Carti Memorii jurnale

Cu și despre Wolinski și Charlie Hebdo: desene și mărturii

Moto: ”Au reușit să omoare omul, dar nu și ideile” (Elsa Wolinski, fiica desenatorului)

”Dragoste cu năbădăi”, de Wolinski

Editura All, București, 2017
Prefață de Maryse Wolinski
Traducere și adaptare în limba română de Tudorel Urian

Despre desenatorul George Wolinski (1934-2015), unul dintre cei care au murit în atacul de la Charlie Hebdo, s-a scris și s-a spus mult. Așa cum spune un bun prieten de-al meu, atunci când un om de cultură moare, cel mai bine îl celebrăm citindu-l, ascultându-l, privind opera sa. Așa că zilele astea am pornit la a afla câte ceva despre Wolinski, iar primul prilej a fost această carte de desene, apărută recent la Editura All, ce cuprinde o parte însemnată dintre ultimele sale lucrări, lăsate în manuscris, reașezate într-o formă mai unitară de soția sa, Maryse Wolinski.

Așa cum probabil v-ați dat seama din titlul volumului, personajul principal al cărții este cuplul, dragostea, relația, sexul. De altfel, acest din urmă amănunt ne conduce și la un anumit target al cărții și anume persoanele de peste 18 ani, majore și deloc pudice, care pot vedea cu ușurință umorul conținut de aproape fiecare imagine, ironia mușcătoare, chiar hazul de necaz, precum și autoironia. De altfel, într-o prefață foarte sinceră, soția sa mărturisește că Wolinski era „dependent de dragoste, înnebunit după femei, pentru care nimic nu era mai frumos în natură decât corpul feminin”.

Volumul conține așadar multe imagini, instantanee ale vieții și sexului, câteva versuri (destul de stângace, dar asta e doar părerea mea!), desene care surprind în mare măsură realitatea, pe care nu o exagerează, ci o pune direct, pe tavă, în fața cititorului, deschis și dezinvolt. Desenele sunt de obicei minimale, pentru că imaginea este importantă numai în raport cu textul creat (de altfel, din afară și fără să studiez, caricaturistul de acest gen e mai puțin un desenator, ci mai mult un textier, un scriitor, ce aduce plus-valoare și artă prin ceea ce spune, nu neapărat prin ceea ce arată).

Amuzant, sarcastic, autoironic, penetrant. Mare păcat că ne lăsăm conduși de niște teroriști.

Puteți cumpăra cartea: Editura All/Libris.ro/Elefant.ro.


”Dragă, mă duc la Charlie”, de Maryse Wolinski

Editura All, București, 2016
Ediție îngrijită, traducere și note de Tudorel Urian

Despre trageria de la Charlie Hebdo, în strânsă legătură cu desenatorul Wolinski, am aflat din cartea-mărturie scrisă de soția acestuia, Maryse. Titlul volumului este preluat chiar după o expresie pe care Georges a folosit-o în dimineața tragediei, după micul-dejun intim și obișnuit, pe care îl lua cu soția sa. Era una dintre ședințele săptămânale obligatorii, la care redactorii Charlie Hebdo participau pentru a concepe sumarul revistei pentru următoarea apariție. Semn că teroriștii islamici cunoșteau obiceiurile, și-au plănuit cu minuțiozitate atacul.

Cărticica de memorii a lui Maryse reconstituie, pe de o parte, cu atenție și maximum de amănunte atentatul terorist asupra lui Charlie Hebdo (îmi dau seama cât de greu i-a fost, rândurile sunt cutremurătoare!), iar pe de altă parte, îngrijorările lui Wolinski cu privire la soarta revistei, în mare dificultate financiară în acea perioadă, și cu privire la viitorul său de desenator:

”O jumătate de secol de luptă pentru libertatea de expresie, pentru a ajunge să fie confruntat cu obscurantismul, barbaria, șaria. Să se vadă din nou obligat să-și pună întrebarea: se poate râde de orice? Georges a făcut opțiunea: râsul ca formă de rezistență.” (pag. 15-16)

Spre deosebire de cartea cu caricaturi ale lui Wolinski, confesiunea soției sale este tristă, tragică, pentru că durerea pierderii iubirii vieții tale este atât de dureroasă încât mult timp nu poți concepe acest lucru, nu poți trece peste această durere. Abia târziu, după ce își dă seama că viața și mai ales cariera lui Georges trebuie să rămână cumva în memoria contemporanilor, Maryse se decide să lupte cu birocrația, să editeze cărțile cu desenele lui, să înțeleagă de ce dispozitivul de apărare a Charlie Hebdo, redacție amenințată deseori cu atentate, a fost relaxat cu câteva săptămâni înainte de atacul armat.

Și aici, cel mai tragic este că poliția, reprezentanții ei sindicaliști, au solicitat de mai multe ori, inclusiv în cadrul unor demonstrații publice, ”relaxarea” supravegherii redacției Charlie Hebdo, considerată ”un lux”. Mai ales că, din când în când, prin desenele publicației, erau caricaturizate chiar efectivele poliției. De altfel, apelurile repetate pe numărul de urgență nu a condus la distribuirea unor efective antiteroriste, ci a unor simpli polițiști de cartier, echipați inadecvat. Și ajungem, cu toții, la concluzia autoarei, la ceva timp după atentat:

Oare începe să se organizeze cu adevărat lupta antiteroristă?” (pag. 92)

O carte mult mai tristă, despre drama unei soții care trebuie să-și continue viața fără cel care i-a dat sens.

Puteți cumpăra cartea: Editura All/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Jurnal ideologic de călătorie: ”Jurnal de călătorie. Rusia”, de Nikos Kazantzakis

Codrut

Prin blogosfera cinefilă (2 – 8 octombrie 2017)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (23 februarie – 1 martie 2015)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult