Carti Memorii jurnale Recomandat

Jurnal, de Sorin Stoica

Jurnal”, de Sorin Stoica
Editura Polirom, Colectia Ego-grafii, Iasi, 2006

Sorin Stoica, tânărul prozator născut în Băneşti, muzeograf la Muzeul Ţăranului Român şi preparator asociat la Facultatea de Jurnalism si Ştiinţele Comunicării a Universităţii Bucureşti ne-a părasit la 6 ianuarie 2006 dupa nici 28 de ani de viata. Talentul său literar însă nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a se impune pe turbulenta scena literara românesca, atat de refractara in promovarea (până recent) a tinerelor scriitori. Editura Polirom, unde Sorin Stoica a publicat ultimul său roman, “O limbă comună” a tipărit jurnalul său din ultimul an de viaţă.

Remarcam faptul ca editorul volumului a uitat sau a eludat voit faptul că Sorin Stoica si-a facut debutul publicistic si a colaborat ani de-a rândul la ziarul campinean Partener, fapt mentionat de către Sorin Stoica in volum. Ne intrebam daca gestul editorului a fost premeditat, ziarul campinean neavand statura celebrelor Vatra, Dilema Veche, Formula As, Cultura sau Ultimul Atu (?) sau a fost doar o scăpare regretabilă. De asemenea observăm că este ignorată orice referire la judeţul Prahova, chiar si la locul de nastere si locul mortii care, după modesta noastră părere, ar trebui să însoteasca data de nastere si cea a decesului.

Poate ca de vina este distanta mare intre Băneşti şi Iaşi… In mod evident jurnalul lui Sorin Stoica nu ar avea aceeasi valoare daca tânărul scriitor din Banesti nu ar fi murit prematur si neaşteptat si mai mult ca sigur ca Editura Polirom nu i-ar fi publicat jurnalul ultimului său an de viata ceea ce ni se pare un lucru nedrept, moartea unui scriitor netrebuind, in mod teoretic, sa afecteze receptarea scriiturii lui. Aceasta ori e bună, de calitate şi poate fi apreciată foarte bine si în timpul vieţii sau nu are valoare iar moartea autorului nu ar trebui sa schimbe radical perceptia asupra operei. Evident, aceasta s-ar putea intampla doar intr-o societate ideala. Autor al mai multor volume, colaborând la redactarea altora, Sorin Stoica este confruntat cu aceeasi atitudine mercantilista a celor din jurul sau care nu pot pricepe cum cineva poate sa-şi dedice cea mai mare parte a timpului unor ocupaţii neserioase, recte neaducatoare de (cat mai mulţi) bani. “Cel mai tare ma calcă pe nervi că, daca îi spui cuiva că ai scos o carte, a doua sau a treia intrebare care urmeaza in functie de imaginatia individului e, ba, da iti iese si ţie ceva la golaveraj din treaba asta?” (pag.33)

Este remarcabila capacitatea tanarului scriitor de a transforma oralitatea unor personaje pitoresti si vesnic prezente in lumea satului romanesc in portrete bine trasate. Poate ca din acest punct de vedere personajele din Banesti, descrise ironic, caustic, cinic de catre autor ar trebui sa treaca peste umorile conjuncturale datorate penitei ascutite a constateanului lor si sa aprecieze la justa valoare rămânerea lor în paginile unor cărţi, privilegiu destul de rar in satele romanesti. O altă serie de remarci ne dezvalui degradarea (aproape) iremediabila a satului roamnesc care duce lipsa acuta nu numai de investitii in infrastructura dar care se depopuleaza rapid. Nu stim cat de intemeiată este informatia lansata de autor conform carei 500 de consateni de-ai lui, la o populatie de 2500 de oameni ar fi plecati in Spania insa nu ne-ar mira să fie adevarata. Degradarea umana a satului poate fi urmarita si prin imputinarea copiilor. Urmarirea betelor de chibrit la marginea strazilor după ploile torenţiale de vară pare acum doar un joc infantil. “Am revenit dupa vreo patru zile de spital (…). M-am intors in Banesti si am regăsit acelaşi sat, cu un ritm al vietii mai potrivit pentru lauze.”

Sorin Stoica

Un alt aspect important al acestui jurnal il constituie aversiunea autorului (intru totul împărtăşită şi de noi) faţă de mass-media valaha si servanţii ei semidocti. “L-am ascultat ca prostul aseară pe Basescu cum bătea câmpii. Cum trece timpul, am tot mai mult dispreţ pentru alde Marie Jeanne Ion si toţi şpăgarii din presa. Adevarul e că presa e plină de analfabeti şi inşi cu o moralitate dubioasă, multi produsi chiar de facultatea pe unde mai predau si io. Indivizi care nu se pricep la nimic. Unori mi se face jena ca am contribuit si io la sporirea numarului de vite încălţate din presa.” (pag. 28) “80% dintre ziaristii din presa romana nu prea au nimic in cap. Ii vad venind in anul intai, intrati pe pile sinistre, copii fara nici un pic de experienta de viaţă sau de cultura generala. Nu stiu nici macar cine e presedintele Frantei, se mira ca trebuie sa citeasca ziare. De carti nici nu poate fi vorba sa le pomenesti. Cărţi trebuie să citeasca tocilarii de la Litere. Jurnalismul e altceva, desi nimeni nu stie prea bine ce. In plus, se vorbeşte mult de ce sunt privilegiate in presa subiecte din astea cacacioase, cu Mitica Dragomir si curul siliconat al nu stiu carei vedete. Oamenii astia de 19-20 de ani atat inteleg, nu-i duce mintea mai mult. Sunt subiecte ceva mai abordabile, la care nu trebuie sa-ti storci creierii prea mult.” (pag. 50-51). “Parca in TV lucreaza oameni crescuti in eprubeta, care prefera sa se vaite in loc sa bea o bere sau sa faca un dus.” (pag. 95) In stransa conexiune cu atractia autorului fata de fenomenul televiziunilor se afla fenomenul fotbalistic din Romania. Sorin Stoica a avut de altfel si o rubica de specialitate in saptamanalul Suplimentul de Cultura in care analiza acest torent abatut asupra Romaniei dupa 1990. Sorin Stoica a cazut la fel ca multi alti scriitori in capcana fotbalismului si a personajelor abjecte care-l populeaza. Cu cat aceastea sunt mai aberante cu atat mai multi scriitori romani simt nevoia sa le analieze intoxicand şi spaţiul cultural cu prezenţa lor.

Nu in ultimul rand trebuie subliniat umorul extraordinar care razbate din acest volum, un umor al situatiilor care depaseste morbidul legat de starea de sanatate aflata în continua degradare. Chiar si in spital, spiritul de observatie nu-l paraseste el descriind cu maxim umor ritualul dării şpagii sau al intâlnirii unui adevarat clan oltean (“Oltenii sunt o natie de oameni uimitoare. Toti colegii pe care i-am avut si erau olteni sau oamenii pe care i-am cunoscut si apartineau speciei asteia aveau ceva forfotitor, o neliniste nesantoasa, o agitatie permanenta, ca iti venea sa ii legi de un scaun, stai dracu acilea si ciocu’ mic! Alearga, se agita, pentru ca se tem sa gandeasca.” (pag.20)

E inutil sa devenim patetici si sa ne smiorcaim pentru prematura lui moarte: lui cu siguranta nu i-ar fi placut!

Articole similare

Fragment din ”Republica Populară a Amneziei. Tiananmen, 1989”, de Louisa Lim

Jovi Ene

”Eroina mea este nu doar femeie, ci şi evreică. Asupra ei se răsfrînge un dublu stigmat” (interviu Vasile Ernu)

Jovi Ene

80 de ani in jurul lumii povestiti de Lia Ioana Ciplea, de Stephen Fischer-Galati

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult