Carti Eseuri

De la carne la spirit. Tainele filosofice ale trupului uman în artele vizuale: ”Despre trup”, de Victor Ieronim Stoichiță

Despre trup. Anatomii, redute, fantasme”, de Victor Ieronim Stoichiță
Editura Humanitas, București, 2020
Traducere: Ruxandra Demetrescu și Anca Oroveanu

Citind celebrul Jurnal de la Păltiniș al lui Gabriel Liiceanu, nu am putut să nu observ acolo apariția interesantă a unei figuri de tânăr, la fel de interesat de ideile lui Noica, precum erau și ceilalți doi protagoniști (Liiceanu și Pleșu), dar mergând într-o cu totul altă direcție, una care îmbină filosofia cu religia și cu artele plastice. Este vorba, desigur, de Victor Ieronim Stoichiță, unul dintre cei mai interesanți și reprezentativi critici de artă români, stabilit în Franța și căruia Editura Humanitas i-a dedicat cu generozitate o serie de autor. Din volumele care i-au fost publicate, am avut norocul și bucuria de a-l descoperi pe cel mai recent, Despre trup. Anatomii, redute, fantasme, o realizare amplă, o discuție profundă și totodată deschisă discuțiilor și adăugirilor, despre importanța trupului omenesc în pictură, despre filosofia ascunsă în spatele culorilor, a nuanțelor, despre simbolistica elementelor care acoperă corpul în picturile din diverse epoci, ajungând până în prezent, când reprezentarea artistică a carcasei umane se face prin metode cu totul și cu totul diferite, atingând noi culmi ale semioticii.

Volumul nu este deloc unul facil și nici ușor de parcurs și de pătruns. Așa cum spunea un coleg din redacție, Dan Romașcanu, ne aflăm în fața unei cărți pe care, dacă nu ești familiarizat cu domeniul artelor plastice, nu o poți citi decât cu dicționarul lângă tine, ceea ce nu este deloc un aspect negativ. Vorbim, de fapt, de un manual de estetică axat pe reprezentările picturale ale corpului omenesc în diverse ipostaze și epoci, începând din Evul Mediu, trecând prin Renașterea care a celebrat omul ca centru al universului și încheind cu perioada contemporană, unde trupurile devin acele fantasme pe care autorul le menționează încă din titlu, umbre proiectate pe diverse tipuri de ecrane. De altfel, putem spune că trupul însuși se metamorfozează într-un ecran pe care sunt așezate cu meticulozitate și rigurozitate alte mini-picturi și reprezentări plastice, precum tatuajele. Trebuie să recunosc că am fost entuziasmat de apariția și obținerea acestui studiu, căci încă din anii facultății am fost interesat de istoria artei, care îmbină cu măiestrie concepte estetice, filosofice, religioase și de semiotică.

Trecerea în revistă a diverselor idei legate de reprezentarea trupului se face gradat, pornind de la marile tratate de gen din Evul Mediu (călugărul benedictin Teophilus, în secolul al XII-lea), făcându-se apoi trecerea subtilă către marele estetician al secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, Wilhelm Friedrich Hegel, cel care a discutat în amploarea lor modalitățile estetice folosite de marii pictori de până atunci. Nu degeaba este numită prima parte a volumului Anatomii, căci aici Victor Ieronim Stoichiță prezintă în detaliu tot ce ține de carnalitatea personajelor din pictură, dar și de felul în care aceasta este redată prin folosirea diverselor culori, prin întrepătrunderea nuanțelor pe șevalet și prin amestecarea diferiților pigmenți naturali, pentru a reda cât mai fidel adevăratele tonuri ale pielii.

Autorul subliniază, de asemenea, importanța trupului feminin în picturile renascentiste, precum și frumusețea pe care acestea o emană. Nu pot să nu-mi amintesc de pasajele în care este scoasă în evidență asemănarea dintre culoarea trandafirului incarnat și roz-roșul pe care pictorii sunt nevoiți să-l folosească în reprezentările nudurilor feminine, din care transpare o delicatețe și o gingășie proprii florilor menționate. Revenind la titlul acestui prim capitol, trebuie observată și importanța reală pe care anatomia corpului omenesc (din punct de vedere științific, și nu doar metafizic) o are în perioada Renașterii. Este un fapt cunoscut că marii creatori din acea epocă studiau cu asupra de măsură secretele trupului – și aici îi amintesc doar pe Da Vinci și Michelangelo – pentru a-l putea înțelege în deplinătatea sa divină și pentru a fi capabili să-l refacă cât mai fidel naturii pe pânză. Și nu putem decât să ne minunăm de frumusețea unică pe care toate aceste picturi ne-o transmit chiar și astăzi după sute de ani în care timpul a schimbat omenirea, dar care nu a transformat percepția estetică.

A doua parte a volumului, Redute, este dedicată de autor aspectelor din pictură care apar ca apărători ai trupului omenesc – fie că vorbim de ziduri, clădiri, cetăți sau, pur și simplu, învelișuri care se așază direct pe piele (îmbrăcăminte, armură etc.). De altfel, chiar titlul capitolului indică în mod clar că urmează ca cititorul să descopere tot ceea ce înseamnă, în istoria artelor vizuale, exploatarea trupului și atacarea lui din punct de vedere al simbolisticii puterii (așa cum subliniază însuși autorul în prefața volumului). Se aduc în discuție aspecte negative venit dinafara trupului și care pot prezenta un pericol fie la nivel fizic, fie la nivel metafizic, pentru care „redutele” menționate servesc drept mijloace de apărare (bineînțeles, vorbind dintr-un unghi filosofic și metaforic). Așadar deochiul sau „ochiul rău” (malocchio, în italiană), blestemele și altele asemenea sunt abordat detaliat și aprofundat, într-un mod foarte serios, de către Stoichiță. Se face, așadar, o legătură interesantă între arta vizuală, fie că este vorba de pictură ori sculptură, artele oculte și chiar elemente religioase. Un aspect pe care l-am remarcat în mod deosebit și care cred că merită amintit este prezentat într-al treilea subcapitol al părții a doua, intitulat Săgeți și metereze, și anume importanța ochilor în aceste forme amintite de plastică. Nu este primul studiu în care am întâlnit o asemenea discuție amplă ce are în centrul ei organul care ne permite vederea, dar care este și o teribilă și adevărată oglindă a sufletului (să nu uităm, desigur, că irisul, asemeni amprentelor digitale, este unic și irepetabil la fiecare individ).

A treia și cea din urmă parte a studiului realizat de Victor Ieronim Stoichiță se referă la copurile-spirit sau spiritele-corpului, așa cum îi place autorului să se joace cu acești termeni aparent antagonici și, totuși, complementari. Poate cel mai provocator și tulburător capitol, Fantasme aduce în prim-plan problematica „fantomelor” din pictură, începând de la una dintre cele mai frumoase reprezentări plastice ale morții și miracolului lipsei de putreziciune a corpului fizic – tabloul Sfântul Francisc în picioare mumificat de Zurbáran. Discursul scriitorului subliniază noul univers în care cititorul și privitorul trebuie să pătrundă cu mintea și inima deschise, acela al simbolurilor întunecate, al morții, al spiritelor care continuă să trăiască prin arta creatorilor care îndrăznesc să le reprezinte pe pânze sau prin modelarea lutului, a pietrei, a metalelor. Desigur, și în această a treia parte, nu se omit descrierile și comentariile culorilor folosite, ale tehnicilor de aplicare a acestora pentru a scoate în evidență anumite caracteristici tipice tematicilor redate. Nu în ultimul rând, așa cum s-a întâmplat și în capitolele precedente, autorul transpune pe hârtie și modalitățile în care a observat că privitorii receptează toate aceste opere de artă – căci, în cele din urmă, ca și în cazul artelor spectacolului, publicul este cel mai important, fără el neexistând nici creația în sine și nici studiile ulterioare precum cel de față.

Așadar, iată ce volum cu adevărat interesant, necesar oricui își dorește să cunoască în profunzime filosofia artelor plastice, precum și cea regăsită în reprezentările picturale și sculpturale ale trupului omenesc de-a lungul istoriei. Nu este o carte adresată publicului larg, căci folosește adesea termeni și noțiuni specifici, pentru care este nevoie de mai mult decât o cultură generală solidă. Cu toate acestea, recomand această experiență de lectură și istorie a artei nu doar studenților din domeniu, dar și celor de la teatru și chiar novicilor care nu se dau în lături de a la învăța mereu ceva nou. Veți fi cel puțin edificați asupra metodelor de tratare a trei dintre cele mai întâlnite abordări ale corpului omenesc în diferite epoci, prin diverse metode artistice vizuale.

Puteți cumpăra cartea: Cartepedia.ro.

(Surse foto: www.humanitas.ro, www.goodreads.com)

Articole similare

Firmanul orb, de Ismail Kadare

Jovi Ene

Istoria. Pericol sau adevăr? – ”Maria. O regină în război”, de Ion Bulei

Tudor-Costin Sicomas

Preţul fericirii: Little Joe (2019)

Tudor-Costin Sicomas

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult