Carti Literatura romaneasca

Ceaușesciada: „Te pup în fund, Conducător iubit!”, de Daniel Bănulescu

„Te pup în fund, Conducător iubit!”, de Daniel Bănulescu
Editura Paralela 45, Pitești, 2022

Într-un interviu acordat lui Cristian Teodorescu cu câțiva ani în urma, Daniel Bănulescu își exprima dorința de a revizui și publica în ediție definitivă ‘clanul de romane’ despre ultimii ani ai epocii poleite a lui Nicolae Ceaușescu care are ca titlu comun ‘Cea mai frumoasă poveste a lumii’. Era atunci în căutarea unei edituri care să adune cărțile într-un ciclu unitar și coerent din punct de vedere editorial. Nu sunt deloc mirat că Editura Paralela 45 este cea unde acest scriitor, dintre cei mai originali ai literaturii noastre din ultimele decenii, și-a găsit sprijinul. Această casă a cărții reușește – cu mijloace probabil mai modeste decât marii săi concurenți – să promoveze literatura română de calitate și să identifice și scriitori străini interesanți pe care să-i traducă și să-i publice în spațiul romănesc.

‘Te pup în fund, Conducător iubit!’ ar fi, în ordine cronologică, prima carte a ciclului. Ediția sa definitivă apare însă, acum, în 2022, ca ultima în serie, iar pentru mine este a treia în ordinea lecturilor. Ar fi însă suficiente motive ca să fie citita prima de viitorii cititori ai întregului ciclu. Daniel Bănulescu susține că fiecare carte poate fi citită independent. Are dreptate dintr-un anumit punct de vedere, fiecare dintre romane are tonalitatea sa, iar personajele se susțin prin propriile lor fapte și vorbe în fiecare dintre povestiri. Citirea în ordine aleatorie (cum mi s-a întâmplat mie) contribuie de altfel la crearea unui sentiment de ne-ordine, probabil intenționată. Când admirăm unul dintre acele poliptice care erau foarte populare în Evul Mediu sau Renaștere, ansamblul are valoarea sa, însă fiecare dintre panouri conține lumea și personajele sale. ‘Te pup în fund, Conducător iubit!’ definește cadrul și îi prezintă cititorilor pe câțiva dintre eroii recurenți, care vor apare și în volumele următoare.

Ce titlu de carte, nu-i așa? Daniel Bănulescu încearcă, desigur, să-și atragă cititorii potențiali care intră în librăriile reale sau virtuale prin acest titlu. Cititorii cărții vor afla că este vorba despre titlul unuia dintre poemele dedicate lui Nicolae Ceaușescu de către poetul de curte Emilian Răulescu, magic transformat într-un câine ținut în lanț. (explicația într-un volum viitor). Evident, un personaj cu o cheie foarte transparentă, cum este și demnitarul trecut pe linie moarta Leogrid Râmniceanu. Este unul dintre procedeele prin care scriitorul amplifică și distorsionează realitatea dezastruoasă a perioadei pe care o descrie.

 ‘Pe la mijlocul lui martie, în București, primăvara nu mai era primăvară, viață obișnuită nu mai era viață obișnuită, și Securitatea nu mai era Securitate.

Exista, desigur, o Securitate, dar ea nu mai izbutea să fie decât o Scuritate confuză, cu contururi tremurate, și nu o Securitate pur și simplu.

Lumea românească devenise brusc atât de apatică și de plictisită, încât până și activitatea anticeaușistă fusese abandonata, pentru scurt timp, pe spinările câinilor.

Numai ei, drăguții, se mai strângeau câte cinci sau câte opt asemenea splendide patrupede, în dosul unor depozite, unde jucau cărți, rostogoleau zarurile de barbut, trăgeau flegme filozofice, își sumețeau cozile sau discutau politică.’ (pag. 58)

Nicolae Ceaușescu domină cartea și întregul ciclu, așa cum domina viața românilor care au trăit în epoca sa. Ceaușescu al lui Bănulescu nu este un Ceaușescu real și documentat, ci un Ceaușescu de farsă, de epopee a la ‘Țiganiada’, de grotesc, de coșmar. Un Ceaușescu așa cum ne apărea în visele agitate din nopțile de atunci sau de după aceea (mărturisesc că l-am mai visat pe Ceaușescu multă vreme după ceeu  părăsisem Romania iar el părăsise această lume):

‘Pe pardoseala fierbinte, Nicolae Ceaușescu zăcea cu mana dreapta întinsă la spate și se scărpina la cur cu poporul român.

Ceea ce numea el „poporul roman” era doar o măturică delicată de baie, cu incrustații de fildeș, de care era adânc îndrăgostit.

De cum se întorcea de la sfintele lui slujbe de la Comitetul Central și ajungea la Palatul său din cartierul Primăverii, se desprindea din convoiul prezidențial, urca scările în ritmul sau vioi, de sălbăticiune sănătoasă, și … fuga la saună, să se intereseze ce e cu poporul român.

– Ce e cu poporul român? își rotea pretutindeni ochii sai înguști și neastâmpărați Președintele.

– Tovarășe Comandant Suprem, articula ritmat comandantul corpului de maseuri și de gărzi de corp. Raportăm: Cu poporul român este bine! S-a spălat, s-a uscat și așteaptă acum pe policioară, nerăbdător la ordinele dumneavoastră!

– Bine, măi, s-aveți grija de poporul ăsta român. Pentru că în el stă nădejdea noastră în viitor.’ (pag. 20)

Nu este vorba neapărat despre o demonizare, s-ar putea chiar spune că este vorba mai degrabă despre un fel de reabilitare în stil grotesc. Ceaușescu din clanul de cărți al lui Bănulescu nu este activistul semi-analfabet propulsat de destin și promovat de sistem la conducerea României pe care îl cunoaștem din documente. Este mai degrabă proiecția sa în mințile și sufletele românilor, așa cum îl percepeam atunci. Este atotputernic și viclean, corupt și inteligent, egocentric și crud. Precum un Frankenstein ajuns Președinte, își pedepsește supușii care greșesc ordonând schimburi de organe și transplanturi monstruoase. Are chiar puteri magice pe care și le exersează cu ajutorul unui spirit pereche pe care îl întâlnise în copilărie în pădurile din jurul Scorniceștiului, într-un episod demn de frații Grimm. Chiar și proverbialele sale bâlbâieli și agramatisme sunt talente dobândite, măști care construiesc o personalitate aparent simplă intelectual și-l ascund pe pasionatul ascultător de muzică de Bach, ba chiar și pianist – dar fiecare clapă apăsată de El întrerupe electricitatea într-un cartier al țării. Mai presus de orice, însă, această variantă gigantică și deformată a lui Ceaușescu este sadic:

‘Ce le placea românilor?

Să le bage cârnați la Alimentara. (Uite că nu le băga cârnați.) Să se chiombeasca la televizor, cu bățul lor de chibrit înfipt intre dinți. (Le retezase și programele TV, și bețele de chibrit.) Daca îi strânge pe stadioane să scandeze numele lui, de Conducător, le plăcea să-și bată joc. (Scandau ce scandau și după aia îl înjurau: cică „pentru ce să scandăm?”. D-aia el îi aduna cât putea de des pe acele stadioane.) (pag. 187)

O statistică, verosomilă de altfel, din carte estimează că 60% dintre români urau sistemul și pe Ceaușescu, 30% erau indiferenți și 10% făceau parte din aparatul de represiune sau colaborau cu el. Cine îndrăznea să se opună? În lumea romanelor lui Bănulescu, în primul rând infractorii, și apoi unele cercuri de studenți. ‘Te pup în fund, Conducător iubit!’ introduce în ciclul de romane pesonajul lui Iarba Fiarelor (IF-ul) și îi explică debuturile ca spărgător și ca oponent vehement și violent al comunismului și al lui Ceaușescu. Mai apar Arvinte și Sucu Marcel, spărgători de elită, personaje marcante ale lumii interlope și predicatorul Madian (anagrama este prea evidentă pentru a putea fi ignorată) – poate sfânt pacificator, poate șarlatan sau poate amândouă la un loc. Cartierele de periferie precum Colentina se transformă, în imaginația scriitorului, în focare de rezistență, zone aproape autonome de libertate într-un sistem în care există și închisori cu ziduri, dar și o închisoare uriașă cât o țară:

‘Fiecare cartier își colecționează damblalele lui. Colentina le secretă pe cele ale tuturor celorlalte: Violența, Furtul, Boala Venerică, Știința de a lovi cu cuțitul și de a dispărea, apoi, un timp, de pe fața pământului, Analfabetismul și Alcoolismul. Însă Colentina nu uita să fie și unică: prin talentul de a lua totul în derâdere, prin bucuria cu care își caută necazurile și, mai ales, prin totala insubordonare a locuitorilor ei.

Într-o țară în care orice glumă împotrivă Puterii risca să fie pedepsită, viitorii „colentinari ai Domnului” începeau să bea de dimineața și beau până când, într-un chip inexplicabil, seara, intrau cu creierele direct pe frecvențele posturilor de radio dușmănoase, strict interzise în România.

Prindeau Vocea Americii fără tranzistori, mai turnau în pahar și interceptau și Europa Liberă.

După trei sticle de bastârcă, își blegeau colentinarii capetele pe partea dreaptă și începeau să emită și ei.

În alte cartiere, riscai să fii arestat numai dacă ascultai Europa Liberă, în surdină, la tine în dormitor.

În Colentina, urlau străduțele de atâta subversiune. Transmiteau enoriașii alcoolului, la fiecare doi metri, emisiunile cele mai anticomuniste din lume, de parcă pe străzile Irimicului și Maica Domnului capitalismul s-ar fi coborât pe pământ.’ (pag. 132-133)

Daniel Bănulescu, autorul însuși – sau alter-ego-ul său – apare în carte ca personaj principal. Student ne-entuziast la inginerie petrolieră și scriitor cu ambiții imense însă fară acoperire în texte scrise și fără speranțe în sistemul în care trăiește, el pare să fie personajul cel mai apropiat de realitate din galeria expusă de romancier. Romanul său de dragoste cu frumoasa Clipsy îi acaparează energiile și-l aduce în apropierea unor alte personaje, periculoase și fascinante. Prudența îl determină să rămână în afara împotrivirilor active până când este remarcat de … Ceaușescu, care îi acordă șansa publicării unei cărți necenzurate cu condiția să o scrie în viitoarea lună și sarcina rescrierii cuvintelor Imnului de Stat. Suntem în plin onirism, dar cam așa visau (visam) mulți pe atunci.

Cum aș putea caracteriza romanele lui Daniel Bănulescu? Ele alcătuiesc împreună o epopee picarescă, scrisă într-un stil de grotesc magic, cu o galerie de personaje, reale și imaginare, amplificate de visuri și angoase. Revin ca termen de comparație la ‘Țiganiada’ lui Ion Budai-Deleanu, poemul care reprezintă prima mare creație epica a literaturii române. Pentru a trata perioada de sfârșit de secol 20 și anii de amurg violent al comunismului în România, Daniel Bănulescu a creat o ‘Ceaușesciadă.  ‘Te pup în fund, Conducător iubit!’ este prima parte din aceasta compoziție complexă, care acum are patru părți, precum o simfonie. Unele fire epice sunt întrerupte și unele personaje așteaptă să fie dezvoltate în părțile următoare. Citisem deja, cum am spus, două dintre celelalte trei părți care urmează. În curând sper să ajung să o citesc și pe cea care îmi lipsește. Apoi, poate, voi relua lectura de la început, în ordinea recomandată acum de autor.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

Articole similare

Călătorie cu Osiris: ”I put a spell on you…”, de Allex Trușcă

Tudor-Costin Sicomas

Prin blogosfera cinefilă (18 – 24 februarie 2019)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 mai 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult