Carti Memorii jurnale

Primele arestări ale comuniștilor: ”La început a fost sfârșitul”, de Adriana Georgescu

”La început a fost sfârșitul. Dictatura roșie la București”, de Adriana Georgescu
Editura Humanitas, Colecția Memorii/Jurnale, București, 2019
Traducere din franceză de Micaela Ghițescu
Cuvânt înainte de Monica Lovinescu

Motto: ”Dacă nu ieșim mai repede din nenorocirea asta, ne vor trebui mai mulți ani ca să ne reeducăm copiii.” (pag. 232)

”La început a fost sfârșitul” a apărut inițial în 1951, la Hachette, în traducerea (sub pseudonim) a Monicăi Lovinescu. În limba română, a fost publicată de Humanitas în 1992 și apoi de Editura Fundației Culturale Memoria în 1999. A treia ediție apare abia în 2019, dar este o reeditare binevenită, pentru că mărturia ei, despre primele luni ale instaurării comunismului din România, ne dă dovada că niciodată comunismul nu a fost uman, că prima fază a conducerii comuniste a fost la fel de dură, poate nu la fel de dură precum Experimentul Pitești, dar metodele de la începuturi erau pline de șiretlicuri și la fel de inumane.

Adriana Georgescu era o tânără intelectuală, cu simpatii liberale evidente. Absolventă de drept, lucra în 1943 ca infirmieră într-un spital militar, dar și ca ziaristă la Universul literar, unde scria cronici ale filmelor epocii. Cum Bucureștiul era ocupat de militarii germani, și la cinematografe erau difuzate filme nemțești, multe dintre ele propagandistice. Este primul moment în care Adriana Georgescu este căutată de autorități, în care are calitatea de fugară, în care își dă seama că nu este așa de ușor să lupți pentru libertatea ta. Este vinovată pentru că a criticat prea mult filmele germane, și pentru asta se refugiază o perioadă destul de lungă la Câmpulung, unde ”salvatorii” sovietici tot apar la poartă, după 23 august 1944, și în oraș și ne dovedesc primele ”beneficii” ale comunismului.

”Simt cu toate acestea că vor veni zile și nopți care vor aduce cu ele un vânt de nebunie.” (pag. 26)

După revenirea la București, ascensiunea profesională a Adrianei Georgescu este fulminantă și, într-o democrație adevărată, poate ar fi ajuns și mai sus: este ziaristul la Viitorul, ”organ liberal”, este avocată și devine șef de cabinet la Generalul Nicolae Rădescu, pe atunci prim-ministru, în ultimul guvern cât de cât liber de după 1944. Se implică în politică, măcar din punct de vedere jurnalistic, și observă cu atenție pe noii funcționari și conducători comuniști, pe care îi descrie în tușe realiste, cu amănunte pe care cititorul nespecialist în istorie nu aveau de unde să le cunoască (Teohari Georgescu, Lucrețiu Pătrășanu, Gheorghiu-Dej, Petru Groza etc.). În plus, sunt înfățișate, de la omul aflat la fața locului, fie în București, fie în delegație prin țară, primele metode de intimidare comunistă, de la falsificarea alegerilor până la influențarea lor prin apariția trupelor de presiune asupra alegătorilor.

Este arestată la 29 iulie 1945 și calvarul ei începe, iar acesta ne este înfățișat în cuvinte simple, dure, fără menajamente, constituind principalul subiect al acestui volum răvășitor. Este prima mărturie din spatele Cortinei de Fier apărută în Occident, imediat după ce ea a reușit să ajungă în Franța, cum spuneam, și este una dintre cele mai zguduitoare: Adriana Georgescu a constituit, alături de colegii săi ziariști sau politicieni tineri, un prim val al epurărilor comuniste din România, a făcut parte din primul lot arestat, torturat și trimis în judecată de comuniști, în 1945. Nu erau oameni care aveau păcate mari, dar au fost dați ca exemplu: înainte tratatelor de pace, era nevoie ca ”dușmanii” patriei să fie condamnați în ”țările aliate”, să fie menționați în actele oficiale trimise puterilor străine și să constituie motiv pentru arestarea viitoare a capilor partidelor istorice.

”Reușesc acum să gândesc chiar sub loviturile care plouă peste mine. Vor să distrugă toată opoziția, să-l atace și pe rege. Rolul meu în piesă: să dau declarații care să permită arestarea principalilor șefi politici. În cazul unei eventuale note de protest aliate, declarațiile mele ar putea oricum să servească.” (pag. 112)

Nu-i de mirare că această parte a cărții a fost intitulată ”Subsemnata, declar…” Comuniștii nu lucrau prea mult cu documente falsificate (încă!), așa că principala modalitate de a găsi „vinovații” era să le însceneze diferite fapte și să îi silească să mărturisească diferitele lor ”adevăruri”. Metodele preferate erau tortura, bătaia, înfometarea. Sunt pagini cutremurătoare, în care Adriana Georgescu vorbește liber despre deznădejdea care o cuprinde, despre felul în care deținuții sunt dezumanizați de niște brute fără scrupule și fără suflet, care nu au alt scop decât să incoleze cumva frica, astfel încât deținuții să-și piardă conștiința. Discuția dintre Adriana Georgescu și una dintre deținutele provenind din Rusia, Varvara cea comunistă, este elocventă în acest sens:

”Ți-am mai spus că m-am săturat să-mi tot fie frică. Altă mare descoperire a lor: frica! Frică să vorbești prea mult, frică să nu vorbești destul, frică să vorbești în somn, frică de străini, frică de copiii tăi, frică de bărbatul tău, frică de tine însăți. Asta-i cel mai grav: frica de tine însăți. Am hotărât după plecarea mea din Odessa să nu-mi mai fie frică. Spun tot ce-mi trece prin gând. Tot, la toată lumea.” (pag. 121)

”Îmi iau capul în mâini și repet la nesfârșit: ”Dacă nu mi-e frică, sunt liberă; dacă nu mi-e frică, sunt liberă”. Fraza Varvarei, Varvara ”cea căreia nu-i mai e frică”. Dar mie mi-e frică, groaznic de frică.” (pag. 143-144)

Frica nu poate trece, iar coșmarul zilelor petrecute în închisorile comuniste este mereu prezent. Monica Lovinescu mărturisește în ”cuvântul înainte” că Adriana Georgescu nu a scăpat niciodată de un tremurat puternic ori de câte ori și-aduce aminte de ceea ce a îndurat. Și, când vorbim de prima perioadă a comunismului ”conducător”, este cu atât mai grav, pentru că prigoana era încă la începuturi, deși momentele trăite și descrise de autoare ne duce cu gândul la Pitești, Aiud, Gherla sau Canal. Din acest motiv, nu putem înțelege niciodată pe cei care cred că au existat momente bune în comunism, că între acei comuniști din perioada 1945-1965 au existat personaje cu adevărat bune, dacă ne gândim ce fel de oameni încercau să supraviețuiască în închisorile comuniste și în ce condiții. Adriana Georgescu, o persoană care a luptat mereu împotriva comuniștilor, dar și a naziștilor, care a împărțit manifeste în timpul războiului și a descris felul în care bolșevicii presau, prin intimidare sau prin violență, să ia puterea în România, în timpul traumelor din închisorile comuniste din perioada 1945-1947, nu-și dorea decât un singur lucru (dovadă a comuniștilor ”buni”):

”Aș vrea să dorm și să nu mă mai trezesc.” (pag. 180)

Relatarea Adrianei Georgescu, cursivă și pe alocuri foarte dură, constituie o acuzare pertinentă și puternică la adresa comuniștilor, sovieticilor, a celor care au influențat aducerea lor la putere, arătând metodele acestora, felul în care au abuzat de context, de funcții, de oameni, modalitatea prin care au torturat, bătut, înfometat adversarii politici, pentru a semna niște declarații care ar fi folosit la procesele oricum regizate. O mărturie extraordinară, care trebuie să fie pusă pe lista obligatorie a celor care cred încă în ”comunism” și în ”beneficiile” lui.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Cele mai vândute cărți Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior publicate în 2020

Jovi Ene

Săptămâna Pedro Almodovar: Hable con ella (2002)

Jovi Ene

Despre libertate: ”Ruta subterană”, de Colson Whitehead

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult