Carti Carti pentru copii

Aventura continuă: „Fiara Inimii Întunecate”, de Kieran Larwood

Fiara Inimii Întunecate, de Kieran Larwood
(partea a III-a din Saga celor Cinci Tărâmuri)
Editura Paralela 45, Pitești, 2020
Traducere: Viorel Zaicu

De la primul volum al Sagăi celor Cinci Tărâmuri, am fost captat de povestea originală și de stilul plăcut de povestire al lui Kieran Larwood. Deși până acum mi-au căzut în mână nenumărate volume dedicate copiilor, puține mi-au prins atenția și s-au lipit de suflet așa cum s-a întâmplat cu narațiunea care-i are în centrul său pe vitejii urecheați din lumea imaginată de autorul britanic. Mulți cititori ar putea considera că Larwood a copiat aspecte din Lord of the Rings sau din alte cărți mai vechi ale copilăriei. Sigur, poate că s-a inspirat, căci după cum știm, cărțile sunt scrise din cărți. Cu toate acestea, există de-a lungul romanelor pe care le-am parcurs până acum o notă de prospețime și de originalitate tocmai prin abordarea inedită a acțiunii plasate într-un tărâm în care oamenii au dispărut de foarte mult timp și în care locuitorii sunt iepuri vorbitori care merg de-acum în două picioare.

Este un univers fascinant în sine, o lume în care totul e posibil, mai ales supremația naturii. Cred că, de altfel, am putea considera această lungă saga iepurească drept un apel mascat al autorului pentru salvarea planetei. Căci în fiecare dintre volumele pe care le-am parcurs până acum pe nerăsuflate am găsit mai multe sau mai puține indicii care m-au dus cu gândul la un tip de literatură ecologică în anumite sensuri. Peste tot se menționează că există un anumit pericol, pe care Larwood l-a întruchipat sub forma zeului semi-industrial denumit Hapligon (reprezentat de fier și alte metale) care amenință să distrugă lumea iepurilor, cea care atâta timp s-a bazat pe Cumpănă – nimic altceva decât echilibrul atât de mult căutat și dorit și de noi, oamenii, pentru planeta noastră. Ei bine, în momentul în care industrializarea excesivă începe să se răspândească pe Pământ, Cumpăna riscă să se dezechilibreze și haosul să pună stăpânire pe tot, măturând orice în calea-i.

Așadar, marea aventură a iepurașilor Podkin, Paz și Puk implică anularea cu orice preț a puterii Hapligonului și restabilirea de urgență a acelei balanțe între zeul metalic și zeița-mamă a naturii (reprezentată aici de fiicele ei, surorile gemene Estra și Nixa). Vă sună cunoscut? Ei bine, asta se întâmplă probabil pentru că ați recunoscut aici un tip de roman-alegorie prin care autorul încearcă să ofere o morală neprețuită pentru micii și mai marii cititori – aveți grijă de natură și de planeta voastră, fiți atenți la echilibrul lăsat pe pământ de puterea supremă și vegheați atenți la această balanță atât de delicată, care se poate înclina spre rău cât am clipi.

Nu pot decât să mă bucur de demersul Editurii Paralela 45 care deja deține numeroase titluri importante din literatura pentru copii și pe care le prezintă de fiecare dată într-o manieră cât se poate de frumoasă. Vorbind strict despre seria scrisă de Kieran Larwood, aceasta în sine este o reușită din toate punctele de vedere – conceptual, literar, vizual. Cu ilustrații deosebite realizate de David Wyatt pentru ediția originală (și preluate inteligent de editura românească), cărțile ce alcătuiesc Saga celor Cinci Tărâmuri se dovedesc adevărate pilde ale copilăriei ce vor rămâne, cu siguranță, în istoria literaturii de gen, alături de opere precum Harry Potter sau Stăpânul Inelelor.

După ce, în primele două volume, autorul ne face cunoștință cu protagoniștii săi, Podkin O-Ureche, împreună cu sora lui, Paz, și mezinul, Puk, și după ce aceștia trei întâlnesc pe drumul lor spre înfrângerea zeului Hapligon cu personaje dintre cele mai diverse și interesante (printre care uriașul iepure orb Crom sau bătrâna prezicătoare Brigid), iată că cel de-al treilea volum din Saga celor Cinci Tărâmuri îl readuce în atenție pe bardul care deapănă povestea și pe micuțul lui însoțitor-ucenic, Rue. Așadar, la începutul Fiarei Inimii Întunecate ne este oferită o recapitulare a personajelor descoperite până în acel punct, precum și o schițare succintă și rapidă a principalelor puncte ale firului narativ. După care autorul ne aruncă direct în iureșul evenimentelor a căror desfășurare este de-a dreptul halucinantă și vine peste cititor în mod năvalnic, spre a se precipita cu fiecare capitol spre finalul iminent al trilogiei care îi are în prim-plan pe Podkin, Paz și Puk.

De nenumărate ori de-a lungul acestei celei de-a treia părți am avut impresia că Larwood vrea să sară peste anumite episoade, atât de rapid se perindau prin fața-mi întâmplările urecheaților. Și, totuși, nimic nu a fost tratat superficial, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării și neexplicat. Dimpotrivă, am avut oportunitatea să privesc în ansamblu personajele, caracteristicile lor, precum și aventurile prin care acestea trec. Și, în același timp, am avut parte și de observații detaliate care au întregit un tablou narativ atât de complex la care oricum mă așteptam în urma experienței cu volumele anterioare.

Așa cum am spus și în introducere, Saga celor Cinci Tărâmuri se dovedește a fi un soi de roman ecologic pentru copii. Iar Fiara Inimii Întunecate pare a fi miezul adevărat al ecologismului. Aici protagoniștii noștri dau peste uneltele mai mult decât industriale ale Haplilor (reprezentanții fioroși ai zeului Hapligon), adevărate mașinării de distrugere în masă a pădurilor, a naturii în sine. Pe de altă parte, Podkin devine și invitatul coloniei Casa Herne (moștenitori ai părintelui pădurii), unde fiecare iepure are atribuții diferite, foarte bine trasate și care se leagă în întregime de protecția mediului înconjurător. Avem, astfel, protectorul gândăceilor și al păianjenilor, protectorul copacilor și al arbuștilor, gardianul plantelor, gardianul animalelor, gardianul ciupercilor și al bureților. Și câte și mai câte.

Nici că putea exista o „îmbrăcăminte” literară mai frumoasă pentru un asemenea mesaj lăudabil pe care Kieran Larwood îl promovează prin intermediul cărților sale. Nu pot decât să fiu încântat de lectura acestor romane fermecătoare și aștept cu înfrigurare următoarele părți ale Sagăi celor Cinci Tărâmuri.

Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.

(Surse foto: www.youtube.com, www.allenandunwin.com, www.elefant.ro)

Articole similare

“Un trandafir de orice fel înseamnă iubire”: Cazul marchizului dispărut, de Nancy Springer

Delia Marc

Atlasul Lumii pentru copii

Jovi Ene

In prezent, totul e legat de trecut! – ”A treia voce”, de Cilla & Rolf Börjlind

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult