Carti Literatura romaneasca Recomandat

Pana la capatul liniei, de Petre Barbu

“Pana la capatul liniei”, de Petre Barbu

Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2012

In virtutea apetitului meu pentru proza scurta si a faptului ca l-am urmarit si il citesc pe Petre Barbu in presa, am ales acest volum de schite si nuvele, aparut la Cartea Romaneasca, o editura veche si prestigioasa.

Si am descoperit in acest volum (din pacate singurul citit pana acum, dar imi voi corecta lipsa 🙂 ) un prozator cu mare aplecare pentru problemele  primordiale ale umanitatii, proiectate asupra românului cel de toate zilele,  debusolat de schimbarile impuse de o democratie fragila  si inca cu ancore ruginite in lumea halucinanta a societatii “multilateral dezvoltate”, din care nu s-a extras in totalitate. Românul care dincolo de toate cele care i se intampla la nivelul modificarilor socio-politice, se confrunta intim cu schimbarile si experientele traumatizant-dureroase  ale pierderilor de nepierdut si greu de acceptat pentru orice om.

Românul nascut si crescut intr-un cenusiu al unui oras muncitoresc incremenit in limitele unui corset standardizat, dar care asemeni unei pasari inchise intr-o colivie, se zbate sa scape din limitele impuse, macar in intimitatea mintii sale nascatoare de mici sperante zilnice. Românul  hranit cu pagini nemuritoare din literatura clasica, românul atent pana la cel mai fin si sensibil detaliu la lumea si la oamenii care il inconjoara. Omul care nu-si rupe niciodata definitiv coordonul ombilical care il leaga de orasul de obarsie si de oamenii sai, cordonul care il leaga de de cei iubiti din familie – parinti – sora – sotie – atat de tragic si timpuriu trecuti dincolo. “Mi-e dor de tine, tata!”, o sfasietoare marturie a acestui sentiment care ne incearca pe fiecare dintre noi care i-am pierdut pe cei dragi, reflectata in scurta schita “Mi-e dor de Mos Craciun”.

Petre Barbu

Tema pierderii, irecuperabila la nivelul mental si sufletesc, a amintirilor vii si triste reprezinta firul rosu al scrierii acestui volum. Uneori, parca spre salvarea sanatatii mintale a naratorului, unda de umor amar si morbid apare si imbraca un inedit aparte: “Din 2004, de cand locuiesc in cartierul bucurestean in care capitalismul a invins, functioneaza fara sa fie deranjat de tranzitie, de cresterea economica sau de criza financiara un magazin de pompe funebre  Nu a lansat nicio promotie.” (“Carnavalul nemuritorilor”).  Alteori, bietul om incearca chiar si targul suprem cu cel venit sa ridice viata celor iubiti si tranzactioneaza o oferta “prima si ultima”, sfarsind-o intr-o revolta neaosa:  “Uite, iti dau patru ani din viata mea si ii dai inca patru ani de trait. Ba nu, lasa-i cinci ani si vino sa ma iei pe mine mai devreme cu trei ani si zece luni. De acord? …E sufletul meu pereche, pricepi? Sa nu te atingi de sufletul meu pereche, sa nu mi-l iei ca-ti dau cu masa asta in cap, dracu’ sa te ia!” (“La o crasma din Fundeni”).

Alteori eroii volumului (intr-un fel sau altul alter-ego-uri ai autorului) revin din tristetea cotidiana, incearca sa evadeze, dar … cum-necum … viata le mai da o lectie, cu aceeasi unde de umor amar. Este cazul schitei “Ghita de pe Facebook”, o mostra superba de vid si insingurare printre sute de “friends”.

De mare incarcare dramatica, de esenta pura acumulata in numai doua pagini este schita “Dragostea si cancerul”, cumplita acumulare de cuvinte intr-un titlu. “Ce-ai face?” “Daca intr-o zi ai afla ca omul pe care-l iubesti e bolnav de cancer, ce-ai face?”

Spre deosebire de schitele reduse la chintesenta mesajului extrem de amar si penetrant, sunt cele cateva nuvele cu atmosfera fantastica, cum sunt “Era marinar si semana cu Al Pacino” (o introspectie asupra cautarii iubirii intr-un sordid cotidian), sau “Surasul cailor” (acceasi cautare a iubirii, a sinelui, a exprimarii, intr-un si mai sordid si inchistat cotidian), sau  “Raport cotidian despre scufundarea piramidelor” (o extraordinara metafora a suisurilor si coborasurilor vietii cotidiene, in care un suflet rataceste increcand sa inteleaga ce se intampla cu el in mijlocul aceluiasi cotidian adeseori de neinteles – cu reala  sorginte Mircea Eliade).

Si acele dureri finale, in doua schite venite parca ca un bun ramas asumat si o acceptare a trecutului, al prezentului si al unui viitor imbracat “intr-o rochita rosie”. “Vai sarmanul tata!” si  “Rosu-aprins” reprezinta impacarea … o impacare usurata de rutina eliberatoare a obiceiurilor crestinesti.

Viata fiecaruia dintre noi, care traim, gandim, iubim, pierdem, mergem mai departe…, in pagini emotionante, impregnate de o mare originalitate si putere de comunicare.

Daca il intelegi pe Petre Barbu si volumul sau de schite si nuvele, te vei intelege si pe tine si vei avea puterea sa mergi mai departe, “Pana la capatul liniei” personale.

“Pana la capatul liniei” la Omul care aduce cartea.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Cartea Romaneasca sau de aici, in forma electronica.

Articole similare

Gog, de Giovanni Papini

Jovi Ene

Après le silence (2012) – One World România 2013

Delia Marc

Fiinta din oglinda, de Ulla Fröhling

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult