Carti Carti de fictiune

Detectivi fără voie în Crozon: Misterul Henri Pick, de David Foenkinos

”Misterul Henri Pick”, de David Foenkinos
Editura Nemira, Colecția Babel, București, 2019

Traducere: Cristina Nan

”Cititorii se regăsesc mereu într-un fel sau altul într-o carte. Cititul este o provocare complet egocentrică. Căutăm inconștient ceva în care să ne regăsim. Autorii pot scrie povești dintre cele mai bizare sau mai improbabile, și întotdeauna se vor găsi cititori care să spună: «Incredibil, mi-ați povestit viața!»” (pg. 74)

În 1992, Jean-Pierre Gourvec, mândru locuitor al orașului Crozon din Bretania, înființează biblioteca manuscriselor refuzate, după modelul american al scriitorului Richard Brautigan. Acestui proiect i se alătură Magali, mamă a doi baieței neastâmpărați, care nu dovedea o mare pasiune pentru citit. Cei doi organizează în cele mai mici amănunte biblioteca inedită, până în momentul în care Jean-Pierre se stinge din viață destul de repede, lăsând-o pe asistenta sa să aibă în grijă prețioase manuscrise refuzate de editori. În timp praful își face tot mai des loc printre rafturi, iar Magali își pierde și ea interesul pentru proiectul inițiat de bibliotecarul din Crozon, mari prefaceri se anunță în viețile netulburate ale locuitorilor micului orășel.

Delphine Despero, o tânără editoare de la Grasset, mereu în căutare de manuscrise inedite, descoperă alături de Frédéric Koskas, un scriitor publicat de ea la Grasset, actualmente iubit, un manuscris cu potențial veritabil în biblioteca refuzaţilor din Crozon. Având semnătura unui anume Henri Pick, pizzar local cum se va adeveri, decedat de ani buni, romanul va fi publicat, promovat şi va avea un succes nesperat. În scurtă vreme toată lumea va dori să știe care este povestea misteriorsului Henri Pick, povestea romanului său ajungând să fie absorbită de cea personală. Cei doi „anchetează“ cazul, ajung la Madeleine, soţia octogenară a lui Henri Pick, la fiica acestuia, Joséphine, dar și la asistenta lui Gourvec, Magali. Detectiv peste noapte este şi Jean-Michel Rouche, un critic literar devenit nesemnificativ pe piața de carte, care speră să-şi recapete notorietatea prin dezlegarea misterului Henri Pick. Urmărind pe de-o parte mecanismele editării de carte și pe de alta modificarea relațiilor interumane față în față cu celebritatea, romanul lui David Foenkinos cuprinde nouă părți și un epilog.

”Atunci când toată lumea începuse să vorbească despre fenomenul Pick, mai mulți jurnaliști se arătaseră interesați de destinul unei cărți refuzate de editori. Încercaseră să afle cine fuseseră cei care nu acceptaseră Ultimele ore ale unei povești de dragoste. Oare puteau găsi fișa de lectură care justifica refuzul? Desigur, rămânea varianta ca pizzarul breton să nu-și fi trimis niciodată volumul spre evaluare. Este posibil să-l fi scris fără să îl arate nimănui, până în ziua care destinul făcuse ca, în apropierea casei sale să se înființeze o bibliotecă a manuscriselor refuzate. Lumea lăudase calitățile unui om care nu căutase niciodată lumina reflectoarelor și asta era o ipoteză plauzibilă.” (pg. 234)

Fiecare personaj este atent observat și descris atent de Foenkinos, astfel că cititorul are un tablou complet de fiecare dată când unul este introdus în scenă. De asemenea, micile detalii ale vieții cotidiene personale sunt evidențiate de autor la fiecare pas. Observăm rutina care aplatizase viețile jucătorilor principali până la ivirea manuscrisului lui Henri Pick, venit ca o undă magică să revitalizeze viața și ego-ul fiecăruia dintre ei. Fiecare vedea în acest manuscris rampa de lansare sau relansare nu numai a carierei, dar și a vieții personale, amenințată și ea de un plictis îngrozitor. Rând pe rând, fiecare redescoperă emoții de mult uitate, iar acolo unde nu le regăsește în ciuda tuturor eforturilor, le inventează.

Madeleine de pildă, care nu și l-ar fi imaginat pe Henri Pick nicio clipă un scriitor în toată puterea cuvântului, rememorează și reinventează un soț demult uitat, plin de emoții și romantism. Delicatețea sentimentelor, vizibilă și în romanul acestuia, este uimitoare pentru un om plat, așa cum apăruse pizzarul inițial pe scena cărții. Transformat într-un trubadur al iubirii, Madeleine îl pune pe un piedestal la care privește cu jind, intuindu-l desigur ca neverosimil. Transformarea funcționează de ambele părți, căci și ea se identifică acum cu o tânără îndrăgostită, incapabilă să reziste fără iubit mai mult de câteva zile, într-un timp mai mult imaginat decât realmente trecut. Retrăiește virtual povestea dragostei lor de acum câteva decenii bune, însă nu prea mai știm unde este granița dintre adevăr și ficțiune, căci avem ficțiune în ficțiune, roman în roman.

”Romanul sublinia delicatețea sentimentelor dintre personaje. Și era atât de trist. Personajele se înlănțuiau înainte să se despartă. Se atingeau cu o frenezie disperată. Pentru a vorbi despre ultimele ore ale unei povești de dragoste, autorul folosea metafora unei lumânări care se consumă lent, într-o agonie de lumină. Flacăra rezista din necesitate, ai fi crezut-o moartă, dar nu, supraviețuirea ei era atât de frumoasă și dura ore în șir, continuând să adăpostească speranța.

Cum putuse soțul ei să dea glas unei expresii de o asemenea intensitate? La drept vorbind, lectura romanului o purtase pe Madeline înapoi la începutul propriei lor povești de dragoste.” (pg. 75)

Joséphine, fiica lui Henri și a Madaleinei este și ea un personaj cheie, ca să nu spun mai mult, care fascinează inițial prin platitudine, iar apoi printr-un aer ușor malefic pe care îl observăm lent, dar sigur cu fiecare pagină citită. Editoarea și scriitorul sunt, în ciuda aparențelor, mult mai blazați decât par, mult mai inexpresivi și incapabili de sentimente veritabile. Dovada este chiar faptul că relația lor nu rezistă, fiind amenințată de orice element exterior perturbator. Bazată mai mult pe nevoie decât pe emoție, se clatină mereu și odată cu lansarea anchetei literare clachează, rupând și ritmul carierelor celor doi.

”Josephine aprecia o anumită calitate a tatălui ei: nu pierdea timpul criticând oamenii. Nu înseamnă că nu se gândea la ei, dar nu își consuma energia inutil. L-ai fi putut crede introvertit, dar fiica lui îl considerase un înțelept ușor mai altfel decât restul lumii. […]

Ea trăia, dar scopul existenței sale fusese îngropat […]

De când începuse să frecventeze parohia din cartier, religia îi oferea o ușoară mângâiere. La drept vorbind, nu credința o atrăgea, ci decorul. Era un loc atemporal, neafectat de brutalitatea evenimentelor vieții. ” (pg. 89)

Marele critic literar renăscut din propria cenușă, Jean Michel Rouche se va dovedi un detectiv mai bun decât s-ar fi așteptat și deși relansarea pe orbita literară nu se va mai produce de fapt, el se relansează cu siguranță în plan personal. Odată cu paginile care îi sunt dedicate, cititorul are parte și de câteva referiri culturale prețioase, pe care inevitabil le va aprecia. Aici Foenkinos dovedește că romanul trece subtil granița dintre o lucrare fără mari pretenții, care se axează pe suprafața emoțiilor și faptelor, către un roman care conține referințe interesante chiar și pentru cititorii mai avizați, dar și către problematici precum condiția scriitorului, mizele scrisului, dialectica trădării și respingerii sau mecanismele ascunse ale lumii editoriale.

”De data asta Rouche a luat trenul. Dintotdeauna îi plăcuse acest mijloc de transport propice lecturii. De ce nu-l alesese și ultima dată? Te poți adânci în gânduri fără să riști să strici motorul. Avea să fie șansa lui de a citi mai departe romanul lui Bolaño. Era o experiență cu totul aparte. Fin cunoscător al literaturii germane Rouche era fascinat de narațiunea febrilă din 2666 și de felul cum se întrepătrund mai multe cărți în cadrul unui proiect de dimensiuni colosale. Poveștile se pierdeau în labirinturi narative. În mintea lui se formară două astfel de echipe: cea a lui Garcìa Márquez, Borges, Bolaño, care se înfrunta ci cea formată de Kafka, Mann și Musil. Și între ei, un bărbat care oscilase între cele două lumi: cel pe care îl considera arbitru: Gombrowicz. Jurnalistul s-a lăsat purtat de această luptă literară, recompunând istoria unui secol prin intermediul virgulelor.” (pg. 201)

David Foenkinos inventează la tot pasul personaje, întâlniri, biografii diverse, cupluri, cu intenția de a menține suspansul. Romanul este presărat cu mult umor, aluzii cu iz literar, este spumos, așa cum s-a mai spus, însă dincolo de toate lasă și un gust amar. Și aici nu este vorba numai despre însăși ideea unei biblioteci a manuscriselor refuzate, în care este de la sine înțeles că de fapt niciun autor nu ar vrea să apară, ci și derizoriul în care pică rând pe rând personajele, martore ale unei înscenări monstruoase. Ce fac unii dintre noi pentru succes, cum ies din umbră cele mai întunecate fațete ale caracterului și cum se schimbă prietenia în sentimente negative sunt doar câteva probleme din subsidiarul romanului.

Cursivitatea, lejeritatea scriiturii, dar și aluziile culturale pe care le inserează David Foenkinos fac din Misterul Henri Pick o carte care merită câteva ore frumoase de lectură. Abilitatea cu care autorul își construiește nu numai personajele, ci și întreaga intrigă sunt de asemenea atuuri serioase. Această întreagă anchetă misterioasă care bulversează vieți reprezintă o cursă interesantă, cu un ritm alert, care nu va plictisi cu siguranță niciun cititor amator de astfel de analize literare. 

DAVID FOENKINOS s-a născut la Paris în 1974. A studiat literatura la Sorbona şi a urmat în paralel cursuri de muzică, visând, pentru o vreme, să înfiinţeze o trupă. A debutat în anul 2001 cu romanul Inversion de l’idiotie. De l’influence de deux Polonais, recompensat cu Premiul François Mauriac, urmat în 2002 de Entre les oreilles. În 2004 publică Potenţialul erotic al soţiei mele (Le potentiel érotique de ma femme; Humanitas Fiction, 2017), care obţine Premiul Roger-Nimier în acelaşi an. Urmează un număr impresionant de romane, unele distinse cu importante premii literare.

Puteți cumpăra cartea: Editura Nemira.

Articole similare

Gradina placerilor lumesti, de Joyce Carol Oates

Dan Romascanu

Puhoaiele primăverii, de Ernest Hemingway

Andreea Andrusca

Lungul drum către sine: Balerina (2018)

Carmen Florea

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult