„Exorcizat”, de Radu Găvan
Editura Herg Benet-Cărțile Arven, Bucureşti, 2014
Moto: ”Câtă vreme stai liniștit în banca ta, nimeni nu are dreptul să te umilească, și totuși cu cât ești mai liniștit și de treabă cu atâta ai mai mari șanse să vină un jegos și să se cace în capul tău.”
”Exorcizat” este un roman care te atrage fie și dacă răsfoiești câteva pagini. Deși nu îmi era destinat inițial mie, frumoasa promovare făcută pe Facebook, dar și trecerea rapidă printre pagini, m-a determinat să îi dau o șansă și, după ce l-am citit, să scriu câteva rânduri despre el. Avem un personaj care ne pune pe gânduri, avem câteva scene tulburătoare, dar construite foarte bine, avem o lume prea puțin cunoscută (ca majoritatea zonelor cenușii din realitatea românească), iar senzația de final este că este un roman puternic, ce îți deschide ochii asupra unei lumi, dar și asupra unor categorii de personaje/oameni pe care nu le întâlnești zilnic.
Protagonistul este un tânăr citit, dar care și-a pierdut busola în viață. După plecarea din ”bârlogul” părinților, unde se întoarce cu greu și de cele mai multe ori doar pentru a cere bani, locuiește într-o garsonieră mizeră într-un cartier plin de dubioși și încearcă să își câștige banii într-o agenție imobiliară, unde nimeni nu are salariu și fiecare se descurcă, dacă poate, cu comisioanele primite. Lumea aceasta a imobiliarelor este extrem de gri, spre negru, nimic nu este chiar așa cum pare la prima vedere și aici este un punct în care Radu Găvan a lucrat foarte bine. Cu toții știm foarte bine cum și ce frumos ne prezintă agenții imobiliari o clădire sau un apartament, dar în spate se ascund drame, hoții, înșelăciuni și mulți oameni care nu au ce mânca, nu știu cum vor reuși să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
Nici personajul nostru nu știa, dar intră ca și cum ar fi firesc în această lume, pentru că este deja descurajat și singur. Frustrările lui la adresa oamenilor, a supraviețuirii, a vieții în general, există de mult timp și odată cu reintegrarea în societate (prin existența unor colegi, prin socializarea cu proprietarii, chiriașii sau potențialii cumpărători), acestea se acutizează și protagonistul lui Radu Găvan își dă cumva arama pe față, prin exacerbarea violenței, prin dorința de a-i răni pe cei care merită (și câțiva chiar merită, aproape toți), prin visul perpetuu la sex. Suntem chiar într-o lume violentă, în suburbii insalubre, într-o lume a micilor sau marilor rechini imobiliari, într-o lume a șmecheriei și a manelelor, așa că orice om care nu are scupule, care nu e politic corect, ar putea avea aceleași reacții, ar putea lovi sau solicita angajarea unor ”cefe late” sau chiar asasini profesioniști. Eu aș putea să fac asta, mulți ar face-o, nu și pudibonzii care trăiesc într-o lume perfectă și nu au trăit niciodată înconjurat de nesimțiți sau vecini arțăgoși:
”Sunt un om rău doar pentru că vreau rău cuiva care m-a batjocorit? Și ce înseamnă să fii rău, până la urmă? Să îți dorești să te răzbuni, să îl faci să plătească pe cel care te-a făcut să suferi odată, care ți-a luat ceva din demnitate, o bucățică acolo din onoarea ta, asta e atât de rău?! Nu știu să întorc obrazul, nu am fost prea religios vreodată.”
El se refugiază și în sex sau, mai bine spus, în dorința de a face sex. Sunt descrise nenumărate scene sexuale, site-uri erotice sau de matrimoniale și tocmai aici personajul devine oarecum neverosimil, refugiul său în femei dorite sau avute trecând pe planul bisexualității oarecum scârboase. Care bărbat, clar heterosexual, se refugiază, atunci când îi lipsesc femeile, în brațele unor homosexuali sau a unui transexual țigan scârbos de pe lângă Gara de Nord? Chiar dacă înțeleg dorința perpetuă de masturbare a unui bărbat în plenitudinea forțelor sexuale și lipsit oarecum de femei (nu mereu), trecerea temporară prin experiențele homosexuale depășește capacitatea mea de a considera că această parte a romanului este realistă.
Desigur, revolta protagonistului este personală, nu o extrapolează și doar uneori o exteriorizează. Ea intră în propria conștiință, este adâncă și profundă și, deși avem indicii în privința finalului, pare că nu o să îi treacă niciodată, va fi mereu complex și non-conformist, introvertit și dornic de sânge (la figurat, uneori și la propriu). Trebuie așadar oarece experiență, mare atenție și o doză importantă de înțelegere ca să empatizezi cu personajul (tentația cititorului modern fiind de a sta la distanță), dar odată îndeplinit acest pas te regăsești în fața unui personaj care merită atenția, așa cum merită toți nedreptățiții sorții din literatura bună, care ”locuiește” într-un roman alert și modern.
”Exorcizat” are multe scene amuzante – mi-a plăcut, de exemplu, respingerea oricărei forme de culturalizare a anumitor agenți imobiliari – sau, dimpotrivă, traumatizante, cu mult sânge, dar cu atât mai realiste. Și acum mă mir că acest roman este unul de debut, Exorcizat nu o arată, pentru că scriitura lui Radu Găvan este deja formată și, deși nu a reușit să îl aducă mai îndeaproape pe protagonist, să îl analizeze mai profund, romanul te prinde și nu te mai lasă până la final, cititorul fiind conștient că a intrat într-o lume din care nu mai poate ieși până nu află totul. De citit!
4 comments
O carte scrisa prost, fara talc si fara scop. Daca reusesti sa treci de primele 30 de pagini ar trebui fie sa mergi la psiholog, fie sa mai pui mana pe o carte adevarata. Nu ca e imposibil sa scrii bine o carte din care peste 200 de pagini cineva se masturbeaza, dar nu e chiar la indemana oricui (pun intended), si cu atat mai putin a unui scriitor mediocru ca Radu Gavan. Simplul fapt ca aceasta carte este publicata la Herg Benet, editura non-valorilor, este suficient sa lamureasca pe oricine asupra sub-mediocritatii acestei carti.
Fiecare cu părerea lui, de asta sunt atâția scriitori, atâtea edituri, pentru ca noi cititorii să alegem ce ne place.
Mie unul mi-a plăcut romanul.
Parerea ta e praf dpdv logic. Mentionezi ca aceasta carte e scrisa prost, fara scop si fara talc, insa nu aduci niciun argument pt aceasta afirmatie. In rest, folosesti din plin apelul la autoritate si argumentul ignorantei. O parere ilogica, lipsita de continut.
Uf, mă speriasem că îmi era adresat mie comentariu.
Așa este, Andrei, păreri prostești, neargumentate!