Carti Eseuri Recomandat

Impresii de aiurea, de Philippe Starck

impresii-de-aiurea-in-dialog-cu-gilles-vanderpooten„Impresii de aiurea”, de Philippe Starck împreună cu Gilles Vanderpooten

Editura Publica, Colecţia ”Victoria Books”, Bucureşti, 2013
Traducere din franceză de Alina Marc Ciulacu

Cine este Philippe Stark, mai întâi? Poate câţiva dintre voi nu au auzit de el înainte să citească această carte, mai ales că ea se concentrează mai degrabă asupra crezurilor sale şi a personalităţii controversate, decât asupra acţiunii, operei sau evenimentelor din viaţa sa. În această categorie, m-am situat şi eu, acesta fiind şi motivul pentru care, înainte să îl ”judec”, am căutat pe Internet câteva date esențiale despre viața lui. Născut pe 18 ianuarie 1949 la Paris, Philippe Starck este unul dintre cei mai cunoscuți designeri francezi ai momentului, fiind implicat atât în design-ul de produse, în design-ul de interioare sau în cel industrial. Practic, în orice fel de design. Colecțiile sale se găsesc în marile muzee de artă contemporană ale lumii, iar mai multe informații despre creațiile sale se găsesc pe site-ul oficial, aici.

Nu știu dacă firea sa este o consecință a celebrității sau a fost întotdeauna o fire dificilă și o personalitate non-conformistă. Din cartea sa, ”Impresii de aiurea”, publicată de curând în traducere românească la Editura Publica, reiese o personalitate ciudată, care nu se adaptează societății sau nu vrea să o facă, un om care este înnebunit după munca sa și dorește să impună celor din jur cultul muncii, chiar asocial în multe privințe. Dacă toate acestea reies din gândurile sale, așternute aici pe hârtie cu ajutorul lui Gilles Vanderpooten, mi-ar fi plăcut să îl cunosc mai îndeaproape atunci când interacționează cu oameni, privit detașat, de departe și nu din încorsetarea propriilor principii și gânduri.

philippe-starck1Să luăm, de pildă, părerea lui Philippe Starck cu privire la religie, care este analizată pe mai multe pagini în această carte de impresii personale. Dacă este să fiu de acord cu el într-o singură privință, probabil aici este tărâmul cel mai apropiat, acela al învechirii esențiale a gândirii religioase, a acceptării de către oameni a unor forțe supranaturale ce nu își mai au locul în timpurile moderne și în explicarea științifică a aproape tuturor lucrurilor, în dezvoltarea vertiginoasă a gândirii umane, capabilă acum să înțeleagă orice fenomen, natural sau aparent supranatural. Iată ce spune el despre religie, cu haz, dar și cu multă seriozitate: E jalnic că nu înțelegem că noi suntem cei care am inventat conceptul de Dumnezeu. Pot să admit că într-un moment de mare slăbiciune, într-un impas sau în suferință este nevoie de colac de salvare, de pansamente, de ieșiri de urgență. Eu însumi am recurs o dată la așa ceva pentru a ajuta un copil să depășească o situație grea. Dar acest concept a fost creat tocmai pentru a face față unor situații de acest gen.

Pentru a înțelege mai bine, să luăm la întâmplare cazul unei doamne Abominette și al unui domn Cromignon, care trăiesc într-o peșteră, în epoca de piatră. Doamna se ocupă de copii, se teme pentru viața lor, traiul nu e deloc ușor. Domnul se aventurează în exterior, unde are de dat piept cu valuri uriașe și fulgere bubuitoare. Nu e deloc, dar deloc amuzant. Creierul lui nu este adaptat pentru a accepta aceste elemente. Îi e frică. O teamă tragică și transcedentală pune stăpânire pe el. Ajunge la concluzia că singurul mod de a scăpa de la moarte este să deschidă o cutie în cer, în care să pună tot ceea ce îi e superior ca forță, ceea ce nu înțelege, dar e destul de inteligent să-și închipuie că va înțelege mai târziu. Închide apoi această cutie a Pandorei, de care se va teme foarte tare. Or, adesea admirăm ceea ce ne înfricoșează. Așa se face că domnul va ajunge să aibă o admirație nemăsurată față de atotputernicia acestui spațiu mental în care există ”totul”. Acest sentiment îi este dat de acest lucru, de această forță temută și considerată superioară, care, în cele din urmă, devine un model. Îi va da un nume, deoarece trebuie pus un nume pe fiecare cutie: ”Dumnezeu”. Unii încă funcționează după acest model… uitând că nu e altceva decât un model. Un model devenit perimat și arhaic.

Câteva pagini mai încolo, el își continuă pledoaria (parcă, cea mai virulentă din carte) împotriva religiei, a formei moderne a acesteia, împotriva oricărei forțe supranaturale despre care unii oameni cred că ne conduce viața: Ideea de Dumnezeu a fost, poate, necesară cândva. A putut servi ca model, dar asta cu foarte multă – prea multă – vreme în urmă. Între timp, din fericire, s-au depus ceva eforturi. Creierul nostru a evoluat, la fel și cunoașterea. Nu mai avem nevoie de astfel de cârje. Numai că există, ca întotdeauna, ”clasici” și ”moderni”. Cei care merg înainte și ceilalți, mai temători, care preferă să bată pasul pe loc, lâncezând în balta lor stătută. Fără să înțeleagă mersul lucrurilor, înlemniți de frică, țin cu dinții de un model fără să-și dea seama că asta implică un mare pericol.”

Coperta editiei franceze
Coperta editiei franceze

Să nu credeți că Philippe Starck vorbește numai despre religie și despre efectul nociv al acesteia în perioada modernității. Nu, el vorbește și despre sine (se consideră un bărbat cu umor, poate singura sa calitate în fața femeilor după părerea sa), despre implicarea sa politică (”Multă vreme am nutrit idealuri de extremă stânga, pe considerente romantice. Și dacă acum nu le mai am, aștept, în schimb, cu nerăbdare comunismul. Folosesc acest termen pentru că nu am altul. Bineînțeles, nu e vorba de comunismul sovietic), despre idealurile pe care și le-a fixat în viață sau despre prietenie, în general, dar și cu exemple, parcă cu o aură de tristețe, din propria sa viață. De altfel, spune: ”Am avut rezultate mai bune în percepția publică decât în viața personală. Pentru mama mea, sunt un fiu rău, pentru tatăl meu, cel mai rău, am fost un soț extraordinar până în momentul în care am devenit exact opusul, am fost un tată ciudat, așadar, cu rezultate foarte inegale și puțin satisfăcătoare. Și totuși, având voința de a fi perfect.”

Philippe Starck este o personalitate apreciată din punct de vedere al muncii sale, fără îndoială. Cu toate acestea, doar citind gândurile sale consemnate aici, poți avea, dacă ești la rândul tău închistat în reguli, principii și norme sociale, o anumită formă de aversitate, de răceală față de propriile principii și reguli promovate de Philippe Starck, care nu este pentru toată lumea digerabil. Și nici nu își dorește asta. Ăsta e sfatul meu (nu e prima mea recomendare de acest gen): citește această carte cu inima deschisă, așa cum ar trebui să o faceți cu fiecare carte pe care o citiți!

Puteți cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Publica.

Articole similare

Coborârea în iad, de Neculai Popa

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (16 – 22 aprilie 2012)

Jovi Ene

It’s Complicated (2009)

Jovi Ene

2 comments

Deea 17 iulie 2013 at 14:24

Foarte interesant articolul. Cred ca voi cauta cartea. 🙂

Reply
Jovi 17 iulie 2013 at 14:38

Merită 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult