Carti Carti de istorie Recomandat

Moscova, 1941. Sfarsitul blitzkriegului, de Rodric Braithwaite

moscova-1941-sfarsitul-blitzkrieg-ului_1_fullsize”Moscova, 1941. Sfarsitul blitzkriegului”, de Rodric Braithwaite

Editura Corint, Colecția Istorie, Bucuresti, 2015
Traducere din limba engleza de Gabriel Stoian, prefata de Stejarel Olaru

Rodric Braithwaite este un sovietolog tipic britanic, care amestecă funcţia publică, în serviciul diplomaţiei britanice, cu interesul privat pentru afacerile ruseşti. Cunoscând limba rusă pe care a învătat-o la Cambridge şi Oxford, a petrecut mai mulţi ani la Moscova, devenind şi ambasador al Regatului Unit (1988-92). Inevitabil, Braithwaite a ajuns să cunoască bine şi să îndrăgeasca Moscova şi lumea rusă (şi nu sistemul sovietic pe care nu-l are deloc la inima), scriind două volume, unul despre perioada mandatului său ca ambasador, care a coincis cu o perioadă foarte tulbure în URSS şi cu destrămarea colosului sovietic, iar cel de al doilea, despre rezistenţa şi sacrificiile făcute de moscoviţi şi Armata Roşie pentru a împiedica cucerirea oraşului de către trupele germane în anul 1941. [1]

Ne vom referi doar la câteva din aspectele importante dezvoltate de autor, pentru că, în mare măsura, istoria acelor luni a făcut obiectul de studiu a sute de studii, doctorate, volume groase. Un aspect care este relevant pentru autismul şi desprinderea de realitate care domnea în prima zi a războiului în rândul conducerii militare sovietice, dominate de tiranicul Stalin, au fost ordinele pe care soldaţii sovietici le-au primit de a respinge forţele invadatoare, dar nu și a depăşi frontiera între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă (într-o utopică urmărire a duşmanului). În acelaşi timp, aviaţia de război sovietică din apropierea frontierelor avea permisiunea să distrugă avioanele germane la sol şi chiar să bombardeze oraşul Konigsberg, capitala Prusiei Orientale, care se află la 145 de kilometru. Soldaţii sovietici deja erau fie înconjuraţi, fie morţi, cât despre aviaţia sovietică de la frontieră ea nu se putea ridică de la sol pentru că încetase să mai existe. Nemţii se gândiseră la exact acelaşi lucru, dar le-o luaseră înainte. „Generalii şi stăpânii lor politici aveau doar o idee foarte confuză despre ceea ce se petrecea pe front, şi nu aveau decât o idee vagă despre anvergura catastrofei. Ei nu ştiau unde se aflau germanii, unde le erau propriile trupe, ori cum să comunice cu majoritatea comandanţilor din subordine. Ei luptau cu umbrele, simulând acţiuni decisive pentru a nu lăsa panica să se extindă, crezând încă sau silindu-se să creadă că germanii vor fi înfrânţi după câteva zile.”[2]

După declanşarea războiului, la 23 iunie 1941, la  Moscova s-au format nenumărate cozi, la banca de economii şi consemnaţiuni pentru că oamenii doreau să-şi retragă banii[3], cozi la magazinele alimentare (lumea, prevăzătoare şi deloc nerealistă îşi făcea stocuri de alimente). NKVD a început să-i aresteze pe cei care erau prinşi făcându-şi stocuri de alimente, căci nu era o dovadă grăitoare a patriotismului – propaganda oficială alimenta siguranţa  şi încredere într-o Armata Roşie care urmă să îi alunge pe invadatori în câteva zile (atunci de ce îşi făceau provizii?) -, dar şi pe cei care propagau zvonuri privind înfrângerile sovietice, foarte reale, dar ascunse de propagandă. Altă dimensiune mai puţin cunoscută a fost necesitatea autorităţilor de a-i potoli pe voluntarii din Moscova care erau foarte nerăbdători să ajungă pe front pentru a avea parte de acţiune, având în vedere fondul optimist care domina. Nu au ajuns ei la front, ci frontul i-a ajuns în faţa Moscovei!

La 4 iulie 1941, se hotărâse încadrarea acestui mare număr de voluntari, organizându-se 25 de noi divizii, cu o dotare materială provizorie şi, adeseori, foarte modestă. Iniţial s-a estimat că vor fi încadraţi 200.000 de civili. Până la urmă, entuziasmul nu a fost chiar atât de mare, deopotrivă ce au fost înrolaţi doar 68.000 de soldaţi şi 10.500 de ofiţeri, în ciuda părerii autorului căruia această acţiune disperată ar fi fost remarcabilă. Ştim bine cum erau folosite cifrele în sistemul comunist. Era mult mai uşoară îndeplinirea cotelor arestărilor şi asasinatelor în timpul colectivizării sau Marii Terori: duşmanii de clasă nu puteau riposta, fiind arestaţi în toiul nopţii! „În primele zile, diviziile de voluntari nu aveau arme şi nici măcar uniforme. Patru divizii au fost înarmate cu puşti poloneze pentru care nu exista muniţie. Unora li s-au dat puşti franceze vechi.[4] Imaginea acestor trupe de voluntari era jalnică, dar disperarea era mare, germanii continuau să înainteze spre Moscova. În drum spre front, hrănirea diviziilor de voluntari trebuia asigurată de kolhozuri care erau într-o sărăcie lucie, ţăranii abia dacă aveau pâine din cartofi. Un supravieţuitor îşi aducea aminte: „Comisarii politici ne tocau neîncetat la cap cu superioritatea sistemului sovietic şi invincibilitatea Armatei Roşii. Ei susţineau că tancurile germane nu mai aveau combustibil şi că soldaţii lor erau atât de prost echipaţi, încât luau puştile ruşilor morţi. Erau minciuni inutile.”[5]

Şi Moscova a fost bombardată de Luftwaffe, dar parcă nu la intensitatea cu care fusese vizată Anglia cu un an înainte, pentru că aviaţia germană desfăşura misiuni de luptă şi sprijinea forţele terestre, dar şi pentru că pistele de unde era nevoită să decoleze erau adânc în teritoriul sovietic, la o distanţă apreciabilă de bazele care puteau permite realimentarea şi furnizarea suportului logistic, atât de necesar unei aviaţii moderne. Luftwaffe beneficiase în Franţa de excelente aerodromuri pentru a ataca Marea Britanie. Primul raid a avut loc la 22 iulie 1941, la o luna de la izbuncirea războiului, când 200 de avioane germane au lansat 104 tone de bombe explozive şi 46.000 de bombe incendiare, suferind totuşi aproape 20 de avioane doborâte, un număr la care germanii nu se aşteptau. Moscova avea un sistem de apărare anti-aerian bine pus la punct. Între această dată şi 17 august 1941 au mai avut loc alte 17 raiduri, însă ele fiind intense, repetate, au afectat nervii populaţiei. În octombrie, când germanii se apropiaseră şi mai mult de Moscova, le era mai uşor să bombardeze capitală sovietică, astfel încât timpul pe care-l aveau locuitorii pentru a se adăposti era doar de cinci minute între darea alarmei şi sosirea avioanelor germane. „Bărbaţii care au rămas în unităţile de apărare aeriană s-au pregătit şi pentru luptele de stradă, şi s-au înfiinţat companii antitanc, înzestrate cu mitraliere, maşini blindate şi tancuri uşoare.”[6] Ultimul raid masiv asupra Moscovei a avut loc la 16 iunie 1942, însă în mod tipic, propaganda stalinistă atât din timpul războiului, cât şi multă vreme după terminarea lui, afirma că niciun avion hitlerist nu a reuşit să ajungă deasupra Moscovei. Dacă britanicii aveau la dispoziţie în 1940 pentru a apara întreaga ţară numai 700 de avioane, sovieticii au masat în jurul Moscovei 2.000. Preţul a fost plătit de alte oraşe sovietice (Sevastopol, Stalingrad, Leningrad), care au fost complet expuse şi aproape rase de pe suprafaţa pământului de bombardamentele germane.

fronten

Cucerirea Moscovei ar fi avut, fără îndoială, un impact mai ales de natură psihologică asupra Uniunii Sovietice, dar în mod sigur nu ar fi dus la încheierea războiului şi eventual, la aducerea lui Stalin la masa negocierilor. Şi asta pentru că Wehrmachtul nu avea resursele necesare să-l urmărească pe Stalin la est de Moscova, chiar dacă ar fi dorit. Dar chiar şi cucerită, Moscova nu ar fi fost decât un morman de ruine, pentru că la 8 octombrie 1941 Stalin a dat ordinul de a distruge întreprinderile industriale din Moscova şi suburbii. Generalul NKVD Serov a întocmit o lista cu 1.000 de obiective industriale care trebuiau aruncate în aer de către echipaje anume instruite, formate din personalul lor. Chiar şi NKVD-ul a întocmit propriile planuri pentru a-şi distruge sediile şi închisorile, pentru ca nu cumva să fie folosite de Gestapo. Iar documente compromitatoare au început să fie arse de către organe sau nomenklatura bolşevică, prea puţin dispuse să ofere dovezi ale masacrelor, epurărilor sau deportărilor. Au fost arse dosare personale sau oficiale, cărţi de munca, agende, registre, materiale despre epurări, expulzările culacilor, procese-verbale ale şedinţelor de partid, informări ale organelor etc.

„Lăzile de gunoi din curţile caselor erau pline vârf cu restruile comunismului: clasici ai marxism-leninismului, diplome, insigne, bucăţi din carnete de membru de partid şi de sindicat. În acele zie, peste 1.000 de persoane şi-au distrus carnetele de membri de partid-o infracţiune, indiferent de momentul ales pentru a face asta, iar în ochii NKVD-ului un semn de trădare în acele momente de criză.”[7]

Au fost zile de haos în Moscova, unii încercau să fugă, de regulă cei cu relaţii, sus-puşi, în timp ce muncitorimea, furioasă că era lăsată de izbelişte, devasta, fura si chiar se răzvrătea. Spre surprinderea lui Stalin. „În faţa magazinelor alimentare s-au format cozi lungi. Oamenii se băteau, călcau în picioare femei bătrâne, şi curând au început să strige obişnuită lozinca folosită de mulţimile ruseşti în vremuri de criză: Să-i batem pe evrei!”[8]Erau multe poliţe de plătit, dar politica represivă (chiar uciderea evreilor) era apanajul exclusiv al lui Stalin. Aproape 900 de persoane au fost arestate pentru propagandă antisovietică[9] şi executate, 45.000 de oameni au fost trimişi în Gulag, au fost arestati 10.000 de dezertori, dar si alţi 25.000 de oameni care încercaseră să se sustragă serviciului militar. Armata Rosie avea nevoie disperată de oameni care să înlocuiască milioanele pierdute în primele luni.

Rămâne totuşi un mister greu de deslușit cum au crezut Hitler şi Statul Major German că Armata Roşie şi Stalin aveau să fie anihilaţi, chiar şi prin cucerirea Moscovei. Respingerea germanilor din faţa Moscovei a fost până la urmă perfect explicabilă atât prin voinţa lui Stalin de a nu îşi ceda capitala, dar şi prin extinderea liniilor germane, imposibilitatea de a aproviziona milioane de oameni şi mii de tancuri, tunuri, camioane la mai bine de o mie de kilometri în interiorul teritoriului inamic:Prima faza a contraatacului rusesc a reuşit aproape în totalitate. De la mijlocul lunii noiembrie, în cele 20 de zile după ce au reluat ofensivă împotriva Moscovei, germanii au înaintat până la 110 kilometri de periferia oraşului. În 34 de zile, pe o lungime a frontului de 1000 km, ruşii înaintaseră în anumite locuri cu peste 240 km. Pentru prima oară din 1939, germanii pierduseră iniţiativa strategică. Ameninţarea imediată împotriva capitalei fusese înlăturată.[10] Dar chiar şi aşa, situaţia sovieticilor la începutul lui 1942 era destul de critică, anul 1942, până spre finalul lui şi marea victorie de la Stalingrad, marcând alte eşecuri şi dezastre militare.

La 5 ianuarie 1942, Stalin plănuia ofensive generale complet nerealiste, dorind, nici mai mult nici mai puţin decât să-i arunce pe nemţi în afara URSS, profitând de ceea ce credea el a fi dezorganizarea şi lipsa resurselor Wehrmachtului. Jukov a avut curajul să-i spună că trupele Armatei Roşii erau epuizate la rândul lor, lipsite de tunuri, tancuri, muniţie, alimente, combustibili. Fanteziile lui Stalin au prevalat costând Armata Rosie alte sute de mii de morţi, fără rezultate notabile, căci nemţii, în iarna 1941-1942, erau redutabili şi în defensivă. Doi boxeri care îşi croiseră lovituri peste lovituri, erau amândoi grogy şi aveau nevoie de timp pentru a se reface. Chiar şi după respingerea ofensivei germane şi contraofensiva sovietică, viaţă moscoviţilor nu s-a schimbat mult în bine. „În primele luni ale anului 1942, locuitorii Moscovei au suferit de frig, de boli şi de lipsa alimentelor, ceea ce i-a dus în pragul morţii. Căile ferate, supraaglomerate de trupe, muniţie, provizii şi echipamente pentru a susţine ofensivă sovietică, nu puteau transporta şi alimente pentru populată civilă.”[11] Participarea la acele momente de rascurce pentru derularea războiului mondial s-a întipărit în memoria supravieţuitorilor căci, ştim  bine, omul are această tendinţă de a uita greutăţile şi idealiza trecutul, indiferent cât de dureros ar fi fost. „Pentru mulţi moscoviţi, anii de război au rămas cei mai buni şi mai intens trăiţi ai vieţii lor. Pentru unii, Victoria a rămas singurul monument durabil al existenţei lor, altfel risipite.”[12]

Fără a oferi neapărat informaţii noi, din arhive, căci Moscova. 1941 nu se ridică  la nivelul celor două cărţi fundamentale scrise de un alt istoric britanic, Simon Sebag-Montefiore, Rodric Braithwaite împleteşte în mod fericit istoria militară a confruntării cu mărturii directe, necunoscute publicului anglofon şi cu elemente de istorie cotidiană pe care le-a strâns cu răbdare, oferind o panoramă vastă a evenimentelor care, într-o bună măsură, au schimbat cursul istoriei. Rămâne un subiect de speculaţie istorică de tip contrafactual ce s-ar fi întâmplat dacă nemţii ar fi cucerit Moscova. Până la urmă şi Napoleon a făcut-o, dar fără nici o utilitate.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Elefant.ro.


[1] Moscova, 1941. Sfarsitul blitzkriegului, Editura Corint, Bucuresti, 2015. Traducere din limba engleza de Gabriel Stoian, prefata de Stejarel Olaru.

[2] Ibidem, pag. 105.

[3] Conturile au fost iniţial îngheţate, iar apoi s-a permis retragerea a doar 200-300 de ruble pe luna.

[4] Probabil puşti primite de Imperiul Ţarist de-a lungul Primului Război Mondial (1914-17), până la izbucnirea Revoluţiei Bolşevice.

[5] Op. cit., pag. 174.

[6] Ibidem, pag. 277.

[7] Op. cit., pag. 333.

[8] Ibidem, pag. 336.

[9] Preamărirea lui Hitler şi a trupelor germane, defăimarea lui Stalin şi a Armatei Roşii etc.

[10] Op. cit., pag. 431.

[11] Op. cit., pag. 448.

[12] Ibidem, pag. 480.

Articole similare

Șacalul Securității. Teroristul Carlos în solda spionajului românesc, de Liviu Tofan

Dan Romascanu

Revista presei culturale (20 – 26 decembrie 2013)

Jovi Ene

Fragmente dintr-un haotic jurnal de Thassos (II)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult