Carti Literatura romaneasca

În spatele fațadelor: Freud Museum, de Ioana Scoruș

”Freud Museum”, de Ioana Scoruș
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză, Iași, 2019

Pe coperta culegerii de povestiri ‘Freud Museum’ a Ioanei Scoruș apărută în 2019 în colecția ‘EGO Proză’ a editurii Polirom figurează un fragment din pictura ‘Orășelul Krumlov pe Vltava’ a lui Egon Schiele. Realizată în 1912, această lucrare este un peisaj urban al orășelului Krumau (astăzi Český Krumlov) din Boemia de atunci. Schiele se refugiase aici împreună cu iubita sa vieneză Wally Neusil, dar după câteva luni perechea avea să părăsească orașul alungată de vecinii indignați de stilul lor de viață și de faptul că atrăgeau adolescente din oraș pentru a poza ca modele pictorului. Am vizitat (și fotografiat) orașul acum câțiva ani. Văzut de sus, de lângă castel, peisajul a rămas același cu cel pictat de Schiele cu mai bine de un secol în urmă. Mulțimea de acoperișuri și fațade colorate și curate, însă imperfect aliniate, sugerează încercarea de a duce un stil de viață burghez intelectual, dar ele par și a ascunde secrete și conflicte bine temperate.

Precum în pictura lui Schiele, povestirile volumului semnat de Ioana Scoruș se petrec în spatele fațadelor, în acest caz ale caselor sau ale universităților engleze, căci mulți dintre eroii lor sunt cadre universitare sau alți exponenți ai burgheziei intelectuale britanice. Nu știu dacă scriitoarea a trăit în Anglia, dar impresia pe care o fac povestirile ei la lectură este cea a unei cunoașteri nemijlocite a vieții, moravurilor și tabieturilor societății britanice și vest-europene și în special a intelectualilor ei. Dacă această carte ar fi fost semnată cu numele unui scriitor englez și mi s-ar fi spus că este vorba de o traducere, aș fi căzut cu siguranță în capcană. În spatele fațadelor au loc iubirile interzise, pasiunile târzii, legăturile pe care societatea ‘normativă’ probabil că le-ar blama dacă le-ar cunoaște.

Autoarea nu judecă însă niciodată. Ioana Scoruș este psihoterapeută psihanalistă și cartea aceasta ne lasă să bănuim că este inspirată și din experiența ei profesională, din discuțiile cu pacienții, din încercarea de a-i înțelege. Terapeuții nu judecă, ci încearcă să vindece, metoda lor se bazează pe cunoașterea surselor tulburărilor psihologice în istoria, uneori îndepărtată, a pacienților. În majoritatea povestirilor ei, eroii sunt bărbați, de cele mai multe ori la vârsta maturității și chiar după aceasta, și povestirile sunt relatate la persoana întâi. Fiecare povestire este istoria unei relații, în multe cazuri între bărbați în vârstă și femei mai tinere sau mult mai tinere, dar motivațiile sunt diferite, rolurile de călău și de victimă fiind jucate când de el, când de ea, și judecățile morale fiind lăsate (dacă este cazul) pe seama cititorilor. Ioana Scoruș scrie o proză pe care aș numi-o anti-feministă, până și pasajele cu tente erotice (și sunt câteva din acestea în carte) sunt prezentate din perspectiva bărbaților.

‘Era pe deplin conștientă de avantajul vârstei ei, la fel cum, ca și mine, era pe deplin conștientă de avantajul cunoștiințelor mele. Și, dintr-o dată, am vrut să dau dracului calitatea mea de profesor, să mă ghemuiesc la poalele trupului ei neliniștit și tânăr, să mă scufund într-o autocompătimire care să mă facă să mă agăț, cu ultimele puteri, de vioiciunea tinereții ei, să pătrund în uterul ei ca Iona în peste, măcar pentru trei zile în care să se sfârșească și în mine duhul și, astfel mântuit, să mă întorc în lumea asta nenorocită pentru a trăi fericit cât mi-o mai fi dat și pentru a muri apoi împăcat.’ (pag. 25-26)

‘O poveste de amor la 65 de ani este un fel de a nu muri. Un mod de a nu te lăsa doborât de gândul morții. O amăgire, evident, dar o amăgire care te salvează pentru încă un timp. Sau despre care crezi că te salvează. Și până la urmă ce este vârsta altceva decât un număr? Dar trebuie să ai 65 de ani ca să intri în posesia acestei evidențe. Poate că te și simți vinovat să descoperi, în pragul bătrâneții, că poți iubi la fel ca la 20, ca la 30 de ani, să descoperi că afacerea cu amorul nu are legătură cu vârsta.’  (pag. 135-136).

Unele povestiri sunt declanșate de o moarte, altele se sfârșesc cu o moarte. Bărbații care sunt eroii povestirilor Ioanei Scoruș sunt deseori derutați de natura feminină, au greutăți în a înțelege motivațiile partenerelor, pleacă de multe ori pe piste greșite în aprecierea sentimentelor acestora. Tinereții li se opune experiența, fascinației fizice simțite de ei fascinația intelectuală simțită de ele. Excepția notabilă este povestirea ‘Consumabile’ care descrie o relație între o femeie intelectuală și un bărbat din clasele mai puțin educate, un fel de poveste a lui Pygmalion reversată și fără happy-end.  În alte povestiri urmăm, împreună cu eroii (totdeauna bărbații), evoluția legăturii și a sentimentelor așa cum le percep ei. ‘Un aranjament mulțumitor’ ne prezintă conflictele burghezo-intelectuale a două cupluri într-un stil care mi-a amintit piesele de teatru ale Yasminei Reza, iar ‘Lucruri mici’ m-a lăsat cu întrebarea ‘cine este pacientul și cine este terapeutul?’. Povestirea care dă numele volumului are tente de satiră socială a înaltei burghezii londoneze. Foarte specială mi s-a părut ‘O mică zvâcnitura în tâmpla stânga’, în care se strecoară și o doză de fantastic, puțin prezența în alte locuri in volum, un personaj imaginar (pseudonimul feminin al unui scriitor de succes) apărând ca o persoană reală care se implică in viața eroului. În ‘Valurile’ doliul întâlnește doliul, și această întâlnire se suprapune peste o întâlnire de culturi.  

Ioana Scoruș cunoaște în detaliu și cultura și tiparele culturale și ticurile culturale ale britanicilor și ale occidentalilor. Cartea este plină de citate și referințe care adaugă plăcerii lecturii. În câteva ocazii, cultura vestului Europei se întâlnește cu Estul prin personaje (nu doar din România, cred că într-o singură povestire apare un român) care aspiră la sincronizare și integrare, încercând să-și topească identitatea în cea europeană. Nu este o tema majoră a povestirilor din ‘Freud Museum’, dar nici una care este evitată.

‘Despre țara ei avea o impresie destul de catastrofală, după ce, o vreme îndelungată, avusese o impresie extraordinară. La un moment dat plănuise să se întoarcă. Poloniei îi mergea bine, înflorise, devenise un mic Occident, totul părea promițător, așezat pe un drum fără întoarcere. Până într-o zi când făcuse stânga-împrejur și ajunsese, nu se știe cum, nu se știe de unde, din nou pe mâna javrelor comuniste. Nu pricepeam mare lucru. April a dat din mână a lehamite, deloc dispusă să-mi explice, și iar a făcut o piruetă d-aia de-a ei, după care s-a dus să picteze.’ (pag. 286)

Nu pricepe nimic eroul povestirii ‘Pirueta’ despre cele ce s-au întâmplat și se întâmplă în Europa Răsăriteană. Incapacitatea aceasta se adaugă imposibilității de a descifra caracterele partenerelor, specifică majorității eroilor bărbați ai Ioanei Scoruș.

Mai există un aspect notabil al stilului scriitoarei – plăcerea epicuriana cu care descrie delectările burgheziei intelectuale – de la obiecte de artă și în special porțelanuri până la feluri rafinate de mâncare, vinuri alese și bine potrivite, și mai ales cafea. Plăcerea aceasta este molipsitoare, iar eroii cresc în ochii povestitorilor și ai cititorilor odată cu dezvăluirile despre expertizele lor în domeniu:

‘Trecuse apoi la lucruri care nu sunt la indemâna oricui. Construise o mică afacere, un magazin cu ceaiuri și cafele, singurul din toată Londra care oferea 280 de sortimente de ceai și 64 de sortimente de cafea. În trei ani adusese afacerea la nivelul la care, prin vânzarea ei, obținuse de 25 de ori mai mult decât investise. În următorii trei ani se concentrase asupra unui roman. Am făcut ochii mari, mari de tot, când am aflat că ea era Natalie Preston, cea care acum un an câștigă Man Booker-ul.’ (pag. 174-175)

‘Mergeam săptămânal la Barney, pentru a bea o cafea indecent de scumpă și aiuritor de gustoasă. Sunt vulnerabil la cafea. Barney însuși (de fapt, cel de-al patrulea Barney) prăjea pentru mine boabele verzi și uscate, o treime Cuba, o treime Kenya, o treime Peru (atunci când nu era vorba de o treime Columbia, o treime Sri Lanka, o treime Brazilia), apoi le măcina cu o râșniță de mână, verificând la fiecare zece secunde finețea pudrei. Dacă aveam chef de o cafea turcească, pudra era ca obrazul de bebeluș; dacă voiam un cappucino, pudra era grosieră.’  (pag. 305)

‘Freud Museum’ este o lectură aparent ușoară, căci Ioana Scoruș scrie plăcut și cursiv, dar personajele ei creează în jurul lor o aură de mister nu întotdeauna complet disipat. Legăturile pe care le face și le desface în povestirile ei sunt uneori serioase, alteori superficiale, uneori încep sau se sfârșesc în tragedie, alteori în farsă. Judecățile moraliste sunt evitate și lăsate pe seama celor care doresc să le facă. Detaliile sunt interesante și absorb cititorii în lumea eroilor. Este una dintre cele mai bune cărți ale anului și una dintre cele mai frumoase și interesante colecții de povestiri pe care le-am citit în ultima vreme.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Educatieprivata.ro)

Articole similare

Cei trei împăraţi. Trei veri, trei imperii şi drumul către Primul Război Mondial, de Miranda Carter

Codrut

Dușmanca. Balul, de Irène Némirovsky

Jovi Ene

Dincoace și dincolo de o (meta)lume. O umbră dintr-o lume SF: Prea mulți zei pentru un deșert, de Doina Roman

Corina Toader

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult