni.

Amândoi erau înzestrați cu firi artistice, însă aveau un stil, inspirații și motivații diferite: Robert vedea, simțea și crea în același timp, pe când Patti era în căutarea inspirației și a motivației. Vroia să aibă o cauză, să lupte pentru ea, drept dovadă versurile ei și cariera longevivă. Pe când artiști precum John Coltrane, Nina Simone, The Doors, Jim Morisson, Salvador Dali, Bob Dylan, Janis Joplin (care alături de Jim Morisson și Jimi Hendrix, este considerată una dintre cele trei superstaruri ale generației flower power), Jimi Hendrix, Andy Warhol (care deja își crease un nume și nu mai putea fi găsit la Marx’s, local renumit printre artiștii perioadei respective), erau la apogeul carierei lor, Patti și Robert încercau să-și definească stilul. Stil definit fie pe străzile New Yorkului, fie în Coney Island – locul preferat unde Robert căuta ciudați în colaje sau membre și embrioni umani, sau în apartamentul lor care de-a lungul timpului și-a modificat locația, până au ajuns în buricul târgului, la Chelsea Hotel, locul care avea să le deschidă nenumărate uși.

Coperta americană
Coperta americană

Robert și Patti făceau parte dintr-un grup de neadaptați, chiar și în contextul atmosferei libertine a școlii de artă. Râdeam adeseori zicând că eram un salon al rataților. Un grup în care Robert s-a integrat fără probleme în ciuda faptului că fusese băiat de altar sau că tatăl lui îl crescuse după regulile stricte ale religiei. În opera lui și aici mă refer mai mult la colajele realizate de către Robert înainte să se dedice fotografiei, Robert reprezenta războiul ce se dădea în el, între bine și rău, Satana și Dumnezeu, băiat de altar sau prostituată (Mai târziu spunea că Biserica l-a condus către Dumnezeu, iar LSD-ul l-a condus către univers. Mai spunea și că arta l-a condus către Diavol, iar sexul l-a ținut legat de el.). Manhattanul a fost cel care i-a adus experiențe dintre cele mai interesante și care l-au determinat să-și redescopere propriul Eu și să se dedice sexualității ca artă. Misiunea lui nu era de a revela, ci de a documenta un aspect al sexualității ca artă, așa cum nu mai făcuse nimeni până atunci.

untitledRelația dintre Patti și Robert a evoluat de-a lungul anilor de la iubire la o relație deschisă în care Robert experimenta relațiile cu bărbații pentru bani, apoi pentru plăcere, pentru ca la final să-și recunoască public homosexualitatea. Patti a suferit, însă nevoia de bani și dorința de a crea au trecut pe primul loc, lăsând durerea într-un spațiu obscur. În cele din urmă s-a dovedit că sexualitatea nu reprezintă o problemă și că prietenia, dacă este adevărată, poate trece peste orice (Dar tot ne-am ținut promisiunea. Nu aveam să ne părăsim. Nu l-am văzut niciodată prin prisma sexualității lui. Imaginea pe care o aveam despre el a rămas intactă. Era artistul vieții mele). Patti și Robert au fost doi oameni care s-au susținut reciproc, atunci când unul cădea, celălalt îl ridica. Ne schimbam și aveam nevoi diferite. Eu simțeam nevoiea să explorez lumina de afară, iar Robert simțea că trebuie să coboare înăuntrul lui. Partea frumoasă e că ambii au avut parte de succes, așa cum și-au dorit, la intervale de timp scurte: Robert începuse să-i pozeze pe cei din cercul lui Warhol chiar când începeau să dispară. Iar eu pătrundeam încet-încet în lumea rockului, alături de cei care o populau, mai întâi scriind și apoi cântând.

Într-o perioadă în care artiștii păreau să existe la fiecare pas, cel puțin în New Yorkul rebel al anilor 60-70, în lumea pionierilor fără frontiere (Andy Warhol), chiar și atunci Patti și Robert erau nedefiniți și nu puteau fi definiți de ceilalți. Pe când eram doar niște puști este o carte ce trebuie citită cu Google în față pentru a face față imensității de referințe oferite de către Patti, dar mai ales, povestea trebuie trăită. Eu am ales să trăiesc epoca glorioasă a beatnicilor și a generației flower power prin prisma muzicii lui Janis Joplin, Lou Reed sau The Doors sau a profesorilor lui Patti, Gregory Corso, Allen Ginsberg și William Burroughs sau și mai mult, prin fotografiile dionisiacului decât satanicului Robert.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Mozart. O viață, de Paul Johnson

Jovi Ene

Armata de cavalerie. Povestiri din Odesa, de Isaac Babel (II)

Codrut

Uniunea Sovietică sub Brejnev. Două mărturii (I)

Codrut

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult