Carti Literatura romaneasca

Dragoste și magie în Bucureștiul de altădată: „Homeric”, de Doina Ruști

„Homeric”, de Doina Ruști
Editura Polirom, Colecția Fiction. LTD, Iași, 2019

Dintre cărțile Doinei Ruști, cele dedicate Bucureștiului secolelor de mult trecute ocupă un loc important pentru mine. La fel ca ‘Manuscrisul fanariot‘, romanul precedent din ceea ce poate se va construi într-o serie pasionantă, și ‘Homeric’ apărut în 2019 în colecția ‘fiction-Ltd’ a Editurii Polirom, este însoțit de o hartă care ne poartă cu peste două secole în urmă, într-o zonă din centrul orașului. De data aceasta lupa care ne apropie detaliile reale sau imaginate ale orașului este plasată la vest de zona în care avea loc acțiunea primei cărți, într-un poligon care în topologia de astăzi ar include bulevardul cu multe nume pe care eu îl numesc Bulevardul Cinematografelor, strada Brezoianu, Dâmbovița și ceea ce este astăzi gradina botanică și Palatul Cotrocenilor. Acest perimetru, numit cândva cartierul sau mahalaua Gorgani se află nu departe de strada copilăriei mele și prin cărțile Doinei Rusti pot străbate straturile istoriei, până în parfumatul și coloratul secol al 18-lea, perioada fanariotă, timpul unui București cosmopolit, margine ambiguă de imperiu, o vreme în care se contopesc istoria și legendele. Cuvântul ‘mahala’ importat din turcescu ‘mahalle’ nu căpătase încă o conotație negativa (căreia am bănuiala că mult i se datorează lui Caragiale), ci doar indica amplasarea cartierului la periferia orașului.

… de Gorgan nu s-a atins nimeni, n-a scormonit nimeni să vadă ce e în el. De sute de ani stă acolo ca un pepene copt. Neclintit, mut, înconjurat de alte gorgane mai mici, amintind de niște vremuri care-au rămas fără martori, de pe când pădurile ajungeau până la buza Dâmbovitei, împotmolite în dospeala nămolurilor. Cartierul Gorgani a crescut intre albia râului și marea baltă a neguțătorului Dura, într-un loc mlăștinos, întrerupt de ochiuri de apă și întărit de cele șapte movile pietroase, neatinse de târnăcop. Încă din vechime, bucureștenii le-au privit cu respect, iar în moțul Gorganului au ridicat o biserica, închinată lui Ilie, prigonitorul tuturor dracilor. Dar nici așa nu i s-a stins numele, căci biserica a devenit cu timpul Sfântul Ilie-Gorgani, ducând mai departe gloria acelei coline, în care poate chiar zac ciolane de uriași.‘ (pag. 27-28)

Cadrul istoric este definit destul de vag. Suntem cândva în vremea fanarioților dar localizarea exacta în timp este neimportantă, niciunul dintre personajele cărții nu este real istoric, și chiar daca numele (dinastia Băleanu, Scarlat Filipache, familia Iorga) par autentice ele sunt totuși inventate și bine potrivite. Structura narativă a cărții este una dintre cele mai interesante construcții de acest fel pe care le-am citit în ultima vreme. Începe în stilul romanelor clasice cu o prezentare a câtorva dintre personajele principale ale cărții: frumoasa Despina – fiica sau poate bastarda boierului Băleanu; Mărmănjica – un fel de ucenică de vrăjitor (sau de Doctor), a carei statură și importanță va crește pe măsură ce avansăm în lectură; Pantelimon Lambru – ‘zugravul’, adică pictorul de calești și de ziduri, de biserici și de portrete, al cărui destin va fi legat de cel al Despinei printr-o poveste de iubire pasională și cu multe meandre. Secțiunile următoare prezintă faptele dintr-o perspectivă oarecum obiectivă, pentru ca gradul de fantastic să se accentueze pe măsură ce cititorul avansează în lectură. De la o relatare istorică ne aflăm, pe măsură ce avansăm în lectură, într-un roman de capă și spada (sau de caftan și pumnal), un fel de ‘Misterele Bucureștiului’ fanariot, apoi într-un roman gotic cu arome orientale, pentru a ajunge la final în teritoriul literaturii de fantezie:

‘Orașul colcăia de mistere, iar între acestea, oamenii dispăruți ridicau stoluri de întrebări. În visele mahalalei Gorgani, toate relele se aflau în pădure, la Cotroceni, unde mulți nu întraseră vreodată, deși o vedeau aproape la fel, ca pe țesătura de ghimpi, locuita de pitici cu gheare înveninate, care ieșeau în special noaptea, împânzind toate străzile, omuleți minusculi, cât șchioapa, neînduplecați și perfizi, gata să-și înfigă dinții într-o pulpă de om. Pe acești monștri îi ține în viață doar o dorință – să distrugă Gorganii, toată plasa cu mahalalele ei, considerându-se stăpânii de drept ai apelor Dâmbovitei, într-un fel datori să-și ia în primire ținutul. Prin restul Bucureștiului, nu erau așa de temuți, nu se vorbea prea des despre ei, cu toate că pentru toți pădurea rămânea un loc diabolic.‘ (pag. 192-193)

Legătura dintre locuitorii Bucurestiului de acum câteva secole și pădurile din jur, care vor cădea una după cealaltă sub secure pentru a face loc metropolei care avea să ia ființă, este una dintre temele principale ale cărții. Solul orașului este încă mlăștinos, lacul lui Dura care avea să devină în viitor Cișmigiul încă se mai poate numi ‘cel mare’ și mai poate înghiți personaje mai puțin norocoase și molimile decimează populația târgului-capitală. Influența cea mai puternică asupra orașului și eroilor o are însă pădurea Cotrocenilor, spațiu al magiei, locul în care trăiesc uriașii și piticii cu puteri supra-naturale și unde își au rădăcinile arborii seculari dar și plantele cu puteri supra-naturale, și în special cea numita ‘sângele dracului’ care joacă un rol cheie în poveste.

… în tenebrele Cotrocenilor trăiau feriți de ochii lumii căpcăuni și alte făpturi de la începuturile istoriei, câini vorbitori și femei cu trupuri de șarpe. Iar ghicitoarea, care stăpânea toate dormitoarele din oraș, intrase cumva și în vizuinile acestor năluci. De aici îi venea și darul previziunii, căpătat cu licori și vrăjitorii, pe care numai căpcăunii din Cotroceni știau să le facă.‘ (pag. 184)

 

‘Mărmănjica ieși pe coate și-și ținu răsuflarea. Își scutură hainele și se sprijini în baston. În jur vibrau frunzele, iar din apropiere i se păru că se aude o bătaie de aripi, apoi se gândi că putea să fie un oftat, lucru puțin probabil. Nu se vedea nimeni, nu se mișca nicio creanga. Deasupra foșneau leneș alunii, iar printre ramuri cerul părea stins și indepărtat. Roti ochii până când descoperi stejarul cu semn. În scoarța bătrână se vedea crestătură, cu vopseaua spălată de ploi. De la el trebuia să numere vreo 200 de pași. Ocoli socul, ca să nu se trezească vreo viperă, și șopti pentru sine Sambucus nigra. Exact asta ar fi spus Doctorul, daca acum ar fi fost pe lângă ea. Sambucus nigra! Ferește-te, Elencu, să nu te prindă vreo zână. Sub tufa de soc, vipera și zânele trăiesc împreună, oblojind izma și mânătărcile. Și câte alte ierburi n-o învățase. Gladișul, cu trunchiul său pitic, e bun să-ți ia durerile de ochi, mătruna te fereste de rele, iar prințul odolean – câine viclean – e bun de cules vara și de pus în casă alaturi de antonică și de mutătoare, ca să nu te atingă vreun demon. Daca te dor dinții culegi călin, iar pe lângă el precis e și vreun arțar – îi jupoi coaja ca să faci vopsea fumurie pentru căciuli. Studenița iți face picioare frumoase, iar hrenoasa e moartea holerei.‘ (pag. 41)

Putem vedea și din citatele de mai sus că scriitoarea este nu numai o bună cunoscătoare a istoriei și a tradițiilor folclorice, dar s-a și documentat temeinic pentru a furniza autenticitate descrierilor și soliditate cadrului povestirilor. Una dintre legile genului este că fantasticul are cu atât mai mult efect cu cât decorul este mai apropiat de ceea ce cititorul percepe a fi realitatea. Viziunea pe care Doina Ruști o construiește despre Bucurestiul secolului 18 este fantastică, dar sumbră. Viețile oamenilor par fragile și dominate de violență, când nu ucid molimele se întâmplă omoruri care devin subiect de anchete detectiviste care nu duc la nimic, corupția și violenta arnăuților par a prevesti politicile secolelor următoare, iar bărbații își alina pasiunile în lupanare sau fumând ierburile și prafurile care amorțesc simțurile și amplifică dorințele. Dragostea pare și ea un izvor de întâmplări tragice și fantastice.

‘În realitate, de vină era dragostea, care, pe lângă toate, e crudă. În numele ei s-au comis crime și răutăți cu mult mai mari decât îmbrâncirea unei femei. Un bărbier din București și-a îngropat nevasta de vie ca să-și aducă în casă amanta, fapta care în acel moment a cutremurat orașul, iar gândurile oamenilor miloși, adunate unul peste altul, au făcut că moarta să se transforme într-un șarpe. În mai puțin de o săptămână, criminalul a murit cu spume la gura, mușcat, otrăvit. Iar atrocitățile începute din dragoste nu au luat sfârșit. Șarpele s-a plimbat prin oraș mai multe zile, lăsând în urma șiruri de morți, iar când a fost prins, fiind o zi de vineri, se spune că inima lui, care era inima femeii îngropate de vie, a făcut aripi și a zburat către cer, iar de acolo în cine știe ce țări și în ce alte trupuri de șarpe, continuând să omoare oameni mai mult sau mai puțin vinovați.’ (pag. 85)

Când apare o poveste de dragoste, cum este cea dintre Despina, moștenitoarea averii Bălenilor, și pictorul Pantelimon Iorga, ea nu numai că fascinează târgul și trezește invidia celor din jur, dar pare a avea puține șanse de a se termina altfel decât tragic în acea lume. ‘Zugravul’ cum este poreclit personajul descins din vremuri în care artele nu se desprinseseră încă de meșteșuguri este o combinație a unui personaj cu ambiții renascentiste cu un îndrăgostit din acele legende populare în care iubirea este cea mai grea dintre boli.

‘Dar săruturile aduc după ele alte săruturi. Printre sărbătorile lunii decembrie, Pantelimon și Despina s-au căutat incontinuu. El își făcuse obiceiul să vina la măcelărie, iar peste portretul popii, cam șters de chiciura iernii, a făcut un câmp alb, apoi a pictat piața, cu toate prăvăliile dimprejur, cu măcelăria, cu târgoveții obișnuiți. Se apropria Crăciunul, iar în abator era multă treabă, dar toată lumea care se vânzolea pe acolo căsca puțin gura la peretele lui Pantelimon, ca să descopere figuri cunoscute, să vadă cine a mai apărut, pe cine-a mai desenat, ce fețe noi au ajuns pe peretele mahalalei. Într-o parte trona cafegiuul, răsturnat în scaunul său, iar în partea opusă cobora trăsura Despinei. Iar între ele se îngrămădeau prăvăliile, cu mătăsuri fâlfâitoare, șopronul lumânărarului, a cărui pălărie, spre marea lui mâhnire, îi acoperea toată fata, în fine, mușterii obișnuiți, măcelarii și chiar zidul pe care picta, cu el însuși urcat pe scară, ceva mai înalt, cu un pic de zeflemea pe obraz. Iar într-un plan mai îndepărtat se vedeau Casa Morților, Gorganul, biserica și coșmelia Doctorului, cu Mărmănjica în poartă. Nu lipsea nimeni, iar pentru cine era atent, la fereastra trăsurii care cobora de la casele lui Băleanu se putea distinge fața Despinei, care, cel puțin în imaginația lui, era îndreptată spre pictorul de pe scară. Era un tablou fără bani, era nebunia lui de îndrăgostit, dar chiar și-așa tot mai prindea câte ceva de pe la mahalagii, care se simțeau bine să-i lase lângă zid câte o para sau câte o litra de țuică. Pantelimon picta pe la prânz, o oră, două, iar restul timpului căra butoaiele cu slănină sub un șopron, ceea ce-i dădea libertatea de a se uita spre fereastra Despinei, urmându-i toate mișcările, toate ieșirile.’ (pg. 87-88)

Titlul cărții conține în opinia mea o cheie dublă a citirilor posibile. O ediție tipărită a ‘Iliadei’ joacă un rol important în intrigă, transferând de la un personaj la altul una dintre acele flori magice, presate intre filele cărții, care dă celui sau celei care ia cartea în mână și o răsfoiește puterea de a citit gândurile, trecutul, prezentul și viitorul celor care cu care își va încrucișa privirile. Controlul destinelor este un privilegiu al zeilor, așa cum credea și cum a transmis Homer. Cititorii cărții Doinei Rusti vor fi expuși, pe măsură ce lectura avansează, dezvăluirii a doua universuri paralele. Într-unul dintre ele se desfășoară istoria aparent obiectiva a lumii pe care o cunoaștem, presărată însă cu fenomene pe care nu ni le putem explica și cu întâmplări pe care obișnuim să le punem pe seama magiei sau a unor forțe dincolo de puterile naturii cunoscute, în care credem sau împotriva cărora uneori ne răzvrătim. Rolul Olimpului zeilor este jucat în ‘Homeric’ de pădurea adâncă, misterioasă, populată de ființe care seamănă dar nu sunt pe deplin la fel cu oamenii, dotate cu puteri magice care influențează viețile oamenilor. Cele două lumi sunt incompatibile, ciocnirile dintre ele aduc moarte. Structura narativă se dezvoltă în ultimele două capitole ale cărții în așa fel încât povestitorul care ne relatase din culise faptele istoriei obiective devine mult mai mult decât combinatorul cuvintelor din care este construită povestea, devine personajul principal, magistru și regizor al lumii descrise în carte. Actul final, revolta ‘pricăjiților’, adică a oamenilor, care acționează conform iluziei că distrugând pădurea vor putea anula și forțele ei magice, poate fi interpretată în sens ecologic sau în continuarea uneia dintre principalele teme homerice – încercările omului de a pune stăpânire pe propriul destin. Într-un fel sau altul însă, magie sau lucru al naturii, rezultatul final este tot un pumn de țărână.

‘Homeric’ este al zecelea roman al Doinei Ruști și al doilea care exploră trecutul învăluit în legende al Bucureștiului. Este o carte captivantă, care, precum florile magice presate între paginile cărții din poveste, deschide cititorului o fereastră spre istoria locului și spre sufletele oamenilor care au trăit aici. Lumile paralele imaginate de scriitoare amintesc uneori de atmosfera romanelor gotice, alteori de universul lui Tolkien, dar totul este învăluit în fumul narghilelor și dulceața șerbeturilor turcești. Atenție însă, în spatele acestora se ascund capcane și otrăvuri și mai ales pericolul adicției la literatura bună și la poveștile pline de vrăji. Lectură recomandată!

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Radioromaniacultural.ro)

Articole similare

Interviu Florina Pîrjol: „Scrisul este una dintre cele mai mari bucurii ale mele”

Dan Gulea

O călătorie neobișnuită la marginea imperiului: Pantere parfumate, de Dan Alexe

Dan Romascanu

Râul care ne desparte, de Ngugi wa Thiong’o

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult