Carti Carti de fictiune Recomandat

Padurea norvegiana, de Haruki Murakami

Padurea norvegiana, de Haruki Murakami
Editura Polirom, Iasi, 2004
Traducere din limba japoneza si note de Angela Hondru

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Cand „Padurea norvegiana” a fost publicata in Japonia in 1987, brusca si imensa popularitate pe care i-a adus-o autorului l-a determinat pe acesta sa-si paraseasca tara natala pentru o perioada si sa locuiasca in Europa si America. Avand actiunea desprinsa din realitatile Japoniei anilor ’60 si luindu-si numele de la celebra melodie a formatiei Beatles, romanul este o frumoasa poveste despre dragoste, despre viata si moarte, despre un tanar care se maturizeaza si o tanara cu grave probleme emotionale.

Cartea se deschide cu Toru Watanabe reflectand la zilele lui de student în Tokyo în anii 1960, amintiri trezite de „Norvegian Wood”, melodie pe care o aude cand ajunge in Germania. Astfel mintea ii este inundata de prima poveste de dragoste complicata cu Naoko, o fată pe care pierderea celor dragi o cufunda in depresie. Pe Naoko, iubita lui Kizuki, prietenul sau care se sinucisese cu doi ani in urma, o reintalnise in tren. Au continuat sa petreaca timp impreuna, reeditand vremurile cand Kizuki traia, incercand sa depaseasca impreuna tristetea adolescentei comune.

Relatia lor devine din ce in ce mai complicata pe masura ce timpul trece, totul culminand cu ziua in care Naoko implineste douazeci de ani, zi pe care o petrece cu Toru si la finalul careia se consuma prima scena intima intre cei doi. Meditand la varsta rotunda a prietenei sale Toru ne impartaseste „Mi se parea ciudat ca Naoko implineste douazeci de ani, varsta aceasta nu-mi spunea nimic. Eu aveam senzatia ca si pentru Naoko, si pentru mine ar fi fost mai bine sa ne intoarcem la perioada dintre optsprezece si nouasprezece ani. Dupa optspezece ani veneau nouasprezece ani si dupa nouasprezece ani ar fi trebuit sa vina iar optsprezece… asa mi-ar fi placut, dar Naoko a implinit douazeci. Ce sa-i faci? Si eu voi implini douazeci la toamna. Doar Kizuki ramanea la varsta de saptesprezece ani.”

Dupa aceasta zi, tanara sufera o cadere nervoasa, se interneaza la Ami Hostel, un sanatoriu de boli mintale in care isi gaseste linistea alaturi de o femeie mai in varsta. Toru Watanabe, pierdut in propriile dorinte si temeri, isi continua studiile, prilej pentru scriitor sa ne introduca personaje pitoresti precum Nagasawa, coleg de camin renumit prin numeroasele cuceriri feminine, alaturi de care Toru experimenteza sexul ocazional.

Haruki Murakami

Daca pentru Toru sentimentele sunt clare, el nereusind sa vada in Naoko doar o veche prietena si indragostindu-se de ea, asteptand rabdator ca fata sa-l accepte in viata sa, pentru Naoko este imposibil sa dezvolte acest sentiment, considerandu-l pe Toru mai mult o legatura cu trecutul de care nu doreste sa se desprinda. Abia dupa multi ani, la momentul rememorarii vietii sale Watanabe reuseste sa inteleaga ceea ce Naoko stiuse de la inceput, ca relatia lor nu avea viitor, ca nu era impartasita „Dar pana la urma am priceput…acum realizez ca tot ceea ce pot sa stochez in recipientul care se numeste carte nu sunt decat amintiri imperfecte, ganduri imperfecte. Si imi dau seama ca o inteleg pe Naoko ca atat mai bine, cu cat amintirile legate de ea palesc mai tare. Si acum stiu de ce m-a rugat sa  nu o uit niciodata. Naoko insasi era constienta de faptul ca amintirile se vor sterge. De aceea m-a implorat sa nu o uit niciodata si sa tin minte ca ea a existat. Sunt cumplit de trist cand ma gandesc la toate acestea pentru ca Naoko nici macar nu m-a iubit.”

Murakami se dovedeste inca odata un scriitor „realist” creind personaje credibile, minunate, care iti dau senzatia ca sunt langa tine, ti se adreseaza direct iar dialogurile curg din roman direct in inima cititorului, prin jocuri de cuvinte pline de emotie, care te arunca direct in valurile vietii traite de eroi.

Un personaj aparte se dovedesta a fi Midori, plina de viata si energie, atat de asemanatoare si de diferita prin abordare cu Naoko. Midori este distractiva, iubitoare, pare mereu fericita desi viata i-a rapit multe persoane dragi si norii tind sa-i intunece lumea din nou. Personalitatea ei il atrage pe Toru care ii cauta compania, perspectiva unei relatii amoroase carnale cu Midori fiind umbrita de imaginea lui Naoko intruchipand iubirea ideala si loialitatea lui Watanabe fata de aceasta.

Toate simturile, sunetele, gustul, imaginile, atingerile si mirosurile ocupa un rol central in economia romanului. Memoria lui Toru Watanabe este trezita de amintirea diferitelor senzatii traite si de sentimentele provocate de acestea. Personajele se contureaza pornind de la sunetul ploii, parfumul din dormitor, atingerea pielii unei alte persoane, plansetul care se aude din alta camera.. Murakami foloseste insa muzica drept element determinant atat in trezirea animtirilor cat si pentru a contura perioada in care se desfasoara actiunea. Aproape orice referire a lui Toru asupra prietenilor sai contine mentiuni despre muzica pe care o asculta acestia si de cele mai multe ori pornind de la o melodie ajunge sa retraiasca o scena din trecut.

Coperta editiei japoneze

„Norwegian wood” reprezinta leitmotivul romanului de care se leaga multiple asocieri. Incepe prin a fi melodia preferata a lui Naoko transformandu-se in „madlena” care trezeste amintirile lui Toru dupa ani si ani. Versurile de inceput ale melodiei ” I once had a girl or should I say she once has me?”  nu fac decat sa redea starea naratorului napadit de amintirile despre marea lui iubire neimpartasita, devenind un fel de oglinda a situatiilor pe care Toru si Naoko le traiesc in prietenia lor, in vizitele din apartamentul ei, la ziua ei de nastere si mai ales la vizita in sanatoriul Ami Hostel. Cantecul si Naoko sunt oarecum conectate, fiecare amintire cu fata care lupta cu fantomele personale si cu lumea ei interioara, aduce in memorie si melodia. Indiferent ce ii face gandul sa zboare la Naoko – o aroma, o imagine, sau chiar prezenta lui Hatsumi, prietena lui Nagasawa, si in imaginatie „Norwegian wood” o insoteste : „Hatsumi se uita la mainile ei, pe care le tinea pe masa. Erau la fel de delicate si elegante precum toate obiectele de pe ea. M-am gandit la Naoko si la Reiko. Ce-or fi facand acum? ma intrebam. Probabil ca Naoko statea intinsa si citea, iar Reiko canta la chitara „Padurea norvegiana”. Mi se facuse cumplit de dor de camera aceea mica a lor. Ce naiba cautam intr-un loc ca acesta?”

Alaturarea melodiei leitmotiv cu Hatsumi este si o premonitie a soartei comune impartasite de cele doua fete atat de asemanatoare in trairi. Maturul Watanabe din prezent reuseste sa vada punctele comune ce le-a unit pe cele doua femei – Naoko si Hatsumi iar pentru el melodia- simbol al frustrarii si al maniei impotriva persoanei sale – nu face decat sa plaseze in trecut amintirea sfarsitului similar pe care tanarul Toru nu si l-a imaginat niciodata.

Impartit intre doua lumi una reala , cealalta imaginara creata de Naoko, intre doua iubiri, intre viata si moarte, intre adolescenta si maturitate, Toru este nevoit sa ia o decizie. Alegand-o pe Midori alege viata in locul lumii intunecate reprezentate de Naoko, ajutat fiind si de Raiko care il incurajeaza sa  depaseasca durerea si sa invete din ce a trait, dar sa nu lase aceasta experienta sa-i afecteze noua relatie mai  mult decat a facut-o deja. Midori se insinueaza in viata lui Toru, nu pare sa realizeze ca acesta este instrainat si departe de a fi in forma. Ea iubeste felul ciudat in care vorbeste Toru si il consulta in tot ce face tratandu-l ca pe un guru. Midori a urmat o scoala de fete si e fascinata de placerile interzise pe care nu le-a experimentat inca, ba chiar il provoaca pe Toru sa-i impartaseasca fanteziile sexuale. Cu toata firea sa extrovertita, Midori are la randul ei dureri proprii si o nebunie aparte, total diferita de cea aratata de Naoko. Ce se va alege de personajul principal alternand intre sentimentele pentru Naoko si pasiunea lui Midori pentru el, daca se salveaza sau cade in auto-uitare veti descoperi singuri in finalul povestii…

Puteti cumpara cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Articole similare

„Crede-mă când mint”, de J.P. Delaney. Un elogiu adus răului în forma sa pură

Corina Moisei-Dabija

Calatorul de serviciu, de Radu-Ilarion Munteanu

Dan Romascanu

Cei trei împăraţi. Trei veri, trei imperii şi drumul către Primul Război Mondial, de Miranda Carter

Codrut

3 comments

adina 3 decembrie 2010 at 11:51

preferata mea ramane si kafka pe malul marii, padurea norvegiana e poate cea mai putin trecuta prin sita „misticului” murakamian si poate de asta e prima pe lista ecranizarilor 😀

Reply
rontziki 4 decembrie 2010 at 00:04

Fiind romanul cu care l-am descoperit pe Murakami, rămâne una din scrierile mele preferate dintre cărţile lui 🙂

Reply
Mihaela Mandru 4 decembrie 2010 at 11:18

Cred ca, fara sa vrei, raportezi opera unui autor la prima carte citita a acestuia, cu atat mai mult daca aceasta prima lectura a fost una placuta sufletului tau. Probabil aceasta este explicatia pentru care „La sud de granita, la vest de soare” ramane inca preferata mea..

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult