Carti Carti de istorie

Ce nu înțelege Occidentul despre Putin: ”Hai să vorbim despre Putin!”, de Mark Galeotti

”Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul”, de Mark Galeotti
Editura Humanitas, Colecția Istorie, București, 2021
Traducere din engleză de Irina Manea și Andreea Niță

„Putin e un tip mai de treabă decât mine.” (Donald Trump, 2015)

Chiar de curând vă spuneam câteva lucruri despre volumul ”Putin și putinismul”, de Françoise Thom, care discuta cam aceeași problematică precum Mark Galeotti, iar acum mai bine de un an despre volumul ”Generația Putin. Să înțelegem noua Rusie”, de Benjamin Bidder. Așadar, sunt la a treia carte din ultima perioadă care discută și dezbate subiectul Putin, pentru a-l pune într-un context în care acest om să fie mai bine înțeles de către Occident, și toate aceste cărți ajung la aproximativ aceleași concluzii în privința sa.

Vi le voi expune pe scurt în continuare și doar pe scurt pentru că volumul este incitant, bine construit și ușor de înțeles, așa că merită citit în integralitate. Mai întâi, câte ceva despre autor, Mark Galeotti, un istoric și expert în istoria modernă, în politica și securitatea Rusiei, cu un doctorat în impactul războiului din Afganistan asupra URSS-ului și care scrie din 1991 despre Rusia și securitatea post-sovietică. Volumul de față a fost publicat inițial în 2019, iar cel mai recent volum al său, ”O scurtă istorie a Rusiei”, a fost tradus tot în 2021 la Editura Humanitas.

„Hai să vorbim despre Putin!” este structurat în 11 capitole, intitulate sugestiv pentru a înțelege și cuprinsul lor, și felul în care trebuie privit Putin. Nu au rol click bait, ci spun chiar esența capitolului, precum „Putin e judocan, nu jucător de șah”, „Putin e popular și nu prea” sau „Putin a făcut parte din KGB, dar nu așa cum ne închipuim noi”. Important este că autorul deconstruiește, cu temei, o parte din lucrurile pe care (credeam că) le știam despre Putin:

Putin „este ca un test Rorschach: hârtia e stropită în mod deliberat ambiguu; felul în care percepem petele spune mai multe despre ceea ce se întâmplă în capul nostru decât despre ceea ce vedem de fapt.” (pag. 10-11)

Așadar, cine este sau ce este Putin?

1. Putin joacă mereu la cacealma, nefiind un jucător de șah, ci un judocan care se folosește de slăbiciunile adversarului; tocmai de aceea este greu să-i anticipăm mișcările, pentru că nici el nu știe ce o să facă în următorul pas. Dar el este un prădător, așa că se înfoaie sau își zburlește blana, astfel încât noi (occidentalii sau românii) ne temem ca în fața oricărui prădător, fără să știm ce este în mintea lui, dacă este laș sau nu.

2. Lui Putin îi punem mereu în cârcă trecutul kaghebist, dar adevărul este că a fost un ofițer de securitate fără realizări:

”În pofida mitologiei atent țesute în jurul său, Putin nu a fost niciodată vreun James Bond sovietic. Mai întâi s-a ocupat de contraspionaj, iar în 1985, în parte datorită bunelor cunoștințe de germană, a fost trimis la Dresda, în Germania de Est. În acest moment s-a transferat la Divizia Generală I a KGB-ului, divizia de spionaj extern, deși nu a părăsit niciodată RDG și se pare că activitatea lui consta mai ales din întocmit rapoarte și adunat informații cu privire la cetățenii sovietici și est-germani care călătoreau în afară. Scria rapoarte pe care le citeau alții, bea la greu bere germană (el însuși recunoaște că se îngrășase douăzeci de kilograme atunci), a strâns bani să-și ia mașină și în general ducea o viață confortabilă. Cariera lui nu a fost strălucită, și când Viktor Kriucikov, care fusese șeful Direcției Generale I la acea vreme, a fost întrebat desprePutin, a trebuit să admită că nu auzise niciodată de el.” (pag. 39-40)

3. Putin nu gândește în termeni comuniști, ci are o gândire de secol al XIX-lea – el vrea ca Rusia să fie o mare putere și să-și împartă sferele de influență cu Occidentul. Așadar, nu vrea să readucă la viață nici URSS-ul, dar nici țarismul, pentru că este foarte mulțumit cu rețeaua pe care a creat-o în jurul său. De altfel, pare că pe plan intern nu-și mai dorește nimic, pentru că are deja totul. Ambițiile sale sunt mai curând externe și vrea recunoaștere internațională, vrea să fie consultat și să aibă un cuvânt de spus în orice problemă mondială importantă.

4. Toate acțiunile sale publice din Rusia, acea adevărată vânătoare de imagini macho, sunt înscenate și el este, de fapt, un laș. Totul este pregătit minuțios în culise, există coreografii speciale astfel încât conducătorul suprem să nu aibă parte de niciun pericol, nici atunci când a tranchilizat un tigru siberian, nici atunci când joacă un simplu joc de hochei pe gheață. Iar când se întâmplă vreun incident internațional, deseori nu iese în public să răspundă, ci se ascunde săptămâni în șir în impozantele sale palate, așteptând ca euforia sau necazurile să dispară de la sine.

5. Așadar, atuul său vine din încrengătura creată în jurul său, de bogătași și politicieni, nu din curaj, inspirație sau filosofie politică. I-a făcut bogați pe mulți dintre apropiați, le-a permis acestora și altora să adune averi, cu condiția să nu miște în front. Și a reușit, pentru că banii, excursiile, mașinile etc. sunt mai importante pentru unii decât să aibă coloană vertebrală, care, la o adică, poate fi frântă cu ușurință:

„Rusia este o adhocrație în care toată lumea încearcă în permanență să ghicească ce vrea șeful și să-i facă pe plac. În parte, asta se datorează fricii de ceea ce s-ar întâmpla dacă lui Putin nu i s-ar face pe plac, sau speranței de a obține o răsplată imediată dacă șeful e mulțumit. Dar în vârful sistemului este vorba de fidelitatea fundamentală între Putin și oamenii lui.” (pag. 114)

Sunt doar câteva dintre aspectele pe care, cu miez, le analizează Mark Galeotti în acest volum de doar 140 de pagini, dar care poate fi esențial în înțelegerea mai ușoară a acestui animal politic care este Putin. Tocmai de aceea, această carte trebuie citită de cât mai mulți oameni, atât de cei care nu înțeleg Rusia zilelor noastre, cât și de cei care își dau părerea despre ea doar după ce au citit postări de pe Facebook sau câteva articole prost documentate de pe anumite site-uri sau ziare. Cum spuneam, o carte scurtă, dar plină de miez. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, The Guardian)

Articole similare

Noutăți pe Netflix România în ianuarie 2018

Jovi Ene

Unforgiven (1992): Saptamana Clint Eastwood

Jovi Ene

Un roman despre tranziția tipic românească: ”Așteptând iar”, de Pierre Ménat

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult