Carti Carti de fictiune Recomandat

L-am servit pe regele Angliei, de Bohumil Hrabal

L-amservitperegeleAngliei5-pic“L-am servit pe regele Angliei”, de Bohumil Hrabal

Obsluhoval jsem anglickeho krale
Petlice, 1971 (secret anti-Communist publishing house)
Editura Art, Bucuresti, 2012
Traducere din limba ceha de Jean Grosu

Bohumil Hrabal: 28 martie 1914 – 3 februarie 1997

Un sumar de date privind omul si opera sa gasiti pe mama wiki, insa citind acest roman, vazand si filmul lui Jiri Menzel din 2006, veti descoperi un savuros scriitor din familia lui Jaroslav Hasek.

Am multe cunostinte care din adolescenta si pana acum au ramas fani ai “bravului soldat Svejk” si satirei turbulente si copioase ale aventurilor sale.

Lumea oamenilor “mici”, ca sunt soldati, ca sunt chelneri, ca sunt frizeri sau taximetristi… observatori ai vietii …profitori … cameleonici … comentatori guralivi …ei strabat istoria, se adapteaza vremurilor … pe care adeseori nu le inteleg decat la suprafata, fac alegeri gresite … dar niciodata nu se considera perdanti, cred doar ca ce-ar fi putut sa fie – n-a fost sa fie … oameni “mici” care fac istoria. Ei o fac, din nefericire …

Romanul scris de Hrabal, parodic si paroxistic, pare un basm din acelea in care “Incredibilul care devine realitate” chiar exista, un basm in care “Cenusareasa” ajunge “Printesa” (bineinteles, dupa multe peripetii :), sfarsind ca “Baba-Cloanta” in strafundurile padurii.

Micutul (de statura) chelner praghez Jan Ditie ne intampina la fiecare capitol definitoriu din viata sa cu indemnul “Fiti foarte atenti la ce va spun acum”, pentru ca are o mare placere de a ne povesti  incredibilele intalmplari devenite realitatea drumului sau prin Hotelul Praga de Aur (din Praga, bineinteles), mai apoi prin Hotelul Tichota (din Strancice), urmat de Hotelul Paris (tot din Praga)… mai departe intr-un orasel la frontiera dintre regiunea Sudetilor si Saxonia…la restaurantul Hotelului Cosuletul, restaurantul personal Cariera (la marginea Pragai), in centrul de internare al milionarilor (dupa razboi), esuand in final, spre batranete, undeva la constructia unui drum forestier intr-o zona uitata de lumea civilizatiei si luxului tineretii.

Bohumil Hrubal
Bohumil Hrubal

Sub haina tineretii si naivitatii, in acest chelner se ascunde de la bun inceput un arivist covarsit de importanta persoanei sale in devenire si urcare in ierarhia breslei, de altfel chiar ne si spune:“…iar eu (…) mi-am dat seama, deodata, ca a fi chelner nu-i gluma, ca exista chelneri si chelneri, dar eu sunt un chelner privilegiat …

Un tip ploconit in fata acestei ierarhii, cu grija la “aceasta ordine si diciplina”, dornic sa acceada, atent la orice oportunitate, observand  “ce anume ii pune pe oameni in miscare si ce sunt in stare sa faca pentru cativa creitari”, inchinandu-se zeului “ban”, juinsand la numararea monedelor si a hartiilor pentru ca zice el “Si chiar de a doua zi am inceput sa privesc lumea altfel, cu totul altfel, caci banii nu mi-au deschis doar potile Paradisului, ci si pe cele ale stimei si consideratiei”.

Invatand in acelasi timp o lege de baza a inavutirii (sau poate o superstitie), pe care la fel ne-o impartaseste si noua, confesorilor carora se destainuie logoreic: “Da,  baiete, trebuie sa stii sa arunci cu maruntisul pe fereastra, ca pe usa sa intre suticii

Insusindu-si pas cu pas ifosul / morga pe care ti-o da haina, in virtutea dictonului “haina face pe om”. Sunt extraordinare paginile in care acest personaj ne descrie magia “fracului” si intreaga organizare a afacerii confectionerilor fracurilor … de la cele pentru marii oameni de stat, industriasi, liber profesionisti si pana la chelnerii plini de self respect in straie de pinguin, tepeni sub candelabrele stralucitoare ale restaurantelor hotelurilor de lux. J. “Patronul (atelierului de croitorie), si el marunt de stat, intelesese, fara doar si poate, de la bun inceput, ca aspiram sa ma ridic deasupra conditiei mele, sa urc mereu mai sus, tot mai sus, ca tineam nespus de mult sa ajung pana in plafonul magazinului societatii.

In mediul de lux opulent in care isi exercita “profesiunea”, micul chelner absolva zilnic cate o clasa a scolii vietii. Participam alaturi de el la supeuri si orgii de mancare / bautura /sex ale potentilor praghezi, la trezirea sexualitatii, la dorinte (si bordelul este pentru el un adevarat PARADIS), vise si insatietati, apoi trecem in cursul superior al studiilor, in teatralitatea stranie a Hotelului Tichota (al Tacerii). Aici invatam alaturi de Ditie sa privim si sa pastram secretele pentru ca in mijlocul naturii, in acest stabiliment izolat se petrec tainele mari ale lumii politice si financiare: “Unii dintre clientii nostri cumparau si vindeau in felul acesta strazi intregi de blocuri de locuinte, uneori se vindeau – iar odata s-au vandut, intr-o singura seara, o cetate si doua castele – uzine si intreprinderi mari isi schimbau aici proprietarii, directori generali veneau sa trateze sub acoperisul nostru furnituri de papetarie pentru intreaga Europa, aici a fost negociat imprumutul de cinci sute de milioane de coroane cehoslovace pentru cineva din Balcani si tot aici s-au vandut doua trenuri cu munitii si echipament militar pentru cateva regimente din tarile arabe … si, toate astea, in aceeasi ambianta – cu sampanie, cu domnisoare si coniacuri frantuzesti si cu ….” si iar si mereu “incredibilul devine din nou realitate!

Episoadele de high-school de la maretul Hotel Paris, unde are loc extravagantul ospat cu ocazia vizitei lui “Haile Selassie insotit de seful guvernului – toti generalii nostri si toti demnitarii armatei abisiniene” si nebunia ospatului cu camila la frigare in protap , umpluta in prealabil cu antilope, cu oua, cu curcani … si distinctia mareata a decoratiei primita din mana imparatului african (surmontandu-i astfel onoarea domnului Skrivanek, oberchelnerul care l-a servit pe regele Angliei).

Dar omul mic, chelnerul Ditie, nu straluceste intru inteligenta, el este doar un trecator-observator-profitor prin viata, cum spuneam, el scrie din pacate “istoria mica”, atat de sinistru reflectata in istoria mare. Si ceea ce este si mai grav, el sufera profund de lipsa unor repere morale profunde, ba chiar as zice ca este atins de amoralitate, pentru ca – din nou – logoreea lui ii deconspira fondul  “aflati va rog, ca cea mai mare intreprindere comerciala din lume e Biserica Catolica, aceasta comercializeaza ceva ce nimeni n-a vazut, n-a atins si n-a intalnit de cand e lumea lume, iar acest ceva, este, ma rog frumos, un lucru caruia i se spune Dumnezeu”. Un Dumnezeu in care nu crede si care in zilele grele ce urmeaza pentru Praga, pentru Cehia, pentru Europa, i-ar fi fost poate luminita morala calauzitoare.

Da, urmeaza zile grele in Europa, dar nu si pentru Ditie. Germanii invadeaza Cehia, insa micul chelner, desi abia vorbea germana “simtea nemteste” din cauza “domnisoarei Liza”, tanara si activa membra a “Partidului National-Socialist – in datorie si onoare catre moarte, pentru Noua Europa”.

O indragosteala patimasa si pagini halucinante (ar parea revuistice daca nu ar fi atat de profund tragice) privind casatoria, datoria procrearii (bineinteles a micului Siegfried) si experientele desfasurate de nazism in privinta purificarii rasiale.

Examenele fizice si psihologice asupra blondului Ditie se finalizeaza pozitiv, astfel ca “oficiul pentru protectia onoarei si a sangelui german si-a dat asentimentul, eliberandu-mi cu puternice lovituri de stampila autorizatia de casatorie, in timp ce, cu aceleasi lovituri de stampila, patriotii cehi erau condamnati la moarte si executati.”

Coperta editiei cehe
Coperta editiei cehe

Drum liber casatoriei si procrearii intr-un spatiu orwelian: “...acest loc adapostea prima statiune europeana de ameliorare a rasei umane, primul centru instalat aici de partidul national socialist in vederea inobilarii rasei germane prin incrucisarea pe baze stiintifice a unor tinere fete de sange pur arian cu reproducatori selectionati, potrivit acelorasi criterii, din randul functionarilor SS si ale Wermachtului; asadar, in afara intamplatoarelor impreunari zilnice in traditia coitului german, aceste ziduri le gazduiau, mai ales, pe viitoarele mame purtand in pantecele lor noua specie a omului european, cu alte cuvinte, copii care la un an dupa nastere urmau sa fie imprastiati in toate colturile marelui Reich – in Tirol si Bavaria, in Padurea Meagra sau in zonele maritime – spre a fi incredintati unor institutii educationale – crese si gradinite de copii – fireste, in afara oricarei prezente materne, dar sub supravegherea noului sistem de invatamant nazist.”

Tragedia razboiului si a mortii … insensibilul Ditie strabate istoria, poate pentru ca el functioneaza precum un spectator al vietii “Ca ospatar si uneori ca ospatar-sef, ma simteam aici ca intr-o sala mare de teatru sau de cinematograf, asistand la o piesa sau la un film de dragoste, de o tristete induiosatoare … si am descoperit aici ca dimensiunea cea mai umana a relatiei dintre oameni e tacerea, un ceas de tacere, pe urma un sfert de ceas, apoi ultimele cateva minute …

Atent si profitor insa, Ditie razbeste in viata din ororile razboiului, isi ingroapa nevasta nemtoaica ucisa intr-un bombardament, il lasa in grija bunicilor pe micul Siegfried (destinat a fi maret conducator, dar impovarat din pacate de deficiente mentale) si cu o adevarata avere (valijoara cu timbre rare, care apartinuse unei familii de evrei), devine milionar si patronul unui restaurant. Aratat cu degetul drept colaborationist, inchis apoi alaturi de alti milionari intr-un lagar de opereta construit de comunisti …Ditie continua sa traiasca la suprafata evenimentelor, sorbind insa din ele partea profitabila. Ceva-ceva insa se petrece in constiinta acestui specimen ciudat, incepe sa cantareasca, sa gandeasca, sa recapituleze lectiile vietii si sa le inteleaga … cu intarziere, dar pare a se intelepti.

Fiti atenti ce ne spune el ca a descoperit despre sine: „Am inceput sa nu aud nimic, dar sa aud totul, sa nu vad nimic, dar sa vad totul“.

Trimis undeva, intr-un spatiu insingurat in munti (un purgatoriu poate), lucrand la construirea unui drum forestier, pustnicul Ditie in mijlocul zapezilor iernii, alaturi de cateva animale-tovarase de recluziune, isi trece in revista goliciunea vietii, isi purifica intr-un fel sufletul si mintea si prin  paginile in care ni se impartaseste, in fata oglinzii reci … neuitand / sau uitand … ce-ar fi putu fi … n-a fost sa fie … dupa purgatoriu urmeaza moartea … important este sa invatam ceva folositor din cum si-a trait el viata:

.. “si deodata, usa s-a deschis incet in spatele meu .. si in odaie a intrat calutul urmat de capra, iar pisica a sarit pe zincul tejghelei din dreptul sobei … si eu eram in culmea fericirii (…).fiindca fusesem cu adevarta elevul domnului Skrivanek, oberchelnerul care l-a servit pe regele Angliei, iar eu, la randul meu, am avut onoarea sa-l servesc  pe imparatul Abisiniei, care m-a distins pe viata, decernandu-mi aceasta decoratie, decoratie care mi-a dat puterea sa scriu pentru cititori aceasta poveste … despre incredibilul devenit realitate.

Va ajunge?’ Si cu asta chiar am terminat!

Un roman care prin stilul sau de redactare, in fraze lungi, detaliate pana la cele mai mici amanunte ale intimului si ale perceptiilor exteriorului te face partas nemijlocit la un segment intins si tensionat al marii istorii central-europene, prin intermediul micii istorii a unui personaj mereu extaziat in fata vietii, mereu lacom sa experimenteze si sa profite de ceea ce prin nastere si copilarie parea a-i fi interzis. Un personaj aparent obscur, dar in fond, emblematic si pe undeva, dornic si sa ne fie prieten (imparasindu-ne minunile vietii sale cand “incredibilul devine realitate”), dornic si sa ne puna in garda cu acel “va ajunge?”.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Art.

Articole similare

The Private Lives of Pippa Lee (2009)

Jovi Ene

Trecut. Prezent. Viitor. Relaţia dintre ele: ”Fiul timpului”, de Deborah Harkness

Delia Marc

Manifest tăcut împotriva maturizării: ”Bine ai venit în America!”, de Linda Boström Knausgård

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult