Carti Carti de fictiune Recomandat

Mecanica inimii, de Mathias Malzieu

“Mecanica inimii”, de Mathias Malzieu
Editura Nemira, Colecţia Babel, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Mihaela Toma Udrişte

Moto: „Te iubesc fără noimă, pentru că mi-e inima bolnavă din copilărie. Doctorii mi-au interzis cu desăvârşire să mă îndrăgostesc, ceasornicul e prea fragil pentru dragoste. Mi-am pus totuşi viaţa în mâinile tale, n-a fost vis, iubirea ta mi-a dat un leac aşa de puternic, încât m-am simţit în stare să mut şi munţii din loc pentru tine.”

Imaginaţi-vă că, într-o zi, cineva pune în locul inimii voastre un mecanism acorporal, care se poate frânge la cea mai mică emoţie! Imaginaţi-vă că aveţi posibilitatea de a face orice şi oricând cu excepţia unui singur lucru: acela de a vă îndrăgosti! După cum ştim cu toţii, iubirea nu este un sentiment pe care îl putem controla, nu este deloc uşor de prevăzut şi apoi de întreţinut, este poate singurul sentiment care ne poartă pe aripile sale, fără a avea nicio cârmă spre a o îndrepta spre un ţărm sau altul.

Din când în când, descopăr în colecţia Babel a Editurii Nemira mici comori pentru suflet. Am mai scris despre cărţile de la Nemira, mai mult pe fostul blog, pe când această editura oferea cărţi interesante bloggerilor de pretutindeni. În ceea ce priveşte Mecanica inimii, o carte mică, care poate fi citită cu multă uşurinţă în câteva ore într-o după-amiază răcoroasă, ea nu poate fi considerată o capodoperă, ci doar o altă carte despre suflet, scrisă cu pasiune şi cu mult sentiment, pentru toate vârstele.

Mathias Malzieu

Autorul este, în principiu, un necunoscut: Mathias Malzieu nu este un scriitor de profesie (deşi a scris până acum patru cărţi), ci este, pentru cunoscători, un apreciat cântăreţ: este vocalistul formaţiei franceze Dionysos, formată în anul 1993, împreună cu trei colegi de şcoală. Puţine cuvinte despre un scriitor, care şi-a dăruit inima sa în conceperea unei poveşti aflate la limita fantasticului, dar fără a se depărta în niciun moment de sentimentele autentice aflate în fiecare dintre noi.

Jack este salvat de la moarte de către moaşa sa (considerată vrăjitoare în micul oraş francez), prin singura modalitate cunoscută de ea: instalarea unui mecanism care să ajute inima, un ceas care trebuie întors zilnic, care trebuie întreţinut de către un ceasornicar şi nu de către un doctor cardiolog. Cu timpul, lui Jack i se descriu şi posibilităţile de supravieţuire şi, mai ales, lucrurile care îi sunt interzise: „Întâi de toate, nu atinge acele. În al doilea rând, stăpâneşte-ţi mânia. În al treilea rând, niciodată, nici în vecii vecilor, nu te îndrăgosti. Căci atunci, pentru totdeauna, acul care arată orele la ceasornicul inimii tale îţi va străpunge pielea, oasele ti se vor sfărâma, iar mecanica inimii se va strica iarăşi.”

Dragostea îi este deci interzisă, dar în acelaşi timp, aşa cum păţim toţi dintre noi care ne este interzis sentimentul suprem (fie pentru că, aparent, ne-am găsit perechea ideală), sfârşeşte de a se îndrăgosti de o fiinţă umană asemănătoare, de o fetiţă care cântă superb, însă vederea îi este înceţoşată şi, din fudulie, din mândrie, din dorinţa să îşi ascundă defectul, nu poartă ochelari. Pierderea ei îl poate duce spre pieire, însă îl face mai puternic: pleacă să cucerească lumea, la început în oraşul din apropiere, unde o caută ani la rând la şcoala locală, unde îşi găseşte adevăratul duşman (un băiat puternic ce o iubeşte la fel de mult), apoi pleacă în lumea largă, spre Spania, unde ea a ajuns, împreună cu prietenii ei de la circ.

Sfaturile primite nu îl determină să se oprească din dorinţa de a fi fericit prin iubire, deşi aceasta poate însemna oprirea mecanismului inimii: „Să ştii că asta-i o nimica toată pe lângă ce ţi se poate întâmpla dacă te îndrăgosteşti. Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri de gheaţă rătăcind pe sub piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer. Eu ţi-am pus ceasul, aşa că ştiu pe dinafară cât poate duce. Pesemne că forţa fericirii nu-l va doborî. Dar nu e destul de voinic ca să îndure chinurile dragostei.”

Până la urmă, descoperim că nu trebuie să îi fie teamă de a-şi mărturisi şi ulterior de a-şi trăi povestea de iubire: „dacă te temi că o să-ţi fie rău, nu faci decât să măreşti şansele de a ţi se face rău”. El trebuie să aibă încredere în propriul mecanism, să trăiască pentru propria iubire şi, indiferent de obstacolele reale sau imaginare care apar în cale, să continue să înfrunte pericolele şi să îşi dăruiască dragostea.

Coperta editiei franceze

Micuţa andaluză nu are încredere în el şi în relaţia lor. Lasă prea de puţine ori impresia că vrea să stea cu el pentru totdeauna, îl priveşte, atunci când îi dezvăluie mecanismul inimii lui ca pe un mic monstru, se ascunde de cei din jur pentru a fi cât mai uşoară eventuala ei plecare: „Nu ne vedem decât noaptea. Mândră şi cochetă, îşi anunţă sosirea ciocnindu-se de tot ce e în jur. E modul ei original de a bate la uşa trenului.

Ne iubim ca două beţe de chibrituri. Nu vorbim, ci ne aprindem. Nu ne sărutăm, ci provocăm „incendii”. Cât sunt de înalt, de un metru şaizeci şi şase, corpul mi-e zgâlţâit de un cutremur de pământ. Inima evadează din învelişul-închisoare, se scurge prin artere, îmi ajunge în ţeastă şi se preschimbă în creier. Sunt tot o inimă, de la fiecare muşchi până în vârful degetelor! Pretutindeni, raze de soare arzător, pasiune roz cu reflexe roşii.

Nu-mi iese din minte făptura ei; mirosul pielii, tonul vocii, măruntele capricii care o fac cea mai aprigă şi mai fragilă fată din lume. Încăpăţânarea ei de a nu-şi pune ochelarii ca să vadă oamenii pe ecranul aburit al ochilor ei miopi; armele ei unice de apărare. Vede fără să vadă într-adevăr şi, mai presus de toate, nu sare în ochi”.

El este însă sincer şi dovedeşte că, pentru împlinirea unei iubiri, nu este necesară decât puţină îndrăzneală şi un mecanism perfect al sincerităţii sentimentelor. Mecanismul său aparent se dovedeşte decât o alegorie a unor lucruri mai ample: fiecare dintre noi avem propriul mecanism al inimii, care este construit pentru a susţine ceea ce simţim şi fără ajutorul căruia toată forţa proprie, toată puterea de a susţine ceea ce credem şi simţim se poate prăbuşi. Dacă ţi-e frică de faptul că vei deveni vulnerabil, dacă ţi-e frică de apropierea unor sentimente, dacă ţi-e frică de faptul că vei fi rănit, atunci este clar că trebuie să te depărtezi de iubire.

În schimb, noi ceilalţi trebuie să luptăm pentru sentimente, să procedăm astfel cum face eroul nostru, Jack, şi anume să nu avem obstacole peste care să nu dorim să sărim, să ne urmăm dorinţele şi sentimentele până la sfârşitul lumii şi al veacurilor, să ne războim (de-adevăratelea) cu cei pe care îi iubim şi care nu recunosc la rândul lor că ne iubesc cu adevărat. Să ne dezvăluim mecanismul inimii fără regrete şi cu sinceritate, pentru că defectul adevărat al acestui mecanism nu este dat de prea multă iubire, ci de absenţa ei.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (16 – 22 septembrie 2013)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (18 – 24 decembrie 2017)

Jovi Ene

Nevăzuții, de Katherine Webb

Iulia Dromereschi

6 comments

Monica Tarţa 9 iunie 2011 at 14:31

Ce poveste romantică şi imaginată aşa de frumos 🙂

Reply
Jovi 9 iunie 2011 at 22:53

Lipseste totusi ceva…
Ma mai gandesc ce, dar e o scanteie acolo care trebuia sa apara pentru a fi o capodopera…

Reply
Rontziki 9 iunie 2011 at 23:18

Citisem mai demult pe un blog un citat din carte şi mi-a atras atenţia, apoi am uitat de ea…gata, acum o pun la bookmarks că tre’ citită 🙂

Reply
Jovi 10 iunie 2011 at 19:56

Astept impresiile tale, Rontziki, sigur iti va placea…

Reply
Lolita 3 iulie 2011 at 22:16

Interesanta recenzie! Voi citi cartea neaparat!
Toate cele bune!

Reply
Carmen Diana 14 februarie 2017 at 23:58

N-am citit cartea, dar o voi face, curand. Am vazut piesa regizata de Chris Simion. Mi-a placut…Mult…O recomand, veti vedea de ce!

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult