Carti Memorii jurnale Recomandat

Două cărți ”cu istorie”. Autori: Ion Cucu, Constantin Piștea

fotograf-la-zece-presedinti_1_fullsizePentru că, în această perioadă, sunt în concediu, am ales această formulă pentru a scrie despre două cărți pe care le-am citit de ceva vreme și nu am avut timpul necesar pentru a scrie recenzii mai cuprinzătoare. E vorba de două cărți nu de istorie, ci cu istorie, pentru a le unii sub același generic: o carte de istorie literară fotografică, cea care reunește un interviu cu Ion Cucu realizat de un cristian și fotografiile cele mai expresive ale acestuia cu președinții Uniunii Scriitorilor din România; o carte biografică despre un personaj necunoscut (cu excepția celor care au urmat o Academie Militară) și anume despre generalul Nicolae Uscoi.

”Fotograf la zece președinți”, de Ion Cucu

Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2011
Volumul al III-lea dintr-un interviu cu Un Cristian

Despre volumul al II-lea, ”Sala oglinzilor”, am scris pe Filme-cărți.ro la începutul anului. Volumul trei continuă povestea pe aceleași considerente și în același fel. Dacă Un Cristian este mai dur cu privire la viața culturală contemporană (și prefața intitulată ”Povestea fotografului celor zece președinți” ar trebui să fie citită și recitită la fiecare minifestival de literatură, mai ales la cele locale), Ion Cucu își mărturisește fie în interviul din carte, fie în rândurile care însoțesc fiecare fotografie făcută celor zece președinți ai Uniunii Scriitorilor din România pe care i-a apucat, admirația enormă pe care a avut-o și o are pentru tagma scriitoricească.

Eu spun că lucrul cel mai important cu privire la Ion Cucu este dorința sa de a lăsa ceva important posterității. Până la urmă, consider eu, oamenii de tipul Ion Cucu sunt adevărații fotografi de carieră, pentru că ei reliefează caractere și nu naturi moarte, pentru că ei surprind personalități în felul cum arătau la un moment dat sau cum munceau, cum creau și nu evenimente monotone, capabile să stârnească emoții, dar în rândul unor colectivități, dacă ele există, foarte restrânse. Un om de admirat, este clar, chiar dacă și volumul trei pare a păcătui prin acea lipsă de critică a personajelor pe care și-a construit-o Ion Cucu în jurul fotografiilor sale; nu transpare niciun defect al scriitorilor, cu atât mai puțin vreun personaj negativ. Toți sunt de admirat, toți cei de la Uniunea Scriitorilor, mai ales președinții săi, ceea ce nu e întotdeauna adevărat. Totuși fotografiile (și cuvintele) sale rămân:

”M-am gândit la expresivitatea fotografiei, la crearea unui prototip, despre care să se spună: Așa arăta poetul Nichita Stănescu! Așa arăta prozatorul Ștefan Bănulescu! Asta a fost una dintre misiunile pe care mi le-am propus, să creez acel eșantion fotografic prin care scriitorii pot fi identificați și prin care pot rămâne în istoriile literare. Spre exemplu, Eugen Barbu era foarte fotogenic. Nu mi-am făcut niciun altfel de socoteală decât estetică în ceea ce privește un scriitor.”

Pe cand statuia era om”Pe când statuia era om. O biografie a generalului Nicolae Uscoi”, de Constantin Piștea

Editura Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2013

Cei care mă cunosc, știu despre aversiunea mea pentru armată, pentru poliție, fără să spun asta despre unii oameni care se află acolo, ci mai mult ca nivel de concept, ca nivel de educație cazon, ca exemplu de disciplină fără sens și rost. Nu am făcut armata, dacă asta v-ați întrebat, întrucât nu mi-a plăcut niciodată să îmi dea ordine cineva mai prost decât mine. Nici nu am încercat vreodată să dau la o școală cu profil militar și, de câte ori am avut ocazia, i-am sfătuit și pe cei din jur să nu își sacrifice copilăria, adolecența sau tinerețea pe altarul unei școli stricte. Oricum, idei proprii, nu trebuie să fie nimeni de acord cu ele.

Nu știam nimic despre Nicolae Uscoi, nu am auzit de acest general până la primele informații postate pe Facebook de autorul cărții, Constantin Piștea, și el la rândul său ofițer în cadrul Armatei Române, cunoscut blogger literar și absolvent al Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Acolo unde l-a avut ca profesor și comandant chiar pe Nicolae Uscoi. Un om apreciat de studenți, de elevi, de colegii profesori, dar și de mare parte a conducătorilor Armatei Române, un om care, aflăm din carte, a reformat Academia Militară și a readus-o, prin contribuția și exemplul personale, înapoi în rândul celor mai prestigioase instituții de învățământ superior din România, dar și din lume.

Constantin Piștea l-a apreciat mult pe comandant și a încercat să scrie o altfel de carte biografică: în primul rând, pare că documentele stau undeva în spate și nu în primul plan, accentul punându-se pe informația orală, prin interviurile care îl poartă pe autor prin țară, pe la rude, soție sau colegi, prieteni sau studenți, fie că aceștia se află la Sibiu, la București sau la Șinca Nouă; în al doilea rând, intimitatea este accentuată și prin maniera de a povesti: Constantin Piștea se adresează direct celui despre care povestește (”ți-ar fi plăcut”, ”te-ai mai întâlnit cu el”, ”ajung și în fostul tău birou” etc.), toată cartea fiind atât un omagiu peste ani, cu cel care a murit, tragic, pe când era în floarea vârstei, cât și un moment de reîntâlnire cu cel care i-a fost un model.

Lipsesc criticile, defectele sunt aproape ignorate, deși sunt persoane care au avut ceva de împărțit cu Nicolae Uscoi (se vede asta din permanenta plimbare a sa între mai multe funcții), dar poate rigoarea și disciplina militară nu i-a lăsat să vorbească. Poate aici era cazul de o oarecare distanțare de cazon în cazul lui Constantin Piștea, dar în același timp nu cred că e posibil. În schimb, dacă Nicolae Uscoi chiar a fost așa cum l-a deschis biograful, atunci jos pălăria! Mai rar un exemplu de intransigență pozitivă, de disciplină ca la carte, de om care refuză orice formă de mită și șantaj într-o lume în care aceasta este la ea acasă, aceea a școlilor militare sau polițiste. Pentru cei care trăiesc în lumea asta, e clar o carte obligatoriu de citit.

Articole similare

Revista presei culturale (octombrie 2016)

Jovi Ene

O nouă speranță, de Anna Brâncoveanu de Noailles

Jovi Ene

A Dark Truth (2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult