„365 de zile cu Montessori”, de Vanessa Toinet
Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2021
Fie că suntem sau nu părinţi, fie că ne implicăm direct, sau doar ne imaginăm cum ar fi dacă am juca unul dintre rolurile principale în educarea copiilor, fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin iniţiat în noianul de probleme ale vieţii, ne lăsăm prinşi în mrejele tuturor acelor prejudecăţi care par să umbrească viitorul, dând naştere la suspiciuni şi dorinţe hazardate.
Doar citind şi ascultând o serie din multele zvonuri şi ştiri adunate zilnic din lumea întreagă aflăm, printre altele, că vârstele puse mai demult sub semnul jocurilor şi bucuriilor inocente par că vor să se transforme în etape importante dintr-un veritabil experiment. Se inoculează, astfel, ideea că majoritatea copiilor sunt învăţaţi să devină pioni importanţi ai societăţii, iar apoi observatori cu acte în regulă care să judece toate faptele lumii în funcţie de un sistem foarte clar de cerinţe şi reguli adunate cu rigurozitate în diverse manuale şi planuri educaţionale.
Ceea ce suntem tentaţi poate, să uităm, din prea multă grijă şi teamă pentru viitorul copiilor din jurul nostru, este faptul că dincolo de tradiţionalele şi uneori prea învechitele metode de educare armonioasă a celor mici se află şi o serie de viziuni alternative. Deşi par mult detaşate de mediul în care mulţi dintre cei mari au fost educaţi, aceastea readuc la loc de cinste strânsa legătură dintre copilul prea puţin ştiutor şi lumea înconjurătoare, plină de obiecte şi fapte care îl pot creşte chiar şi înainte ca diversele şcoli să îşi deschidă porţile pentru a-l educa în pas cu diversele cutume ale timpurilor actuale.
Între demersurile menite să aducă răspunsuri importante la nesfârşitele şi inevitabilele întrebări cu privire la soarta copiilor acestei lumi, se află şi metoda propusă de Maria Montessori, prima femeie medic din Italia şi în acelaşi timp una dintre cele mai importante voci care au revoluţionat lumea educaţiei. Lansate în contextul unui început de secol XX aspru guvernat de conflicte de natură socio-politică, viziunile acesteia readuc la lumină toate acele dovezi prin care se demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că adevărata educaţie a omului se bazează pe cultivarea libertăţii şi a stimei de sine, departe de a neglija nevoile minţii şi ale sufletului sau chiar a sfida regulile deja trasate şi încrustate într-un oarecare cod de legi. Devenind biruitoare în lupta acerbă cu trecerea timpului, diversele sfaturi şi lecţii reunite sub paleta Montessori au fost primite cu entuziasm nu doar în înalta societate, ci şi în rândul profesorilor şi părinţilor de pretutindeni. Nu este asftel de mirare faptul că pe rafturile librăriilor găsim adesea cărţi şi jocuri menite să ne iniţieze pe toţi în tainele unei metode care, la vremea ei, a scandalizat poate sistemul tradiţional, iar astăzi continuă să ne fascineze şi să ne poarte în lumea acelor jocuri pe cât de multe şi uitate, pe atât de importante în creşterea fiecăruia dintre noi.
Cu toate acestea, chiar dacă suntem cititori ai secolului XXI şi credem că toate întrebările noastre îşi află sau trebuie să îşi găsească răspunsurile cât ai bate din palme, sau cât ai da o căutare pe internet, tindem să ne blocăm în faţa unei necunoscute legate de împletirea firească dintre cele pe care copilul le dobândeşte în cei şapte ani petrecuţi cu precădere acasă şi cele învăţate în cei mulţi ani de şcoală. Nici chiar această nedumerire nu se lasă nerezolvată de Metoda Montessori care, minuţios explorată şi adusă în atenţie de Vanessa Toinet, ni se dezvăluie nu doar în cărţi obişnuite, ci şi prin intermediul unui calendar asemănător tuturor acelora pline de cuvinte înţeleptecare care par să aducă stropi de lumină şi speranţă în iureşul cotidian.
Parcurgând fiecare filă viu colorată a acestuia, descoperim că, de fapt, imaginea ideii de şcoală nu este neapărat cea a unei săli în care copilul petrece timp îndelungat stând conştiincios în banca lui, citind şi socotind, ci poate fi reconstituită prin transformarea fiecărei încăperi a casei într-un spaţiu primitor şi sigur. Aici, înconjurat de privirile blânde şi pline de grijă ale adulţilor, cel mic trebuie să fie implicat într-o serie de activităţi care, traducând mediul încojurător pe înţelesul lui, joacă un rol extrem de important în dezvoltarea inteligenţei lingvistice şi logico-matematice, în stimularea creativităţii şi, nu în ultimul rând, în creşterea stimei de sine şi a capacităţii de a-şi manifesta, fără teamă, gândurile şi emoţiile.
În acelaşi timp, reactualizând mereu premisa că un copil nu este o vază pe care o umplem, ci un izvor pe care-l lăsăm să ţâşnească, fiecare dintre micile sfaturi venite în ajutorul părinţilor şi al copiilor în fiecare dintre cele 365 de zile ale anului, ne transformă pe toţi cei mari în membri de nădejde ai unei echipe. Fie că îi vom coopta pe copii să ne fie de mare ajutor în bucătărie, în grădină sau prin casă sau ne vom îngădui, la rându-ne, să le fim parteneri în călătoria nesfârşită prin universul plin de poveşti, numere, obeicte, fiinţe, culori şi sunete, ne vom lăsa prinşi, fără îndoială, într-un joc mereu nevinovat şi proaspăt. Desluşindu-i zilnic regulile încifrate, vom dobândi la rândul nostru abilitatea de a ne pune la încercare răbdarea, inteligenţa şi intuiţia de a-i însoţi pe cei mici în tainele realităţii cotidiene, cultivându-le şi trezindu-le în mod natural atenţia şi responsabilitatea faţă de sine şi de semeni, dragostea pentru arte, interesul pentru ştiinţele exacte şi dorinţa de a se exprima cât mai firesc şi mai echilibrat.
Iar atunci când vom fi tentaţi să credem că Metoda Montessori propune soluţii în faţa cărora suntem deplin îndreptăţiţi să tresărim cu neîncredere şi poate chiar cu indignare, nu trebuie decât să facem un salt în propria copilărie. Fără îndoială, dincolo de inevitabila tendinţă de a ofta cu nostalgie după mult trecuta şi ideala vreme a noastră, ne vom reaminti faptul că am fost la rându-ne învăţăcei într-o lume poate nu atât de staronică în plan academic şi economic dar mult educată în ceea ce numim, adesea cu ironie, şcoala vieţii. Fiecare dintre noi am fost admişi şi crescuţi pe băncile ei şi, chiar dacă cei ce ne vegheau nu au avut la îndemână atâtea metode atractive, au ştiut să înlocuiască toate manualele din lume cu jocuri vesele, presărate cu tot atâtea sfaturi pline de înţelepciune. Foarte puţin mai târziu, când vremurile s-au schimbat şi au transformat copiii în părinţi, dascăli sau simpli sfătuitori, lecţiile despre timpuri s-au reluat, la rândul lor. Iar prin ele, suntem îndemnaţi şi noi să redeschidem porţile către acea lume deopotrivă îndepărtată şi veşnic vie, unde diversele acţiuni copilăreşti, precum cititul cu voce tare, jocurile şi excursiile în mijlocul naturii, sau chiar implicarea, cu paşi mici, în diverse activităţi casnice sunt privite de toţi cei mari de ieri şi de astăzi ca trepte importante în creşterea adulţilor responsabili de mâine.
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.facebook.com/vanessa.toinet.1, https://www.librarul.ro/)
