Carti Carti de fictiune

Nu voi fi niciodată mamă. „Oameni în toată firea”, de Marie Aubert

”Oameni în toată firea”, de Marie Aubert
Editura Paralela 45, Colecția Ficțiune fără frontiere, Pitești, 2020
Traducere din limba norvegiană și note de Simina Răchițeanu

Tind să cred că unele cărți sunt făcute ca să rănească. Sunt scrise pentru a ne aminti că suntem de o vulnerabilitate și de o sensibilitate aparte, că indiferent de „menirea” pe care ne-o dorim, unele lucruri rămân imposibile pentru noi. O astfel de carte este debutul autoarei norvegiene Marie Aubert, cu titlul sugestiv „Oameni în toată firea”.

Romanul, încropit în o sută și ceva de pagini, adică de-a dreptul minuscul față de alte titluri din această categorie (nordicii sunt vestiți pentru abundența și extazul cu care scriu), reflectă o vacanță în familie, având-o în rol central pe Ida, o femeie de patruzeci de ani, solitară și care nu se poate decide dacă vrea sau nu copii. Prinsă într-un anturaj care emană clar mesaje pro-familiste, aceasta începe să resimtă o groază de emoții divergente și echivoci. Pe de o parte, resimte nicovala obligațiilor pe care societatea le prescrie tăios și univoc, iar pe de altă parte vede exemplul concret al propriului său destin, fiind copilul „perfect”, copilul care e maturizat prematur și cumva dur.

Figura Idei este stranie la prima vedere, incertitudinea sa se repliază pe felul în care își abordează sora, Marthe, total opusul eroinei noastre, o femeie care se avântă cu disperare în cursa de a obține o sarcină cu orice preț. De fapt, contrastul dintre cele două este și baza întregului roman, care trebuie să recunosc abordează destul de reușit două teme:

  • Maternitatea excesivă, dictată de o societate în care dacă ai depășit vârsta de 30 și ești femeie devii un rebut, o persoană oarecum inferioară;
  • Libertinajul sau extrema feminismului, în care unele femei se adăpostesc pentru a scăpa de prima problemă.

Evident, construcția romanului necesită o acceptare din partea cititorului, deoarece cartea este lentă, aproape monolitică, iar dialogurile nu au ritmuri sacadate. Este mai degrabă un soi de monolog asupra dramei în care se complace femeia modernă. Nu mă tem să o numesc dramă, deoarece, fără a exagera, fiecare tânără femeie, cu precădere în spațiul estic al Europei, se ciocnește măcar o dată în viață de insinuările și așteptările societății față de funcția sa de procreare.

Ida este, în acest caz, un personaj de compromis, oricât de dur nu ar suna acest lucru. Ea admite faptul că fericirea nu este pentru ea, deși se auto-distruge metodic. Ea recunoaște că a ratat trenul maternității, dar nici nu știe dacă a avut sau nu nevoie de el. Este reflecția femeilor educate în stil spartan, femeilor care luptă cu discriminarea de gen și care nu știu dacă se vor sau nu eliberate.

Revenind la analiza literară, o să dau dreptate afirmației că avem un roman de pionierat, din câteva varii motive:

  • Eroina nu se scuză, adică nu veți găsi nici o bucățică de narațiune despre cât de dificilă îi este soarta sau despre lupta pe care o duce. Da, unele pasaje stimulează compasiunea, dar nu te sufocă, nu evocă lamentări penibile.
  • Personajul central își înțelege poziția, dar nu schimbă nimic. Este în acea stare latentă de regresie psihologică, în care consimți răul care vine, dar nu te opui.
  • Eroina nu se victimizează, deși există pasaje în care amintește despre copilăria sa nefericită.

„Oameni mari în toată firea” nu va revoluționa gândirea sau schimba literatura, doar ne va reaminti despre nevoia de acceptare, nevoie care n-ar trebuie să degenereze în astfel de gânduri:

Nu voi fi mama nimănui, când voi împlini șaizeci de ani nu voi avea un copil adult care să-mi cânte” La mulți ani “, nu voi deveni bunica nimănui și nici nu voi avea nepoți care să-și sărbătorească alături de mine Crăciunul.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Sursă fotografie: https://osloliteraryagency.no/author/marie-aubert/)

Articole similare

Invitation au voyage: Solaris, de Stanislaw Lem

Dan Gulea

Cărți pentru copii: Șoricelul de bibliotecă

Jovi Ene

Cum a reușit un autor să distrugă stereotipurile mele de cititor? – „Șapte scrisori”, de J.P. Monninger

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult