„Călătorie într-o fotografie”, de Dia Radu
Editura Nemira, Colecția Yorick, București, 2023
Începutul anului 2024 pare să fie marcat de o serie de cărți atât de frumoase, de meticulos construite încât duc dorul unor ore suplimentare pe care să le petrec în compania naratorilor, autorilor și personajelor. Dia Radu cu volumul de interviuri „Călătorie într-o fotografie”, apărut în colecția Yorick de la Editura Nemira, m-a prins într-un tango de cuvinte, timp de un weekend. Cele 16 povestiri, care pornesc de la fotografiile aduse de cei intervievați, sunt impregnate cu emoții, cu sinceritate și, mai ales, cu limpezimea discursului fără pic de aranjament. Naturalețea poveștilor spuse de actori, pictori și oameni de artă se reflectă în fiecare rând, iar Dia Radu face exact ceea ce avantajează un interviu: aude și ascultă.
S-ar părea, ce poate fi atât de complicat în luarea unui interviu? Ai nevoie de întrebări, un reportofon și un om dornic să vorbească cu tine, dar… haideți să tragem aer în piept și s-o spunem pe șleau: talentul de a intervieva este aidoma talentului de a scrie. Unii îl au, alții – nu prea.
În cazul acestei cărți, fiecare interviu este un mic puzzle, o ferestruică deschisă spre vremuri trecute sau prezente, spre figuri care au decis acte de creație, oameni care au ce spune și au ce lăsa posterității. Fiecare intervievat pare să pășească în acest confesional al Diei Radu, lăsând la ușă hainele de zi, gata să vorbească despre:
1. Bătrânețe:
„Pregătirea pentru bătrânețe ar fi cu totul diferită, dacă am face efortul de a rămâne proaspeți, de a trăi cu toată ființa, atenți la semnele ascunse ale subconștientului. Trăim prea mult cu capul și prea puțin cu inima. Mergem cu capul înainte pe stradă, trupul vine după el, ca o birjă mânată de-un vizitiu beat.” – Andrei Șerban (pag.20)
2. Fidelitatea literară:
„Nu aveam decât un vis: literatura. Eram mistică în privința asta. Literatura îmi dădea siguranță. Din ea îmi construiam identitatea, mă inventam pe mine însămi citind.” – Svetlana Cârstean (pag. 35)
3. Copilărie:
„Vârsta asta de cinci ani, cea mai mare dintre vârstele mici, ale primei copilării, e vârsta magică, cea la care suntem deja noi cu adevărat, cu toate ale noastre așezate frumos înăuntru, neviciați de nimic din ce va urma…” – Veronica D. Niculescu
Dacă mi-ar fi îngăduit, cred că aș umple cronica asta cu pasajele acestor convorbiri literare, doar de dragul savorii și a plăcerii date de descoperirea dimensiunii umane a celor care scriu cărți, fac teatru sau pictează.
Frumusețea acestor interviuri este, mai ales, în ochii celui care citește, pentru că are libertatea de a simți pe propria piele istoria acestor oameni, sentimentele lor cele mai intime. Poate că se vor găsi cititori care să pună întrebări asupra relevanței unei cărți de interviuri, dar cred că argumentul imbatabil, în acest caz, ține de posibilitatea irepetabilă de a cunoaște motivația intervievaților de a face artă într-o lume în care penuria spirituală e din ce în ce mai mare.
Cred că astfel de cărți trebuie să încapă pe rafturile cititorilor, trebuie să-și croiască drum, astfel încât să reconecteze trecutul cu prezentul, virtuțile cu rutina, istoria și oamenii, oferindu-ne un context pentru fiecare rând pe care-l citim.
